Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie și a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici și Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii grecești de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmașii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creștin pînă la Antiohia și Ierusalim și au pustiit cu foc și cu sabie toate cetățile și satele, bisericile și mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbați, femei și copii, i-au robit și toate părțile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci și cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaște ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiași agareni.

Pustiindu-se multe părți grecești de la răsărit, între care a fost și Lichia, cu cetatea ce se numește Mira; prin aceasta a voit Domnul, să se aducă cinstitele moaște ale Sfîntului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numește Bari, și care este în Italia. Astfel, moaștele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfînt suflet petrece întru cetele cerești cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pămînt cu cinstire sub obroc. Și ca izvorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lipsit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca și Apusul, să nu se lipsească de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Potrivit Proloagelor, aducerea acestor sfinte moaște s-a făcut într-acest fel: Unui preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit și cucernic, i s-a arătat înainte Sfîntul Nicolae, zicîndu-i: „Mergi și spune poporului acestuia și la tot soborul bisericesc ca, ducîndu-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaștele mele și, aducîndu-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; așa voind Domnul Dumnezeul meu”.

Preotul, sculîndu-se după vedenia aceasta, a mers în biserică și a spus clerului bisericii și la tot poporul arătarea Sfîntului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicînd: "Astăzi a preamărit Domnul mila Sa, spre poporul Său și spre cetatea noastră". Deci, degrabă au rînduit trei corăbii și au ales niște oameni vestiți și temători de Dumnezeu, dîndu-le lor din sfințita rînduială cîteva fețe cinstite, ca să meargă pentru aducerea sfintelor moaște ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călătoriei lor, au gîndit, ca nu în loc de cîștigarea cea dorită a moaștelor celor făcătoare de minuni, să li se întîmple lor ceva împotrivă. Deci, luînd asemănare neguțătorească, ca și cum ar face ei o neguțătorie și ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grîu și au plecat, făcîndu-se că merg la neguțătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întîi la Antichia unde, vînzîndu-și grîul după obiceiul neguțătoresc, au cumpărat alte lucruri.

Apoi, auzind de la alți negustori venețieni, care veniseră mai înainte din alte părți, cum că și ei au de gînd să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moaștele Sfîntului Nicolae, varenii s-au sîrguit, ca să-i întreacă pe dînșii. Deci, mai degrabă călătorind și mai iute înotînd, fiindcă Dumnezeu purtase de grijă spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei și au stat la malul cetății Mirelor și, întrebînd cu dinadinsul de biserica sfîntului și despre moaștele lui, și-au luat armele, temîndu-se ca nu cumva să-i oprească pe dînșii cineva, și au mers la biserică. Acolo, aflînd patru monahi, i-au întrebat pe dînșii: "Unde se află moaștele Sfîntului Nicolae, că voim - ziceau dînșii - să ne închinăm lor". Iar monahii le-au arătat lor mormîntul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pămînt, moaștele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci, varenii, dînd la o parte pardoseala bisericii și săpînd pămîntul, au găsit racla sfîntului; iar cînd au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorîse din cinstitele lui moaște. Apoi, mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaștele sfîntului, luîndu-le cu bucurie pe brațele lor preoții, le-au dus la corăbiile lor și le-au pus cu cinste într-una din ele. Luînd ei sfintele moaște, s-au dus cu dînșii și doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lîngă biserică. Cu o bună neguțătorie ca aceasta și cu cîștigul cel fără de preț, varenii, depărtîndu-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună și fericită călătorie, au ajuns degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Poporul cel din Bari, înștiințîndu-se de venirea la dînșii a cinstitelor moaște ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Nicolae, îndată a ieșit întru întîmpinarea sfintelor moaște împreună cu episcopii, cu preoții, cu monahii și cu tot clerul bisericesc, bărbați, femei și copii, și mulțimea a tot poporul, de la mic pînă la mare, cu făclii și cu tămîie, cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu și săvîrșind cîntări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luînd cu bucurie și cu cinste acea neprețuită și duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, care era lîngă mare. Și se făceau multe minuni la moaștele cele tămăduitoare. Pentru că șchiopii și orbii, surzii și îndrăciții, cum și cei cuprinși de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingîndu-se de moaștele sfîntului. Luni de dimineață erau patruzeci și șapte de bărbați și de femei tămăduiți; marți, douăzeci și două; miercuri, douăzeci și nouă; joi dimineața a tămăduit pe un om surd, care fusese cinci ani într-acea neputință.

