Înainte de a vorbi de imperialism, de colonialism, de neocolonialism, de cât de „răi”, în fapt doar pragmatici, sunt cei mari cu noi, ar trebui, zic eu, să ne întrebăm dacă nu cumva la noi este problema.

Astăzi mă gândeam la imnul nostru naţional şi mă întrebam care o fi „somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani”? Nu cumva o fi mentalitatea asta slugarnică, care ne face să ne manifestăm, ca ţară, aproape tot timpul ca fiind câinele câte unui stăpăn?

Oare „somnul de moarte” nu este obişnuinţa asta proastă de a ne căciuli şi nu de a negocia? Istoria noastră de ultimii 300 de ani e plină de astfel de umilitoare slugărnicii şi prostie de câine obedient. Chiar şi în momentele în care demnitatea naţională era în joc, noi ne întrebam cum „dăm bine” pentru alţii. Şi uitaţi-vă la halul în care am ajuns- comedii ale comediilor lui Caragiale, alergând disperaţi să avem şi noi faliţii noştri, dacă Anglia, Franţa sau Germania îi au pe ai lor. Ne-am făcut un soi de mândrie din faptul că la noi nu se negociază. Ba mai mult: vor americanii o bază militară în România? Noi le oferim două baze. Vor trei? Noi le oferim şase. Aţi auzit ca România să se bată la nivel de UE împotriva ineptelor directive ale molohului de la Bruxelles? Ba din contra. „Liberalizăm” (adică le scumpim) preţurile la servicii, deşi salariile ne sunt foarte…”ieftine”. Li s-a pus pata ueuropenilor să ceară să băgăm bani în altfel puţin productivele centrale eoliene? Am făcut în Dobrogea cel mai mare câmp de centrale eoliene din Europa. De la atâtea elice, putem să ne luăm zborul.

Ce contează că avem spitale în care şi germenilor le este scârbă să intre? Noi băgăm subvenţii în prostii UE. Bucureştiul are cartiere fără canalizare, dar are piste super-scumpe pentru biciclişti. Că aşa e în Occident….. Nu mai vorbesc de naţionalismul nostru, care este „copy-paste” după naţionalismul occidental. Până şi aroganţele tâmpe pe care le generăm periodic nu sunt altceva decât pastişe hilare ale nevoii noastre de a ne compara cu stăpânitorii pe care în egală măsură îi venerăm şi duşmănim,

Dar chiar suntem noi aşa? Au lipsit acestor locuri conducătorii curajoşi şi demni? Inteligent politici fără să fie slugarnici?Evident că nu.

Însă de la un moment dat aşa am înţeles să ne trăim prezenţa în istorie- ca slugi. Acesta este „somnul de moarte” al poporului nostru, al popoarelor balcanice (mai puţin sârbii şi, iată, grecii). Dar cât vom mai dormi? Eu, vă asigur, m-am săturat de somn. Iar dacă nu vă treziţi şi voi, mă ridic şi plec.

Acest articol a apărut pe blogul autorului