Pe 7 septembrie 1940, România ceda, prin tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud către Bulgaria. Era a treia cedare făcută într-un singur an, după ce pierduserăm la Est, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța și la Vest Ardealul de Nord, fără niciun foc de armă, sub dictatorul Carol al II-lea, silit să abdice, în cele din urmă, doar cu o zi înainte de semnarea acestui tratat.
În urma acestui tratat, peste 100.000 de români au fost nevoiți să părăsească cele două județe cedate, iar în schimbul lor au venit 60.000 de bulgari din România.
Istoria acestei cedări începe pe 3 august 1940, atunci când reprezentantul german în România, Fabricius, a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și primul ministru bulgar.
Conformându-se cererii lui Hitler, guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început la Craiova pe 19 august.
"Prim delegat la această întâlnire de la Craiova a fost Alexandru Cretzianu care, împreună cu alți membri ai reprezentanței române, a fost primit de fostul ministru de Externe, M. Manoilescu, care însă nu le-a dat nici o instrucțiune specială, vorbindu-le de cedarea Cadrilaterului ca de o obligație impusă, căreia nu trebuiau să se opună. La Craiova se alătură delegației române și Vasile Covată din Bazargic(reședința Caliacrăi), Tascu Purcărea din Silistra și alți câțiva români-macedoneni îngrijorați de viitorul soartei lor.Delegația bulgară avea ca prim delegat pe fostul Ministru de la București și Roma, S. Pimenov, iar al doilea delegat era juristconsultul Papazoff. Amândoi delegații înțelegeau și vorbeau românește, dar convorbirile și tratativele s-au dus în limba franceză, delegația bulgară fiind foarte optimistă, sigură că totul era doar o formalitate pentru i se "restitui” "Zlatna Dobrugea”(Dobrogea de aur). După prezentarea scrisorilor de acreditare și citirea actelor introductive preliminare, s-a propus delegației bulgare un aranjament teritorial care ar fi fost de natură să asigure liniștea, cruțând sentimentele și demnitatea fiecăreia dintre popoarele vecine", scrie istorie-pe-scurt.ro.
Românii au propus ca Silistra, cetate ce a aprținut Țării Românești în Evul Mediu să rămână României. De asemenea portul Cavarna și Balcicul, din care românii făcuseră o stațiune de prim ordin, să ne rămână. Pretențiile noastre au fost minime. În schimb, toată Zlatna Dobrugea revenea Bulgariei, și în felul acesta se punea capăt pentru totdeauna litigiului care frământa opinia publică din cele două țări vecine.
Primul delegat bulgar a spus că nu se poate abate cu nimic de la cele hotărâte la Berchtesgaden, adică de Adolf Hitler.Acesta îi trimisese o scrisoare lui Carol al II-lea o scrisoare în care îl avertiza să găsească o înțelegere "loială" cu Bulgaria, țară cu care Germania "cultivase" relații bune.
"În ziua de 7 septembrie, când urmau să se termine "lucrările”, ezitările justificate ale delegație române de a semna au fost spulberate de ordinul telefonic al noului conducător al statului, generalul Ion Antonescu, care a dat ordin să se iscălească "Tratatul”, lucru ce s-a făcut imediat. Al. Cretzianu a înmânat scrisorile primului ministru bulgar. Acordul a fost semnat de Henri Meitani, membru al delegației, și nu de Alexandru Cretzianu, șeful părții române la tratative, cel din urmă refuzând categoric. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei. Unii ofițeri ai armatei Române (de exemplu, generalul Argeșanu) s-au opus acestei retrageri și au organizat pe cont propriu o rezistență armată. Conducătorul rezistenței fiind însă arestat în cele din urmă din ordinele lui Ion Antonescu, bulgarii au reintrat în posesia acestei regiuni de 7.412 de kilometri pătrați și 410.000 de locuitori relativ fără probleme. În total vara anului 1940 a adus României pierderi teritoriale de aproximativ 100.000 de kilometri pătrați, adică o treime din suprafață și un deficit de 6.800.000 de locuitori însumând 33% din populație", notează sursa citată.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dreptul istoric asupra Dobrogei cred că se extinde și asupra celor 2 județe aflate acum la bulgari. Când ne referim la dreptul istoric ne referim de fapt la cine a locuit mai mult cine a avut cetățeni mai mulți sau mai bine zis care era populația băștinașă. Oarecum lucrurile sunt puțin încurcate întrucât Dobrogea a avut multe populații care mai de care mai (ne)statornice. Totuși, faptul că zona a fost locuită din cele mai vechi timpuri în majoritate de geți/traci care sunt strămoși comuni și nouă și bulgarilor ne dă un punct de plecare important. Acești geți și traci au fost mai degrabă apropiați de către rudele lor dinspre Carpați decât spre rudele lor dinspre ... să zicem Atena ca punct geografic. aici cred că noi marcăm 1 punct important.
Apoi faptul că populația tracă sau ce mai era pe acolo când au venit valurile migratoare și-a schimbat întrucâtva cultura și limba cred că îi distanțează din nou de un drept istoric.
