EMINESCU ȘI AMERICA. De vorbă cu prof. Constantin Barbu. Cel mai important scriitor român în viață continuă seria confesiunilor sale literare

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victor Roncea: Domnule profesor, de curând, mi se pare, chiar ieri, mi-ați arătat că ați primit împreună cu un drapel al Statelor Unite ale Americii un certificat de apreciere din partea onorabilului Michael Waltz, colonel al Forțelor Speciale Armate ale SUA, republican de Florida și membru al Congresului SUA. Certificatul este semnat de Joseph R. DiPietro („Acting Architect of the Capitol”), însărcinat între altele și cu această ceremonie specială, de a flutura un steag al SUA deasupra Capitolului pentru a fi oferit apoi unor personalități, ca Dvs. FOTO:

Noi am vorbit de mai multe ori despre cărțile pe care le-ați tipărit, cărți în care erau extrasele lui Eminescu din autori, ziare și reviste americane. Am vorbit și s-a scris și despre legătura lui Eminescu întreținută cu Eugene Schuyler, primul ambasador al SUA în România, care avea sediul legației chiar la Capșa, și pe care Eminescu l-a văzut cu cinci zile înainte de fatidica zi de 28 iunie 1883, chiar la Maiorescu acasă. Dumneavoastră ați făcut și identificări absolut imposibile, identificări de transcrieri sau traduceri eminesciene din literatura americană. Una dintre identificări este un lung poem, pe care ediția academică din Operele complete ale lui Eminescu îl transcrie cu multe greșeli absolut inadmisibile, din câte îmi amintesc...

Constantin Barbu: Această Diplomă de apreciere din partea onorabilului Michael Waltz, Membru al Congresului, împreună cu drapelul american fluturat deasupra Capitolului SUA, se constituie drept o surpriză plăcută pentru mine fiindcă nu am știut absolut nimic până când nu am primit corespondența din partea admirabilului meu prieten Jeton Kelmendi. Așa cum ți-am spus altădată, am câțiva prieteni foarte puternici și generoși, mulți dintre ei președinți de academii celebre din întreaga lume.

Este adevărat și că am publicat peste 2500 de cărți (Monumenta Romaniae Historica, în peste 1300 de volume, cu documente în facsimil color adunate din 74 de arhive, în vreo 24 de limbi, Integrala Manuscriselor Cantemir, în 104 volume, Monumentele ortodoxe și bizantine, în 153 de papirusuri și 301 volume, adăugând aici o sumă de cărți de poeme, unele în câte 10 volume, în peste 70 de volume, în 100 de volume). Dacă nu aș avea contemporani invidioși aș putea spune liniștit că sunt scriitorul care a publicat, în lumea aceasta, cele mai multe cărți. Și instituțiile cu putere și televiziuni din România se prefac că nu au aflat. Simulând că sunt analfabeți, s-ar putea să le reușească. Întrebându-mă ce cărți de dialog cultural româno-american am publicat, îmi amintesc de cartea Mihai Eminescu. Antologie americană, o lucrare de peste 600 de pagini, format A4. Te rog să-mi îngăduiești să prezint sumarul cărții:

Să nu uit să-ți spun că Eminescu a avut mulți colegi americani în epoca în care a fost student la Universitatea din Berlin, toți studenții americani ajungând mari personalități ale istoriei culturale a Statelor Unite ale Americii (am publicat cele două volume cu Analele Universității în care apar numele studenților americani).

Victor Roncea: Pentru cititorii noștri, îmi îngăduiesc eu să republic prefața fiindcă are informații aproape exhaustive privind cultura lui Eminescu:

Eminescu și antologia lui americană

Eminescu, genialul student al Universității din Berlin, învăța dreptul public american cu profesorul Beseler, și prin 1883 lua cina cu primul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Eugene Schuyler, în strada Mercur nr. 1, la Maiorescu acasă.

Scrie Maiorescu în Însemnările zilnice: „Astăzi la 6 1/2 la cină la mine ministrul american E. Schuyler, Beldimano, Gane, Jacques [Negruzzi] și doamna, al-de Kremnitz, Annette, Eminescu. Rămas cu toții în cea mai plăcută atmosferă până la 11 1/2.” Probabil, Eminescu și Schuyler au băut cafeaua de mai multe ori, împreună, la „Capșa”.

