L-am rugat cândva pe Noica să scrie o carte despre Europa, carte pe care s-o publice în revista Ramuri. Așa a scris cel mai mare filosof român „Elogiul culturii europene", care este primul capitol din cartea „Modelul cultural european". Noica a publicat acest prim capitol în revista Ramuri, apoi, restul cărții, în România literară și Viața Românească. Cartea a apărut sub titlul „De dignitate Europae". Scrisoarea pe care i-o trimite Marin Sorescu, în decembrie 1986, la aceste fapte culturale se referă.

Iată scrisoarea lui Marin Sorescu, în transcriere:

Craiova

12.12.1986

Stimate domnule Noica,

Mulțumiri călduroase pentru rândurile trimise. „Elogiul culturii europene" este, sper, începutul unei cărți despre bătrâna Europă, pe care doresc foarte mult – și insist în mod special – s-o publicăm în mai tânăra revistă Ramuri (sud-est europeană!).

Eu voi mai lipsi din când în când – chiar prin Europa – și va fi de competența lui C-tin Barbu solicitarea dvs. urgentă și insistentă.

V-am citit în Viața Românească și am fost invidios. Intenționez să dedic și eu o cronică Păltinișului.

Pentru că se termină anul și începe unul nou, mai bun, vă urez multă fericire și liniștea mare care trebuie s-o înconjoare.

Cu deosebită stimă,

Marin Sorescu

În septembrie, mai exact, 4 septembrie 1987, l-am vizitat pe Constantin Noica la Păltiniș, urcând din Sibiul în care se desfășurau colocviile revistei Transilvania, vestite în epocă.

Marin Mincu voia să-i ofere volumul despre Eliade și Italia (tipărit în Italia, carte în care Noica avea două texte), volum pe care i l-a și dăruit. L-am găsit pe Noica într-o stare foarte agitată, supărat că nici Eugen Ionescu, nici Cioran nu o ajutaseră pe Simina Noica, la Paris. Am ciocnit trei păhărele de țuică și am văzut pentru prima dată mâna lui Noica tremurând. Despre Eugen Ionescu a spus o propoziție grea: „Eugen n-a avut niciodată testicule în cap".

Răsfoind cartea despre Eliade, a scăpat, ca pentru sine, o propoziție amară: „Pe mine nu m-au tradus nici jugoslavii…". Cu această propoziție în memorie, l-am rugat pe Cioran în 1990 și în 1991 să recomande cărțile lui Noica la o prestigioasă editură italiană (ceea ce Cioran a și făcut). Atunci i-am lăsat lui Noica 12 întrebări privind Dialogul culturilor, rugându-l să răspundă la fiecare întrebare într-o singură propoziție. Așa cum voi face și cu Cioran, peste vreo 25 de ani, în Zece clipe cu Emil Cioran.

Atunci Noica mi-a mai mărturisit câteva lucruri personale, despre „procurorul" meu cultural („Cât timp voi trăi eu nu va îndrăzni"), despre cum i-a „lăsat la vatră pe băieți", transferându-i pe Liiceanu și Pleșu lui Alexandru Dragomir, fiindcă i se păruse că prin 1983-1984 Jurnalul și Epistolarul ar fi fost o „operațiune inteligentă". Mi-a mai dat o listă de cărți străine despre care mi-a spus să mi le procur (obligatoriu) și să le studiez. Să am grijă de germană și să termin identificările textelor germane din manuscrisele lui Eminescu, cu orice preț. Mi-a mai spus să am grijă de trei lucruri în viață, fiindcă el n-a avut grijă și l-au costat. N-am știut că aceasta va fi ultima întâlnire cu Noica.

Iată scrisoarea lui Marin Sorescu. Răspunsurile lui Noica în facsimil și transcriere

Peste două săptămâni, Noica a răspuns întrebărilor, într-o scrisoare către bunul meu prieten din epocă Marius Ghica. Să publicăm acum întrebările și răspunsurile lui Noica în transcriere:

Dialogul culturilor

„1. Când „începe" cultura europeană? Există un început simbolic pentru Occident? Pentru Răsărit? Anul 1000? Sau 325, cu Conciliul de la Niceea?

– Începe la 325, cu Niceea.

2. Există Răsărit și Apus în cultură?

– Nu mai există.

3. Cum vedeți cultura română ca o punte între Orient și Occident?

– Ca Eliade.

4. Ce gândiți despre național și universal în cultură?

– Naționalul e idiomaticul universalului, atâta tot.

5. Ce relație a existat în istorie între „imperium" și „cultură universală"?

– Nu este pe deplin nici una, nici alta.

6. Ce culturi mari există și care au șanse să supraviețuiască?

– Cultura europeană e singura ce va supraviețui.

7. Considerați că gândirea europeană a devenit gândire planetară sau că gândirile mari ale Orientului (gândirea indiană, gândirea chineză) pot să desprovincializeze gândirea Europei?

– Nu, totul se europenizează.

8. Cum gândiți universalitatea „românescului"?

– Spun, ca Nietzsche despre germani: „Wir sind nichts, wir werden etwas".

9. În ce lucrări ale Dv. ați scris (sau veți scrie) despre cultura europeană?

– Am răspuns în „Modelul cultural european", apărut în reviste.

10. Cum definiți „românescul"?

– A se vedea punctul 4.

11. Care sunt „atributele" românescului? Ce oameni de cultură români aduseră spiritului românesc „universalitate"?

– Russo spunea: „De mult ce ne vom lăuda, Românii vor crede că sunt buni și mari din născare și se vor cufunda iarăși în somnul cel adânc".

12. „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?" culturală?

– Să te poți numi culturală.”

Perioada dintre anii 1978 și 1987, anii în care l-am frecventat pe marele meu maestru Noica, va rămâne ca o epocă incomparabilă. Într-o carte viitoare voi depune mărturia mea, așa cum se cuvine, în semn de recunoștință.

Păltiniș, 6.12.1987: înmormântarea lui Noica, la Schitul Păltiniș. În foto: Adrian Păunescu, Nicolae Steinhardt (cu ochii pe catarul G.L.), Constantin Barbu, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu

Citiți și CEI 22. Constantin Noica despre Constantin Barbu și Constantin Barbu despre Constantin Noica, la 35 de ani de la moartea marelui filosof. Interviu ActiveNews cu Victor Roncea