Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

• IC XC NI KA 07.01.2023 09:16

  Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
  
  
  Troparul, glasul al 4-lea
  
  Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.
  
  Condac 1:
  
  Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
  
  Icos 1:
  
  Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane Prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
  Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
  Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
  Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
  Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
  Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
  Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
  Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
  Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
  Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
  Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
  Bucură-te, prin care se luminează făptura;
  Bucură-te, prin care se gonește necazul;
  Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
  …
  
  Condac 13:
  
  Sfinte Ioane Prorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
  …
  
  https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ioan-botezatorul
• IC XC NI KA 07.01.2025 17:18

  Predică la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul –
  
  Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria
  
  Virtutea lui Ioan, sfințenia lui, glasul lui și proorocia lui erau acelea care ATRĂGEAU pe toți. Și Ioan nu le vorbea cu blândețe. Ei veneau să-l asculte, dar el nu-i cruța și niciodată n-a măgulit pe cineva.
  
  
  În Sfânta Evanghelie de astăzi ați auzit că trăiau în Ierusalim și mai cu seamă în Hebron, unde era casa lor, doi oameni drepți.
  
  Bărbatul era ar­hiereu și preot al Legii vechi, din neamul lui Avis, iar soția lui era Elisabeta, din fiicele neamului lui Aaron. Și Zaharia îmbătrânise, ca și Elisabeta, soția sa și erau oameni drepți și temători de Dumnezeu, oameni sfinți, cu­rați, milostivi, dar aveau o întristare mare, că n-aveau copii.
  
  Deși trecuse de 80 de ani, Zaharia ținea rânduiala preoției lui de o săptămână în Sfânta Sfintelor, unde intra o dată pe an arhiereul și unde era jertfelnicul de aur și sicriul Legii Domnului, cu toate cele sfinte ale Legii vechi (Luca 1, 8-11).
  
  Deci când ținea rânduiala săptămânii lui, stând să slujească și să aducă jertfă pentru păcatele sale și ale poporului, când a intrat în Dumnezeiescul altar al tămâierii, ca să cădească împrejurul altarului celui de aur, deodată a stătut înaintea lui Arhanghelul Gavriil, iar el foarte s-a înspăimântat și cu trupul și cu sufletul,
  
  dar îngerul Domnului l-a liniștit zicând: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan.
  
  Și bucurie și veselie vei avea și de nașterea lui mulți se vor bucura.
  
  Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt.
  
  Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumne­zeul lor. Și va merge înaintea lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să în­toarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor desăvârșit” (Luca 1, 15-17).
  
  Iar Zaharia, auzind această proorocie neașteptată, a zis: „După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea este învechită în zile. Cum vom naște noi, oameni de 80 de ani?”.
  
  Atunci Arhanghelul Gavriil i-a spus: „Dar Avraam cum a născut la 100 de ani? Iar Elcana, care a născut pe proorocul Samuel, nu era tot așa?”. Și apoi a adăugat:
  
  „Pentru că N-AI CREZUT cuvintelor mele, care se vor împlini la vremea lor, iată semnul care va fi: vei fi mut și n-ai să poți vorbi până se va naște acela”.
  
  Și a rămas Zaharia mut în altar, iar poporul aștepta să iasă din altar, că era cu cădelnița și a așteptat poporul mult și a înțeles că s-a săvârșit o ta­ină, că s-a îmbolnăvit, sau s-a întâmplat altceva.
  
  Și a ieșit Zaharia cădel­nițând cu cădelnița, dar nu putea vorbi.
  
  Făcea numai semne către popor, iar tot poporul a înțeles că el a văzut în altar o vedenie mare. Și din ziua aceea Zaharia preotul, sfântul tată al marelui Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, a rămas mut (Luca 1, 22).
  
  Și după puține zile Elisabeta s-a aflat grea și s-a tăinuit în sine ca la cinci luni și zicea: „Așa a făcut milă cu mine Dumnezeu, când a vrut să scoată ocara mea dintre oameni”. Pentru că la evrei era mare ocară să nu ai copii.
  
  În luna a șasea, când avea încă în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul, s-a întâmplat ALTĂ MINUNE.
  
  A venit binevestitorul Arhanghel Gavriil la Preacurata Fecioară Ma­ria, în luna Nisan, adică în luna martie și a vestit nașterea lui Mesia. Lu­ceafărul era în pântecele Elisabetei și Soarele cel gânditor sălășluia acum în pântecele Preacuratei și Preasfintei Fecioare Maria.
  
  Și ce zice Sfântul Evanghelist Luca? În luna a șasea, trimis a fost îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria; și i-a binevestit nașterea Mântuitorului. Și după ce Preacurata a primit buna vestire, i-a spus Arhanghelul Gavriil: „Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă” (Luca 1, 26-36).
  
  Și s-a grăbit Preacurata Fecioară Maria să se suie din Nazaret la Hebron, cetatea cea preoțească. Căci Hebron este cetatea din munții cei înalți foarte de la miazăzi de Ierusalim. Aceasta se chema pe atunci „Cetatea Muntelui” și era dintre cetățile preoțești pe care Isus al lui Navi le-a dat pentru întreținerea preoților care slujeau la cortul sfânt (Isus Navi 30, 13).
  
  Și s-a dus Preacurata Fecioară Maria, având pe soarele Hristos în pântece, iar aceea pe Luceafărul Înaintemergător; și s-au întâlnit și a zis:
  
  „Și de unde mie aceasta, ca să vină maica Domnului meu la mine?” (Luca 1, 43). Erau amândouă proorocițe, amândouă femei sfinte.
  
  Iar Dumnezeiescul Înaintemergător, care numai cu șase luni este mai mare după trup și cu viața decât Hristos, a săltat în pântecele Elisabetei, care zise: „Că iată, cum fu glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 44).
  
  Dumnezeiescul Înaintemergător s-a închinat cu bucurie, încă din pântecele maicii sale, Preasfântului Mântuitor, care atunci se afla în pântecele Maicii Sale, Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria;
  
  s-a închinat sfeșnicul înaintea Lu­minii, luceafărul înaintea Soarelui Dreptății, lumina cea mică înaintea Lu­minii celei mari.
  
