Când rostim numele lui Amza Pellea, gândul ne duce la Mihai Viteazul, la Decebal, la Ipu, la Nea Mărin. Puțini actori români se identifică în conștiința publicului cu personajele pe care le-au interpretat, dar Amza a reușit acest lucru.
Născut la 7 aprilie 1931 în Băileștiul care a devenit celebru prin Nea Mărin, rol pe care l-a creat și care i-a scos în evidență cel mai bine disponibilitățile pentru comedie, Amza Pellea a debutat ca actor pe scena Naționalului craiovean, unde a plecat după terminarea facultății, alături de alți actori din ''promoția de aur'' — Victor Rebengiuc, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu.
În cei trei ani de stagiatură, din 1957 până în 1959, a interpretat 14 roluri, în spectacole ca ''Tudor din Vladimiri'' de Mihnea Gheorghiu, ''Ce înseamnă să fii onest'' de Oscar Wilde, ''Ani de pribegie'' de Aleksei Arbuzov, ''Tragedia optimistă'' de Vsevolod Visnevski, ''Gâlcevile din Chioggia'' de Carlo Goldoni, ''Hamlet'' de William Shakespeare, ''Ecaterina Teodoroiu'' de Nicolae Tăutu, ''Soldatul Svejk'' de Jaroslav Hasek, ''Fântâna turmelor'' de Lope de Vega.
''Deși n-aș fi vrut, destinul oltenesc m-a dus la Craiova. Am debutat cu 'O chestiune personală'; în spectacol, foștii mei colegi îmi erau copii. Pe această scenă am jucat mult, și Horațiu din 'Hamlet', și Otto Katz din 'Soldatul Svejk', și un rol mai puțin obișnuit pentru pregătirea mea: Farfuridi. Cu craiovenii am obținut premiul I în piesa 'Ultima decadă' de Vasile Nițulescu și Florin Vasiliu — la un concurs național. Evident, la Craiova am jucat și primul meu 'oltean' în comedia 'Colivia cu sticleți' de Lascăr Sebastian și Silviu Georgescu. Jucam un poștaș cu o 'moacă' și o dicție teribilă'', mărturisea Amza, într-un interviu acordat în 1972.
''În 1961, spre surprinderea mea, Radu Beligan m-a luat la noul său teatru, Teatrul de Comedie. Chiar el mi-a mărturisit că n-am ce căuta în acest colectiv, dar, deocamdată... Cred că mă lua de fapt pentru rolul lui Trigorin într-un viitor spectacol cu 'Pescărușul'. Aici am jucat aproape în toate piesele: observați, mai ales, piese românești — 'Prietena mea Pix', 'Mi se pare romantic', ' Șeful sectorului suflete', 'Nicnic', 'Capul de rățoi'...'', spunea Amza Pellea în același interviu.
Pe scena Teatrului de Comedie a creat alte personaje, în ''Svejk în al doilea război mondial'' de Brecht, ''Umbra'' de E. Svart, ''Somnoroasa aventură'' de Teodor Mazilu, ''Capul de rățoi'' de G. Ciprian, ''Un Hamlet de provincie'' de Cehov, ''Croitorii cei mari din Valahia'' de Al. T. Popescu, ''Arca bunei speranțe'' de I.D. Sîrbu, ''Interesul general'' de Aurel Baranga, ''Buffalo Bill și indienii'' de A. Kopit.
Au urmat anii în care a interpretat personaje în spectacole puse în scenă de Naționalul bucureștean, unul dintre cele mai reprezentative fiind rolul lui Vlad Țepeș în ''A treia țeapă'' de Marin Sorescu. Ultimul rol creat în teatru l-a readus pe scena Teatrului de Comedie, dând viață, în regia lui Gheorghe Harag, bătrânului moșier Muromski în ''Procesul de Suhovo-Kobilin''.
Amza a strălucit în rolurile din filme, mai ales în cele istorice, de referință fiind cele din ''Dacii'', ''Columna'', ''Haiducii'', ''Nemuritorii'', dar cel mai important rămâne ''Mihai Viteazul'', regizat de Sergiu Nicolaescu, peliculă care se află pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile.
