Colectivizarea forțată a fost, în România anilor 40-60, sinonimă cu represiunea. Cu crimele, tortura și deportările masive ale celor care încercau să țină piept anihilării satului românesc. Totul a început cu o rezoluție adoptată la plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 la ordinele NKVD.
La Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 se adoptă rezoluția privind „lupta pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și transformarea socialistă a agriculturii”, care prevedea organizarea gospodăriilor agricole de stat (GAS), a gospodăriilor colective (GAC) și a stațiilor de mașini și tractoare (SMT). Primele unități vor fi formate pe proprietățile expropriate, scrie muzeulrezistentei.ro.
„Țărănimea română, atât de greu încercată din punct de vedere istoric, a fost destinată de Stalin, Pauker, Gheorghiu-Dej, Nicolski și alții malaxorului societății comuniste. Țărănimea trebuia să dispară, trebuia să fie aneantizată. Dar procesul acestei dispariții proiectate a fost unul care s-a dovedit imposibil de realizat, imposibil de finalizat conform comandamentelor leniniste și staliniste asumate. Comunismul a învins la sate în măsura în care și-a impus formele de producție și de proprietate, în măsura în care a creat hibrizi umani fără identitate, care au asigurat industrializarea masivă a unei Românii agrare, dar atât. Satul, țărănimea, a rezistat asaltului comunismului într-un chip plin de tenacitate. Desigur, nimic nu a mai fost ca înainte, satul românesc s-a transformat iremediabil, dar și comunismul a trebuit să accepte o limită peste care nu a putut trece.(...) Istoria noastră recentă trebuie privită cu curaj și cu luciditate, numai astfel vom mai avea poate șansa unei victorii împotriva a tot ceea ce ne trage în jos, în apele tulburi ale unei neputințe generale, ale unei falsificări a tuturor normelor și valorilor.”, se atrăgea atenția într-un interviu din Jurnalul Național.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Însă dacă ne uităm puțin la cum era țăranul român pre-comunist, adică în starea lui naturală de producător mai mult sau mai puțin independent, și la starea în care se găsește el astăzi în marea lui majoritate, anume de proletar rural, viitor asistat social, cu mentalitatea ancestrală de om liber extirpată, ne vedem puși în situația să ne întrebăm retoric: oare chiar nu a învins comunismul satul românesc?
Rămâne de văzut însă dacă reușita leprei roșii este o victorie finală sau doar o rundă câștigată.