Cursul lui G. Beseler se intitula De jure publico civitatum unitarum Americae septentrionalis și se află în manuscrisul 2280.

La universitățile din Viena și Berlin a studiat în epoca lui Eminescu toată elita europeană care a condus țările Europei.

Eminescu, studiind cu cei mai celebri profesori ai secolului XIX, este înstructurat în canonul nihilismului european, așa cum sanscrita, germana și româna pe care le cunoștea bine structurează și se reînstructurează în ontologia ritualică a indo-europenei. Nimic nu există în mentalul, gândirea, imaginația și rațiunea Occidentului în afara historialului indo-european.

De aceea, Eminescu se află la el acasă și în canonul anglo-american, fiindcă acest genial canon este ramură vie a canonului historial indo-european.

Puțini știu că Eminescu îl citise și recitise integral pe Shakespeare. „Divinul brit” a fost modelul său secret.

Literatura, istoria, dreptul, spiritul Americii Eminescu le cunoștea încă din studenția berlineză.

Încă de prin 1876, la Iași, Eminescu revedea traducerea iubitei sale Veronica Micle, anume Morella a lui Poe. Au rămas urme în manuscrisul 2255, fila 339, cu finele modificări ale lui Eminescu. Traducerea s-a făcut după varianta franceză a lui Baudelaire, din Poe – Histoires extraordinaires. De altfel, Eminescu îl știa pe Poe din vremea studenției berlineze, ținând în mână Die amerikanische Dichtung der Gegenwart a lui Strodtmann, o carte importantă pe care o reproducem în ediție anastatică în antologia noastră de azi. Poe fusese tradus în germană cu celebrul poem Der Rabe.

Un traducător pasionat al lui Poe a fost Caragiale. El a tradus Dracul în clopotniță (Timpul, 1876), O întâmplare la Ierusalim (Timpul,1878), O balercă de Amontillado (Calendarul de Iași, 1898), Masca (Epoca literară, 1896).

Eminescu aflase de antologia lui Strodtmann din Beilage zur Allgemeine Zeitung, unde apăruseră trei recenzii ample (I. pag. 1501-1502; pag. 1518-1520; II. pag. 1681-1683; pag. 1690-1691; III. pag. 1769-1770 – unde se află poezia lui Bayard Taylor, Kamadewa, poem care, în ciuda tuturor afirmațiilor unor eminescologi contemporani, nu are nici o influență asupra poemului Kamadewa al lui Eminescu). 

În Fântâna Blanduziei, Eminescu publică în 1888 o povestire tradusă din Mark Twain, intitulată Clanț! cu toții, frați iubiți! (A Literary Nightmare / Punch, Brothers, Punch), lucrarea lui Twain fiind transpusă în germană în 1876.

În vremea lui Eminescu se semnează Actul de ratificare a Convenției consulare româno-americane (parafare la București, 17 iunie 1881), semnat de președintele Statelor Unite ale Americii, Chester A. Arthur (6 aprilie 1882). În numele președintelui Chester A. Arthur și a regelui României Carol I se face schimbul ratificărilor în data de 1/13 iunie 1883, document semnat de D. Sturdza și Eugene Schuyler.

De la Eugene Schuyler au rămas mai multe rapoarte privind Regatul Român, toate paginile scrise de diplomatul american fiind generoase, empatice, cinstite. Unele pagini le-am publicat deja în Codul Invers, altele le publicăm în această Antologie.

Eugene Schuyler scria în Raportul anual comercial din 29 octombrie 1880 lucruri care trebuie să rămână un model pentru orice ambasador american în România (FOTO: The New York Public Library):

„ROUMANIA proper as at present constituted, comprises the two provinces of Wallachia and Moldavia, and forms a sort of great crescent founded on the exterior by the Danube and the Pruth and on the interior by the Carpathian Mountains.

