La 7 august, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Teodora de la Sihla cât și pe Sfântul Cuvios Pafnutie Zugravul.

Soarta sfintelor moaște ale Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, rătăcite în Ucraina, rămâne necunoscută credincioșilor români și, cel mai probabil, și autorităților bisericești, care nu au oferit până acum nici o informație pe această temă destul de fierbinte.

În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște, oficial în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se presupune păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate într-o raclă pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina. Aceasta, cel puțin, până de curând. Războiul armat devenit și război religios în țara vecină a complicat grav situația.

Autoritățile de la Kiev ar fi ajuns la un „acord" cu UNESCO cu privire la mutarea obiectelor de valoare de la Lavra Pecerska, inclusiv a relicvelor păstrate acolo, în muzee din Europa, precum și la Vatican, a susținut agenția TASS pe 30 iunie 2023, citând surse oficiale rusești.

Știrea nu a fost nici confirmată nici infirmată și de alte surse, mai ales românești, cum ne-am fi așteptat, până în acest moment.

În schimb, la 7 iulie anul trecut, site-ului ortodox grec Romfea, a transmis că la întâlnirea care a avut loc, dintre Volodîmîr Zelenski și patriarhul ecumenic Bartolomeu, principal punct al discuțiilor a fost situația Marii Lavre Pecerska de la Kiev: „se va discuta ca Lavra Pecerska de la Kiev să primească statutul de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice”.

Patriarhia Română dar și organele de stat ale României ar trebui să ofere, măcar azi, la un an de la acest anunț, mai multe informații despre aceste odoare scumpe românilor și, dacă este posibil, să înceapă demersuri pentru repatrierea lor.

Iată ce scrie site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovine - Doxologia.ro - despre marea sărbătoare de azi a Românilor:

„Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și armaș, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița).

Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală. Marii sihaștri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț, precum și duhovnicul care îi cunoștea firea evlavioasă și râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viața de sihăstrie.

Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești - Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii.

Fiecare călugăriță din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească.

După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări.

Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.

Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de peștera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.

Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.

Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci era goală, și le-a spus să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede la schit și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni - Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei.

Aceasta este, pe scurt, viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinților, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova o cinstesc ca sfântă îndată după adormirea ei și merg în pelerinaj la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august".