  Și ce a urmat după aceasta? A venit vremea să nască Elisabeta și a născut în cetatea Hebronului. Și s-a săvârșit o minune mare când a născut. Pentru că la opt zile, la evrei, era botezul, adică tăierea-împrejur a prun­cului, au dus pruncul la biserică și se gândeau să-i pună numele. Dar ce s-a întâmplat? Toți care erau acolo, la botezul lui Ioan, ziceau ca să-i pună numele tatălui său, Zaharia. Iar mama lui, Sfânta Elisabeta, nu voia, ci a zis: „Ioan va fi numele lui”. Iar ei se împotriveau, zicând că din neamul lor nu era nimeni cu numele acesta, Ioan. Ce va să zică Ioan?
  
  Ioan însemna „plin de dar”, că plin de Duhul Sfânt era Ioan încă din pântecele maicii sale.
  
  Și au făcut semn tatălui său, care era mut, lui Zaharia proorocul, întrebându-l cum să-i pună numele. Iar el a făcut semn să-i aducă o tăbliță și a scris cu condeiul:
  
  „Ioan va fi numele lui”.
  
  Și s-au minunat toți, iar când a scris că Ioan va fi numele lui, în clipa aceea i s-a dezlegat gura și limba, și a început a vorbi și a binecuvânta pe Dumnezeu zicând:
  
  „Bine­cuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului său” și celelalte, cum știți din cântarea lui Zaharia proorocul.
  
  Și a spus proorocie pentru Ioan: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, CA SĂ GĂTEȘTI CĂILE LUI” (Luca 1, 68-79).
  
  Și după ce a proorocit Zaharia, s-a auzit în toată Cetatea Muntelui și de la Hebron până la Vitleem, care era la poalele muntelui și până la Ierusalim, vestea mare că s-a dezlegat limba lui Zaharia îndată ce a numit numele pruncului său Ioan.
  Și a auzit aceasta și Irod, care pururi se temea să nu-i ia cineva domnia și se gândea ce va fi cu pruncul acesta. Dar nu numai el zicea așa, ci toată lumea, că a văzut minunea dezlegării limbii părintelui său la punerea numelui său.
  
  Și Irod pândea să vadă ce va urma. Iar când au venit magii la Betleem și i-au spus lui Irod că s-a arătat o stea care a venit până acolo, că s-a năs­cut pe acolo un împărat, Irod a dat poruncă să se taie 14.000 de prunci, gândind să taie și pe Ioan Botezătorul. Că zicea: „Poate acela va fi împărat în locul meu, dacă a făcut minunea de a dezlegat limba tatălui său”.
  
  Deci, când a tăiat pe cei 14.000 de prunci din Betleem și din jur, s-au au­zit glasurile pruncilor și ale mamelor de acolo, că nu-i departe Betleemul de Hebron. Și atunci Elisabeta, când a auzit glasul pruncilor și al mamelor țipând, a luat pe Dumnezeiescul prunc și a fugit cu el în pustie. Și fiindcă ostașii lui Irod o urmăreau să o prindă, când a văzut că sunt aproape să pună mâna pe ea, a spus unui munte de piatră:
  
  „Munte de piatră, desfă-te, să intre maica și pruncul, că mă prind acei vrăjmași ai lui Dumnezeu!”.
  
  Și s-a desfăcut muntele și a intrat Sfânta Elisabeta, cu Înaintemergătorul Ioan în brațe, în peștera aceea a muntelui, unde i-a făcut Dumnezeu loc. S-a deschis muntele cu gură mare și s-a închis iarăși, iar înăuntru a rămas peștera mare și Dumnezeu le-a dat un izvor de apă și un finic care rodea și se pleca până la pământ, de unde se hrănea Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și hrănea și pe prunc (vezi Prologul).
  
  Și văzând Irod că n-a pus mâna pe pruncul acela minunat, pe Ioan Botezătorul, să-l taie, a trimis ostași la Zaharia, în Templul din Ierusalim și i-a spus:
  
  „Dă-ne nouă pe fiul tău!”.
  
  Iar acesta a zis: „Nu știu unde este acum, că eu slujesc rânduiala Stăpânului meu, Dumnezeul Cel Viu, iar de soția mea și de fiul meu nu știu unde sunt”. Și i-au zis a doua oară: „Dacă nu-l dai, avem poruncă să te ucidem!”. Și după ce l-au somat a doua oară, el a zis:
  
  „Nu știu, dar să știți un lucru: voi veți ucide trupul meu, dar Dumnezeu va lua sufletul meu din biserică”.
  
  Și atunci gealații lui Irod s-au repezit la Zaharia proorocul, i-au tăiat capul între biserică și altar și sângele Dumnezeiescului prooroc Zaharia a curs între biserică și altar și s-a închegat în marmură ca piatra, ca mărturie împotriva lui Irod și a uciga­șilor pe care-i trimisese acolo.
  
  Și au venit ucenicii lui și au luat trupul lui Zaharia și l-au dus la Hebron și l-au îngropat, iar sângele lui a rămas vreme îndelungată închegat în piatră și nici un fel de unealtă nu-l putea rade sau șterge de acolo, întru mărturia urgiei care îl aștepta pe Irod.
  
  Deci Dumnezeiescul Înaintemergător, după ce tatăl său a fost tăiat în­tre biserică și altar, a rămas în peștera aceea. Iar maica lui Ioan a mai trăit cu dânsul un an de zile, după care a murit și s-a îngropat acolo.
  
  Iar Sfântul Ioan Botezătorul a rămas în peștera aceea și a fost hrănit de ÎNGERUL Dom­nului în pustie până în ziua – cum zice evanghelia de astăzi – arătării sale în fața poporului.
  
  Iar când a trebuit să iasă să propovăduiască înaintea Mântuitorului botezul pocăinței, a auzit glasul Tatălui ceresc: „Ieși de aici și du-te în părțile Iordanului și începe a propovădui acolo botezul pocăinței și gătește calea înaintea Fiului Meu!” (ibidem).
  
