Icoană: Doxologia
În ziua de 3 noiembrie, Biserica face pomenirea: Sfinților Sfințiți Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul (icoană); înnoirii bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida și mutării sfintelor sale moaște.
Sfinții Mucenici Achepsima Episcopul, Iosif Preotul și Aitala Diaconul – Au fost slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Persia și au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos în anul 380, al 70-lea an al domniei regelui Sapor al II-lea (310-381).
Prigoana începută cu 40 de ani mai înainte continua cu aceeași înverșunare. În anul 347, regele Sapor al II-lea a dat un nou decret prin care înăsprea și mai tare persecuția împotriva creștinilor. Achepsima, Episcopul Honitei (Asiria), cu toate că avea peste 80 de ani, a fost legat în lanțuri și trimis guvernatorului din Arbeles.
Odată cu el au fost prinși preotul Iosif din Bet-Catuba și diaconul Aitala din Bet-Nuhadra. Îndemnați să jertfească soarelui, aceștia au refuzat, fiind supuși timp de trei ani supliciilor. În cele din urmă au suferit moarte martirică, mărturisind până în ultima clipă credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Dioclețian, din tată capadocian și maică palestiniancă. Și, dobândind creștere minunată, având fire bună și rădăcină cinstită și sfântă – căci părinții lui din vechi strămoși erau cu ales neam și cu bună credință -, s-a făcut prea viteaz și strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Dioclețian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe când era tânăr; după aceea, pentru bărbăția lui cea covârșitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se până atunci și necunoscând nimeni că era creștin.
Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care și-a pierdut viața în luptele dreptei credințe. Iar Sfântul, plecând cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, și unde avea multe lucruri de moștenit.
Și fiindcă s-a întâmplat a muri și maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuție, din care, luând avere cu sine destulă, s-a dus la Dioclețian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi. Dar, văzându-i pe păgâni că au atâta ură asupra creștinilor, a hotărât mai întâi să-și împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Dioclețian și la tot sfatul și divanul că este creștin, care lucru l-a și făcut degrabă.
Deci, împărțind la săraci averile ce avea și dând libertate robilor săi și făcând așezământ și rânduială pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia – când se ținea sfatul stăpânitorilor de prin toată împărăția romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creștini -, a venit singur în mijlocul divanului și al sfatului unde se afla Dioclețian.
Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, și-a dat la iveală buna credință. Pentru aceasta, fiind prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, căci a fost împuns cu sulița în pântece, a fost pus pe o roată, bătut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groapă plină cu var; dar fiind păzit nevătămat de toate, prin harul lui Dumnezeu, a atras către credința cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian; și, afară de dânsa, a creștinat și pe un oarecare Glicherie și pe altul, cu numele Atanasie.
Apoi a înviat pe un om din morți și nenumărată mulțime de oameni a adus la credința lui Hristos, făcând felurite minuni numai cu chemarea Domnului.
Deci, făcând el acestea, a fost închis în temniță după porunca lui Dioclețian și legat cu lanțuri de fier. Dar în acea noapte i s-a arătat în vedenie Hristos, binevestindu-i bunătățile care-l așteaptă pe dânsul. Și, deșteptându-se, a mulțumit lui Dumnezeu și l-a rugat pe păzitorul temniței să dea voie slujitorului obișnuit să vină la dânsul.
Făcând păzitorul temniței după voia lui, a intrat robul său care stătea afară de temniță, și Sfântul i-a arătat scrisorile cele aducătoare aminte ale sale, adică diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul, văzând pe stăpânul său în legături, închinându-se lui, zăcea jos la pământ plângând.
Dar Sfântul, ridicându-l, îl îndemna să fie cu inimă bună. După aceea, i-a spus lui vedenia și i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, după moartea sa, să-i ia trupul și diata pe care o făcuse mai înainte de a fi prins și să le ducă în casa patriei sale, care era în Palestina, și să aibă frică de Dumnezeu. Apoi, să nu îndrăznească să nu facă vreuna din câte sunt scrise în diată. Deci, fiindcă el a făgăduit și s-a învoit a face toate câte i-a poruncit, a luat binecuvântare și iertare și s-a dus de la Sfântul.
A doua zi, Sfântul Gheorghe, fiind adus iarăși la cercetare și neplecându-se lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea și sfărâmând pe idolii care erau în capiște, i s-a tăiat capul. Dar robul său, luând prea cinstit trupul sfântului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreună cu alți creștini, cu multă cinste și evlavie au îngropat sfântul și mucenicescul trup. Apoi a săvârșit, ca un rob recunoscător și mulțumitor, toate câte îi poruncise Sfântul.
După aceasta, n-a trecut multă vreme și a strălucit dreapta credință. Căci, luând domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul și marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credință au dobândit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfântului o biserică mare și prea frumoasă în Lida.
Apoi, ridicând mult pătimitul și sfântul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea și aducându-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină și de mai multă arătare; și, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dânșii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaștele lui erau ca niște izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credință.
Sursa: Basilica.ro
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.