În Duminica a 32-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie se va citi Evanghelia Luca XIX, 1-10.
Mai jos vă prezentăm câteva fragmente din Predica Părintelui Constantin Galeriu la Duminica lui Zaheu, redate de crestinortodox.ro.
”In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si drept maritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,
Primeasca dragostea dumneavoastra dumnezeiescul cuvant al Evangheliei de astazi: "… Si intrand, trecea prin Ierihon, si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca. Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos. Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc impatrit. Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiu al lui Avraam. Ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut.”(Luca 19, 1-10).
Iubitilor! Concluzia, incheierea acestei Evanghelii, sta ca temelie cuvantului nostru: "A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut” - si deodata, numai acest cuvant - Fiul Omului - ne spune cine este Hristos: Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. Dar el rosteste mereu Fiul Omului, ca sa arate ca Dumnezeu a coborat la om si s-a facut Om ca si noi.
Spuneam si alta data: Apostolii, cand se adresau Mantuitorului, ii ziceau fie Invatatorule, fie Fiule al lui Dumnezeu, sau Fiule al lui David. Si, in chip firesc, orientarea noastra trebuie sa fie catre Dumnezeu cand ne rugam; iar a lui Dumnezeu, Care coboara la noi, catre noi.
De aceea Iisus Se numeste Fiul Omului. Ni se adreseaza: Eu sunt Fiul Omului - asemenea tie, omule; am luat chipul smereniei tale. Din smerenia, care e divina - smerenia e vesmantul lui Dumnezeu, zic Parintii, pentru ca Fiul lui Dumnezeu a luat chipul, haina, vesmantul smereniei, neputintei noastre omenesti. Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului.
Doamne, ce lumina se intinde peste intreg orizontul privirilor noastre sufletesti! Si deodata intelegem; intelegem cele doua lumi: lumea lui Dumnezeu, lumea eternitatii, si atotputerniciei Lui, si lumea noastra, din lumina divina rasarita. Lumea noastra, a celor ziditi de El, in neputintele, in smerenia noastra. Si intre aceste doua lumi, a lui Dumnezeu si a noastra, legatura: Fiul lui Dumnezeu, Care Se face si om. Si, o, iubitilor! La aceasta sa gandim, sa cugetam neincetat: la aceste doua lumi fara de care nu e cu putinta intelegerea existentei noastre.
Nu e cu putinta a ne cunoaste, a ne intelege pe noi, decat numai in Dumnezeu, cu Dumnezeu - zidire a Lui si legatura cu El. Legatura sfanta facuta cu El, prin Fiul Lui. Aceasta este intelegerea; nu poti sa te cunosti, sa te simti, sa te intemeiezi pe tine decat intr-o comuniune, intr- o unire… Intr-o unire numai cu semenul tau?… Dar nu te poti implini numai cu semenul tau; ci in unire cu Cel vesnic, in unirea cu Cel mai presus de tine, Ziditorul tau, si coborat la tine; numai asa iti poti vedea calea ta - Calea, Adevarul, Viata, eternitatea ta. Caci numai in legatura cu Cel vesnic poti privi spre vesnicie. Iar fara aceasta omul nu poate fi inteles, nu poate fi conceput.
De ce omul doreste totdeauna mai mult decat el? De ce omul lupta impotriva mortii lui? Din dorul sadit de Dumnezeu in el in chip firesc - al nemuririi, al eternitatii. Aceasta e realitatea fundamentala, credeti-ma! Cugetati, si in adanc intelegem ca aceasta este realitatea existentei: Dumnezeu mai presus de noi si totusi prezent in noi, si noi in comuniune cu El; si deschisi neincetat catre un etern viitor. Si nu e posibila aceasta implinire fara o asemenea realitate.
Si atunci intelegem cand zice Hristos: "A venit Fiul Omului sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut”. Si la aceasta sa cugetam: Ne cauta Dumnezeu; ne cauta, ca noi ne-am departat de El. Nu Dumnezeu Se ascunde de noi. Noi ne-am ascuns originar de Dumnezeu, atunci cand Adam, la ispita sarpelui: "Veti fi ca niste dumnezei...”, a cazut in adorare de el; asa cum omul modern se adora pe el in intelepciunea lui, in bogatia stiintei lui, in bogatiile pe care le aduna. Iar cand ramane sarman, in suferintele lui… si daca stie atunci sa se trezeasca - asa cum multi, in acesti 50, 60, 70 de ani s-au trezit tocmai in suferinta lor. Tocmai atunci, in parasirea lor de catre oameni si aruncati de oameni in iadul durerilor, atunci au inteles ca nimeni afara de Cel vesnic te poate salva. Si atunci s-au trezit.
Dumnezeu te cauta; neincetat te cauta. Răspunde: Prezent! Atunci cand Adam s-a ascuns in lumea pacatului, Dumnezeu a strigat: "Adame, unde esti?” - "M-am rusinat, Doamne, vazandu-ma gol (gol de harul Tau) si m-am ascuns”.
Acum Mantuitorul il cauta pe cel pierdut. In acea zi l-a cautat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vamesilor si era bogat. Vamesii, in lumea lui Israel, erau acei insarcinati de puterea Imperiului Roman sa stranga impozitele, dajdia; iar el era mai-mare peste toti. Mi s-ar ingadui sa spun - un fel de ministru de finante, daca vreti. Erau urati de popor, mai ales ca erau nascuti din sanul lor. Zice Mantuitorul: "Si acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sanul lor era, si erau toti. Si strangeau aceste dajdii pentru ca din ele isi faceau ei partea lor. Si atunci, sarmanii, in lacomia lor isi faceau (cati nu fac asemenea?!) din banii de dajdie pe care-i strangeau, un idol, dumnezeul lor.
Si Zaheu intelegea - noi nu intelegem?! - ca nici aurul si nimic din lumea aceasta nu e Dumnezeul nostru. Si, cand numara banii, sufletul lui - sarmanul suflet - era chinuit. Si aceasta trebuie sa o stim in fiecare clipa: Ca noi suntem ziditi altfel decat lumea aceasta; ca in noi e totodata si omul din noi (ca a luat Dumnezeu tarana din pamant si l-a zidit pe om, asemenea cu celelalte fapturi, solidar cu ele, din tarana. De aceea, dupa pacat i-a poruncit: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce”). Dar a suflat in el dumnezeiasca lumina, dumnezeiescul har, si indumnezeitorul har; si atunci, in tine sunt doua lumi, omule! In orice stare vei cadea cumva… (Cineva a vazut intr-o carte ca scrie cuvantulcader e cu slova mare, punand adica un accent pe cadere). Dar oricat de cazut de-ai fi, niciodata, niciodata nu poate sa se stinga in tine ceea ce e de nestins: lumina divina. Ea sta acolo, adanc mocnind in tine, si asteapta ca tu deodata sa te deschizi, sa te trezesti intr-un fel; sau ea te trezeste. Sunt taine; tainuite chipuri in care Dumnezeu te trezeste.
