29 iunie: Nașterea istoricului Nicolae Bălcescu, sufletul Revoluției de la 1848. ”Istoria este cea dintâi carte a unei nații”

De Anca Apostol  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Se împlinesc 205 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu, conducător al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu între 1861 – 1863.

Istoric și prozator, una dintre cele mai luminoase personalități ale Revoluției de la 1848, alături de Avram Iancu, Nicolae Bălcescu s-a născut la București, la 29 iunie 1819.

Fiul lui Barbu sin Petre Căpitanul, pitar, și al Zincăi (născută Bălcescu), Nicolae Bălcescu provenea dintr-o familie din mica boierime munteană, cu oarecare stare la început, ruinată după bejenia din vremea răscoalei lui Tudor Vladimirescu (1821), potrivit volumului ''Dicționarul scriitorilor români'' (1995) și după moartea prematură a tatălui în 1824, notează ''Dicționarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).

Bălcescu a luat lecții particulare cu un arhimandrit grec și cu J.A. Vaillant, apoi și-a continuat studiile, la Colegiul ''Sf. Sava'' din București, unde l-a cunoscut pe Ion Ghica, potrivit volumului ''Dicționarul scriitorilor români'' (1995). Tot aici, și-a însușit de la profesorul bănățean Eftimie Murgu primele elemente de filosofie.

În iulie 1838, la 19 ani, s-a angajat în armată cu gradul de iuncher și a predat, ca învățător, cunoștințe elementare și lecții de istorie într-o școală destinată ostașilor, notează ''Dicționarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2004). Studiul istoriei, mai ales al documentelor referitoare la trecutul Principatelor, a devenit preocuparea dominantă, ceea ce a avut ca urmare și orientarea tânărului ofițer spre gruparea națională condusă de colonelul Ion Câmpineanu.

Nicolae Bălcescu a participat, în 1840, la mișcarea revoluționară inițiată de Dimitrie Filipescu (alături de Eftimie Murgu, C. Bolliac, Marin Serghiescu, J.A. Vaillant, C. Telegescu), care avea ca țeluri naționale instituirea republicii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor, potrivit volumului ''Istoria românilor (vol. I, VII, Ed. Enciclopedică, 2003). Mișcarea a fost descoperită de autorități, fiind anihilată. Membrii săi, în frunte cu Dimitrie Filipescu, au fost arestați, judecați și condamnați. Bălcescu a fost considerat minor, fiind condamnat numai la trei ani de închisoare. Detenția a fost grea, sănătatea fiindu-i șubrezită. A fost grațiat în aprilie 1842.

În anul următor s-a aflat printre membrii de bază ai unei societăți literare. A întemeiat împreună cu Ion Ghica și Christian Tell societatea secretă ''Frăția'', ce avea ca deviză ''Dreptate, Frăție'', potrivit ''Dicționarului general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).

Nicolae Bălcescu și-a continuat călătoriile de studii prin țară, însă, în 1846, și pentru a evita noi represiuni din partea stăpânirii a plecat în Apus. S-a reîntâlnit, la Paris, cu Mihail Kogălniceanu, cu care a proiectat alcătuirea unui dicționar biografic al personalităților din istoria românilor, dar și cu C.A. Rosetti, Ion Ghica, Ion și Dimitrie Brătianu. După șapte luni de la sosirea în Franța, au apărut primele semne ale bolii de plămâni care îl va doborî peste câțiva ani. Ulterior, a plecat în Italia unde s-a întâlnit cu Vasile Alecsandri. Atât în timpul în care s-a aflat la Paris, dar și prin vizitele pe care le-a făcut în orașele italiene, Nicolae Bălcescu a adunat documente privitoare la epoca lui Mihai Viteazul.

În vara anului 1847 se afla din nou la Paris, unde făcea propagandă în presă în favoarea emancipării Țărilor Române și pentru reforme sociale democratice.