''Cred că și eu am devenit cunoscut ca actor datorită filmului. În 'Setea' am avut un rolișor mic. Se pare că am fost remarcat de specialiști în 'Tudor', unde jucam pe unul din căpitani. Am mai apărut în diverse filme de la 'Neamul Șoimăreștilor' la 'Haiducii'; au urmat 'Dacii', film în care mi s-au relevat probleme mai complexe. Abordam un personaj despre care spectatorii aveau o imagine preconcepută. Aceeași problemă, amplificată, m-a îngrozit atunci când s-a apropiat turnarea filmului 'Mihai Viteazul'. Nu puteam nici să abordez doar datele legendei eroului, nici să mă suprapun personajului. Căutam punțile de trecere. Muncă meticuloasă, complexă. Trebuia calculat totul, de la expresia feței la ritmul pașilor'', își amintește Amza în interviu
''Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că, vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în 'Mihai Viteazul', unii trecători mă arătau cu degetul: 'uite-l pe Amza Pellea!'. După ce-am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: 'uite-l pe Nea Mărin!' (...) Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute, fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei'', spune Amza Pellea în interviu.
Marele actor a fost director al Teatrului național din Craiova timp de un an și jumătate, între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974, dar a fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, împărtășind astfel pasiunea pentru actorie tinerilor studenți.
Cum îl vedeau colegii de breaslă
''Amza Pellea era un actor fără cusur. Era un om fără cusur. Stilul jocului său actoricesc era atât de versatil construit pe un fundament solid, căci altfel cum să-l crezi în Nea Mărin și, a doua zi, să fii uluit văzându-l în Mihai Viteazul. Cum să strălucești în comic grotesc, cum să fii uluitor în genul epic?! Își juca eroii cu o mare ușurință. Îl ajuta statura de voievod, ochii de vultur, mișcările lui calme care ascundeau o energie atomică. Cuvintele par a fi plate în a-l descrie pe el. Amza era om bun și luminos. Era năstrușnic. (...) La o filmare m-a întrebat ceva despre Iașiul meu natal. Și când i-am spus că de la Focșani îmi bate inima de bucurie că o să-mi văd orașul, străzile, casele, teatrul, el mi-a mărturisit: ' De câte ori trec Oltul sunt cuprins de emoție. Mă duc acasă ca la o întâlnire cu Dumnezeu!'....'', își amintește, într-un interviu, actrița Rodica Mandache.
Bunul său prieten Tudor Gheorghe i-a dedicat lui Amza o baladă emoționantă: ''(....) Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-așteaptă suspinând/ Din Băilești să vii râzând,/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Și către-nceput de iarnă/ Ți-ai întins o gheară, doamnă,/ Și l-ai luat pe drumu-ăl mare/ Nici cu pușcă, nici călare/ Ni l-ai răstignit sub stele/ Târfă neagră și-n putere/ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Ce-a avut moartea cu tine?/ Că te-a scos din rod, din viață/ Rupe-i-s-ar coasa-n brațe/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Amza, suflet de haiduc/ Se-ndulcește frunza-n nuc/ Și de verde-amară cum e/ Lacrimile-i cad pe strune/ Mi se-ncheagă glasu-n gură/ Ca sângele-n tăietură./ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Strânge-ți ceata călătoare/ Și pe sub pământ, călare/ Rotunjește-ți căutarea/ Până simți pe frunte marea/ Munții țării-n pumnul drept/ Și Oltenia pe piept,/ Nea Mărine, Nea Mărine...''.
Acasă la Nea Mărin
''Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, rămân băileștean până în străfundul sufletului'', spunea odată Amza Pellea. Știind acest lucru, oamenii din Băilești au inaugurat, în urmă cu 5 ani, ''Casa Memorială Amza Pellea''. Casa albă a fost construită în 1908, dar a fost ulterior extinsă și renovată. În ea sunt obiecte personale ale actorului, fotografii cu Amza, cu soția actorului, Domnica, dar și cu fiica, Oana, sau cu prietenii. O măsuță și două taburete, o scrumieră alături de tabachera lui, certificatul de botez într-o ramă, lanseta cu care a pescuit ultima oară, pălăria preferată, un birou pe care se află o hârtie pe care actorul a scris o poezie — toate vorbesc despre Amza Pellea. O vestă, o paporniță, o ladă de zestre, o măsuță joasă cu două blide, două linguri de lemn, două căni de lut, o sticlă cu puțin zaibăr — toate vornesc despre nea Mărin. Și... două ceasuri vechi, oprite amândouă la ora 7,25. Ora la care artistul a plecat, în urmă cu 32 de ani.
