Victor Roncea: Domnule Constantin Barbu, dumneavoastră aveți o operă neverosimilă și o „glorie" literară, între ghilimele, cu care nu se poate rivaliza ușor, sau deloc... Eu vă cunosc bine și nu înțeleg un lucru: de ce nu vorbiți mai mult despre cărțile dumneavoastră, despre proiectele de neegalat omenește, despre traducerile din cărțile dumneavoastră de poeme, despre premiile, medaliile și distincțiile literare care „plutesc" pe cinci continente...

Constantin Barbu: Dragă Victor, eu n-am scris ca să vorbesc. Îți place „aforismul"? Îți mulțumesc că ai pus cuvântul „glorie" în ghilimele. Eu am stat de vorbă (cu unii ani de zile, cu alții multe zile în mulți ani, cu alții ore – toate însumând timp cât un mileniu) cu genii spectaculoase: Noica, Lévinas, Cioran. Cu Derrida, la Paris, oferindu-i cartea mea apărută în 1989 Hestia. Încercare de a dezlega imaginea lumii (apărută la Editura Scrisul Românesc sub titlul, modificat absurd, Încercare asupra temeiurilor limbii românești), am discutat schița acestei cărți care trebuia să devină un doctorat, în America. Era și recomandarea lui Lévinas (atins de cercetarea mea despre epekeina tes ousias). Eu am un mare talent când e vorba de a pierde. Chiar Derrida a scris peste vreo doi-trei ani o carte în care repeta bibliografia Hestiei, și nu numai. Apoi chiar a extins cercetările despre vocabularul indoeuropean. Eu am mers în Supracartea fără de ce chiar dincolo de limba nostratică, arătând că omul nu poate grăi nimic despre ceea ce este în laniakea lui și dincolo. În fine... Noica, Lévinas și Cioran nu îmi vorbeau despre cărțile lor. Noica nu mi-a vorbit decât despre lansarea la Păltiniș a Devenirii întru Ființă (lansare care nu i s-a mai permis și nu a mai avut loc). Și despre un anume proiect. Lévinas era foarte viu când vorbeam cu el despre epekeina tes ousias prezentându-i o interpretare nouă și violentă. Cu Cioran vorbeam până la modul anarhist și putea „demonstra" că nu-și mai amintea nici titlurile cărților sale. Acum am ajuns și eu în „descompunerea" intelectuală a lui Cioran: nu-mi mai amintesc titlurile tuturor celor aproape 3000 de cărți publicate... Ce să vorbesc, dragă Victor, despre cărțile mele și pentru cine? Norocul meu este că pe planetă am câțiva prieteni care sunt între cei mai puternici intelectuali din lume astăzi. Ei m-au ajutat cu publicarea unor cărți în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, albaneză, maghiară, croată, suedeză și în curând în mongolă.

V.R.: Am înțeles că se pregătesc în străinătate trei cărți despre opera dumneavoastră și bănuiesc că vom găsi acolo o bibliografie cu titlurile cărților mai importante pe care le-ați publicat.

C.B.: Va fi și o bibliografie în care vor apărea titlurile din Monumenta Romaniae Historica (peste 1200 de volume), Monumentele ortodoxe și bizantine (peste 300 de volume), Biblioteca lui Eminescu (peste 700 de volume), de asemenea cele 104 volume din Manuscrisele Cantemir. Mai sunt două colecții de câte 100 de volume fiecare. Apoi cele câteva sute de volume personale, volume de „filosofie" și poezie. Și de eminescologie. Anume Supracartea fără de ce. Apoi Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu. Mai am câteva cărți mari de poeme în 10, în 30, 50 și 100 de volume. Cred că sunt vreo 20 de colecții de poeme. Cea mai recentă supracarte de poeme se numește Am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Așa cum am spus, această supracarte de poeme se compune din 100 de volume și are 10.000 de poeme. Evident că este incomparabilă și nu poate să aibă nici o rivalitate. Gândul meu despre o carte de poeme este unul simplu: o carte de 100 de poeme poate să aibă două poeme superbe sau doar un vers genial. Cartea este astfel salvată. Eu am scris această supracarte Am aprins chibritul care va da foc laniakeii în aproximativ 300 de zile grație unor turații inumane ale creierului. Sub imperiul unei ființe suprafenomenale, a cărei putere rămâne pentru mine inexplicabilă. Iar eu dator nu rămân.

