Ieri, în Aula Facultății de Drept din București au avut loc o conferință și o lansare de carte cu o temă unică, până la momentul actual, în România: Ortodoxia și Artele Marțiale. Conferința a fost susținută de Pr. Mihai-Andrei Aldea, autorul cărții cu același titlu. Având ca punct de plecare căutarea unui loc pentru artele marțiale, în Ortodoxie, părintele a atins câteva puncte delicate, dar esențial de atins pentru orice român care nu se lasă prea ușor convins de ce vede la televizor sau chiar și pe internet și are propria căutare, singura, de altfel, în care cineva mai poate avea încredere într-o lume ca cea în care, din păcate, am ajuns să trăim.

Pr. Mihai-Andrei Aldea mărturisește a scris această carte în urma unei îndelungi cercetări, de ani de zile, cercetare pornită din propriile curiozități și interese, din propria necesitate de a rezolva un conflict pe care duhovnicul său nu îl putea lămuri și care îl bântuia: cum se împacă artele marțiale cu ortodoxia? E posibil? De ce nu? De ce da?

Pentru un om proaspăt „convertit” la ortodoxie (Părintele povestește că deși era botezat, era ateu), sfatul duhovnicului său de a nu se contopi cu artele marțiale nu a picat prea bine, în contextul în care alți fii duhovnicești ai aceluiași părinte erau practicanți profesioniști, având fel și fel de centuri de diverse culori. „E altă situație...”, i-a „explicat” duhovnicul. Părintele mărturisește că de atunci a învățat să nu se bage, acolo unde nu cunoaște subiectul, pentru a nu îndruma greșit și pentru a nu face o mărturisire falsă.

Cercetând, a aflat că artele marțiale nu sunt, în speță, pur orientale. Motivul pentru care mulți ortodocși resping fără a cunoaște acest fenomen este zona „religiilor orientale” cu care se intersectează. Creștinii nici nu vor să audă de buddhism, yoga, zen și pe bună dreptate.

Părintele Aldea a descoperit că termenul de „arte marțiale” este unul european, mai exact, latin. A mai descoperit că există arte marțiale europene. De exemplu, vestitul dans al „călușarilor”, cu săbii, care este practicat și de români, la sărbătorile de iarnă este o artă marțială.

În plus, adaugă părintele, e normal să știm și să vrem să luptăm sau să ne apărăm: „este vorba de o revenire la normalitate (...) noi suntem loviți din toate părțile (...) de tot felul de minciuni, ne lovim prea puțin de adevăr”.

Părintele Mihai atinge niște puncte extrem de sensibile pentru orice român, nu doar pentru cei interesați să practice artele marțiale: „suntem îndoctrinați de când ne naștem”. Într-o Românie în care oricine aude termenul „îndoctrinare” se gândește, în primul rând, la „doctrina religioasă”, pr. Aldea răstoarnă complet tabloul și demonstrează cu argumente că îndoctrinare înseamnă cu totul și cu totul altceva, mai exact occidentalizarea forțată, „ideea de deznaționalizare – suntem învățați în școală să urâm istoria (...) poți să-l înjuri pe Dumnezeu, poți să-ți scuipi mama, poți să-ți bați joc de țara ta – este în regulă – dar nu poți să-ți exprimi dragostea față de țara ta, naționalismul – atunci ești etichetat drept extremist.”

[video ]https://www.youtube.com/watch?v=_1equDN-0MA&feature=youtu.be[/video]

„Etnofobia”, spune părintele, „este o erezie – ne disprețuim propriul neam”. Povestește cu haz de o întâmplare din școală, când profesorul vorbea de filo-germani, filo-francezi, filo-ruși, filo-americani, la care el întreabă, firesc: „Dar filo-români nu erau ?”

Care este legătura dintre patriotism și artele marțiale? În opinia părintelui, este normal să-ți iubești țara, este normal să vrei să ți-o aperi, e firesc să vrei să lupți, cu orice mijloace, pentru a îi apăra pe cei pe care îi iubești, mai ales în contextul războiului, care e „la doi pași”: „Îi înrolăm pe tineri – care își dau cu pușca-n cap, pentru că nu știu s-o folosească. – o fetiță de 10-11 ani era învățată să tragă cu o armă automată(...) și l-a împușcat pe instructor în cap și a murit - o chestie reală care s-a întâmplat de curând, în Statele Unite.”

Ce ar face când ar trage tinerii români, care n-au ținut în viața lui în mână o armă, primul glonț? „Le-ar plesni timpanul, și-ar trage singuri în cap – nu există nici cea mai mică pregătire.”

Cu „umor patriotic”, părintele Mihai-Andrei Aldea nu a uitat nici să specifice ce culoare are „centura” sa, arătând, încă de la începutul conferinței, că „centura” sa în arte marțiale este brâul costumului național, pe care îl poartă cu „mândrie și smerenie” românească.