
FOTO: aktual24.ro

Descoperire de excepţie în Biserica Sfânta Treime din Şcheii Braşovului. Crucea de rugăciune a părintelui Arsenie Boca a fost găsită după ce a fost dată dispărută în urmă cu 68 de ani. În jurul acestei sfinte cruci s-a împletit o adevărată legendă.
Pe vremea când părintele Arsenie Boca a fost închis în temniţele Securităţii, gardienii îl vedeau rugându-se la ea prin vizetă. Însă, atunci când intrau în celula sa pentru a o confisca, această cruce dispărea. Bucuria cea mai mare a preoţilor din Şcheii Braşovului a fost aceea de a descoperi această cruce în Biserica Sfânta Treime, în altarul lăcaşului de cult, lângă antimis.
În urma mai multor cercetări în arhivele bisericii, s-a descoperit crucea din argint cu care binecuvânta credincioşii părintele Arsenie Boca, ajunsă într-un mod inexplicabil sub antimis (pânza pusă în altar pentru a aşeza pe ea pâinea sfinţită şi potirul), potrivit aktual24.ro.
„Eu mi-am luat doctoratul şi am tot studiat foarte mult istoria Bisericii Sfânta Treime. Aşa am găsit această fotografie istorică, la resfinţirea bisericii, în data de 15 septembrie 1947, unde a participat şi părintele Arsenie Boca, ce avea în mână o cruce de binecuvântare. Am căutat documente să vedem dacă ne-a donat-o nouă. Din păcate nu am găsit astfel de documente.
Din fericire, a vrut bunul Dumnezeu să o găsim în cele din urmă. Am restaurat-o şi am găsit scris pe ea 15 septembrie 1947, când a avut loc sfinţirea bisericii. O vom pune acolo unde îi este locul, în faţa sfântului altar”, a declarat preot prof. dr. Aurelian Reit, citat de newsbv.ro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.