Dacă ne gândim la regatele bulgărești atunci este bine să ne amintim că aceste regate bulgărești au fost conduse zice-se de niște frați vlahi sau măcar este bine de știut că partea de la sud de Dunăre era plină de vlahi și așa a fost muuuult timp până prin sec XVIII - XIX -alea. Avem dovezi nenumărate de haiduci , de hrisoave de la domnitori care țineau legătura cu unele din aceste comunități ce furnizau informații utile în vremea ocupării otomane a teritoriului actualei Bulgarii.
Aș zice că sunt suficiente aceste precizări, deși sunt multe altele care le-am omis momentan.
Aș mai adăuga un lucru.
Polonia a pierdut la un moment dat niște teritorii în vest în favoarea să zicem generic germanilor. După ce a reintrat în posesia acelor teritorii din vest, îmi scapă acum numele, satele unde se așezaseră germani - să le zicem coloniști - au fost eliberate de aceasță nație și au fost aduși polonezi care să se stabilească acolo și să încline balanța etnică definitiv spre etnia poloneză așa cum fusese înainte de pierderea teritoriului. Astfel pe lângă dreptul istoric au avut și dreptul etnic , mai târziu când s-a pus problema din nou a cui ar trebui să fie teritoriul. Este bine de știut că noi NU am făcut niciodată așa ceva. Aromânii care au ajuns în Dobrogea nu au fost aduși ca să inlocuiască pe bulgari sau turci sau tătari și nici aceste nații nu au fost expulzate, dreptul lor a fost respectat.
Cum s-ar zice noi am fost băieți salon iar alții cu obrazu gros.
Deci ca o concluzie la comentariul tău, fără supărare, dar cadrilaterul ca și Dobrogea a fost mai mereu românesc, doar acum are o pauză. Noi doar nu am știu să plângem.
''Oarecum lucrurile sunt puțin încurcate întrucât Dobrogea a avut multe populații care mai de care mai (ne)statornice.'' Familia tatalui meu era acolo de dinainte de marea unire.
Nici pana in ziua de azi nu am primit despagubiri desi imputitii astia de ne ''conduc'' spun ca se vor achita.
Asta cum a fost?
1.Mișcarea de independență a prințului Alexandru de Battenberg și orientarea sa politică spre Occident, în
special spre Anglia, duce la slăbirea controlului rusesc în Bulgaria, între 1885 și 1887, o serie de înalți funcționari și militari ruși este îndepărtată sau gonită din pozițiile de control politic și administrativ pe cere le dețineau, ca extensie abuzivă a protocoalelor Congresului de la Berlin.
2.în iunie 1886, Alexandru de Battenberg îi propune lui Carol I unirea Bulgariei cu România într-o federație cu
guverne separate, dar cu comandă militară unică în caz de război.
3.La 9 august 1886, din ordinul Rusiei, ofițerii instructori ruși reușesc să pună în mișcare regimentul de
infanterie de la Kiustendil și împreună cu elevii școlii de cădeți din Sofia încercuiesc palatul prințului de
Battenberg. La fel ca la București, în 11 februarie 1866, trei ofițeri pătrund în dormitorul prințului și îl silesc să
abdice sub amenințarea armelor. Este dus împreună cu o mică suită la Reni, în Basarabia.
4.O săptămînă mai tîrziu, președintele Parlamentului bulgar, Ștefan Stambulov declanșază o contraloviturâ de
stat, înlătură guvernul filorus și îl cheamă pe Alexandru de Battenberg înapoi.
5.Eliberat sub presiunea Angliei, prințul sosește în 17 august la București, este întîmpinat de primul ministru, de membrii ai guvernului și i se face o manifestare de mare simpatie.
6.La 4 septembrie 1886 are loc atentatul asupra lui Ion C. Brătianu. Familia primului-ministru și prietenii
politici apropiați consideră atentatul — credem noi, pe bună dreptate — ca fiind de inspirație rusească; cert este că toate atentatele asupra lui Brătianu s-au întîmplat la scurt timp după ce acesta a produs Rusiei mari prejudicii internaționale.
7.A doua zi, la 5 septembrie, Brătianu reușește să împiedice devastarea legației Rusiei din București; mulțimea furioasă atacă și devastează redacțiile ziarelor considerate agenturi rusești.
8.În noiembrie 1886, Rusia rupe relațiile diplomatice cu Bulgaria; ele nu vor fi reluate decît după 10
ani, în 1896!
9.Între octombrie 1886 și mai 1886, regentul Bulgariei, Ștefan Stambulov poartă tratative metodice cu guvernul
român la Ruse, Giurgiu și București, pentru unirea confederativă a Bulgariei cu România sub sceptrul lui
Carol I, de data asta cu guvern unic.
10.în martie 1887, omul de legătură între guvernele României și Bulgariei, Mantov, prefectul de Rusciuk, este
ținta unui atentat a doi bulgari filoruși, dovediți de serviciul secret român ca fiind în legătură cu legația Rusiei la
București.