  Deci Dumnezeiescul Înaintemergător a crescut în pustie timp de mai bine de 20 de ani, hrănindu-se de îngerul Domnului. Și arată Sfânta Evanghelie că era foarte aspră viețuirea lui, spunând: „Și mânca ahride și miere sălbatică”. Ahridele sunt niște vlăstare, niște muguri de copaci care cresc în părțile acelea ale Iordanului, iar mierea era aceea pe care o fac vi­espile sălbatice, fiind foarte amară. Cu acestea se hrănea Dumnezeiescul Înaintemergător, iar îmbrăcămintea sa era de piele de capră, cu o cingă­toare de piele.
  
  Și propovăduia zicând:
  
  „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Matei 3, 2).
  
  Ați auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie:„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”.
  
  Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?
  
  Iar cine a fost Botezătorul, dacă vrem să știm, să întrebăm pe Hristos.
  
  Că iată ce spune:
  
  „Ce ați ieșit să priviți, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe și în desfătare sunt în ca­sele regilor. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare prooroc?
  
  Zic vouă: și mai MULT decât un prooroc”.
  
  Și auziți ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Zic vouă: între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” (Luca 7, 24-28).
  
  Deci toți proorocii sunt mari, dar nici unul ca Ioan. Aceasta e mărtu­ria Domnului Însuși, cum spune troparul Sfântului:
  
  „Pomenirea dreptului cu laude, iar Ție destul îți este mărturia Domnului”.
  
  Ioan n-a fost mărturi­sit de un prooroc, n-a fost mărturisit de un drept sau de un sfânt, ci de ÎNSUȘI Cuvântul lui Dumnezeu;
  
  El a spus că e mai mare decât toți proorocii.
  
  Cine era Ioan Botezătorul, deci?
  
  Era prietenul Mirelui Hristos, era gura Cuvântului, era Înaintemergătorul Lui, era vârful tuturor proorocilor.
  
  Cine era Ioan Botezătorul?
  
  Era acela despre care a spus Duhul Sfânt prin proo­rocul Maleahi:
  
  „Iată, trimit înaintea feții Tale pe Îngerul Meu, care va găti calea Ta, înaintea Ta” (Maleahi 3, 1; Luca 7, 27).
  
  Înger, vârful proorocilor, mucenic, Înaintemergătorul și Botezătorul lui Hristos: el a fost toate acestea.
  
  Dar cu ce atrăgea Botezătorul poporul în pustie? Auzi ce spune Sfân­tul Evaghelist Marcu: „Și ieșeau la el ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-și păca­tele” (Marcu 1, 5).
  
  Cu ce atrăgea Ioan?
  
  Oare trimitea ordin de chemare sau invitație cuiva? Ce venea să vadă poporul la Ioan?
  
  Fraților, nimic nu e mai scump pe lume și mai de laudă decât FAPTA BUNĂ.
  Ceea ce atrăgea miile de oameni și mulțimile în pustie era lumina vieții lui Ioan.
  
  Viața lui îngerească și mai presus de trup adesea atrăgea pe toți să-l vadă și să-i audă cuvintele.
  
  Au venit să-l vadă și Irod și tot Ierusalimul.
  
  Au venit cei grași să vadă pe cel uscat de post; veneau cei îmbrăcați cu haine moi de fir și de mătase să vadă pielea cea de capră a lui Ioan; veneau cei încinși cu brâie de aur să vadă pe cel cu cingătoarea de curea; veneau cei deprinși să doarmă pe paturi bătute cu nestemate și dormeau pe prundurile Iordanului, zile și nopți și uitau că-s boieri, uitau că au paturi scumpe, uitau că-s boieri din cetate; veneau să vadă un om minunat, că o spaimă cuprinsese toată lumea, auzind de viața îngerească a lui Ioan Botezătorul.
  
  Virtutea lui Ioan, sfințenia lui, glasul lui și proorocia lui erau acelea care atrăgeau pe toți.
  
  Și Ioan nu le vorbea cu blândețe.
  
  Ei veneau să-l asculte, dar el nu-i cruța și niciodată n-a măgulit pe cineva.
  
  Auzi ce le spunea: „Pui de vipere, cine v-a arătat că veți scăpa de mânia ce va să fie?
  
  Faceți deci roade vrednice de pocăință!
  
  Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dum­nezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avram.
  
  Acum securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care NU face roadă bună se taie și se aruncă în foc” (Matei 3, 7-10).
  
  Îi mustra, îi făcea pui de năpârci și fiii ghe­enei. Îi mustra și le arăta răutățile, dar poporul nu-l ura, pentru că le spunea adevărul, pentru că le spunea ceea ce era preasfânt și preacurat, pentru mântuirea lor. Iată deci ce atrăgea în pustie atâta popor: viața cea sfântă și preacurată și vrednică a lui Ioan.
  
  Așa știe Dumnezeu să slă­vească pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul. Căci zice în psaltire:
  
  „Cei ce Mă slăvesc, îi voi slăvi pe ei”.
  
  Deci Sfântul Ioan, prin petrecerea sa îngerească și prin propovăduirea sa cea aspră și curată, proslăvea pe Dumnezeu Cuvântul și a fost Înaintemergătorul Lui și a adus mii de oameni la botezul pocăinței, pregătindu-i pentru botezul cel cu Duhul Sfânt și cu foc.
  
  Acestea fiind zise – puține și prea puține pentru praznicul de astăzi – să întoarcem acum cuvântul în altă parte.
  
  Frații mei, Irod a pândit și pe Hristos ca să-L omoare și pe Ioan Botezătorul; și dacă n-ar fi fost ÎMPIEDICAT de Dumnezeu, sigur ar fi dus la împlinire planul lui cel blestemat. Și dacă ar fi omorât Irod un prunc cum a fost Ioan Botezătorul, câtă lumină ar fi stins el în lume, câtă răutate ar fi pricinuit el la atâtea popoare care ar fi trebuit să audă cuvântul lui!
  
  Ce lucrare Dumnezeiască a făcut Ioan mer­gând înaintea Cuvântului, ca un sfeșnic al Legii darului! Toate ar fi fost stinse dacă Dumnezeu n-ar fi apărat pe Sfânta Elisabeta cu pruncul în muntele acela.
  
  Deci gândiți-vă că un prunc ca acesta, ..., s-a născut o dată și misiunea lui rămâne până la sfârșitul lumii.
  
  Vezi ce înseamnă un copil ales de Dumnezeu?
  
