Articolele lui Eminescu: România a ajuns o Americă dunăreană, în care sunt admirați oamenii de nimic

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ActiveNews vă propune un exercițiu de amintire a lui , dar mai puțin ca poet și mai mult ca publicist.

Vom publica fragmente din articolele marelui ziarist, în care  tratează problemele timpului său, dar poate și ale timpului nostru. Am păstrat grafia autorului.


Două monografii istorice, 5 septembrie 1881

Două monografii s-au scris în timpul din urmă cari se ocupă în cea mai mare parte cu soarta populațiunilor de la noi din țară. Una, intitulată O pagină din istoria contemporană a României din punct de vedere medical, economic și național, e datorită d-lui dr.Istrati; cealaltă, Țăranul, o datorim experienței lungi a d-lui A.V.Millo.

Cartea tînărului  medic cuprinde un material foarte bogat pentru esplicarea stării actuale a țării. Într-un volum de 500 de pagini se ține seama de studiile demografice făcute pînă acum, s-arată, cu date statistice adunate din diferite izvoare, că populațiunea țării, îndeosebi elementul român, e supus unei continue descreșteri; că românii emigrează din țară, iar străinii imigrează;  că rasa română degenerează în urma esploatării la care e supusă. Mizeria, produsă prin greutăți publice, parte dă naștere la deosebite boale, parte favorizează răspîndirea lor.

Cartea d-lui A.V.Millo e mai puțin voluminoasă, cestiuni demografice nu sînt atinse aci, dar s-arată clar și după o zilnică esperiență efectul dezastruos pe care l-au avut legile nouă și organizația liberală asupra populațiunilor noastre rurale.[...]

Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice și morale, dar e tot atît de adevărat că relele morale sînt la rîndul lor cauze ale decadenței economice. Într-o țară în care religia și curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism și sibaritism, în care conștiința de drept și de nedrept, de bine și rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unei păture de oameni neonești, în care nepăsarea a ajuns a admira pe oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută în zadar un razim contra corupțiunii. Departe de-a găsi undeva acel reazim, el e din contră atras în vârtejul general și ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele, sînt vorbe goale cari se pretextează din gură, dar pe cari nu le crede nimenea.[...]

Prin ignorarea laturei educative a școalei, bisericei, a vieții de stat, am ajuns a face dintr-o țară înzestrată cu atît de multe condiții de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populațiunilor noastre e rea, cea morală e aproape și mai rea. Cu toate aceste amîndouă sînt într-o strînsă legătură și merită o egală atenție și egală solicititudine.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Eric Lawrence 18.03.2017 00:30
    Soția mea a fost suferă de cancer tiroidian, care a fost confirmat a fi etapa a patra, doctorul mi-a spus că a fost puțin el nu a putut, deoarece ea nu răspunde la tratament, dar un prieten de-al meu a venit să ne salveze prin comanda acest ulei de canabis de la Dr Mustafa sulita pe care a spus el a fost ajutat unele lupta pacient impotriva cancerului, de diferite tipuri, astfel ne-am decis să-i dea o șansă, până în prezent soția mea se îmbunătățește perfect foarte bine și în prezent, ea poate merge în jurul casei de una singură. M-am simtit necesar sa i las pe alții care suferă de această boală acută că, odată ce ai un ulei bun de canabis poate da într-adevăr una oa doua șansă de sunet de viață. din întâmplare, dacă se întâmplă să fie nevoie de acest canabis ulei de vă puteți contacta Dr Mustafa care a furnizat eu și soția mea cu acest e-mail: dr.mustafa86@yahoo.com

    EL FIX PROBLEME ÎN URMA TUTUROR PESTE GLOBE ON:

    1. Obținerea de iubitul sau soțul înapoi
    2. antiglonț spirituală
    3. Formarea
    4. Bani vraja
    5. vraja de viață lungă
    6. Prosperitate vraja
    7. Protecție vraja
    8. Ia-o vrajă de locuri de muncă
    9. A deveni un manager de vraja
    10. Ia un împrumut imens, fără a plăti nici o taxă de vraja
    11. Obținerea banii înapoi înșelătorie
    12. Copii vraja
    13. Sarcina vraja
    14. Libertatea vraja
    15. Dragostea vraja
    16, vraja dispariție
    17. vraja uman invizibil
    18. Succesul sau treci vraja
    19. Căsătoria vraja
    20. vraja Avenging
    21. Popularitate vraja
    22. Uciderea vraja
    23. Cancerul vraja
    24. vraja putere supranaturală
    25. nebunie vraja
    26. Casa gratuit ce vraja împrumut
    27. vraja Producere de filme și filme
    28. Hiv / SIDA, vraja
    29. Tuberculoza vraja
    30. Loose greutate si vraja

    contactați-mă de oricare dintre aceste probleme ca am solutie la toate ... E-MAIL ESTE ADRESA MEA: dr.mustafa86@yahoo.com
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu