În finalul articolului săptămânal semnat în paginile revistei Dilema Veche și intitulat „Cercetare academică, jurnalism, corectitudine politică", filozoful Andrei Pleșu a comunicat publicului decizia de a renunța „cel puțin deocamdată – la orice prestație publică”, excepție făcând rubrica de la "Dilema veche", pe care o păstrează din loialitate față de proiectul la care a pus umărul.
Andrei Pleșu își începe mărturisirea printr-o referire la „Colegiul Noua Europă, un institut de studii avansate înființat la București cu 25 de ani în urmă", a cărui idee fondatoare a fost, la începutul anilor ’90, „alinierea cercetării științifice românești la standardele, atmosfera, deschiderea intelectuală ale lumii academice europene" prin faptul că "bursierii puteau să-și aleagă, în sfîrșit, temele de investigație după bunul lor plac, în funcție de strictul lor impuls profesional (și nu cum fuseseră învățați, decenii de-a rîndul, să primească „la pachet", de la „centru", subiectul căruia trebuiau să i se dedice)" și prin impulsionarea procesului prin care „cultura, în sens larg, fără „prelucrări" ideologice, triumfaliste, populiste (sub ochiul sever al cenzurii „de partid și de stat") trebuia să-și regăsească statutul originar, libertatea, interogativitatea autentică".
Pornind de la cazul particular al Colegiului Noua Europă și a candidaților la burse de cercetare oferite de acesta, Andrei Pleșu face o radiografie nemiloasă a diferențelor dintre avântul intelectual postdecembrist cu deschidere spre cultura universală și căderea în conformismul ideologizat al cercetării academice actuale. Trăgând linie, ba chiar admițând că se poate înșela, filosoful concluzionează că aparține unei lumi pe cale de extincție și că nu se mai simte om al timpului său. Ceea ce îl motivează să facă un pas înapoi.
„Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă și, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele „libertății"), tindea să devină regula competițiilor pentru obținerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul „de demaraj" al „înnoirii" a fost decizia finanțatorilor de a stopa subvenționarea infrastructurii instituționale, mărginindu-se la subvenționarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor „de actualitate", relevante geopolitic, „trendy" (minorități, gender etc.), „corecte", adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele „mode" planetare. Pe scurt, s-a decis finanțarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră", atenționează Andrei Pleșu.
Dezvoltând acest raționament și oferind exemple pertinente, filosoful își ia totuși precauțiile necesare de a nuanța caracterul intransigent al constatărilor sale:
„Atenție, nu vreau să spun că subiectele oblojite de juriile „branșate" nu merită studiate, că tensiunile politice ale lumii contemporane nu au ce căuta pe agenda interogației academice, că drama emigranților, memoria Holocaustului, psihanaliza feminismului, tribulațiile Uniunii Europene sînt teme „epuizate"! Atrag doar atenția că există pericolul unei ierarhizări simplificatoare și riscante a interogației legitime, că un proiect prost despre un subiect corect politic nu trebuie să aibă întîietate asupra unui proiect bun de cultură generală, că a opta sistematic și orbește pentru „local", în dauna universalității, a practica gata făcutul hermeneutic în jurul unei tematici la modă sînt evoluții nocive care, pe termen lung, tind să transforme „știința" în ceva de genul „breaking news" și bibliotecile în arhive gazetărești. În plus, a aborda un subiect grav dintr-o perspectivă „lucrativă" e a-l compromite, a-l minimaliza, a mima ipocrit un interes științific și uman pe care, în realitate, nu îl ai…"
Expunându-și dezacordul față de tendințele actuale din cercetarea academică și din mediul intelectual, filosoful înțelege să îmbine teoria cu practica prin luarea unei decizii personale: retragerea pentru o vreme din viața publică.
„Normal este ca, atunci cînd simți că nu mai aparții timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, așadar, de ocazie, pentru a renunța – cel puțin deocamdată – la orice prestație publică (articole, interviuri, conferințe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate față de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvență, pentru care apelez la înțelegerea cititorilor mei, cîți vor mai fi fiind…”.
Andrei Pleșu este scriitor, fost Ministru al Culturii în primul Guvern Iliescu/Roman ( 28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 - 22 decembrie 1999), membru al CNSAS (2000 - 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 - mai 2005). Unul dintre fondatorii Grupului de Dialog Social (GDS) în 1990. În calitate de Ministru al Culturii, a transferat patrimoniul fostei Edituri „Politica” a PCR, cu titlu gratuit, filozofului Gabriel Liiceanu, care a transformat-o ulterior în „Humanitas”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
”drama emigranților” = multiculturalism/ distrugerea națiunilor
”memoria Holocaustului” = control prin promovarea continuă a sentimentul de vină
”psihanaliza” = pseudo-știință al cărei singur rol e promovarea demenței sexo-marxiste
”feminism” = alienarea femeilor/ distrugerea familiilor
UE = proiect globalist/ distrugerea națiunilor