Sfântul Mucenic Ipatie, Episcop al Gangrei este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, la data de 31 martie.

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Cilicia, în a doua jumătate a secolului al III-lea și a fost hirotonit episcop al Gangrei, în Paflagonia, Asia Mică (în regiunea  Anatolia din Turcia de azi).

A fost unul dintre cei 318 părinți care au participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, condamnând împreună cu ceilalți Sfinți Părinți erezia lui Arie, în prezența împăratului Constantin cel Mare (306-337).

Sfântul Ipatie a ajuns vestit datorită faptului că a răbdat foarte multe ispite, preferând să își petreacă viața și timpul în numele Domnului, în rugăciune și să săvârșească nenumărate minuni.

Iubitor al înțelepciunii Sfintelor Scripturi încă din tinerețe, Sfântul Ipatie a săvârșit multe fapte bune și a propovăduit neîncetat dreapta credință păstoriților săi. Însuși împăratul Constanțiu (337-361) îl cinstea și-l prețuia pentru minunile pe care le săvârșea Dumnezeu prin el.

Însă, pentru că s-a dovedit un stâlp al Ortodoxiei, Sfântul Ipatie a fost atacat și bătut de o ceată de eretici novațieni când se întorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra. Apoi l-au aruncat într-o prăpastie și l-au lăsat pradă păsărilor și fiarelor sălbatice.

Chinuindu-se în durerile morții, și-a adunat puterile și s-a rugat pentru iertarea și îmblânzirea ucigașilor săi. Dar l-a găsit o femeie care ținea eresul lui Arie și luând o piatră ascuțită i-a zdrobit capul, dându-și astfel sufletul.

Creștinii din Gangra au luat trupul episcopului lor și l-au înmormântat cu mare alai și jale.

Multe minuni și tămăduiri s-au petrecut apoi, cu harul lui Dumnezeu, oamenilor ce veneau cu credință la mormântul Sfântului Sfințit Mucenic Ipatie.

Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul

În vremea împărăției lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perșilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuți, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perșii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândețe pentru ce a făcut acest lucru și i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se și spunând că nu poate nicidecum să facă așa ceva, atunci Izdigherd a amenințat că va distruge toate bisericile și a pus început amenințărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Și în felul acesta bucurându-se și veselindu-se și-a primit sfârșitul.

Sfinții Mucenici Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei și alți mulți sfinți care au mărturisit în Persia, au fost aruncați în închisoare și au fost mâncați de vii de șoarecii și de pisicile închise laolaltă cu ei.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănțuită de magi, întocmai ca de niște vânturi puternice, a adus asupra credincioșilor iarăși încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulți cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morții, iar pe alții supunându-i la surghiunuri îndelungate și la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viață prin morți de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduința lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta și sfinții aceștia, prin răbdare și mucenicie, au primit cununile biruinței. (Doxologia)

Acest sfânt mucenic al Domnului este pomenit alături sfântul sfințit mucenic Avdas episcopul socotindu-se a fi pătimit dimpreună cu dânsul, însă Mineiul împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul, săvârșit în preajma anului 985 la Constantinopol, consemnează faptul că a acesta a primit cununa cea nestricăcioasă a muceniciei la 3 ani după sfântul Avdas, deci în anul 421 sau 424, în orașul persan Susa. (Sfinți și Icoane)