  Dar din cine s-a născut?
  
  Părinții lui erau drepți și sfinți și fără de prihană și temători de Dumnezeu, păzind toate poruncile Lui. Odrasla cea bună și sfântă a răsărit din rădăcină sfântă. Sfântul Ioan, proorocul, a răsărit din alt proroc, iar înainte de a prooroci el, a fost mare proroc și mucenic tatăl său.
  
  Vezi din cine răsar cei drepți?
  
  Dar vai de părinții aceia care petrec în păcate! Din ei nu răsar copii buni.
  
  Căci zice Sfântul Apostol Pavel: „Nunta este rădăcina firii omenești și de va fi nunta sfântă, sfinte vor fi și ramurile”.
  
  Însoțirea trebuie făcută ÎNAINTEA lui Dumnezeu și în Biserică.
  
  S-a făcut acum o lege de stat, care nu numai că e bună, dar e sfântă și preasfântă. De ce? Pentru că împiedică mii și zeci de mii de morți de co­pii.
  
  Vai de aceia care-și omoară copii! Și Preabunul Dumnezeu a rânduit că, chiar dacă ne constrânge din afară, să ne oprim de la această hegemo­nie a întunericului peste lume. Deci, dacă se ucideau atunci cei doi prunci, se zăticnea mântuirea întregii lumi. S-ar fi zădărnicit mântuirea lumii dacă s-ar fi ucis Hristos sau Ioan Botezătorul.
  
  Așa și acum, se sfătuiește omul cu femeia ca să-și omoare copilul, dar nu știu că acela ar putea să fie un sfânt care să predice Evanghelia la popoare și să întoarcă la Hristos mulțime de oameni.
  
  Că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Un om duhovni­cesc care e ajutat de darul lui Dumnezeu poate într-un ceas să mântuiască mii de suflete”.
  
  Cum?
  
  Auzi ce spune Apostolul: „Credința vine prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu”. Și mai zice: „Cum vor crede, de nu li se va propovădui și cum vor propovădui de nu vor fi trimiși, che­mați și aleși?”.
  
  Deci, iată, poate a omorât cineva un prunc; el a omorât poate un pro­roc, sau un preot, sau un arhiereu, sau un președinte de țară, sau cine știe pe cine. Iar dacă a omorât unul, prin acela a omorât mii de suflete, că prin acela poate Dumnezeu voia să lumineze multe suflete. Dacă viața lui ar fi fost lumină, ar fi luminat popoarele. Deci mare primejdie paște pe cei ce ucid copii.
  
  Să nu ne temem numai de legile din afară, că acelea pedepsesc numai cu trei sau patru ani de închisoare și asta e o nimica toată; să ne temem de temnița iadului, care NU are sfârșit în vecii vecilor!
  
  ...Să vă spun legile Bisericii și canoanele ei, să vă spun rostul zămislirii.
  
  Iată ce spune Sfântul Atanasie Sinaitul: „Precum când tună și fulgeră, îndată vezi lumina fulgerului și îndată auzi tunetul, așa este și când se împreună soțul cu soția lui cea legitimă. În clipa aceea se zidește trupul și sufletul în trupul maicii lui”. Și dacă numai la un ceas după zămislire vei împiedica nașterea cu ceva, în orice chip, ucigaș de om te-ai făcut. Să nu spui că-i numai de două luni și n-are încă suflet. Căci în clipa aceea, din sufletul părinților, prin darul lui Hristos și prin suflarea Sfântului Duh, se zidește și sufletul și trupul. Deci nu vă în­șelați, că nici o piedică împotriva nașterii nu-i binecuvântată, ci e bleste­mată de Dumnezeu.
  
  Am să vă spun o istorioară, ca să vă dați seama cât de greu e păcatul uciderii, după ce v-am arătat că uciderea se face chiar numai după un ceas de la zămislire, dacă cineva uneltește împotriva zămislirii copilului. Din istorioara aceasta veți vedea cât de greu se răscumpără păcatul uciderii.
  
  Erau doi oameni gospodari și s-a întâmplat – așa cum se întâmplă și astăzi – că nu aveau copii. Și ei s-au rugat mult lui Dumnezeu să le dea copii, cum s-au rugat Sfinții Părinți Ioachim și Ana, ca și alții. Dar Dumne­zeu nu le-a dat, poate pentru că ei n-au avut atâta credință cât au avut Sfinții Ioachim și Ana sau Zaharia și Elisabeta. Și după ce s-au rugat și au văzut că n-au copii, s-a sfătuit bărbatul cu femeia, zicând : „Măi femeie, noi avem avere multă și ca mâine vom muri; hai să luăm un copil de su­flet!”.
  
  Și s-au înțeles amândoi și au luat un copil parte bărbătească și l-au crescut cu mare atenție și l-au învățat școală și iată că a venit vremea să-l căsăto­rească. Iar la căsătorie s-a logodit cu o fată de bun neam, dar aceea cerea multă avere. Și când a fost să se așeze zestrea, ce-i dă băiatului și ce-i dă fetii, băiatul îi spune tatălui său: „Tată, dacă m-ai înfiat pe mine și numai pe mine mă ai, cui ai să-i dai averea? Deci ca să pot reuși să iau pe fata aceea în căsătorie, să-mi dai toată averea în scris mie!”. Mama s-a învoit, că știa că are avere multă, dar tatăl său mai prudent și ca bărbat, a zis : „Ba nu, măi băiete! E adevărat că am avere multă și am să ți-o dau ție toată, dar eu am să fac un act la cununie, cu tine, cu clauză. Jumătate din avere ți-o dau acum, iar jumătate după moartea noastră. Tot ție ți-o ră­mâne, dar cât voi trăi, voi avea și eu jumătate, ca nu cumva pe urmă soția ta sau fiii tăi să-mi zică: «Du-te de aici, că n-ai nici un drept!», ci să știu că am și eu avere”. Ce s-a întâmplat? Băiatul, vrând-nevrând, a trebuit să pri­mească, dar și-a spus în inima lui: „Am să iscălesc, am să primesc așa cum a spus tata”.
  
  Dar satana i-a zis în inimă: „Știi ce să faci dacă ți-a dat toată averea numai după moarte? Omoară-l mai repede și apoi ia-i tu ave­rea!”. Și satana i-a pus în inimă acest gând.
  