''Tata... Amza... Ipu... Mihai... Manlache... Marin... Decebal... Costaiche... Prea multe nume... Nici nu poți să le ții minte... Vreo 50 pe peliculă... Vreo 80 pe scenă... Unde e? Unde ești? Răspunde într-un buchet de busuioc, într-o zi de toamnă la Băilești: aici, fata mea! E aici. Cu mine, lângă mine, în mine. Îmi curge în sânge o legendă. Ce am făcut a merita așa ceva? Nimic! O fi o întâmplare întâmplătoare. (...) A plecat din această lume foarte mirat că îl iubea lumea. Se uita după perdea la cozile din fața casei. Cozi de necunoscuți, care așteptau să intre să-i spună: Sănătate! Era mirat și ne-a întrebat cu voce tare: 'De ce m-or iubi oamenii ăștia? N-am făcut nimic pentru ei'. Așa era Amza. Un munte de frumos și de modestie. Un ocean de bun-simț'', spunea fiica artistului, actrița Oana Pellea, la inaugurarea casei memoriale din Băilești.
Amza Pellea și poezia
''Sunt un mare iubitor de poezie. Iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare pură de cristal. De altfel, am o memorie afectivă și țin minte enorm de multe poezii. Cuvintele îmi sunt deșteptate, readuse pe buze, de o anume stare sufletească pe care mi-a declanșat-o inițial o poezie'', spunea artistul în interviul din 1972.
Nu multă lume cunoștea latura poetică a lui Amza Pellea. Erau momente în care scria poezii. Un astfel de moment a fost acela în care a devenit tată, dedicându-i Oanei versurile: ''Te-ai întrupat din stele,/ din pulbere, din vânt,/ din gândurile mele,/ din apă, din pământ/ și din iubirea noastră/ clocotitoare, vie.../ prin tine-ntind o mână/ spre-nalt, spre infinit,/ iar tu te legi prin mine/ de cei care-au murit//. Prin tine devin veșnic/ și capăt sens și țel,/ prin tine sunt puternic,/ sunt piatră, sunt oțel/ și, datorită ție,/ fetița mea cea mică,/ de-acuma lui tăticu'/ de moarte nu-i e frică!''.
În aprilie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea, in memoriam, pe Walk of Fame — spațiul bucureștean dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești. Rolurile sale de excepție pe scena teatrelor dar și cele din filme i-au adus o recunoaștere binemeritată, l-au ajutat să creeze personaje memorabile, care vor fi pentru totdeauna identificate cu actorul care le-a dat viață.
Născut la 7 aprilie 1931 în Băileștiul care a devenit celebru prin Nea Mărin, rol pe care l-a creat și care i-a scos în evidență cel mai bine disponibilitățile pentru comedie, Amza Pellea a debutat ca actor pe scena Naționalului craiovean, unde a plecat după terminarea facultății, alături de alți actori din ''promoția de aur'' — Victor Rebengiuc, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu.
În cei trei ani de stagiatură, din 1957 până în 1959, a interpretat 14 roluri, în spectacole ca ''Tudor din Vladimiri'' de Mihnea Gheorghiu, ''Ce înseamnă să fii onest'' de Oscar Wilde, ''Ani de pribegie'' de Aleksei Arbuzov, ''Tragedia optimistă'' de Vsevolod Visnevski, ''Gâlcevile din Chioggia'' de Carlo Goldoni, ''Hamlet'' de William Shakespeare, ''Ecaterina Teodoroiu'' de Nicolae Tăutu, ''Soldatul Svejk'' de Jaroslav Hasek, ''Fântâna turmelor'' de Lope de Vega.
''Deși n-aș fi vrut, destinul oltenesc m-a dus la Craiova. Am debutat cu 'O chestiune personală'; în spectacol, foștii mei colegi îmi erau copii. Pe această scenă am jucat mult, și Horațiu din 'Hamlet', și Otto Katz din 'Soldatul Svejk', și un rol mai puțin obișnuit pentru pregătirea mea: Farfuridi. Cu craiovenii am obținut premiul I în piesa 'Ultima decadă' de Vasile Nițulescu și Florin Vasiliu — la un concurs național. Evident, la Craiova am jucat și primul meu 'oltean' în comedia 'Colivia cu sticleți' de Lascăr Sebastian și Silviu Georgescu. Jucam un poștaș cu o 'moacă' și o dicție teribilă'', mărturisea Amza, într-un interviu acordat în 1972.