Zaheu, si el auzise ca va trece Iisus; auzise de numele Lui, de minunile Lui; si atunci, desi inecat aproape in banii lui, el cauta sa cunoasca cine este Iisus; cauta din adancul, din originea lui.
Cand cauti din originea ta, Il cauti pe Dumnezeu; pentru ca dintru inceput sa stii ca esti zidire totodata omeneasca si dumnezeiasca; si atunci esti viu - cand cauti; cand nu mai cauti (spiritual), mergi spre moarte. Nu e moarte totala; nu e moarte fara trezire in veacul de acum. Si Zaheu se trezeste. El cauta. Se apropia Iisus, intra in Ierihon, si, el stiind, cunoscand de la oamenii lui (avea si el subalternii lui, cei care traiau pe langa el), iese… (multimea Il intampinase deja la portile cetatii, unde vindecase pe Bartimeu), inainteaza… (Pana in ziua de astazi, locul acela unde s-a aflat Zaheu in Ierihon, e cinstit - e si o manastire acolo). Din pricina multimii nu poate sa vada - era si mic de statura; gaseste un copac - un sicomor (un fel de dud); se ridica; lumea inainteaza. Iisus ajunge in dreptul lui… Si Evanghelia spune: "Cautand Iisus… (cautand pe cel care Il cauta), ii rosteste: Zaheu, coboara!” O, Doamne, in loc sa strige Zaheu: Coboara, Doamne!, Mantuitorul ii spune lui Zaheu: "Coboara, Zaheu!”
Acum Zaheu era sus si Mantuitorul era jos. Taina a lui Dumnezeu. Omul, adeseori se inalta el, iertati-mi vorba prozaica: se cocoata el sus, undeva, iar Dumnezeu sta jos. Ar parea ca se intorc randuielile firii. Dar Zaheu asculta: "Coboara, Zaheu! Astazi in casa ta Mi se cade sa fiu”. Si Zaheu coboara; si coborand, Il intampina pe Hristos si Il pofteste in casa lui.
Cei din jur - gata-gata sa gaseasca prilej sa judece, sa osandeasca; asa cum facem de atatea ori cand vedem pe cate cineva ca se intoarce: Ce, ticalosul asta, cate rele a facut, si acum face pe pocaitul, pe smeritul! Tocmai acesta pe care-l stim noi cat s-a inveninat si pe cati a inveninat el, smulgandu-le banii! Si totusi, taina noastra nu e totdeauna cu taina lui Dumnezeu. "Nu sunt gandurile Mele ca ale voastre; nici caile Mele ca ale voastre” - zisese Proorocul.
Caci, cand murmurau cei dinafara: "A intrat Iisus sa gazduiasca la un om pacatos” (pacatos - cine erau dreptii? De buna seama, cei ce neincetat au fost numiti farisei; oricine spune ca el e drept si fara pacat, sa ia aminte), tocmai in zumzetul acesta rauvoitor, veninos, al multimii, Zaheu se ridica la masa, inainte de a gusta ceva, atunci cand era zumzetul de afara impotriva lui, si rosteste in fata Mantuitorului, ca o marturisire. Din clipa aceasta intreg momentul ia chipul unei spovedanii, unei taine a marturisirii.
Ganditi-va la un alt moment de o asemenea marturisire cruciala, a rastignitului de pe cruce; acum Zaheu, la fel, ca un rastignit, rosteste: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau sarmanilor, o dau celor pe care eu i-am jefuit si i-am smintit in inimile lor. Si, mai ales, direct, personal: Daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc de patru ori. Zaheu stia Legea. Moisi poruncise: "Daca cineva ia cuiva un bou si-l junghie, sau o mielusea si o junghie - pentru un bou sa dea cinci boi, pentru o mielusea, patru oi. El - mai mult decat ceruse Vechiul Testament. Acum el traieste in Evanghelie: De am napastuit pe cineva… - o data cu jumatate din avutia lui, si inca fiecaruia asupra caruia cazuse napasta lui - impatrit. Si marturisirea facuta in fata lui Hristos.
Dumneavoastra stiti, cand noi rostim rugaciunile spovedaniei, dupa marea dezlegare, sau cealalta - rostim de asemeni: "Iata, Hristos sta de fata, nevazut, primind marturisirea pacatelor tale”. Si zice preotul: "Eu nu sunt decat un martor care sa duc inaintea Lui toate cate imi veti spune. Iar de ascundeti ceva, indoite pacate aveti, pentru ca nu aveti inima curata. Luati seama, de vreme ce ati venit la Marele Doctor, sa nu va intoarceti inapoi nevindecati”.
Aceasta face parte din randuiala Spovedaniei; dar acum se afla in fata insusi a lui Hristos. Marturia lui s-a facut inaintea Domnului si primeste de la Domnul dezlegarea direct, cand el si-a spus, si-a aruncat raul dintr-insul si a simtit ca in cainta inimii lui se elibereaza. Atunci aude acest cuvant mantuitor, deodata: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia; ca si acesta este fiu al lui Avraam. A venit Fiul Omului sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut”.
Astazi! Doamne, de multe ori am grait noi intelesul acestui cuvant uimitor: astazi. In acele locuri de rascruce din dumnezeiasca Scriptura: "Astazi de veti auzi glasul Meu, nu va impietriti inimile!”- zice Domnul prin Proorocul.Astazi ii rosteste acum lui Zaheu, in fata lui si a celor de fata: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia”; astazi - talharului de pe cruce, cait: "Astazi vei fi cu Mine in rai”. Crestinul cand se impartaseste, zice: "Astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste!” Acest uimitor cuvant, astazi, care-i cuvant dumnezeiesc. Retineti: nu simplu o caracteristica obisnuita, cand zicem noi despre ceva ca este dumnezeiesc; ci acest astazi descopera timpul lui Dumnezeu fata de timpul nostrusi fata de timpul demonului. Timpul lui Dumnezeu este astazi. Crestinul are timpul omului: ieri, azi, maine; iar cand se roaga, cand asculta Evanghelia sau o citeste, cand se impartaseste, el traieste in astazi, in timpul lui Dumnezeu. Iar timpul demonului este maine - adica amanare; "Lasa, sa incep maine, maine...” - si acestmaine este - sarmanul schilod de om - al neputintei si al caderii lui.
