Aburul cerului prinde-o candelă de stele-n mâinile lui de cleștar. Se strâng ciorchine boabe de apă vie ce tremură-n ochii vazduhului. Cad picuri cu rouă de mărgean spălând zori ...de zi văratici. 

Candela arde tămâia viselor. Miroase a Biserică Cerească. Altare de inimi uitate-și cer lumînări și îngeri. Sclipesc a dor. Se-ndeparteaza lumi, se răscolesc amintiri.

Îmi trec mâna prin păr, culegând, încet, Carul Mare. Îl așez a dovadă. Că nu uit. Că nu plâng. Că nu cert. C-atunci când dorul se prinde de candela cerului arde-n mine  tămâie și curăță  uitări. Cobor usor de pe scara unde mi-am cocoțat o parte din mine. Si din gânduri.

Mi se face foame și simt cum se coace pâine. Mirosul se amestecă-n sfințenia timpului.

Imi amintesc că mama a ascuns septembriile-n sân și-a promis că mi le va dărui-n ianuarie, luna nașterii mele. Cu pâine și miere. Și ceai de tei, să miroasă a noi, cei tineri, de atunci. E clar, mama coace pâine! Sărut mâna, mamă!

Nu mă lasă să mai obosesc prin visări de luceferi. Si dorurile mi le risipește. C-o mangaiere! Aprinde ea candela cu ochii-i de văpaie. Și-o păzește de vânt și de umbre. Cum face de-o viață. Și  tot de-o viață uit asta.

Îmi  păzește si mie odihna ca atunci când îmi-nchina fruntea a somn ușor.

Mama știe vindecarea prin rugăciunea inimii și din fiece gând viu face alte rugăciuni.

Mănunchi și le prinde-n inimă. Dă drumul uneia noi  cum observă că  mă agăț în vreun scai de gând bizar. 

Zâmbește a mamă bună și tace cum tac începuturile de an așezate-n speranță.  

-Te iubește, mama!, iar eu mă rușinez de anii mei torși-ntr-un petic de om care nu uită să fie copil de mamă.

De mamă bună.

Îmi spăl fața cu apa din ochii cerului și zâmbesc a cunoaștere.

Am mai trecut pe aici. Va fi bine!

Mama zâmbește.

Septembriile din sân se așază pe felia de pâine. Mănânc și imediat îmi  suflec mânecile a treabă.

Dorurile ard în treaba lor, în candela văzduhului; îl pitesc pe ianuarie în sân și  ...coc pâinea de mâine.

M-a învățat mama.

M-a-nvățat mama să-l port pe ianuarie în sân, precum începuturile de an așezate-n speranță și... să coc paine.

Încă....mă-nvață...