Cine combate Biserica Ortodoxă "și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e".
De ce a fost și este detestat Eminescu? Pentru că "progresiștii" - de la liberalii timpului, îmbibați de idealurile Revoluției Franceze, până la globaliștii de astăzi (neoliberali sau marxiști) -, au acest morb ideologic prin care vor să îmbunătățească lumea. Nu reușesc însă decât să-i sufoce spiritul, în cel mai bun caz. În cel mai rău, fac hecatombe umane în care pier mase întregi de oameni. Totul însă spre "binele" umanității.
„Desprețuind Biserica noastră națională și înjosind-o, atei și francmasoni cum sunt toți, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta națională; disprețuind limba prin împestrițări și prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; desprețuind datinele drepte și vechi și introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viața noastră publică și privată în așa grad încât românul ajunge a se simți străin în țara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toți având frica lui Dumnezeu, toți sperând de la El mântuire și îndreptându-și viețile după învățăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă și după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)
Astăzi, Corectitudinea Politică face ravagii în lumea pe care o descrestinează forțat. Vă imaginați ce ar fi scris astăzi Eminescu despre această revoluție homosexualistă care își dorește implozia Familiei, despre cei peste 22 de milioane de copii avortați în țara noastră, despre trădarea clasei politice care a transformat România într-o lamentabilă colonie periferică, despre atacul concertat al unei prese ideologizate și al ong-urilor "Soros" asupra Bisericii, despre celebrul binom SRI - DNA care a acaparat pârghiile puterii oferind România pe tavă corporatocratiei mondiale, despre legile "Big Brother", despre dezindustrializarea țării și distrugerea agriculturii, implicit plecarea a milioane de români plini de energie ca mâna de lucru ieftină în Vest, despre guvernul de tehnocrați al unui președinte cataleptic și străin de acest neam, despre manipulările străzii în care cad pradă periodic diaspora sau "tinerii frumoși și liberi" șamd?
Eminescu este detestat pentru că a arătat o enormă dragoste față de acest neam. Iar neamul i-o întoarce permanent și instinctiv.
Despre Biserica Ortodoxă nu veți găsi un rând în opera lui în care o atacă. Dimpotrivă, ca și Caragiale în articolele din presă, s-a dovedit un apărător, de pe poziții conservatoare, a acestui element care a structuat organic ethosul românesc.
„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)
Eminescu este și astăzi un barometru perfect al timpului nostru, un om ale cărui gânduri profetice le poți vedea combătute de către "inițiați" și moftangii egotici, de către ideologii Globalismului Absolut, de către seculariști și utopiști de stânga sau de dreapta neoliberală.
În tot cazul, de Eminescu noi avem permanentă nevoie. Orice încercare de anexare ideologică a sa este sortită eșecului, pentru că, fiind conservator, nu poate fi încadrabil în curentele de speculație politică ale modernității. El circumscria intreaga sa gândire politică la Realitate.
Să nu uităm că cea mai mare parte din instrumentul lingvistic al limbii române culte, folosită și acum, i se datorează. Măcar și pentru atât și ar merita întreaga noastră prețuire.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ai nostri tineri
Ai nostri tineri la Paris invata
La gat cravatei cum se leaga nodul
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
La ei îsi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducînd în dinti tigara lungareata…
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmba:
Stîlpi de bordel, de crîsme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc — si-o plimba.
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pîn’ si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți
În aplauzele grele a canaliei de uliți,
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele,
Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască...
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri...
Și apoi în sfatul țării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' și numele tău... țară!
La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,
Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept științ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!