Astazi - aceasta inseamna a trai in timpul lui Dumnezeu. Daca fiecare, in clipa aceasta traieste inas tazi al lui Dumnezeu, atunci el va simti… Se petrece calea si intr-un chip si in altul - si suind si coborand. Simti ca acest astazi a atins inima ta. Si atunci tu te inalti si simti prezenta lui Dumnezeu in tine.
Odata cu praznicul randuielii e si praznicul zilei de astazi - Intampinarea Domnului; cand Mantuitorul, la patruzeci de zile (cum era randuiala in Vechiul Testament, si cum si azi e randuiala; trebuie totdeauna s-o pastram noi, crestinii. Vine mama cu pruncul la biserica pentru a inchina pruncul lui Dumnezeu; chiar daca nu e botezat, sau daca e botezat, el trebuie sa vina) a fost adus la templu. Si era in templu in fiecare zi, un batran - dreptul Simeon. Dupa traditia sfanta, el ar fi participat intre cei saptezeci de barbati care au tradus Biblia Vechiului Testament in limba greceasca, pentru evreii care se mutasera in largurile lumii si mai uitasera din limba parintilor si stramosilor lor.
Limba greaca din vremea aceea era un fel de limba ecumenica, raspandita cum e limba engleza astazi, bunaoara; si atunci, acei saptezeci de barbati au tradus Vechiul Testament, cu Legea lui Moisi si Profetii, in limba greceasca, pana in ziua de astazi numitaSe pt ua gi nta - adica a celor saptezeci de barbati.
Si luase parte si acest Simeon; si, cand a intalnit cuvantul de la Isaia, cap.7, vers.14: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu”, el a ramas uimit: Cum sa nasca Fecioara Fiu? Si s-a indoit; si a primit instiintare de la Dumnezeu prin inger: Nu vei vedea sfarsitul, mutarea ta din aceasta lume, pana ce cu ochii tai vei vedea implinindu-se, si fata lui Dumnezeu. Cum s-a rugat Psalmistul:"Arata-mi fata Ta, Doamne! Fata Ta o caut!”...Si tu vei vedea fata lui Dumnezeu. Si atunci batranul, in fiecare zi, mergea incet, pasind spre templu pentru implinirea acelui cuvant divin.
Si iata, acum, cand Hristos implineste patruzeci de zile de viata (aici printre noi), cand Mama Lui, Sfanta Fecioara si Mama, vine la templu cu Pruncul, si el, luminat, vestit de inger, intampina pe Fecioara-Mama si Pruncul. Parca El insusi, cu certitudine, El se ofera si dreptul Simeon Il ia in brate si citeste adanc in taina care se deschide celor ce cauta; si rosteste acel cuvant pe care noi neincetat il murmuram pana in ziua de astazi: "Acum slobozeste (poti sa slobozesti) pe robul Tau, Stapane! Ca vazura ochii mei mantuirea Ta pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor. Lumina spre descoperire neamurilor si slava poporului Tau celui ales (poporului Tau cel dreptcredincios)”.
Se intreba cineva: Care e cea mai mare durere sau cea mai mare bucurie? Unii au spus: Durere sau bucurie: boala sau sanatate, pierderea banilor sau castigul banilor. Doamne! Nici una din acestea nu-i nici cea mai mare nici cea mai slaba; nici marea bucurie, nici marea durere. Ci atunci macar, in amurgul zilelor tale, amurg si aurora, sa deschizi ochii spre fata lui Dumnezeu! Sa deschizi ochii Lui - cel putin atunci. Dar daca n-ai deschis in viata ta, macar o data, ca Zaheu, atunci cand el, caindu-se de tot ce a facut si trezindu-se, a auzit glasul: "Astazi s-a facut mantuire...” Daca n-ai deschis o data… O, Doamne! Pentru tine, poate macar pentru rugaciunile altora, poate macar pentru rugaciunile celor de dincolo de aceasta lume… Caci ei neincetat stau si vegheaza: parintii, mosii si stramosii nostri, impreuna cu sfintii. Nici nu stim noi ce semne primim de la dansii…
Atunci, in acea clipa, un tanar se lauda unchiului sau, dupa ce luase un examen de stat: "In sfarsit, m-am trezit si eu la viata!” Si unchiul, medic fiind, ii spune: "O data se trezeste omul.” - "Cum? Cand?” - "Cand moare.”
Dar si moartea e de doua feluri: Cand mori fizic e una; cand mori sufleteste fata de pacat, aceea este moartea la care a gandit Dumnezeu cand a ingaduit-o (dupa pacat). Ca moartea e plata pacatului. Nu e de la Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a ingaduit-o ca sa moara raul in noi; sa moara pacatul in noi. Cum a murit in Zaheu, in clipa aceea. Si din moarte s-a trezit Zaheu - c-a murit fata de lume. Cand mori fata de lume, cand mori fata de pacat, cand mori fata de tot ceea ce trage la mormant, si in tine s-a trezit lumina divina…
Si repet ceea ce am spus la inceput: Aceasta ordine dumnezeiasca, a lui Dumnezeu, mai presus de lume si in noi (si a noastra in legatura cu El; si in legatura cu El am deschis infinitul vietii mele), nu se poate niciodata stinge; e o realitate divina. Oricine - si liber-cugetator, si necredincios - sa stie: Aceasta e ordine eterna; si atunci, Dumnezeu ma cheama, ma cauta, iar eu sa-I raspund. Ii raspund, pentru ca eu sunt zidit dupa chipul Lui. El Isi cauta chipul. El vine sa ma ridice din nou. De aceea a zis acel intelept: "Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!” Dar, mai adanc decat "nu M-ai fi gasit”: "Nu M-ai cauta daca Eu n-as fi in tine”. Pecetea Mea e in tine; tu strigi la Mine si Eu te caut. Tu esti chipul chipului Meu.
Aici mai degraba Sfantul Vasile a spus cuvantul cel mai adanc; si anume: Neincetat suntem cautaori si indreptati spre Rudenia cea de sus. Rudenia noastra e Dumnezeu. Lumea aceasta e o lume a noastra, data ("stapaniti!...”); dar nimic sa nu ne robeasca. De aceea, o singura robie e ingaduita: cand spunem la cununie mirilor, care poarta coroane imparatesti: Se cununa robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu… Imparatii incoronati - mirii - se numesc totodatarobi; robi ai Dumnezeului celui viu.