''În 1961, spre surprinderea mea, Radu Beligan m-a luat la noul său teatru, Teatrul de Comedie. Chiar el mi-a mărturisit că n-am ce căuta în acest colectiv, dar, deocamdată... Cred că mă lua de fapt pentru rolul lui Trigorin într-un viitor spectacol cu 'Pescărușul'. Aici am jucat aproape în toate piesele: observați, mai ales, piese românești — 'Prietena mea Pix', 'Mi se pare romantic', ' Șeful sectorului suflete', 'Nicnic', 'Capul de rățoi'...'', spunea Amza Pellea în același interviu.
Pe scena Teatrului de Comedie a creat alte personaje, în ''Svejk în al doilea război mondial'' de Brecht, ''Umbra'' de E. Svart, ''Somnoroasa aventură'' de Teodor Mazilu, ''Capul de rățoi'' de G. Ciprian, ''Un Hamlet de provincie'' de Cehov, ''Croitorii cei mari din Valahia'' de Al. T. Popescu, ''Arca bunei speranțe'' de I.D. Sîrbu, ''Interesul general'' de Aurel Baranga, ''Buffalo Bill și indienii'' de A. Kopit.
Au urmat anii în care a interpretat personaje în spectacole puse în scenă de Naționalul bucureștean, unul dintre cele mai reprezentative fiind rolul lui Vlad Țepeș în ''A treia țeapă'' de Marin Sorescu. Ultimul rol creat în teatru l-a readus pe scena Teatrului de Comedie, dând viață, în regia lui Gheorghe Harag, bătrânului moșier Muromski în ''Procesul de Suhovo-Kobilin''.
Amza a strălucit în rolurile din filme, mai ales în cele istorice, de referință fiind cele din ''Dacii'', ''Columna'', ''Haiducii'', ''Nemuritorii'', dar cel mai important rămâne ''Mihai Viteazul'', regizat de Sergiu Nicolaescu, peliculă care se află pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile.
''Cred că și eu am devenit cunoscut ca actor datorită filmului. În 'Setea' am avut un rolișor mic. Se pare că am fost remarcat de specialiști în 'Tudor', unde jucam pe unul din căpitani. Am mai apărut în diverse filme de la 'Neamul Șoimăreștilor' la 'Haiducii'; au urmat 'Dacii', film în care mi s-au relevat probleme mai complexe. Abordam un personaj despre care spectatorii aveau o imagine preconcepută. Aceeași problemă, amplificată, m-a îngrozit atunci când s-a apropiat turnarea filmului 'Mihai Viteazul'. Nu puteam nici să abordez doar datele legendei eroului, nici să mă suprapun personajului. Căutam punțile de trecere. Muncă meticuloasă, complexă. Trebuia calculat totul, de la expresia feței la ritmul pașilor'', își amintește Amza în interviu
''Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că, vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în 'Mihai Viteazul', unii trecători mă arătau cu degetul: 'uite-l pe Amza Pellea!'. După ce-am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: 'uite-l pe Nea Mărin!' (...) Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute, fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei'', spune Amza Pellea în interviu.
Marele actor a fost director al Teatrului național din Craiova timp de un an și jumătate, între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974, dar a fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, împărtășind astfel pasiunea pentru actorie tinerilor studenți.
Cum îl vedeau colegii de breaslă
''Amza Pellea era un actor fără cusur. Era un om fără cusur. Stilul jocului său actoricesc era atât de versatil construit pe un fundament solid, căci altfel cum să-l crezi în Nea Mărin și, a doua zi, să fii uluit văzându-l în Mihai Viteazul. Cum să strălucești în comic grotesc, cum să fii uluitor în genul epic?! Își juca eroii cu o mare ușurință. Îl ajuta statura de voievod, ochii de vultur, mișcările lui calme care ascundeau o energie atomică. Cuvintele par a fi plate în a-l descrie pe el. Amza era om bun și luminos. Era năstrușnic. (...) La o filmare m-a întrebat ceva despre Iașiul meu natal. Și când i-am spus că de la Focșani îmi bate inima de bucurie că o să-mi văd orașul, străzile, casele, teatrul, el mi-a mărturisit: ' De câte ori trec Oltul sunt cuprins de emoție. Mă duc acasă ca la o întâlnire cu Dumnezeu!'....'', își amintește, într-un interviu, actrița Rodica Mandache.