To this has been added since the treaty of Berlin a portion of the ancient Turkish province of the Dobrudja to the South of the Danube, so that the mouth of the Danube are now either in or contiguous to Roumanian territory. The population of the Dobrudja has considerably decreased during the war and is estimated at about 107,000.

Roumania proper although it contains numbers of Hungarians and Germans who have immigrated from Transylvania, yet generally speaking is inhabited by a homogeneous race speaking the same language. The population at the last census in 1859 was 4,424,961 and is now estimated at 5,500,000.

The province of Bessarabia belonging to Russia, and the Bukovina annexed by Austria in the last century, are entirely Roumanian in population. In Transylvania and several districts of Hungary the Roumanians form more than two thirds of the population. Including these, the Roumanian race would represent a number of about nine and a half millions. All these countries form part of what was the ancient Roman province of Dacia and the Roumanians claim to be descended from the Roman legionaries and colonists. They are in all probability descendents of the ancient races which became latinized by contact with Rome. Their language though Latin in form possesses peculiarities common to all the languages of the Balkan Peninsula and derived from the aboriginal inhabitants while two fifths of its vocabulary is slavonie. The Roumanian race, with merits mingled with defects, has one great quality persistence, as will be seen not only by the way in which it has held its own, although the country was for many years subjected to rival powers and by the manner in which its colonies have increased and spread, both on the north of the Carpathians and on the south of the Danube. There still exist too among the mountains of Greece, Thessaly and Epirus many men of the same race, generally known as Kutzo-Wallachs.  (SUA, The National Archives of the United States. Records of the Department of State (R.G.59.) , vol. 2. Report no. 10, November 16, 1880).”

Ghica, ambasadorul României la Atena, se consulta cu Schuyler, așa cum reiese dintr-un raport trimis lui Sturdza:

„Monsieur le Ministre,

Le Prince de Bulgarie est depuis hier l'hôte du Roi Georges. Son Altesse a été reçue avec tous les honneurs réservés à un Souverain: le Roi, accompagné de sa maison militaire, le Président du Conseil, le Ministre des Affaires Etrangères et les autorités municipales ont reçu le Prince au Pirée dans un ... [cuvânt indescifr. - n.ed.] dressé ad hoc sur le quai et pavoisé des drapeaux Grecs et Bulgares. Les Batiments de guerre Grecs, Français et Russes en rades au Pirée, pavoisés et ayant leurs matelots sur bord vergues, saluerent l'arrivée du Prince par 21 coups de canon. La Reine attendait à Athènes, au Palais, dans la sale du trône où les hauts fonctionnaires de l'État vient à saluer le Prince aussitôt son arrivée. (…)

M. Schuyler, Ministre des États-Unis fit valoir contre cette décision que les liens qui rattachent la principauté de Bulgarie à l'Empire Ottoman ne sauraient être pris au considération en cette circonstance. «Le Prince de Bulgarie - disait il - exerce dans son pays tous les attributs de la souveraineté; il est reçu par le Roi Georges et le Corps Diplomatique accrédité aupès de Sa Majesté Hellénique ne saurait se mettre en contradiction avec les intentions du Roi et de son Gouvernement.» M. Schyuler déclara en conséquence se réserver toute liberté d'action, annoncant même qu'il comptait se rendre au Pirée au devant du Prince.

En conséquence, une demi-heure après l'arrivée de Son Altesse M. Schuyler et moi nous nous rendions ensemble au Palais sans avoir au préalable demandé d'audience et nous faire annoncer au Prince qui nous reçut avec beaucoup d'affabilité, moi d'abord et ensuite M. Schuyler. Notre exemple a été suivi par le Chargé d'Affaires d'Autriche-Hongrie qui, paraît-il avait, au dernier moment, reçu des instructions précises de son Gouvernement.