Si Iisus spune: "Nu va mai numesc pe voi nici robi, nici slugi, pentru ca voi sunteti prietenii Mei”. Sunteti fratii Mei, sunteti fiii Mei.
Fiecare, iubitilor, in clipa aceasta sa se roage: Doamne, da-mi si mie acea clipa a lui Zaheu: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia”. Da-mi si mie Doamne, acea clipa a dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, ca vazura ochii mei mantuirea Ta!” Da-ne-o acum si noua, sa Te simtim pe Tine, sa Te cunoastem pe Tine, sa Te iubim pe Tine, sa avem parte de Tine! Caci suntem incredintati Doamne, ca fiind Tu in noi, toate se schimba. El, Zaheu, ministrul de finante, sau in orice alta randuiala, din clipa aceea altfel dezlega sarcinile si grijile lui.
Parintele Constantin Galeriu
Mai jos vă prezentăm câteva fragmente din Predica Părintelui Constantin Galeriu la Duminica lui Zaheu, redate de crestinortodox.ro.
”In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si drept maritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,
Primeasca dragostea dumneavoastra dumnezeiescul cuvant al Evangheliei de astazi: "… Si intrand, trecea prin Ierihon, si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca. Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos. Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc impatrit. Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiu al lui Avraam. Ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut.”(Luca 19, 1-10).
Iubitilor! Concluzia, incheierea acestei Evanghelii, sta ca temelie cuvantului nostru: "A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut” - si deodata, numai acest cuvant - Fiul Omului - ne spune cine este Hristos: Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. Dar el rosteste mereu Fiul Omului, ca sa arate ca Dumnezeu a coborat la om si s-a facut Om ca si noi.
Spuneam si alta data: Apostolii, cand se adresau Mantuitorului, ii ziceau fie Invatatorule, fie Fiule al lui Dumnezeu, sau Fiule al lui David. Si, in chip firesc, orientarea noastra trebuie sa fie catre Dumnezeu cand ne rugam; iar a lui Dumnezeu, Care coboara la noi, catre noi.
De aceea Iisus Se numeste Fiul Omului. Ni se adreseaza: Eu sunt Fiul Omului - asemenea tie, omule; am luat chipul smereniei tale. Din smerenia, care e divina - smerenia e vesmantul lui Dumnezeu, zic Parintii, pentru ca Fiul lui Dumnezeu a luat chipul, haina, vesmantul smereniei, neputintei noastre omenesti. Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului.
Doamne, ce lumina se intinde peste intreg orizontul privirilor noastre sufletesti! Si deodata intelegem; intelegem cele doua lumi: lumea lui Dumnezeu, lumea eternitatii, si atotputerniciei Lui, si lumea noastra, din lumina divina rasarita. Lumea noastra, a celor ziditi de El, in neputintele, in smerenia noastra. Si intre aceste doua lumi, a lui Dumnezeu si a noastra, legatura: Fiul lui Dumnezeu, Care Se face si om. Si, o, iubitilor! La aceasta sa gandim, sa cugetam neincetat: la aceste doua lumi fara de care nu e cu putinta intelegerea existentei noastre.
Nu e cu putinta a ne cunoaste, a ne intelege pe noi, decat numai in Dumnezeu, cu Dumnezeu - zidire a Lui si legatura cu El. Legatura sfanta facuta cu El, prin Fiul Lui. Aceasta este intelegerea; nu poti sa te cunosti, sa te simti, sa te intemeiezi pe tine decat intr-o comuniune, intr- o unire… Intr-o unire numai cu semenul tau?… Dar nu te poti implini numai cu semenul tau; ci in unire cu Cel vesnic, in unirea cu Cel mai presus de tine, Ziditorul tau, si coborat la tine; numai asa iti poti vedea calea ta - Calea, Adevarul, Viata, eternitatea ta. Caci numai in legatura cu Cel vesnic poti privi spre vesnicie. Iar fara aceasta omul nu poate fi inteles, nu poate fi conceput.
De ce omul doreste totdeauna mai mult decat el? De ce omul lupta impotriva mortii lui? Din dorul sadit de Dumnezeu in el in chip firesc - al nemuririi, al eternitatii. Aceasta e realitatea fundamentala, credeti-ma! Cugetati, si in adanc intelegem ca aceasta este realitatea existentei: Dumnezeu mai presus de noi si totusi prezent in noi, si noi in comuniune cu El; si deschisi neincetat catre un etern viitor. Si nu e posibila aceasta implinire fara o asemenea realitate.
Si atunci intelegem cand zice Hristos: "A venit Fiul Omului sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut”. Si la aceasta sa cugetam: Ne cauta Dumnezeu; ne cauta, ca noi ne-am departat de El. Nu Dumnezeu Se ascunde de noi. Noi ne-am ascuns originar de Dumnezeu, atunci cand Adam, la ispita sarpelui: "Veti fi ca niste dumnezei...”, a cazut in adorare de el; asa cum omul modern se adora pe el in intelepciunea lui, in bogatia stiintei lui, in bogatiile pe care le aduna. Iar cand ramane sarman, in suferintele lui… si daca stie atunci sa se trezeasca - asa cum multi, in acesti 50, 60, 70 de ani s-au trezit tocmai in suferinta lor. Tocmai atunci, in parasirea lor de catre oameni si aruncati de oameni in iadul durerilor, atunci au inteles ca nimeni afara de Cel vesnic te poate salva. Si atunci s-au trezit.
Dumnezeu te cauta; neincetat te cauta. Răspunde: Prezent! Atunci cand Adam s-a ascuns in lumea pacatului, Dumnezeu a strigat: "Adame, unde esti?” - "M-am rusinat, Doamne, vazandu-ma gol (gol de harul Tau) si m-am ascuns”.
Acum Mantuitorul il cauta pe cel pierdut. In acea zi l-a cautat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vamesilor si era bogat. Vamesii, in lumea lui Israel, erau acei insarcinati de puterea Imperiului Roman sa stranga impozitele, dajdia; iar el era mai-mare peste toti. Mi s-ar ingadui sa spun - un fel de ministru de finante, daca vreti. Erau urati de popor, mai ales ca erau nascuti din sanul lor. Zice Mantuitorul: "Si acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sanul lor era, si erau toti. Si strangeau aceste dajdii pentru ca din ele isi faceau ei partea lor. Si atunci, sarmanii, in lacomia lor isi faceau (cati nu fac asemenea?!) din banii de dajdie pe care-i strangeau, un idol, dumnezeul lor.
