4 noiembrie: Sfântul Ioanichie cel Mare. A primit de la Hristos darul de a merge pe apă și darul tămăduirii. ”Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!”

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Cuvios Ioanichie păștea vitele satului său din Bitinia. Era foarte credincios, fiind povățuit de Duhul Sfânt. Când își făcea rugăciunea, își însemna turma sa cu semnul crucii și aceasta rămânea nemișcată și nerisipită de fiare și de tâlhari. La vârsta de 43 de ani, fiind voinic, a fost luat în armată.
 
Însă a devenit un înverșunat luptător împotriva cinstirii icoanelor. În urma întâlnirii cu un călugăr care l-a convins că sfintele icoane trebuie cinstite, pocăindu-se, după 24 de ani de slujbă ostășească, a renunțat la mărire și s-a retras pe muntele Olimp.
 
Timp de 12 ani a trăit în post și rugăciune. Abia apoi a intrat în monahism în Mănăstirea Eristi. Și învățând pe de rost toată Psaltirea, a primit de la Hristos darul de a merge pe apă, de a se înălța de la pământ în timpul rugăciunii, darul de a fi de față fără a fi văzut și darul tămăduirii.
 
S-a retras apoi într-o chilie lângă mănăstirea sa, pe muntele Antida și a avut fericirea, înainte de sfârșitul său petrecut la vârsta de 94 de ani, de a fi părtaș la biruința cinstirii sfintelor icoane din anul 843. 
 
Sfântul Ioanichie cel Mare este autorul rugăciunii: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!”.
 
Vă prezentăm un mic fragment din „Viața Sfântului Ioanichie cel Mare”, în curs de publicare la Editura Doxologia":
 
„Altă dată iarăși, pe când era vreme de iarnă, cum obișnuia adeseori în zilele acelea să fie liniște deplină și mai ales în zilele acelea numite halkyone și când soarele răsărea în părțile sudice și își trimitea razele mai domol, pentru faptul că nu era la zenit, ci ajunsese în părțile mai de jos, a ieșit sfântul din chilia lui ca să se încălzească și să se plimbe.
 
Și depărtându-se de chilia lui, dintr-odată un vifor mare a căzut asupra lui și nemaiputându-se întoarce, era înviforat cumplit în mijlocul muntelui ca într-un ocean.
 
Și rugându-se lui Dumnezeu ca să-l izbăvească pe el, privind încoace și încolo, vede în cele din urmă o peșteră și, bucuros, s-a abătut spre ea.
 
Dar ajungând la intrarea în peșteră, vede în partea cea mai dinlăuntru a grotei ca doi cărbuni de foc întinși, dar nu era altceva decât un balaur adevărat, ai cărui ochi se asemănau cu un foc arzând.
 
Iar el, necunoscând, ci cum am spus deja, crezând că este foc, bucurându-se foarte, aduna frunze care erau în peșteră și umplându-și ambele mâini, ducându-se, le-a împrăștiat în ochii balaurului.
 
Și pe când se întâmpla aceasta, fiara, scuturându-se cu putere, voia să se repeadă asupra sfântului, dar nu putea, fiindcă dumnezeiescul har pururea îl acoperea și îl păzea.
 
Iar sfântul, văzându-l pe el, s-a retras cumva liniștit și s-a așezat într-o altă parte a peșterii și a petrecut acolo, sălășluind împreună cu balaurul, până ce a încetat viforul, apoi, așa, nevătămat ieșind, s-a dus la chilia lui, lăudând pe Dumnezeu”. TROPAR - VIDEO:
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Câți manifestanți au participat la mitingul din 12 ianuarie 2025

VIDEO DIN DRONĂ - MARELE MITING AUR PENTRU DEMOCRAȚI|E ȘI LIBERTATE:

IPS Teodosie - Ideal ar fi ca viitorul președinte să fie un om al lui Dumnezeu:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Sorin Stancu 04.11.2024 22:51
    Sfinte Parinte Ioanichie Cel Mare roagă-te pentru noi păcătoșii!
Ultima oră

23:24

Strigătul lui Eminescu

22:10

Mihai Viteazul descris la 1601 drept Ahile al Carpaților. În viitorul apropiat: Sfântul Mihai Viteazul Întregitorul (15 ianuarie 1558 - 9 August 1601)

21:30

ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNUL ABSOLUT: MIHAI EMINESCU - MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Mărturisesc: Vladimir Beliș, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, PF Patriarh Teoctist

20:10

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

20:00

LA NAȘTEREA LUI MIHAI VITEAZUL, în aceeași zi cu MIHAI EMINESCU. Părintele Justin Pârvu și Mănăstirile de la Petru Vodă despre Mihai Viteazul Întregitorul: UN SFÂNT! (15 ianuarie 1558 - 9 August 1601)

19:35

ADEVĂRUL BISERICII: Minune la Tomis - Ce a spus ÎPS Teodosie, după ce o femeie posedată s-a vindecat când i-a citit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. VIDEO

19:20

Mel Gibson spune că Big Pharma îl vrea mort fiindcă a îndrăznit să spună care este tratamentul cancerului

19:05

Av. Ingrid Mocanu sparge dinții dictaturii cu legea în mână: Călin Georgescu NU trebuia să marcheze NIMIC pe TikTok, nimic în online

18:20

Maria Eftime: Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu ar trebui să fie semnalul nostru de a ne ridica, nu doar o simplă comemorare, fiindca Eminescu a avut curajul să se ridice împotriva nedreptății

17:24

Încă o moarte subită! La Timișoara un șofer a murit așteptând la semafor

16:48

Ion Cristoiu: Eminescu este un mare naționalist! Un model de patriotism, un model de românism. Klaus Iohannis, pe urmele Anei Pauker

16:10

Adrian Onciu: Ce riscă autorii loviturii de stat

15:35

Călin Georgescu - Shawn Ryan. INTERVIU SUBTITRAT ÎN ROMÂNĂ

15:00

Sorin Roșca Stănescu: Pro-român și anti-român

15:00

Prof. Ilie Badescu: ”Mihai Eminescu: chestiunea rasială” și teoria ”păturii superpuse” (I)