Ainsi que je l'ai dit plus haut, Ies Ministres de Russie et de Serbie étaient allés complimenter Son Altesse au Pirée. Les autres Ministres se sont bornés à s'inscrire. Le Prince Alexandre est allé en grande uniforme faire visite à l'Envoyé d'Italie en sa qualité de Doyen du Corps Diplomatique. Quant aux autres membres du Corps Diplomatique, le Maréchal de la Cour au nom de Son Altesse leur a rendu visite. L'attitude prise par la majorité du Corps Diplomatique a manifestement mécontenté le Gouvernement Hellénique et c'est à cela qu'il faut attribuer que les Représentants Étrangers n'ont pas été invités au dîner de gala donné en l'honneur du Prince de Bulgarie. Son Altesse part demain après le Te Deum qui sera chanté à l'occasion de la fête du Roi.”

Eminescu privea cu simpatie destinul Americii dacă se temea pentru țara sa să nu pățească la fel ca America, poetul având obsesia colonizării, a invaziei. În mintea sa „colonizarea” Americii ar semăna cu situația Regatului Român la anul 1878. Altfel n-ar fi scris această frază dureroasă:

„Noua Americă, America răsăriteană de lângă Dunăre, a deschis demult porțile ei imigrațiunii care ne-aduce civilizația și stingerea”.

Uneori civilizație ni s-a mai adus, distilând-o. Stingere încă nu. Dar să-i dăm cuvântul editorialistului Eminescu (Timpul, 8 octombrie 1878). Textul se găsește în volumul X al Operelor lui M. Eminescu, apărut în 1989.

Ceaușescu ar fi dat ordin ca paginile 135-156  să fie smulse din toate exemplarele tipărite. Cât de actual să fi fost Eminescu și în 1989?

Iată editorialul intitulat „Nu există o mai mare ironie decît aceea a sorții”:

 

„Mîne, duminică, e ziua hotărîtă pentru intrarea triumfală a trupelor noastre în București.

Într-adevăr, dacă este vreun organ al națiunii care-n aceste vremi triste, cînd totul e amenințat, să prezinte o priveliște mai mîndră și mai întăritoare de suflet, e organul puterii fizice a poporului românesc, ostașul, care azi, cînd Camerile s-a dezonorat, revenind asupra voturilor solemne din trecut și rumpîndu-le, au ținut singur drapelul sus, gata a se bate pe Argeș cu rușii, precum a fost gata a se bate în Bulgaria cu turcii.

Pe cînd o generație coruptă, fără de mîndrie și statornicie, formează publicul privitor, oștirea, această singură reprezentantă a poporului românesc adevărat, cum este el la plaiuri și la șes, dovedește încă urmele unor virtuți cari în restul societății s-au pierdut.

E drept că toată organizarea noastră politică, tot aparatul de legi și instituții introduse cu deridicata, toată neîngrijirea de pîn-acuma pentru clasa agricolă română tind a o nimici cu desăvîrșire.

Nu e număr din „Monitor” care să nu cuprindă liste lungi de dări directe și indirecte, județene, comunale și de alt soi, cari toate în linia din urmă se percep din punga țăranului, de vreme ce el formează singura clasă productivă în România. Munca lui o precupețesc negustorii și o schimbă pe mărfuri străine, munca lui dă valoare latifundiilor statului și celor particulare, dările plătite direct și indirect de cătră dînsul susțin legiunile de funcționari ai statului, ai comunelor, ai județelor; c-un cuvînt o organizație în care vorbește și pe care-o influențează toți aceia cari nu produc în economia nației nici măcar valoarea unui capăt de ață ; pe cînd țăranul, care singur produce întreg substratul vieții noastre economice, nu are nici un glas care să-l reprezinte pe el, să vorbească în numele lui.

Și cînd voim a ne făli și a ascunde cu vălul gloriei mizeria acestei generații fără razim moral și intelectual, atunci cu ce ne vom făli decît cu vitejia personală a aceluiași țăran?

El merită într-adevăr să intre în triumf în Sybaris, el care în mijlocul veacului al nouăsprezecelea, ce pentru noi însemnează domnia frazei și a pospăielii străine, reprezintă încă cu aceeași bărbăție frumoasele pagine ale unui trecut cînd toată țara era ca dînsul. Dar vremile s-au schimbat din veacul al cincisprezecelea și pînă azi. Astăzi grație liberalismului am izbutit a face din România o nouă Americă, un teren pentru colonii, pe cînd poporul românesc se stinge prin simplificarea muncii, prin pierderea pieței în care să și-o ofere, prin mizeria cauzată de mulțimea dărilor, prin sărăcirea cauzată de introducerea unor costisitoare forme goale fără nici un cuprins real. Astăzi ca niciodată putem vorbi de o plebe de sus și de un popor de jos.