Acum această supracarte de poeme apare. E bine să rămânem deocamdată în enigmă și inexplicabil. Cred că am schimbat și vocabularul poeziei, am spart sintaxa, prin autodistrugere. Aboliție și levitație, Mental, într-o autodistrugere sadică. În curând voi începe editarea unei lucrări mari, anume Monumenta Mongoliae Historica, în 1000 de volume (plus vreo 2000 de documente separate însemnând hărți, gravuri etc.) unde mi s-a cerut să adun manuscrise în sanskrită, pali, tibetană care au și versiuni în mongolă. Dar nu intru acum în amănunte doar spun că am deja pregătite pentru Monumenta Mongoliae Historica vreo 861 de volume...

Observ că uit mereu întrebarea... Da. Se vor tipări în germană, italiană și spaniolă trei cărți despre poeziile pe care eu le-am scris și publicat. Să nu uit: am publicat și cărți cu experiențe poetice extreme cum este Limba distrusă, Supremele Angelei. Și această supracarte de poeme care se numește Am aprins chibritul care va da foc laniakeii.

V.R.: Aș vrea să cităm câteva poeme din cele 100 de volume, v-aș ruga să cităm, hazardat, măcar câteva.

C.B.: Eu iubesc hazardul fiindcă și el are cifrul lui. Hai să aruncă cu zarul câteva poeme din această supracarte:

5

stă versul pe buza mea

ca versul pe buza prăpastiei

eu sînt într-adevăr o prăpastie
și mă dau peste cap
pe mine mie nedîndu-mi nimic
pînă-n fundul prăpastiei
unde ar trebui să zacă
vulturul mort

dar nu se vede nimic
steaua de deasupra
prăpastiei s-a răsturnat
și nu i se mai vede lumina
pe niciunde
sau cine știe dar nu se știe
cine e cel ce
știe mai ales
că nu există nicio știință
și s-a stabilit
de nihilița-n pielea goală


lumina și-a bătut de mine joc
crezînd că sînt

eu însă
m-am renăscut abia
cînd te-am văzut
pînă dincolo de ochiul tău stîng

erai portiță-n cer
și eu aveam puțină
cerneală
ca să vopsesc puțin
neantul valah

4408

mă fascina metaversul negru
cu vers alb înăuntru

avea inexplicații
interesante
alcătuirea aceasta
din prea puține descompuneri

timpul său mă abolea
fără să mă revolt
și-n spaimă mare
găseam
o patrie frumoasă

eu îmi aminteam
în clipa morții
dumnezeiasca
pe care o privisem cu ochii

era ceva

scriu cu vers de pămînt
auzind din străvechime
că argila luminează
cu ilumină dintîi

dacă va arde cartea
sau a ars
e-același lucru sau nelucru
și nu știu de ce
zece ori zece poezeme compun o carte
de nici nu arde
nici nu nearde
în locul său
ca-n locul meu
și nu mă ghidează nimeni
și rămîn anarhist cu o formă rară a craniului

6206

în creier se leagănă

înflorinda excitată

de ce e înflorinda
excitată
nu știe nici versul următor

versul următor
nu urmează nimic
el este versul tău originar
și din el
chiar tu izvorăști
cu izvorul

chiar tu izvorul meu
chiar tu izvorăști
cu izvorul

femeie a eliberării
lasă-mă-n cubul negru
să mă dau peste cap
prin geometrie

nu mai e mult
femeia mea a eliberării
și vor veni
încremenitorii

va fi mai greu
decît înainte de naștere
cînd nu scria
nimic în carte

8600

dădusem ordin

să nu se mai stingă
lumina niciodată
vream să citesc în singurătate
cartea întreagă pînă la sfîrșit
deși cartea vedeam
că trece de sfîrșit
fiindcă este scrisă de mine
cu mîna dreaptă

mîncasem deja pămîntul
și din zbor
schimbam și steaua

aveam viteză peste lumină
nici n-aveam
timp să dau denumiri
iar fotograful meu dumnezeiesc
era în urmă cu multe galaxii
și cînd mă fotografia pînă
nu mai eram eu

9132

în ochii mei e frumoasa
îngere
de aceea e așa de obscură
fulgerătura

în ochii mei
nu asfințește nimic
îngere

e frumoasa

V.R.: Mulțumim și vă propun ca în partea a treia a interviului nostru să facem un rezumat intelectual în care să vorbim despre cărți, arhive, premii și proiecte.

C.B.: De acord. Pe curând.