Si Zaheu intelegea - noi nu intelegem?! - ca nici aurul si nimic din lumea aceasta nu e Dumnezeul nostru. Si, cand numara banii, sufletul lui - sarmanul suflet - era chinuit. Si aceasta trebuie sa o stim in fiecare clipa: Ca noi suntem ziditi altfel decat lumea aceasta; ca in noi e totodata si omul din noi (ca a luat Dumnezeu tarana din pamant si l-a zidit pe om, asemenea cu celelalte fapturi, solidar cu ele, din tarana. De aceea, dupa pacat i-a poruncit: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce”). Dar a suflat in el dumnezeiasca lumina, dumnezeiescul har, si indumnezeitorul har; si atunci, in tine sunt doua lumi, omule! In orice stare vei cadea cumva… (Cineva a vazut intr-o carte ca scrie cuvantulcader e cu slova mare, punand adica un accent pe cadere). Dar oricat de cazut de-ai fi, niciodata, niciodata nu poate sa se stinga in tine ceea ce e de nestins: lumina divina. Ea sta acolo, adanc mocnind in tine, si asteapta ca tu deodata sa te deschizi, sa te trezesti intr-un fel; sau ea te trezeste. Sunt taine; tainuite chipuri in care Dumnezeu te trezeste.
Zaheu, si el auzise ca va trece Iisus; auzise de numele Lui, de minunile Lui; si atunci, desi inecat aproape in banii lui, el cauta sa cunoasca cine este Iisus; cauta din adancul, din originea lui.
Cand cauti din originea ta, Il cauti pe Dumnezeu; pentru ca dintru inceput sa stii ca esti zidire totodata omeneasca si dumnezeiasca; si atunci esti viu - cand cauti; cand nu mai cauti (spiritual), mergi spre moarte. Nu e moarte totala; nu e moarte fara trezire in veacul de acum. Si Zaheu se trezeste. El cauta. Se apropia Iisus, intra in Ierihon, si, el stiind, cunoscand de la oamenii lui (avea si el subalternii lui, cei care traiau pe langa el), iese… (multimea Il intampinase deja la portile cetatii, unde vindecase pe Bartimeu), inainteaza… (Pana in ziua de astazi, locul acela unde s-a aflat Zaheu in Ierihon, e cinstit - e si o manastire acolo). Din pricina multimii nu poate sa vada - era si mic de statura; gaseste un copac - un sicomor (un fel de dud); se ridica; lumea inainteaza. Iisus ajunge in dreptul lui… Si Evanghelia spune: "Cautand Iisus… (cautand pe cel care Il cauta), ii rosteste: Zaheu, coboara!” O, Doamne, in loc sa strige Zaheu: Coboara, Doamne!, Mantuitorul ii spune lui Zaheu: "Coboara, Zaheu!”
Acum Zaheu era sus si Mantuitorul era jos. Taina a lui Dumnezeu. Omul, adeseori se inalta el, iertati-mi vorba prozaica: se cocoata el sus, undeva, iar Dumnezeu sta jos. Ar parea ca se intorc randuielile firii. Dar Zaheu asculta: "Coboara, Zaheu! Astazi in casa ta Mi se cade sa fiu”. Si Zaheu coboara; si coborand, Il intampina pe Hristos si Il pofteste in casa lui.
Cei din jur - gata-gata sa gaseasca prilej sa judece, sa osandeasca; asa cum facem de atatea ori cand vedem pe cate cineva ca se intoarce: Ce, ticalosul asta, cate rele a facut, si acum face pe pocaitul, pe smeritul! Tocmai acesta pe care-l stim noi cat s-a inveninat si pe cati a inveninat el, smulgandu-le banii! Si totusi, taina noastra nu e totdeauna cu taina lui Dumnezeu. "Nu sunt gandurile Mele ca ale voastre; nici caile Mele ca ale voastre” - zisese Proorocul.
Caci, cand murmurau cei dinafara: "A intrat Iisus sa gazduiasca la un om pacatos” (pacatos - cine erau dreptii? De buna seama, cei ce neincetat au fost numiti farisei; oricine spune ca el e drept si fara pacat, sa ia aminte), tocmai in zumzetul acesta rauvoitor, veninos, al multimii, Zaheu se ridica la masa, inainte de a gusta ceva, atunci cand era zumzetul de afara impotriva lui, si rosteste in fata Mantuitorului, ca o marturisire. Din clipa aceasta intreg momentul ia chipul unei spovedanii, unei taine a marturisirii.
Ganditi-va la un alt moment de o asemenea marturisire cruciala, a rastignitului de pe cruce; acum Zaheu, la fel, ca un rastignit, rosteste: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau sarmanilor, o dau celor pe care eu i-am jefuit si i-am smintit in inimile lor. Si, mai ales, direct, personal: Daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc de patru ori. Zaheu stia Legea. Moisi poruncise: "Daca cineva ia cuiva un bou si-l junghie, sau o mielusea si o junghie - pentru un bou sa dea cinci boi, pentru o mielusea, patru oi. El - mai mult decat ceruse Vechiul Testament. Acum el traieste in Evanghelie: De am napastuit pe cineva… - o data cu jumatate din avutia lui, si inca fiecaruia asupra caruia cazuse napasta lui - impatrit. Si marturisirea facuta in fata lui Hristos.
Dumneavoastra stiti, cand noi rostim rugaciunile spovedaniei, dupa marea dezlegare, sau cealalta - rostim de asemeni: "Iata, Hristos sta de fata, nevazut, primind marturisirea pacatelor tale”. Si zice preotul: "Eu nu sunt decat un martor care sa duc inaintea Lui toate cate imi veti spune. Iar de ascundeti ceva, indoite pacate aveti, pentru ca nu aveti inima curata. Luati seama, de vreme ce ati venit la Marele Doctor, sa nu va intoarceti inapoi nevindecati”.
Aceasta face parte din randuiala Spovedaniei; dar acum se afla in fata insusi a lui Hristos. Marturia lui s-a facut inaintea Domnului si primeste de la Domnul dezlegarea direct, cand el si-a spus, si-a aruncat raul dintr-insul si a simtit ca in cainta inimii lui se elibereaza. Atunci aude acest cuvant mantuitor, deodata: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia; ca si acesta este fiu al lui Avraam. A venit Fiul Omului sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut”.