Să-descoperim oare toate păcatele cîte s-au comis pînă în ziua de astăzi contra elementului celui mai conservator din țară, contra săteanului? Dar nu e lege introdusă care să nu fi distrus sau să fi încercat a distruge sentimentul lui de drept, ce se păstrase de bătrîni ca obicei al pămîntului, ca datină moștenită; nu e școală înființată care să nu fi fost o unealtă contra limbei lui și a bunului său simț, nu e instituție care să fi răspuns la adevăratele lui trebuințe. În mijlocul formelor cosmopolite, introduse la noi fără alegere, el e singurul ce și-a păstrat frumoasa limbă stăveche, frumoasele datine, cari și ele pier din zi în zi sub suflarea înghețată a unui veac străin de toată ființa noastră.

Știm prea bine că nici Dumnezeu din cer, nici om de pe pămînt nu mai e în stare a opri repedea cădere pe povîrnișul fatal pe care am apucat. Peste douăzeci și cinci de ani românul în România chiar va fi o curiozitate etnologică precum e astăzi în munții Emului, unde-a stăpînit cu glorie două veacuri. Știm prea bine că am făcut drumuri comode de fier și poduri peste rîuri invaziei veacului modern și că stăpînii viitori ai pămîntul[ui] nostru trec în fiece zi granițele cu sutele și eu miile. Noua Americă, America răsăriteană de lîngă Dunăre, a deschis de mult porțile ei imigrațiunii care ne-aduce civilizația și stingerea.

Dacă le spunem toate acestea n-o facem pentru că ar fi ceva nou, pentru că am putea spune remedii contra răului, ci pentru a arăta că, dacă e un element care să mai merite recunoștința noastră deplină, pentru că dă oarecare strălucire celor din urmă pagine ale istoriei noastre, este tocmai acel popor din sate, care a rămas inaccesibil tuturor înnoiturelor noaste nenorocite, dar care se stinge prin munca de Sisif ce i s-a impus, pentru ca tocmai el și nu altul să susție uneltele care-l esterminează.

Dar chiar bucuria și recunoștința noastră sinceră este înveninată de un eveniment care se petrece în aceeași zi în care se petrece intrarea triumfală. Într-adevăr, între comisarii ruși și cei români s-a fixat aceeași duminecă, aceeași zi de 8 octomvrie pentru schimbarea autorităților române din Basarabia cu cele rusești. Deci în aceeași zi in care Bucureștii vor fi împodobiți cu flamuri tricolore și se vor ilumina, un alt colț al pămîntului românesc va intra într-un întuneric vecinic poate. Nu există o mai mare ironie decît aceea a sorții.”

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIȚIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIȚIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

Economisul și sociologul american Henry Charles Carey i-a dat mult de gândit lui Eminescu care l-a citit în traducere germană și l-a citat în articole de ziar și în pagini de manuscris. În manuscrisul 2267 Eminescu nota:

„Valoarea unui obiect e egală cu cheltuiala lui de reproducțiune... acesta e adevărul. Orcît de greu ar produce individul A un obiect, oricît de mari ar fi cheltuielile lui de producțiune, dacă individul B știe să reproducă acelaș obiect c-o a zecea parte de cheltuială de muncă, atuncea valoarea obiectului nu este = A ci A/10. Aceasta este teoria foarte ingenioasă a lui Carey, pe care el n-a tradus-o în ecuațiune, căci e o treabă care-o facem noi, dacă ea este exactă și vom veni la soluțiune pe următoarea cale:

Poate fi A = A/10 r

Imposibil.

Care e dar cestiunea aci? Unde e diferența între A/10 și A/A? Ce s-a făcut cu ea? Pututu-s-a pierde?

Cheltuitu-s-a pentru servicii străine?