Bunul său prieten Tudor Gheorghe i-a dedicat lui Amza o baladă emoționantă: ''(....) Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-așteaptă suspinând/ Din Băilești să vii râzând,/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Și către-nceput de iarnă/ Ți-ai întins o gheară, doamnă,/ Și l-ai luat pe drumu-ăl mare/ Nici cu pușcă, nici călare/ Ni l-ai răstignit sub stele/ Târfă neagră și-n putere/ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Ce-a avut moartea cu tine?/ Că te-a scos din rod, din viață/ Rupe-i-s-ar coasa-n brațe/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Amza, suflet de haiduc/ Se-ndulcește frunza-n nuc/ Și de verde-amară cum e/ Lacrimile-i cad pe strune/ Mi se-ncheagă glasu-n gură/ Ca sângele-n tăietură./ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Strânge-ți ceata călătoare/ Și pe sub pământ, călare/ Rotunjește-ți căutarea/ Până simți pe frunte marea/ Munții țării-n pumnul drept/ Și Oltenia pe piept,/ Nea Mărine, Nea Mărine...''.
Acasă la Nea Mărin
''Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, rămân băileștean până în străfundul sufletului'', spunea odată Amza Pellea. Știind acest lucru, oamenii din Băilești au inaugurat, în urmă cu 5 ani, ''Casa Memorială Amza Pellea''. Casa albă a fost construită în 1908, dar a fost ulterior extinsă și renovată. În ea sunt obiecte personale ale actorului, fotografii cu Amza, cu soția actorului, Domnica, dar și cu fiica, Oana, sau cu prietenii. O măsuță și două taburete, o scrumieră alături de tabachera lui, certificatul de botez într-o ramă, lanseta cu care a pescuit ultima oară, pălăria preferată, un birou pe care se află o hârtie pe care actorul a scris o poezie — toate vorbesc despre Amza Pellea. O vestă, o paporniță, o ladă de zestre, o măsuță joasă cu două blide, două linguri de lemn, două căni de lut, o sticlă cu puțin zaibăr — toate vornesc despre nea Mărin. Și... două ceasuri vechi, oprite amândouă la ora 7,25. Ora la care artistul a plecat, în urmă cu 32 de ani.
''Tata... Amza... Ipu... Mihai... Manlache... Marin... Decebal... Costaiche... Prea multe nume... Nici nu poți să le ții minte... Vreo 50 pe peliculă... Vreo 80 pe scenă... Unde e? Unde ești? Răspunde într-un buchet de busuioc, într-o zi de toamnă la Băilești: aici, fata mea! E aici. Cu mine, lângă mine, în mine. Îmi curge în sânge o legendă. Ce am făcut a merita așa ceva? Nimic! O fi o întâmplare întâmplătoare. (...) A plecat din această lume foarte mirat că îl iubea lumea. Se uita după perdea la cozile din fața casei. Cozi de necunoscuți, care așteptau să intre să-i spună: Sănătate! Era mirat și ne-a întrebat cu voce tare: 'De ce m-or iubi oamenii ăștia? N-am făcut nimic pentru ei'. Așa era Amza. Un munte de frumos și de modestie. Un ocean de bun-simț'', spunea fiica artistului, actrița Oana Pellea, la inaugurarea casei memoriale din Băilești.
Amza Pellea și poezia
''Sunt un mare iubitor de poezie. Iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare pură de cristal. De altfel, am o memorie afectivă și țin minte enorm de multe poezii. Cuvintele îmi sunt deșteptate, readuse pe buze, de o anume stare sufletească pe care mi-a declanșat-o inițial o poezie'', spunea artistul în interviul din 1972.
Nu multă lume cunoștea latura poetică a lui Amza Pellea. Erau momente în care scria poezii. Un astfel de moment a fost acela în care a devenit tată, dedicându-i Oanei versurile: ''Te-ai întrupat din stele,/ din pulbere, din vânt,/ din gândurile mele,/ din apă, din pământ/ și din iubirea noastră/ clocotitoare, vie.../ prin tine-ntind o mână/ spre-nalt, spre infinit,/ iar tu te legi prin mine/ de cei care-au murit//. Prin tine devin veșnic/ și capăt sens și țel,/ prin tine sunt puternic,/ sunt piatră, sunt oțel/ și, datorită ție,/ fetița mea cea mică,/ de-acuma lui tăticu'/ de moarte nu-i e frică!''.
În aprilie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea, in memoriam, pe Walk of Fame — spațiul bucureștean dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești. Rolurile sale de excepție pe scena teatrelor dar și cele din filme i-au adus o recunoaștere binemeritată, l-au ajutat să creeze personaje memorabile, care vor fi pentru totdeauna identificate cu actorul care le-a dat viață.
SURSA: Agerpres
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
In veci binecuvantat, fie-ti odihna lina...