În ziua de 9 noiembrie, Biserica face pomenirea: Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina; Sfinților Mucenici Onisifor și Porfirie; Sf. Mc. Claudie, Cuvioasei Matrona; Cuvioasei Teoctista; Cuviosului Simeon Metafrastul; Cuviosului Ioan Colov (Basilica). 

La București, Mănăstirea Radu Vodă își sărbătorește astăzi hramul. Mii de pelerini s-au închinat deja la raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou aflate spre închinarea cre­dincioșilor.

Sfântul Nectarie, pe numele de botez Atanasie, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orășel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara (astăzi în Turcia). Părinții săi au fost oameni săraci, dar foarte credinciosi.

La 7 noiembrie 1876, fiind chemat de Hristos, intră în nevoința monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni). După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primește numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viața.

După ce-și termină studiile teologice, în anul 1886 , părintele Nectarie este hirotonit preot iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit și trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotonește mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulți ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru orașul Cairo și predicator la biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor și povățuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă rabdare, smerenie și blândețe. De aceea, era mult căutat de credincioși și iubit de toți.

„Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria și iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot așa de periculoasă, adică cu invidia celorlalți ierarhi și slujitori ai Patriarhiei Alexandriei”.

Acestia l-au vorbit de rău către patriarh, cum că dorește să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanțe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permițându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puțin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primește de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-și iertare de la toți, cu toate că nu greșise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci și cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice: „Fericiți veți fi, când vă vor ocărî și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi și nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu și în rugăciunile Maicii Domnului.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast și un mare lucrător al rugaciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și răbdare. „Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creștea duhovnicește pe cei din jurul său și avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea și osândirea celor din jurul său.”

Dorind, la bătrânețe, să se retragă la mai multă liniște, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioși si ucenici, o frumoasă manastire de călugărițe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viață desăvârșită de obște, după tradiția Sfinților Părinți. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire și duce o viață înaltă de smerenie și slujire, de dăruire totală și rugăciune neadormită. Aici l-a avut ucenic și pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina.

A primit darul facerii de minuni

Pentru viața sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfant. Pentru aceasta mulți bolnavi și săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina și cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroși săraci și bolnavi, lipsiți de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiți orice fel de alimente și să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea și pe unii și pe alții, iar cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.

Pe lângă multele sale ocupații duhovnicești, Sfântul Nectarie a scris și a redactat mai multe scrieri teologice de morală și de istorie a Bisericii, intrând astfel în traditia Sfinților Părinți din patria sa, împotriva influențelor occidentale care asaltau țările ortodoxe. Sf. Nectarie era foarte smerit si blând și nu căuta cinste de la nimeni, iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toți se foloseau de tăcerea și smerenia lui.

Trăind ca un înger în trup și iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoința lui, până la sfârșitul vieții sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii și vorbe rele din partea multor clerici și ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau și îl acuzau atât pe el, cât și mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.

Simțindu-și sfârșitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala și ispita, așteptând cu bucurie ceasul ieșirii sale din această viața.

După aproape două luni de suferință, Sfântul Nectarie și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credință la ajutorul lui. Multi credinciosi veneau din cele mai indepartate tinuturi ale Greciei sau din tari straine ca sa se inchine mormantului sau din Egina, care li se aratase si care-i vindeca de boli de nevindecat.

Despre Sfântul Nectarie ca facator de minuni si tamaduitor auzisera foarte multi credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotararea Bisericii de a-i recunoaste si oficial sfintenia, recunoscuta mai intâi de cei multi. Nu putini au fost aceia care au dat marturie ca apropiindu-se de moastele Sf. Nectarie, s-au vindecat de boli sau de demoni care ii chinuisera ani de-a randul si care sub puterea lui ieseau cu strigate inspaimantatoare.

Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg și nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaștele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din Grecia.

O parte din sfintele moaște ale Sfântului Nectarie se află și la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde mii de credinciosi vin în această perioada să i se inchine și sa-l roage pe sfânt să îi vindece.

Tropar Glasul 1