Astazi! Doamne, de multe ori am grait noi intelesul acestui cuvant uimitor: astazi. In acele locuri de rascruce din dumnezeiasca Scriptura: "Astazi de veti auzi glasul Meu, nu va impietriti inimile!”- zice Domnul prin Proorocul.Astazi ii rosteste acum lui Zaheu, in fata lui si a celor de fata: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia”; astazi - talharului de pe cruce, cait: "Astazi vei fi cu Mine in rai”. Crestinul cand se impartaseste, zice: "Astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste!” Acest uimitor cuvant, astazi, care-i cuvant dumnezeiesc. Retineti: nu simplu o caracteristica obisnuita, cand zicem noi despre ceva ca este dumnezeiesc; ci acest astazi descopera timpul lui Dumnezeu fata de timpul nostrusi fata de timpul demonului. Timpul lui Dumnezeu este astazi. Crestinul are timpul omului: ieri, azi, maine; iar cand se roaga, cand asculta Evanghelia sau o citeste, cand se impartaseste, el traieste in astazi, in timpul lui Dumnezeu. Iar timpul demonului este maine - adica amanare; "Lasa, sa incep maine, maine...” - si acestmaine este - sarmanul schilod de om - al neputintei si al caderii lui.
Astazi - aceasta inseamna a trai in timpul lui Dumnezeu. Daca fiecare, in clipa aceasta traieste inas tazi al lui Dumnezeu, atunci el va simti… Se petrece calea si intr-un chip si in altul - si suind si coborand. Simti ca acest astazi a atins inima ta. Si atunci tu te inalti si simti prezenta lui Dumnezeu in tine.
Odata cu praznicul randuielii e si praznicul zilei de astazi - Intampinarea Domnului; cand Mantuitorul, la patruzeci de zile (cum era randuiala in Vechiul Testament, si cum si azi e randuiala; trebuie totdeauna s-o pastram noi, crestinii. Vine mama cu pruncul la biserica pentru a inchina pruncul lui Dumnezeu; chiar daca nu e botezat, sau daca e botezat, el trebuie sa vina) a fost adus la templu. Si era in templu in fiecare zi, un batran - dreptul Simeon. Dupa traditia sfanta, el ar fi participat intre cei saptezeci de barbati care au tradus Biblia Vechiului Testament in limba greceasca, pentru evreii care se mutasera in largurile lumii si mai uitasera din limba parintilor si stramosilor lor.
Limba greaca din vremea aceea era un fel de limba ecumenica, raspandita cum e limba engleza astazi, bunaoara; si atunci, acei saptezeci de barbati au tradus Vechiul Testament, cu Legea lui Moisi si Profetii, in limba greceasca, pana in ziua de astazi numitaSe pt ua gi nta - adica a celor saptezeci de barbati.
Si luase parte si acest Simeon; si, cand a intalnit cuvantul de la Isaia, cap.7, vers.14: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu”, el a ramas uimit: Cum sa nasca Fecioara Fiu? Si s-a indoit; si a primit instiintare de la Dumnezeu prin inger: Nu vei vedea sfarsitul, mutarea ta din aceasta lume, pana ce cu ochii tai vei vedea implinindu-se, si fata lui Dumnezeu. Cum s-a rugat Psalmistul:"Arata-mi fata Ta, Doamne! Fata Ta o caut!”...Si tu vei vedea fata lui Dumnezeu. Si atunci batranul, in fiecare zi, mergea incet, pasind spre templu pentru implinirea acelui cuvant divin.
Si iata, acum, cand Hristos implineste patruzeci de zile de viata (aici printre noi), cand Mama Lui, Sfanta Fecioara si Mama, vine la templu cu Pruncul, si el, luminat, vestit de inger, intampina pe Fecioara-Mama si Pruncul. Parca El insusi, cu certitudine, El se ofera si dreptul Simeon Il ia in brate si citeste adanc in taina care se deschide celor ce cauta; si rosteste acel cuvant pe care noi neincetat il murmuram pana in ziua de astazi: "Acum slobozeste (poti sa slobozesti) pe robul Tau, Stapane! Ca vazura ochii mei mantuirea Ta pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor. Lumina spre descoperire neamurilor si slava poporului Tau celui ales (poporului Tau cel dreptcredincios)”.
Se intreba cineva: Care e cea mai mare durere sau cea mai mare bucurie? Unii au spus: Durere sau bucurie: boala sau sanatate, pierderea banilor sau castigul banilor. Doamne! Nici una din acestea nu-i nici cea mai mare nici cea mai slaba; nici marea bucurie, nici marea durere. Ci atunci macar, in amurgul zilelor tale, amurg si aurora, sa deschizi ochii spre fata lui Dumnezeu! Sa deschizi ochii Lui - cel putin atunci. Dar daca n-ai deschis in viata ta, macar o data, ca Zaheu, atunci cand el, caindu-se de tot ce a facut si trezindu-se, a auzit glasul: "Astazi s-a facut mantuire...” Daca n-ai deschis o data… O, Doamne! Pentru tine, poate macar pentru rugaciunile altora, poate macar pentru rugaciunile celor de dincolo de aceasta lume… Caci ei neincetat stau si vegheaza: parintii, mosii si stramosii nostri, impreuna cu sfintii. Nici nu stim noi ce semne primim de la dansii…
Atunci, in acea clipa, un tanar se lauda unchiului sau, dupa ce luase un examen de stat: "In sfarsit, m-am trezit si eu la viata!” Si unchiul, medic fiind, ii spune: "O data se trezeste omul.” - "Cum? Cand?” - "Cand moare.”
Dar si moartea e de doua feluri: Cand mori fizic e una; cand mori sufleteste fata de pacat, aceea este moartea la care a gandit Dumnezeu cand a ingaduit-o (dupa pacat). Ca moartea e plata pacatului. Nu e de la Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a ingaduit-o ca sa moara raul in noi; sa moara pacatul in noi. Cum a murit in Zaheu, in clipa aceea. Si din moarte s-a trezit Zaheu - c-a murit fata de lume. Cand mori fata de lume, cand mori fata de pacat, cand mori fata de tot ceea ce trage la mormant, si in tine s-a trezit lumina divina…
Si repet ceea ce am spus la inceput: Aceasta ordine dumnezeiasca, a lui Dumnezeu, mai presus de lume si in noi (si a noastra in legatura cu El; si in legatura cu El am deschis infinitul vietii mele), nu se poate niciodata stinge; e o realitate divina. Oricine - si liber-cugetator, si necredincios - sa stie: Aceasta e ordine eterna; si atunci, Dumnezeu ma cheama, ma cauta, iar eu sa-I raspund. Ii raspund, pentru ca eu sunt zidit dupa chipul Lui. El Isi cauta chipul. El vine sa ma ridice din nou. De aceea a zis acel intelept: "Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!” Dar, mai adanc decat "nu M-ai fi gasit”: "Nu M-ai cauta daca Eu n-as fi in tine”. Pecetea Mea e in tine; tu strigi la Mine si Eu te caut. Tu esti chipul chipului Meu.