  Dar el, dacă ar fi avut cunoș­tință și frică de Dumnezeu și s-ar fi dus la duhovnic să-l SPOVEDEASCĂ, ar fi scăpat de gândul cel rău. Căci oricând îți poate spune satana să faci ceva, dar dacă te-ai spovedit, ai scăpat de gândul cel rău, că așa cum șarpele, când iese din gaură, fuge, tot așa fuge din inimă și gândul care e de la sa­tana și pleacă de la omul care se spovedește sincer.
  
  Căci spune Sfântul Antonie cel Mare că de nimic nu se bucură satana mai tare decât de omul care-și ascunde gândurile sale. Deci el avea de gând să omoare pe tatăl său, dar nu spunea nimănui și nu i-a spus nici femeii sale. „Am să-l omor – zicea el –, că actele zic după aceea are să-mi rămână mie toată averea”. Și după trei ani de la căsătoria lui, într-o primăvară, în vremea aratului, a pus împreună cu tatăl său, cum se întâmplă și astăzi, un plug cu patru boi. Și avea țarina lui la marginea unei păduri. Plugurile pe atunci erau de lemn, după cum ați auzit și văzut chiar, numai limba le era de fier; pluguri pentru care trebuia să iei barda cu tine, că mereu se stricau.
  
  Deci a luat tatăl său barda și s-a dus la țarină să are. Și când au tras la popas, i-a zis satana feciorului său: „Iată acum, vezi, nu-i nimeni pe lan, ia barda și omoară-l pe tatăl tău!”. Și așa a făcut; s-a uitat în stânga și în dreapta, să vadă dacă nu-i cineva și când a văzut că nu-i nimeni, s-a dus și a luat barda de la plug, s-a repezit la tatăl său, care nici nu gândea la așa ceva, i-a tăiat capul, l-a luat de păr, l-a dus în iarbă la marginea pădurii, a dus și trupul, apoi cu un lemn de la plug a săpat, a făcut o groapă de o palmă-două și l-a acoperit cu iarbă. Și sângele tatălui său a curs pe brazdă și pe iarbă. Iar după ce l-a ucis pe tatăl său, fiindcă nu mai era până seara o bucată de vreme, a mânat boii singur, iar seara s-a dus acasă și a început să le ia la ocară pe mama sa și pe femeia lui:
  
  „Dar ce-a făcut tata acasă, că m-a lăsat singur cu plugul pe ogor?”. Femeile răspun­seră: „Măi omule, n-a venit tatăl tău acasă”. „Ei, uite, m-a lăsat cu patru boi să ar singur; și-i greu singur”. Să vedeți, până la urmă, ce s-a întâmplat. Au așteptat să vină tatăl său, a așteptat și mama sa și femeia lui, dar de unde să vină?! A trecut o lună, două și toată lumea spunea în sat: „ Măi, Gheorghe al cutăruia nu mai vine, s-a pierdut omul acela. Ce s-o fi făcut? S-a spânzurat, s-a înecat, ce s-a făcut cu el?”. Nimeni nu bănuia că l-a ucis feciorul său.
  
  Dar iată ce s-a întâmplat. Sângele dreptului nu se ascunde, cum nu s-a ascuns nici al lui Abel. Acest om care a ucis pe tatăl său a început să slăbească, nu mânca, nu bea, nu dormea, se tot uita așa într-o parte, întorcea capul și iar se uita în acea parte, apoi privea speriat în toate părțile. Știți de ce se uita? Oriunde privea, îl vedea pe tatăl său cu capul în mână și se auzea un glas: „Dragul tatii, pentru ce m-ai tăiat?”. Dacă se uita în cas­tronul cu borș, îl vedea acolo cu capul în mână; dacă se culca pe pernă, îl vedea pe tatăl său cu capul în mână; dacă se ducea pe drum, îl vedea și se speria; se uita în altă parte, dar auzea iarăși glasul: „Dragul tatii, pentru ce m-ai tăiat?”. Și cu frica aceasta a trecut un an; și văzându-l așa mama sa și soția lui, s-au tulburat ele foarte, au priceput și ziceau: „Mare lucru de nu l-a omorât pe tatăl său!”. Și-l iau ele într-o seară amândouă, cu blândețe: „Măi Ioane, te vedem tur­burat, nu mănânci, nu dormi, parcă ești speriat și slăbit, te-ai uscat, ce ai măi? Nu cumva tu ai ucis pe tatăl tău?”. Iar el a răspuns: „Nu vă pot spune vouă, duceți-mă la o mănăstire ca să mă spovedesc”.
  
  Și era o mă­năstire prin apropiere; și l-au dus mama și soția la mănăstirea aceea și i-au zis: „Spune măcar duhovnicului, măi, că tu ori ai să înnebunești, ori ai să mori!”. Și era un sihastru acolo care l-a mărturisit, iar el a spus tot sihas­trului, cum l-a ucis pe tatăl său. L-a întrebat acela de ce e așa de slab și de speriat. „Părinte, iată de ce-s slab, că nu pot dormi și nici nu pot mânca; atâta mustrare de cuget am și o spaimă mare, că unde mă uit, îl văd pe tata cu capul în mână și tot zicând așa: «Dragul tatii, de ce m-ai tăiat?»”.
  
  „Ei, fi­ule, aceasta-i mare crimă – a zis duhovnicul – și trebuie canon aspru; du-te acasă și 7 ani de zile să nu mănânci decât o dată în zi mâncare fără un­tdelemn, iar după apusul soarelui să faci 500 de metanii și după 7 ani să vii la mine iar”. S-a dus acasă și a spus femeilor: „7 ani de zile să nu-mi faceți mâncare de dulce; dar nu numai atât, ci nici cu ulei, cum e în Postul Mare vinerea și miercurea”.
  