11.Zamfir C. Arbore, cunoscutul luptător basarabean, reușește să penetreze informativ legația Rusiei la
București și, prin intermediul unor agenți basarabeni și ruși, intră în posesia corespondenței secrete a
ministrului Rusiei în România, Mihail Al. Hitrovo, cu Moscova; într-un serial de articole din ziarul
Telegraful, Arbore demască activitatea de spionaj a Rusiei pe teritoriul României, cu nume, adrese, sume încasate în baza acestor revelații, Marile Puteri cer explicații pe cale diplomatică Rusiei, care dezminte, dar influența sa în Balcani este în pragul prăbușirii catastrofale.
12.La 10/22 iunie 1887, Rusia notifică României amenințarea cu ruperea legăturilor diplomatice; Carol I cunoștea deja instrucțiunile primite de la Moscova de Hitrovo pentru procedura de rupere a relațiilor diplomatice din corespondența secretă capturată; este interesant că Rusia înțelegea să-și păstreze legăturile în România prin intermediul Franței, singura aliată împotriva scoaterii sale din Balcani.
13.După consultarea Germaniei și Austriei, care fuseseră avizate că Rusia va interveni militar în România și
Bulgaria, Carol I îi comunică țarului Rusiei la 15 iunie 1887 că nu va accepta coroana monarhiei dualiste româno-bulgare fără acordul său; cum acest lucru era imposibil, iar Marile Puteri nu doreau un nou război european în problema orientală, proiectul unirii cade.
14.La 25 iunie/7 iulie 1887, Ferdinand de Coburg-Saxa este ales prinț al Bulgariei, ca soluție de rezolvare a
crizei, găsită însă tot de puterile germanice.
15.în noiembrie 1887, cu prelungire în ianuarie 1888, izbucnește pe neașteptate la București un scandal de
corupție la Ministerul de Război, legat de materialele importate și folosite la sistemul de fortificații al României; un oarecare căpitan Dimancea se trezește peste noapte în posesia unor documente compromițătoare pentru o serie de ofițeri corupți din Armată; ele sunt date imediat publicității, declanșînd scandalul; cîțiva politicieni ai Opoziției unite, aflați în contact cu legația rusă, cer guvernului publicarea documentelor Ministerului de Război; conștient de jocul la care este supus, Ion C. Brătianu refuză să dezvăluie secrete de stat de importanță strategică.
16.în ziua de 25 aprilie/7 mai 1888 are loc un atentat asupra regelui Carol I. Sergentul din garda comunala
Preda Fîntînaru, fost deținut pentru crimă, „a venit pînă la hotelul Metropol, unde a coborît din trăsură. Era
îmbrăcat într-un elegant costum țărănesc din Olt. Avea o pușcă Lefaucheux calibrul 20. La percheziție s-au mai găsit un revolver, un stilet și un box american. După ce a coborît din trăsură, s-a postat în fața magazinului Nacu Mincovici — ceaprăzăria militară pe vremuri — și a așteptat; cînd a văzut pe rege în cabinetul său de lucru, a tras 2 focuri în fereastră"97. Carol a scăpat nevătămat. Conform versiunii lui Constantin Bacalbașa, Fîntînaru și-a motivat atentatul că regale „este cauza tuturor suferințelor țăranilor". La anchetă, el a declarat: „Neamțu a pus ca să împuște pe țărani, iar eu am voit să omor pe neamțu".
Sursa: Alex Mihai Stoenescu - Istoria Loviturilor de Stat Din Romania (Vol.2), p. 30-31
Încorporarea Cadrilaterului în 1913 a fost o greșeală. La sfârșitul secolului al XIX-lea România se bucura de simpatie în Bulgaria: România a fost un refugiu pentru bulgarii din Imperiul Otoman de-a lungul secolului, dar mai ales la mijlocul secolului al XIX-lea când revoluționarii bulgari pregăteau lupta pentru independență; mulți intelectualii bulgari aveau educație românească; lupta României în războiul de la 1877-78 a permis și întemeierea statului bulgar modern; România a spijinit Bulgaria în timpul războiului cu Serbia din 1885 trimițând medici ai Crucii Roșii române la Sofia iar aceștia au fost decorați cu ordinul Sf. Alexandru al Bulgariei pentru meritele lor. În 1886 s-a ajuns chiar la propunerea unei uniuni a celor două țări sub un singur rege, Carol I, având o politică externă și de apărare comune, dar sub amenințările Rusiei, manifestate inclusiv prin tentative de asasinat și rebeliuni, s-a renunțat la uniune. Sunt mult fapte despre care se vorbește foarte rar atât în România cât și în Bulgaria.
Populația românească din Cadrilater la 1913 era foarte redusă comparativ cu cea bulgărească și turco-tătară. Statul român a trebuit să aducă refugiați aromâni din Balcani pentru a sporii elemental românesc din regiune și totuși populația bulgărească a rămas mai numeroasă. În Dobrogea de la 1878 însă, exista deja o populație românească foarte veche, de câteva zeci de mii de persoane mai numeroasă decât cea bulgară, vorbitoare chiar a propriului grai românesc, graiul dician (dar tot mai redusă decât cea turco-tătară). Încorporarea Cadrilaterului a generat tensiuni inutile între cele două țări și a adus Bulgaria alături de celelalte state inamice ale României.