După aceasta, Sfîntul Nicolae, arhiereul lui Hristos, arătîndu-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunăvoia lui Dumnezeu în această cetate, într-o Duminică, în ceasul al noulea din zi și, într-același ceas, am dat din darul Dumnezeului, tămăduire la unsprezece oameni". Această arătare a sfîntului, monahul acela a spus-o la toți, spre mărirea plăcutului său. După aceea, în toate zilele, sfintele lui moaște n-au încetat a da cu minune tămăduire și se dau pînă acum, celor ce aleargă la dînsul cu credință. Deci, cetățenii Varului, văzînd darul cel făcător de minuni al moaștelor Sfîntului părinte Nicolae, curgînd dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare și frumoasă și au înfrumusețat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

După aceasta, au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult preț și au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaște de la Mira Lichiei la Var, adunînd clerici din cetățile și țările cele dimprejur ale arhiepiscopiei și episcopiei, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaște ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeași zi în care mai înainte le aduseseră în Var, de la Mira Lichiei și le-au pus cu racla cea de argint în altar. Iar racla cea veche pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o în biserică, avînd în ea oarecare sfinte moaște, pentru închinăciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a așezat, praznicul aducerii cinstitelor moaște ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, să se prăznuiască în toți anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amîndouă aduceri; adică pe cea din Mira la Var și pe cea din biserica Mergătorului Înainte, în biserica cea nouă pe care varenii au zidit-o din piatră, în numele Sfîntului Nicolae.

Sfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alți ostași într-un oraș din Răsărit unde au supus la chinuri pe toți creștinii ce i-au găsit. Deși mare cât un uriaș la statură și foarte urât la față (căpcăun, n.r.), lui Reprove (căci așa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de acești oameni. Dar, neputând să grăiască, s-a rugat lui Dumnezeu, și a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: „Reprove, îmbărbătează-te!”. Și cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. 

 

Și, intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creștini și erau rătăciți pentru cele deșarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta, a fost bătut de un oarecare Vachie, către care, răspunzând, zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de și-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica și putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor și înfricoșător, dar și din pricina puterii lui nestăpânite și nebiruite. Acești slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; și mergând la împăratul, pe cale împuținându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat și altele, de hrană, de care, minune mare, slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, și mergând la Antiohia au fost botezați împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfințitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care, în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.

Deci, stând înaintea judecății împăratului, și văzându-l împăratul și îngrozindu-se, a căzut pe spate, cu fața în sus. Și iarăși venindu-și în fire, socoti să-l amăgească cu vicleșug și să-l îmblânzească cu momelile, și cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe față. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la față, însă desfrânate și gata spre stricăciune și foarte știutoare în a înfierbânta și a întărâta la porniri și la pofte nestăpânite și turbate pe bărbații tineri; dintre acestea, una se chema Calinica și cealaltă, Achilina. Și le-a poruncit să intre la dânsul și să se meșteșugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul și el să le îndrăgească încât să-l despartă de credința Mântuitorului Hristos și să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul, învățându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Și stând ele înaintea împăratului și mărturisind că sunt creștine, au fost date la cumplite chinuri, pe care, răbdându-le, au luat cununa muceniciei.

După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare, a ocărât pe sfântul pentru chipul feței lui cel ciudat; iar el, răspunzând, a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci, împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimiși să prindă pe sfântul și s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie țintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins un foc mare; dar sfântul ședea liniștit ca și cum s-ar fi aflat în odihnă și povestea niște lucruri minunate, de mulți necrezute, dar de cei credincioși crezute și bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare și preaînfrumusețat, îmbrăcat în veșminte albe, încât întuneca și soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare și că împrejurul lui erau ostași purtători de foc, care se luptau cu niște ostași negri grozavi, pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoșat, cu mânie întorcându-se, a biruit și a călcat toată puterea vrăjmașului. 

Atunci, popoarele auzind acestea și văzând și pe sfântul că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut și au trecut la credința în Mântuitorul Hristos și au scos pe sfântul din foc. Dar și aceștia au fost tăiați de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri până când, la sfârșit, i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei mucenițe, Calinica și Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care, străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umeri, s-au săvârșit.

Sfinții aceștia mai sus arătați, Epimah și Gordian, erau de neam din Roma. Dar, fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, au fost prinși și siliți de către stăpânitorul cetății să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea, au fost chinuiți cu felurite chinuri, iar, la sfârșit, li s-au tăiat capetele, și așa au luat cununile nevoinței. Soborul lor se săvârșește în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârșit, potrivit Calendar-Ortodox.ro.