Cheltuitu-s-a în pornoscopie și pe uzurpare? Asta-i chestiunea.

Sau s-a prefăcut în cale într-o aptitudine folositoare?

Dar pentru Dumnezeu. Un atom nu se pierde în natură. O stea s-a stins și lumina ei - ca efect al existenței - călătorește mii de ani pentru a ajunge la ochiul nostru. O vibrațiune n se pierde și diferența dintre a/a și a/10 să o fi pierdut?

Nu se poate?”

În alt manuscris, 2264, Eminescu își făcea planul unui dicționar de concepte fundamentale ale economiei naționale bazat pe Carey și pe List. Scrie Eminescu:

"Pe Carey îl cumpăr-n ediția mare - [î]l leg cu hârtie intercalată, șterg toate pasajele netrebnice din el, traduc juxta liniea tot ce e sănătos ca idee. Tot așa fac și cu List și cu alți economiști ce-mi convin. Fac un mic dicționar der Grundbegriff der N[ationalen] Oekonomie cu un sistem prevăzător de rezultate ale ideii generale Producțiune.”

Victor Roncea: Poate nu întâmplător, după ce vom răsfoi această Antologie americană a lui Eminescu, vom constata că prima țară care l-a tradus pe Eminescu după moarte este chiar America. Anul: 1890.

Constantin Barbu: Acum îmi amintesc și că în Biblioteca Congresului American (Library of Congress) există cel puțin trei cărți semnate de mine, anume Rostirea esențială (1985), Încercare asupra temeiurilor limbii românești (= Hestia. Încercare de a dezlega imaginea lumii, 1989) și Eminescu. Poezie și nihilism (1992), cărți pe care le-a văzut chiar directorul Editurii Revers, domnul Răzvan Burada, prietenul meu, cu care am pus la cale cele mai mari proiecte tipografice din istoria României.

Am publicat, de asemenea, din Arhivele americane, multe manuscrise care privesc istoria veche și străveche a României. Acum îmi dau seama că aș putea merita această foarte onorantă distincție venită din Statele Unite ale Americii... Propun să continuăm dialogul nostru cu Poezie.

Victor Roncea: Așa să fie.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Despre arestarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut la Pe Drept Cuvânt cu Florentin Țuca și Nae Georgescu

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

19:12

Comisia Europeană: Transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriți nici la vamă, nici în trafic

17:41

Armata israeliană a măcelărit peste 70 de oameni nevinovați în incercarea de a-l ucide pe fostul comandant Hamas - VIDEO ȘOCANT

17:22

Kievul recunoaște că a încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin

15:45

Zuckerberg se dă bine pe lângă Trump: I-a scos toate restricțiile de pe Facebook și Instagram

14:35

Andrei Gușă: Festivalurile de drogangeală ca proiect de țară în România. CSAT? O glumă proastă!

14:23

Misiunea de pace 5.0 - Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump

14:04

Klaus Iohannis în zece ani de mandat nu a vizitat niciodată românii năpăstuiți din teritoriile ilegal ocupate de Ucraina după 1944 supuși unei barbare deznaționalizări

13:30

Brejnevul nostru, Pravda noastră, Uniunea Sovietică a noastră...

12:53

Poveste de coșmar pentru doi părinți din Elveția: Statul le-a luat fiica pentru că au refuzat să-i aprobe tranziția de gen

12:32

Ciolacu, afirmație misterioasă: ”Dacă dl. Iohannis ajunge prim-ministru, sunt convins că are un plan”

12:21

Luminița Arhire: O FRUNZĂ DE SALATĂ PE PLATOUL CU SINECURI

12:12

"Ai bască? - N-ai bască?" - Paul Gabriel Andrei: Iarăși e iureș

12:02

Iulian Capsali: CANONIZARILE NU SUNT TREABA ORICĂRUI BEZMETIC

11:55

Mihai Tîrnoveanu: Când Dumnezeu este incorect politic, intervine Institutul Ellie Wiesel!

11:48

Ierarhi români și bulgari la noua sărbătoare a Sf. Dimitrie cel Nou: Îi cerem să păzească Bisericile și popoarele noastre