Andrei Pleșu se retrage din viața publică, declarându-se „scârbit de ipocrizia și cenzura dictată de corectitudinea politică în cercetarea academică”

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În finalul articolului săptămânal semnat  în paginile revistei Dilema Veche și intitulat „Cercetare academică, jurnalism, corectitudine politică", filozoful Andrei Pleșu a comunicat publicului decizia de a renunța „cel puțin deocamdată – la orice prestație publică”, excepție făcând rubrica de la "Dilema veche", pe care o păstrează din loialitate față de proiectul la care a pus umărul.

Andrei Pleșu își începe mărturisirea printr-o referire la „Colegiul Noua Europă, un institut de studii avansate înființat la București cu 25 de ani în urmă", a cărui idee fondatoare a fost, la începutul anilor ’90, „alinierea cercetării științifice românești la standardele, atmosfera, deschiderea intelectuală ale lumii academice europene" prin faptul că "bursierii puteau să-și aleagă, în sfîrșit, temele de investigație după bunul lor plac, în funcție de strictul lor impuls profesional (și nu cum fuseseră învățați, decenii de-a rîndul, să primească „la pachet", de la „centru", subiectul căruia trebuiau să i se dedice)" și prin impulsionarea procesului prin care „cultura, în sens larg, fără „prelucrări" ideologice, triumfaliste, populiste (sub ochiul sever al cenzurii „de partid și de stat") trebuia să-și regăsească statutul originar, libertatea, interogativitatea autentică".

Pornind de la cazul particular al Colegiului Noua Europă și a candidaților la burse de cercetare oferite de acesta, Andrei Pleșu face o radiografie nemiloasă a diferențelor dintre avântul intelectual postdecembrist cu deschidere spre cultura universală și căderea în conformismul ideologizat al cercetării academice actuale. Trăgând linie, ba chiar admițând că se poate înșela, filosoful concluzionează că aparține unei lumi pe cale de extincție și că nu se mai simte om al timpului său. Ceea ce îl motivează să facă un pas înapoi.

„Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă și, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele „libertății"), tindea să devină regula competițiilor pentru obținerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul „de demaraj" al „înnoirii" a fost decizia finanțatorilor de a stopa subvenționarea infrastructurii instituționale, mărginindu-se la subvenționarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor „de actualitate", relevante geopolitic, „trendy" (minorități, gender etc.), „corecte", adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele „mode" planetare. Pe scurt, s-a decis finanțarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră", atenționează Andrei Pleșu.

Dezvoltând acest raționament și oferind exemple pertinente, filosoful își ia totuși precauțiile necesare de a nuanța caracterul intransigent al constatărilor sale:

„Atenție, nu vreau să spun că subiectele oblojite de juriile „branșate" nu merită studiate, că tensiunile politice ale lumii contemporane nu au ce căuta pe agenda interogației academice, că drama emigranților, memoria Holocaustului, psihanaliza feminismului, tribulațiile Uniunii Europene sînt teme „epuizate"! Atrag doar atenția că există pericolul unei ierarhizări simplificatoare și riscante a interogației legitime, că un proiect prost despre un subiect corect politic nu trebuie să aibă întîietate asupra unui proiect bun de cultură generală, că a opta sistematic și orbește pentru „local", în dauna universalității, a practica gata făcutul hermeneutic în jurul unei tematici la modă sînt evoluții nocive care, pe termen lung, tind să transforme „știința" în ceva de genul „breaking news" și bibliotecile în arhive gazetărești. În plus, a aborda un subiect grav dintr-o perspectivă „lucrativă" e a-l compromite, a-l minimaliza, a mima ipocrit un interes științific și uman pe care, în realitate, nu îl ai…"

Expunându-și dezacordul față de tendințele actuale din cercetarea academică și din mediul intelectual, filosoful înțelege să îmbine teoria cu practica prin luarea unei decizii personale: retragerea pentru o vreme din viața publică.

„Normal este ca, atunci cînd simți că nu mai aparții timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, așadar, de ocazie, pentru a renunța – cel puțin deocamdată – la orice prestație publică (articole, interviuri, conferințe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate față de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvență, pentru care apelez la înțelegerea cititorilor mei, cîți vor mai fi fiind…”.
 
Andrei Pleșu este scriitor, fost Ministru al Culturii  în primul Guvern Iliescu/Roman ( 28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 - 22 decembrie 1999), membru al CNSAS (2000 - 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 - mai 2005). Unul dintre fondatorii Grupului de Dialog Social (GDS) în 1990. În calitate de Ministru al Culturii, a transferat patrimoniul fostei Edituri „Politica” a PCR, cu titlu gratuit, filozofului Gabriel Liiceanu, care a transformat-o ulterior în „Humanitas”.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Miorita 19.04.2019 09:23
    Astia gen Plesu, Liicheanu, Tismaneanu, Pora, Dinescu samd merita chiar mai multe episoade de Las Fierbinti.
  • Marian1 19.04.2019 09:51
    ”nu vreau să spun că (..) drama emigranților, memoria Holocaustului, psihanaliza feminismului, tribulațiile Uniunii Europene sînt teme epuizate!” - după ce înșiră doar câteva din instrumentele globaliste folosite pt controlul și distrugerea națiunilor europene, marxistul pleșu simulează că e afectat de preferința pt subiectele corect politice în dauna proiectelor de cultură generală. Ce teatru ieftin joacă impostorul ăstă! Omul ăsta e un cancer pt România, ar fi bine dacă s-ar retrage și din țara asta.

    ”drama emigranților” = multiculturalism/ distrugerea națiunilor
    ”memoria Holocaustului” = control prin promovarea continuă a sentimentul de vină
    ”psihanaliza” = pseudo-știință al cărei singur rol e promovarea demenței sexo-marxiste
    ”feminism” = alienarea femeilor/ distrugerea familiilor
    UE = proiect globalist/ distrugerea națiunilor
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?