Aici mai degraba Sfantul Vasile a spus cuvantul cel mai adanc; si anume: Neincetat suntem cautaori si indreptati spre Rudenia cea de sus. Rudenia noastra e Dumnezeu. Lumea aceasta e o lume a noastra, data ("stapaniti!...”); dar nimic sa nu ne robeasca. De aceea, o singura robie e ingaduita: cand spunem la cununie mirilor, care poarta coroane imparatesti: Se cununa robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu… Imparatii incoronati - mirii - se numesc totodatarobi; robi ai Dumnezeului celui viu.
Si Iisus spune: "Nu va mai numesc pe voi nici robi, nici slugi, pentru ca voi sunteti prietenii Mei”. Sunteti fratii Mei, sunteti fiii Mei.
Fiecare, iubitilor, in clipa aceasta sa se roage: Doamne, da-mi si mie acea clipa a lui Zaheu: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia”. Da-mi si mie Doamne, acea clipa a dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, ca vazura ochii mei mantuirea Ta!” Da-ne-o acum si noua, sa Te simtim pe Tine, sa Te cunoastem pe Tine, sa Te iubim pe Tine, sa avem parte de Tine! Caci suntem incredintati Doamne, ca fiind Tu in noi, toate se schimba. El, Zaheu, ministrul de finante, sau in orice alta randuiala, din clipa aceea altfel dezlega sarcinile si grijile lui.
Parintele Constantin Galeriu
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
pfbid02h6h8m7wK7VQKRmu9LKTBpKzP4V4i7DRwCz
Y13gekfhzh2RCAdBjuG5vuU3ViEQyYl/
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria
Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre.
El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi.
De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele, iar în ceasul morții ne însoțesc până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos.
„O adâncul bogăției și înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui!“ (Romani 11, 33)
Iubiți credincioși,
Una din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă.
Această știință atotcuprinzătoare NIMICEȘTE știința și înțelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
În Sfânta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzând pe Mântuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, s-au aprins de mânie asupra Domnului și cârteau că „a intrat să găzduiască la un păcătos“ (Luca 19, 7).
Și aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoși pe toți vameșii care adunau impozitele împărătești și făceau multe nedreptăți în slujba lor.
Iar Preabunul nostru Mântuitor, știutorul inimilor și cunoscătorul gândurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscând de departe credința cea mare a lui Zaheu și așezarea cea bună a sufletului său, văzându-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: „Zahee, grăbește-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta“ (Luca 19, 5).
În multe părți ale Sfintei Scripturi și în multe părți ale zidirii Sale, se arată știința cea FĂRĂ de margine a Atotputernicului și Preaânțeleptului Dumnezeu.
Așa vedem că Mântuitorul, cunoscând așezarea cea bună a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale și stătea la puțul lui Iacov. În acel timp a venit și femeia samarineancă să scoată apă și prin cuvintele Lui cele dumnezeiești, a fost vânat sufletul ei la credința în Hristos și prin ea s-a vestit Evanghelia la toată cetatea Samariei (Ioan 4, 5).
Altădată venind Mântuitorul în Capernaum cu ucenicii Săi, în acel timp au venit și cei ce strângeau dajdia pentru templu și au întrebat pe Apostoli, zicând: „Învățătorul vostru nu plătește darea?“ (Matei 17, 24)
Auzind Mântuitorul, a zis lui Petru: „Mergând la mare aruncă undița ta și la peștele care se va prinde întâi, deschizându-i gura vei găsi un statir (ban de argint). Ia banul și dă-l lor pentru Mine și pentru tine“ (Matei 17, 27).
Cine nu poate înțelege de aici cât de nemărginită este înțelepciunea lui Dumnezeu, că și cele ce sunt în pântecele peștilor de față sunt înaintea Lui.
Dumnezeu care știe gândurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), căutând spre credința și râvna cea mare a lui Zaheu, care dorea să-l vadă pe Domnul, îndată îl cheamă zicând: „Zahee, grăbește-te de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu“ (Luca 19, 5).
Dar ce a făcut Zaheu când Mântuitorul a venit în casa lui? Știind că este socotit de toți om păcătos și văzând pe mulți invidioși că Domnul a intrat la el să găzduiască, socotindu-se dator și nevrednic înaintea Lui pentru păcatele sale, a zis către Mântuitorul: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și de am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit“ (Luca 19, 8).
Vedeți osârdia cea mare a lui Zaheu de îndreptare?
Vedeți ce face o inimă care iubește pe Dumnezeu, când vine întru cunoștința păcatelor sale?
Vedeți cum se făgăduiește să plătească datoriile celor pe care i-a nedreptățit, spre a câștiga milă și îndurare de la Dumnezeu?
Nimeni nu l-a acuzat în fața Mântuitorului de nedreptățile ce le făcuse, dar strălucind în inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat și dator și așa făgăduiește ca să dea jumătate din averea sa la săraci și dacă a nedreptățit pe cineva cu ceva să întoarcă de patru ori mai mult.
Mustrarea conștiinței i s-a făcut lui Zaheu aspru judecător, spre a hotărâ singur acest mijloc de îndreptare în fața Preaînduratului nostru Mântuitor.
Această hotărâre a lui de îndreptare a fost primită de știutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale și ca o arvună a mântuirii sufletului său.
De aceea a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui Avraam“ (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, câtă milă și îndurare ai câștigat de la Dumnezeu prin râvna ta cea mare ce ai avut-o pentru îndreptarea ta și iertarea păcatelor tale, căci nu numai mântuirea casei tale ai câștigat, ci și fiu a lui Avraam te-ai făcut, mai înainte de a face faptele lui Avraam!
Ci numai hotărând din toată inima ta că te vei face milostiv și drept, urmând lui Avraam cu credință și făgăduință, și Dumnezeu a primit pocăința ta, căci cercătorul inimilor fiind de față la a ta mărturisire din inimă, ți-a socotit ție ca o împlinire desăvârșită a datoriilor tale și fiul lui Avraam te-a numit pe tine.