  Și au înțeles ele că i-a dat canon pentru că a ucis pe tatăl său, dar el tot n-a vrut să spună mamei sale și femeii sale. Și el tot așa se speria, dar după un an, doi apărea tatăl său mai rar, iar la 7 ani ajunsese să apară tatăl său cu capul în mână cam la 2-3 săptămâni, dar tot mai apărea. Iar el se învățase cu postul și avea și la mâini și la picioare bă­tături de canon, ca boii de la jug, de câte mii de metanii a făcut. Și plân­gea omul și se ruga și postea și-și luase cămăruța lui și trăia viața în cu­răție, că nu i-a mai trebuit nici soție, nici nimic. Post și rugăciune și plân­gere și suspine și metanii – să îmblânzească pe Dumnezeu pentru urgia care o avea asupra lui. Iar la 7 ani s-a dus din nou la duhovnic, iar acela nu l-a mai cunoscut, câtă lume venea la el. Iar el a zis: „Părinte, eu sunt acela căruia i-ați dat canon 7 ani”. „Ei, tu ești, fiule? Ai făcut canonul?”. „L-am făcut, părinte”. „Mai vine tata cu capul în mână?”. „Mai vine, părinte, dar mai rar și mul­țumesc lui Dumnezeu că mai pot dormi un ceas-două pe noapte, că atunci nu puteam, eram sfărâmat pururea”.
  
  Și atunci i-a zis duhovnicul: „Du-te acum, dacă știi unde l-ai îngropat; du-te acolo și ascultă dacă n-ai să auzi nici de acolo din iarbă vocea lui, apoi vino înapoi. De vei auzi ceva, vino să-mi spui și apoi știu eu ce are să fie cu tine”. Deci s-a dus el și se întreba: Oare ce să fie asta? Și fiindcă era tot primăvara, a tăiat-o peste ța­rină, de-a dreptul unde știa că e ogorul lui și s-a dus în direcția aceea unde știa că l-a tăiat pe tatăl său și l-a îngropat.
  
  Dar când era încă la sute de metri, a auzit un glas de acolo din iarbă, care striga așa: „Judecată, jude­cată!”. Și din ce se apropia, glasul acela se auzea mai tare, iar când a ajuns mai aproape, l-a cuprins spaimă mare de tare ce striga tatăl său:
  
  „Judecată, judecată!”. Deci s-a întors înapoi și a venit la duhovnicul mănăstirii, aproape ieșit din minți de atâta spaimă.
  
  „Ce-ai pățit, fiule?”. „Vai de mine, părinte, m-am dus acolo unde l-am îngropat pe tata, dar când m-am apro­piat, am auzit un glas care striga așa: «Judecată, judecată!». Din ce mă apropiam, din ce striga mai tare, iar când am fost aproape, m-a cuprins spaima și m-am întors; oare ce să fie asta, părinte?”.
  
  Și a zis duhovnicul: „Fiule, tatăl tău cere judecata lui Dumnezeu asupra ta. Dar nu știu un lucru: dacă cere judecată în lumea aceasta, sau în cealaltă. Deci bine ar fi să fii judecat de Dumnezeu în lumea aceasta”.
  
  Și a întrebat omul: „Părinte, de unde am să știu aceasta?”. „Iată, fiule, dacă judecata lui Dumnezeu te va ajunge în lumea aceasta, o să fie bine; ai să tragi un necaz mare și ai să scapi în cealaltă lume, te duci acolo la bine;
  
  iar dacă judecata lui Dumne­zeu te urmărește DINCOLO de mormânt, e MULT MAI greu.
  
  Fiule, acum du-te acasă și dacă pe drum nu vei păți nimic, mai fă un an de zile ce-ai făcut, apoi vino iar la mine. Iar dacă ai să întâlnești un necaz mare în drumul acesta spre casă, să-l rabzi cu mare bărbăție de suflet, că prin necazul acela ai să te cureți și ai să scapi de osânda pe care o ai asupra ta, că ai fost ucigaș de tată”. Deci a plecat omul, îngândurat. Dar de la mănăstirea aceea până la satul lui trebuia să treacă printr-un târg.
  
  Și femeia lui, când plecase de acasă, îi spusese așa: „Măi omule, din cauza ta, că tu nu mănânci nici carne, nici ouă, nici brânză, ne-am uscat și noi!”. (Că așa se întâmplă în casă: când nu mănâncă unul, nu mănâncă nici ceilalți, iar când postesc în casă 5-6 și unul mănâncă de dulce, nu se prinde de el, chiar dacă mănâncă, de parcă mănâncă iască…).
  
  Deci, din cauza lui, că postea de atâția ani, se uscaseră și mama sa și femeia; mâncau ele, dar vai de ele cum era mâncarea aceea! Și i-au zis ele când a plecat de acasă: „Tu ai să treci prin târg. Te rugăm, adu-ne o bucată de carne, să facem puțină zeamă, măcar acum, că n-am mai mâncat de 7 ani și am și uitat cum e mâncarea de dulce. Adă-ne, că ne-am săturat de post!”. De aceea, trecând el prin târg, și-a adus aminte și s-a dus la un măcelar. Dar era spre seară și se vânduse toată carnea și nu mai era acolo pe tarabă decât un cap de oaie, zvântat bine.
  
  Deci a împachetat ca­pul cel de oaie zvântat bine, a plătit, l-a pus în traistă și a apucat-o pe o uliță a târgului care urca la deal. Și mergând la deal, ce s-a întâmplat? A început să curgă din traistă sânge mult, fierbinte, pe stradă. Și oamenii, când au văzut aceasta, au zis: „Stai bre, ce ai în traistă? Ai tăiat un porc, ce-i, că uite, toată haina e numai sânge?!”. Dar acela zicea: „Da de unde, am cum­părat un cap de oaie și acela n-avea sânge, de unde să fie?!”. Și când s-au uitat oamenii în traista lui, ce credeți că era? Capul tatălui său proaspăt, atunci tăiat! Iată că judecata lui Dumnezeu l-a ajuns! Când au văzut oa­menii, au chemat poliția: „Oameni buni, veniți că un om a tăiat capul al­tuia și-l duce în traistă!”. S-a adunat lumea de mirare mare: „Măi uciga­șule, dacă l-ai tăiat, îl duci pe strada mare? Cum ai avut tu curaj, măi?”.
  
