ActiveNews.ro vă propune un exercițiu de amintire a lui Eminescu, dar mai puțin ca poet și mai mult ca publicist. Vom publica fragmente din articolele marelui ziarist, în care Eminescu tratează problemele timpului său, dar poate și ale timpului nostru. Am păstrat grafia autorului.

Religie și naționalitate, 20 mai 1883

Înființarea unei mitropolii romano-catolice în București ne-a dovedit fără îndoială o lipsă de tact din partea Scaunului papal.

Creștinii eterodocși, mai ales cei de confesiune catolică, au fost în toate timpurile, nu numai tolerați, ci chiar și îmbrățișați pe pămîntul românesc. Vechea episcopie a Milcovului o singură dată a fost amenințată, sub Despot Vodă Heraclidul, care nu era de legea țării(ci calvin), s-a bucurat însă totdeauna de protecția Domnilor pămînteni ai Moldovii.[...] Ba, atunci când monseniorul Paoli a pus în lucrare proiectul său de a zidi o catedrală catolică în București, românii ortodocși au contribuit deopotrivă cu străinii catolici aflați în țară pentru ca aceștia să-și poată vedea cît mai curînd dorința împlinită.[...]

Înfiinînd metropolia de la București, Scaunul papal i-a silit pe românii ce țin la unitatea confesională a neamului lor să înceapă o luptă hotărîtă contra bisericii catolice. Căci dintre două una: ori noua metropolie s-a  înființat fiindcă s-au sporit creștinii de rit latin în România - și atunci e rău; ori s-a înființat fiindcă se sperează că ei se vor spori pe viitor - și atunci e și mai rău.[...]

Popor ce veacuri de-a rândul a luptat pentru lege, românii au identificat religia cu naționalitatea și-i socotesc străini pe toți cei ce nu sînt de legea neamului românesc, străini și chiar mai puțin curați, mai prejos de noi. Ei totuși au primit cu entuziasm pe Domnitorul de confesie romano-catolică.[...]

Nu-i vom învinovăți pe maghiari, nici pe Habsburgi, pentru această politică agresivă: orișicine e răspunzător înaintea istoriei de mijloacele cu cari-și urmărește scopul și nu anticipăm nici mersul, nici părerea istoriei.

Repetăm însă: a fost o lipsă de tact din partea Scaunului papal de a da mînă de ajutor la punerea în lucrare a acestui plan. Căci, provocați fiind, noi vom fi datori de a ne apăra și biserica papală va pierde poziția pe care a avut-o pînă acum în țara noastră. Nu tăgăduim că Austro-Ungaria va putea găsi situațiuni în care ne va impune ceea ce pîn-acum am dat de bunăvoie; un lucru însă nu va putea să ni-l impuie nici o putere din lume: bunăvoința cu care i-am întîmpinat pe catolici pînă acum. Aceasta au pierdut-o, ni se pare, pentru totdeauna.

Din ziua în care s-au făcut complici unei acțiuni îndreptate contra dinastiei și contra neamului românesc au pierdut orișice drept la simpatiile noastre, ne sînt deopotrivă cu păgînii și cu toți cei fără de lege.

Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, sîntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit; aceasta o simțim noi înșine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim și, dacă dinastia va împărtăși direcția de mișcare a poporului românesc, o vom și face.

Oricît de adînci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastră, cînd e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiunile noastre, care ne leagă de Occident și pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmașii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atît de tari în hotărîrile noastre, ca și în trecut.