Iubiți credincioși,
La Dumnezeu NU există nici neștiință, nici neputință.
El pururea privește în inimile tuturor oamenilor după mărturia care zice: „Tu singur știi inima tuturor fiilor omenești“ (III Regi 8, 39).
Acest adevăr îl arată Dumnezeu și la alegerea lui David ca împărat al lui Israel, când zice către Samuel: „Să nu te uiți la chipul lui Saul nici la mărimea lui, pentru că l-am lepădat pe el, că Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la FAȚĂ, iar Dumnezeu se uită în INIMĂ“ (I Regi 16, 7).
Preabunul, Preamilostivul și Atotștiutorul nostru Mântuitor a căutat de departe spre inima lui Zaheu și văzând în inima lui dragoste mare, credință, evlavie și râvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, a făcut mântuirea casei lui și pe el l-a numit fiul lui Avraam.
Iar ca să arate celor zavistnici care cârteau că Domnul „a intrat să găzduiască în casa unui om păcătos", i-a încredințat că El nu a venit în lume să caute pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.
De aceea a zis: „Că a venit Fiul Omului să caute și să mântuiască pe cel PIERDUT“ (Luca 19, 10).
Dumnezeiasca Scriptură zice: „Că de mila Domnului este plin tot pământul și îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui” (Psalm 32, 5).
Știința cea atotcuprinzătoare și fără de margine a lui Dumnezeu privește spre toate inimile oamenilor și DACĂ vede o inimă înfrântă și zdrobită PENTRU ceea ce a greșit înaintea Lui NU o pedepsește (Psalm 50, 18),
ci cu MILĂ și cu DARUL Său o luminează și o păvățuiește la calea mântuirii.
Dacă bunătatea și mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greșiți și smeriți cu inima care sunt gata să se întoarcă spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mântuiască, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi
„Toți multe greșim“ (Iacob 3, 2) și
„Nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu“ (Marcu 10, 18).
Căci dacă întru fărădelegi ne-am zămislit și întru păcate ne-am născut, apoi cine, fără Sfântul Botez și fără mila lui Dumnezeu, poate a zice că nu are păcat sau nu are nevoie de pocăință?
Știm iarăși din Dumnezeiasca Scriptură că „Dumnezeu celor mândri la stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har“ (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu vameșul, dar a văzut și marea lui smerenie și râvnă pentru P O C Ă I N Ț Ă.
DE ACEEA a venit să găzduiască în casa sa și l-a învrednicit de iertarea păcatelor.
Iubiți credincioși,
Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de ÎNTOARCERE la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi TOȚI care suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte.
Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, NIMENI dintre creștini nu ar putea fi mântuiți.
Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i OFERIM pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.
Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi.
De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele. El ne numără pașii pe care-i facem la biserică, la pocăință, la cercetarea bolnavilor sau la săvârșirea faptelor rele.
Iar în ceasul morții, îngerii noștri păzitori ne însoțesc, împreună cu faptele noastre bune și rele, până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos.
Dacă în timpul vieții noastre ne-am spovedit păcatele la preoți, dacă le-am părăsit și am făcut canon pentru ele, la judecată nu vom mai fi întrebați și osândiți pentru păcatele mărturisite și ispășite.
Iar dacă vom muri nepocăiți, adică nespovediți și în grele păcate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocăința vameșului Zaheu este un MODEL DE POCĂINȚĂ pentru toți creștinii și este
S I N G U R A cale de îndreptare și împăcare cu Dumnezeu pentru FIECARE dintre noi.
Să cugetăm împreună cu Zaheu vameșul. Era cel mai lacom și mai zgârcit dintre iudei, că asuprea pe săraci și pe văduve, punea dări mari, lua o parte din bani pentru el, nu făcea deloc milostenie și nu voia să se pocăiască.
Dar ce a făcut?
Fiind MUSTRAT de C O Ș T I I N Ț Ă pentru păcatele sale, căuta un povățuitor, o călăuză, un salvator al sufletului său, ca să-i arate calea spre Dumnezeu.
Și când a auzit că vine Iisus Hristos în Ierihon, căuta cu mare credință să-L vadă măcar de departe. Și fiind mic de statură s-a urcat într-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mântuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Și cunoscând că se căiește din inimă de păcatele lui și dorește să se mântuiască l-a chemat la Sine: „Zahee, grăbește-te de te coboară jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“
Deci îndată a coborât și L-a primit pe Domnul în casa lui.
Ce mare bucurie avea că a intrat Dumnezeu-Mântuitorul în casa unde își adunase atâtea averi furate de la săraci și văduve!
Dar îl mustra conștiința pentru păcatele făcute și de aceea, SILIT de conștiință, a început să-și mărturisească singur păcatele și să-și ia de bună voie aspru canon: „Iată jumătate din averea mea o dau săracilor și de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!“
Vedeți ce a făcut Zaheu vameșul?
Întâi L-a căutat pe Dumnezeu.
Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa.
Apoi și-a mărturisit păcatele de bună voie.
Apoi și-a luat singur canon de pocăință pentru cele făcute și la urmă Mântuitorul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele:
„Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam!“ (Luca 19, 9).
Așa trebuie să facem și NOI, frații mei.
Fiecare dintre NOI semănăm oarecum cu Zaheu, pentru că toți suntem biruiți de lăcomie, de zgârcenie, de răutate, de nepăsare, de nepocăință.
Încă și casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele, ca și în noi, stăpânește mândria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfrânare, pentru beție, pentru cele trecătoare.
De aceea sunt și atâtea boli, certuri și dezbinări în familiile creștinilor, pentru că puțini mai sunt care CAUTĂ DIN INIMĂ pe Dumnezeu și doresc cu adevărat mântuirea sufletului.
Poate niciodată n-a fost familia creștină mai slăbită și robită de păcate ca ACUM.
Dar Dumnezeu, care știe toate și privește în inimile noastre, are ÎNTOTDEAUNA milă de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăință și dorește să INTRE în CASA sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăință.
El vine la noi prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, care se sfințește și se dă celor vrednici în TIMPUL Sfintei Liturghii.
DACĂ ne vom strădui să mergem cât mai regulat la biserică, dacă ne vom plânge păcatele și le vom mărturisi la preot, dacă vom face canonul rânduit și vom primi cu evlavie Trupul și Sângele Domnului,
ATUNCI Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu și El Însuși va veni la noi și ne va zice:
„Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că și acesta este fiul lui Dumnezeu după dar“. Amin.