  Dar el, când a văzut că judecata lui Dumnezeu l-a descoperit, a zis: „Stați, oameni buni, că vă spun adevărul! Cu adevărat sunt ucigaș, cu adevărat m-a ajuns judecata lui Dumnezeu, dar nu l-am tăiat acuma”. Și mai stând puțin, oamenii au început să-l cunoască. „Ăsta-i tatăl său, măi! Oare tatăl său nu lipsea din comună?”. „Da – zice el –, dar nu l-am tăiat acum; sunt opt ani de atunci”. „Ei – ziceau ei –, tu crezi că poți minți lumea, dar capu-i tăiat acum, numai că nu vorbește!”. Dar el a spus așa: „Hai să vă spun cum l-am tăiat și unde l-am îngropat, că nu l-am omorât acum”. Dar ei nu credeau. „Dacă nu mă credeți, să chem pe duhovnicul mănăstirii din apropiere, să vă spună el când am tăiat pe tata: acum sau cu 8 ani înainte”. Și l-a adus poliția pe duhovnic și a mers și toată lumea la poliție, unde duhovnicul a zis: „Eu nu pot descoperi nici un secret de la spovedanie, că dacă voi descoperi, trebuie să-mi scoată limba pe ceafă, așa spune pravila. Dar fiindcă aici s-a întâmplat minune și mai înainte de mine a spus Dum­nezeu, spun și eu. E adevărat, tânărul acesta a tăiat pe tatăl său, dar nu acum. El face canon de 7 ani și întâmplarea a fost cu un an înainte de mărturisire, deci sunt 8 ani de atunci. Dar ei nu credeau și au zis omului: „Hai acolo unde l-ai tăiat!”.
  
  Și când au ajuns acolo pe ogor, ce credeți că era? Era dâra de sânge proaspătă, cum l-a tăiat pe tatăl său! „Unde l-ai în­gropat?”. El zise: „Săpați aici!”. „Măi, nu vezi că-i sângele proaspăt pe iarbă?”. Și când au săpat, l-au găsit pe tatăl său îngropat și putrezit, dar fără cap. Capul îl pusese îngerul în traistă la el și a făcut din capul cel de oaie ca­pul tatălui său.
  
  Și atunci s-au încredințat toți că l-a ajuns judecata lui Dumnezeu.
  
  Și era atunci pedeapsa după lege, cap pentru cap și i-au spus: „Băiete, pregătește-te să pui capul tău pentru capul tatălui tău”.
  
  Dar du­hovnicul a spus: „Dați-mi voie să-l spovedesc și să-i citesc o dezlegare”. Iar el, când a văzut pe duhovnicul lângă dânsul, a căzut cu lacrimi și a în­ceput a plânge cu toată puterea, zicând: „Părinte, nu mă lăsa!”. Dar duhov­nicul a zis: „Nu te mai teme acum! Ți-am spus că dacă ai să pățești un ne­caz mare în lumea aceasta, are să te ierte Dumnezeu, deci ai să ai bucurie mare”. Și l-a spovedit preotul în fața tuturor și l-a împărtășit cu Preacu­ratele Taine. Și a zis celor ce țineau sabia: „Împliniți porunca voastră, că eu mi-am făcut partea mea față de acest suflet”. Și când a fulgerat sabia, a căzut capul lui într-o parte, chiar în locul unde-l omorâse pe tatăl său. Iar când a căzut pe brazdă, un porumbel alb a zburat de pe umărul lui și s-a dus la cer. Și așa acest tânăr, după atâția ani de pocăință, până n-a plătit cu sângele său sângele tatălui său, n-a fost iertat.
  
  Vedeți, fraților, pentru o ucidere câtă pocăință, câte lacrimi, câte me­tanii, câtă durere, câtă întristare – și tot n-a fost iertat până n-a dat capul său pentru tatăl său! Deci băgați de seamă, că fiecare prunc, fiecare copil e un om, un om desăvârșit, încă de atunci de când s-a zămislit, că așa a lăsat Dumnezeu.
  
  V-am spus istoria asta ca să nu vă pară glumă. Să nu-ți fie rușine că ești fată mare și ai făcut un copil. Nu. Dacă ai alunecat ca o ființă slabă, crește-l și fă-l un înger al lui Dumnezeu și prin acela ai să te mântuiești și tu. Să-l crești bine, cu frica lui Dumnezeu și se va ruga pentru tine și te va ierta Dumnezeu și pe tine și va ierta și pe părinții tăi.
  
  Dar dacă, Doamne ferește, îl pierzi, ai pierdut un înger, ai pierdut un sfânt. Băgați de seamă că toți greșim – cum zice Sfântul Apostol Iacov –, dar nu trebuie să cădem în deznădejde, adică de la una să trecem la alta. Ai greșit într-un fel, nu cumva să cazi în alta, că uciderea este de o mie de ori mai mare păcat de­cât curvia.
  
  Pentru ce? Că ucigând, iei viața unui suflet și un suflet e mai scump decât toată lumea.
  
  Acum, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, la încheierea acestei predici, vă spun să fiți cu frica lui Dumnezeu și să aveți în minte frica lui Dumnezeu.
  
  Cea mai înaltă înțelepciune înaintea lui Dumnezeu NU este titlul de doctorat sau NU știu câte licențe, ci așa cum spune Sfântul Grigore de Nyssa:
  
  „Am văzut pe mulți cu studii în cele Dum­nezeiești, adică în teologie, dar fiindcă nu aveau adevărata școală, care e FRICA LUI lui Dumnezeu, s-au tăvălit în mocirla păcatelor și a patimilor și s-au făcut departe de Dumnezeu”.
  
  Deci, iată ce-i trebuie omului ca să se oprească de la păcat: îi trebuie frica lui Dumnezeu.
  
  Un filosof își lăuda femeia către un alt filosof: „Măi, am o femeie frumoasă”. Și acela i-a tras un zero pe hârtie. „Măi, am o fe­meie cuminte”. Și acela i-a mai tras un zero pe hârtie. „Am o femeie har­nică”, a mai spus el. Și acela a mai tras un zero. „Am o femeie de neam mare”. Și acela a mai pus un zero. „Măi, femeie mea știe să coasă la gheghef și la broderie artistică”. Și acela i-a mai tras un zero. „Măi, fe­meia mea e sănătoasă”. Și acela, la toate, i-a pus un zero, iar la urmă i-a zis: „Femeia mea e cu frica lui Dumnezeu”.
  
  Și atunci acela i-a pus un 1 în frunte. Pusese șase de zero și acum i-a dat valoarea de un milion.
  
  Când? Când a spus că are frica lui Dumnezeu.
  
  Sigur, e mult un milion, dar acesta e numai un fel de a spune, căci cine poate prețui cu adevărat o femeie cu frica lui Dumnezeu, despre care se spune la Pilde:
  
  „Cine poate găsi o fe­meie virtuoasă? Prețul ei întrece mărgeanul?” (31, 10).
  
  Deci, nu-i înțe­lept acela care învață toate școlile din lume, ci acela care se TEME de Dum­nezeu.
  
  Solomon spune: „Frica Domnului este școala înțelepciunii”. David o numește „începutul înțelepciunii”, iar Isus Sirah spune: „Frica Domnului mai presus de toate a covârșit”.
  
  Deci, fericiți și de trei ori fericiți sunt creștinii aceia ce se tem de Dumnezeu, că aceia nu vor ajunge niciodată la crime; nu sunt în stare să omoare o muscă, darămite să omoare copii!
  
  Am să vă mai spun o istorioară și voi încheia. Un om era învățat să fure și de meseria asta fiind, a pus caii la căruță și a luat cu dânsul o copiliță numai de 6 ani. Era vara, în timpul secerișu­lui și s-a dus la un lan, în zori de zi, fiindcă nu era sătul până nu încărca bucate de la altul. S-a dus la un lan unde erau clăile de grâu ca stelele, a tras căruța pe un drum de țarină și a început să aducă de la o claie snopi, să pună în căruță. Când s-a dus pe lan, s-a uitat la răsărit, la apus și în toate părțile. Dar copilița a observat.
  
  Și prin copiii mici lucrează Dumnezeu. Copila nevinovată, când a văzut pe tatăl său că se uită în toate părțile, când a venit cu snopii la căruță, zise: „Tătăică, mata ai uitat ceva!”. „Ce-am ui­tat, draga tatii?”.
  
  „Mata ai uitat să te uiți în sus; te-ai uitat în toate părțile, dar în sus nu te-ai uitat!”.
  
  Știți cât a prețuit vorba copilei? Omul a dus snopii înapoi la claie, a întors caii și s-a dus acasă. Dar femeia i-a zis: „Ți-a mers rău, mi se pare că te-a prins!”.
  
  „Măi femeie, nu mi-a mers rău, dar de azi înainte, câte zile voi avea, eu unul nu mai fur!”.
  
  „Dar ce-ai pățit, măi, te-a prins?”. „Nu. Câte zile voi trăi, de furat nu mai fur!”. „Dar de ce?”. „Din cauza copilului; ia uite ce mi-a zis copilul: eu m-am uitat, când m-am dus să fur din ogo­rul altuia, în toate părțile, să nu fie cineva pe ogoare, pe lan, dar copila mi-a zis: «Tătăică, dar în sus nu te-ai uitat?». Dacă mă uitam în sus, nu mai trebuia să mă uit nicăieri, nu mai trebuia să mă tem de oameni…
  
  Acum știu: în fața păcatului doar o grijă ai, de ochii și de urechile oamenilor – să nu mă vadă cutare, să nu mă audă cutare!
  
  Dar oare de Dumnezeu ne pu­tem păzi?”.
  
  Într-adevăr, ce spune Solomon? „Ochii lui Dumnezeu sunt de mi­lioane de ori mai luminoși decât soarele”; că zice: „Întunericul nu te va întuneca pe tine și noaptea ca ziua va fi”.
  
  Nu este întuneric la Dumnezeu.
  
  Deci, frații mei, când vine în fața noastră un păcat, mai ales cu lucrul, să nu ne gândim că ne vede cumătrul sau cumnatul, sau cutare.
  
  Nu te teme de om, căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tu te temi de om și de om te vei rușina”.
  
  Să ne temem de ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu, Care veghează la inimile noastre și Care și cele mai înainte gândite le știe!
  
  Deci întotdeauna să ne uităm în sus, dar nu cu ochii aceștia, ci cu cei de gând, cu mintea.
  
  „Oare ce vorbesc eu acum Îi place lui Dumnezeu?
  
  Ce fac eu acum Îi place lui Dumnezeu?”.
  
  Și îndată ne va răspunde conștiința că nu.
  
  Deci vă spun că n-ajungem la ucidere și la zavistie și la judecăți și la răzbunări și la beții și la orice păcat; să ne temem de Dumnezeu,
  
  căci „frica Domnului este înțelepciune – a zis Iov – și paza de la rău, pricepe­rea” (Iov 16, 28; 13, 11; 37, 23).
  
  Pentru rugăciunile Preasfintei și Preacuratei Maicii Sale și ale Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, să ne miluiască Bunul nostru Mântuitor pe noi pe toți. Amin!
• Tabără Octavian-Adrian 07.01.2024 06:45

  Modele vii: https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%2Fpfbid02yi9RbM
  3x97DHcJXN7TEtNXJE3phUSL1PPB9DjDLnEX4KB679vfGsYq2wsEJ7E
  bTSl
  
  ✝) Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https
  %3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%2Fpfbid0YQN3b
  wxE8D2h2ur4DZrZLtnNe4eKjgWwbhUB2hbbNsgRPMno7Nwzcremp
  M27Jtial
• Cronicar Ortodox 07.01.2025 07:46

  https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F
  TaviTran
  ce%2Fposts%2Fpfbid0o89yKzzmLcpHTcpdkZ
  AKDkBs2jBD8MSgZ9pStjyFJ3dzHfqPbeZyZoB
  cHJxXbgBPl
• Cronicar Ortodox 07.01.2025 11:16

  SĂ FIM OAMENI : https://www.facebook.com/100014326395458/posts/pfbid0o89yKzzmLcpHTcpdkZAKDkBs2jBD8MSgZ9pStjyFJ3dzHfqPbeZyZoB
  cHJxXbgBPl/
• un oarecare... 07.01.2025 13:21

  Sfântule întărește-ne in credința, în vremurile ce vor urma!Doamne miluiește-ne pe noi!La mulți ani tuturor sărbătoriților!