În februarie 1848 când a izbucnit revoluția în Franța, membrii Societății studenților români aflați aici au înțeles că Principatele nu puteau rămâne în afara acestui important proces istoric. Pentru ca evenimentele aflate în curs de desfășurare să-i găsească pregătiți, Nicolae Bălcescu, unul dintre conducătorii societății, a convocat la locuința sa, la 8/20 martie 1848, pe toți ''moldo-românii''. La întrunire au participat Al. G. Golescu (Negru), Dimitrie Bolintineanu și C. Mavrodin, precum și moldovenii Iancu Alecsandri (fratele lui Vasile Alecsandri), Vasile Mălinescu, I. Lecca. Atmosfera revoluționară din rândurile studenților români era întreținută și de prelegerile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz, care au avut o înrâurire însemnată și asupra lui Bălcescu. 
 
Parte a fenomenului general european, Revoluția română de la 1848, așa cum aprecia justificat Nicolae Bălcescu, ''n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut și viitor, fără altă cauză decât voința întâmplătoare a unei minorități sau mișcarea generală europeană. Revoluția generală — mai evidenția el — fu ocazia, iar nu cauza Revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trudă, suferință și lucrare a poporului român asupra lui însuși''. (''Istoria românilor'', vol I., VII, Ed. Enciclopedică, 2003)

La 12/24 februarie 1848, din Paris, în plină desfășurare a Revoluției, Nicolae Bălcescu îi scria lui Vasile Alecsandri: ''Află că nația cea mai mare s-a ridicat și că libertatea lumei s-a mântuit''. El mai adăuga: ''Minunata revoluție, ce te căesc amarnic că n-ai văzut-o cu ochii, va schimba fața lumii''. (''Istoria românilor'', vol. I, VII, Ed. Enciclopedică, 2003)

Nicolae Bălcescu s-a întors în țară în aprilie 1848. Împreună cu Ion Ghica și Al. G. Golescu-Negru (Arăpilă) a făcut parte dintr-o comisie executivă aleasă de comitetul revoluționar român. A colaborat la redactarea proiectului de constituție și a ''Proclamației de la Islaz'', insistând, într-o dispută neîntreruptă cu mulți dintre conducătorii mișcării, pentru menținerea articolului 13 privitor la desființarea clăcii și împroprietărirea țăranilor.

În condiții extrem de grele, datorită situației internaționale în care se găsea Țara Românească amenințată de intervențiile represive a două mari imperii absolutiste (Rusia și Turcia), noul regim revoluționar a trecut la realizarea programului. Rangurile boierești au fost desființate, a fost hotărâtă eliberarea deținuților politici, au fost eliberați robii țigani, a fost instituit steagul tricolor, s-a decretat desființarea bătăii și a pedepsei cu moartea, a fost ridicată o statuie a Libertății, s-a decretat dreptul oricărui român ''de a vorbi, scrie, a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor''.

Nicolae Bălcescu a fost numit la 11 iunie 1848, în fruntea Departamentului relațiilor externe, dar a renunțat preferând funcția de secretar al Guvernului provizoriu. Însă atât el cât și succesorul său Ion Voinescu II, au desfășurat o activitate menită a sublinia noua poziție, deplin autonomă a țării și chiar aspirația ei spre independență. A luat ființă presa revoluționară (cele mai importante organe de presă fiind ''Pruncul român'', ''Poporul suveran'', iar pentru sate ''Învățătorul satului'') și a fost decretată înființarea gărzii naționale, insistându-se asupra organizării unităților de dorobanți și panduri voluntari. Dar realizarea celor mai importante revendicări ale programului revoluționar, privind problema agrară și reforma electorală, întârzia datorită unor împrejurări interne și mai ales externe.

''Măsurile noastre pentru proprietate — scria în acele zile Bălcescu lui Alexandru G. Golescu (Negru) — lăsând lucrurile în starea veche, sunt cam vătămătoare, căci țăranii nu cred făgăduielile și zic că de ce nu li se dă acum''. Cerând realizarea deplină și imediată a cerințelor prevăzute în programul revoluționar, Bălcescu îndemna la acțiuni revoluționare ferme: ''Nu faceți poezie și sentimentalism, ci dreptate strașnică...fiți mai revoluționari, c-am făcut greșeli!''. Dar nu toți fruntașii regimului revoluționar împărtășeau opiniile lui Bălcescu ori ale celor care gândeau ca el, consemnează ''Istoria românilor'' (vol. I, VII, Ed. Enciclopedică, 2003).

Guvernul provizoriu a fost înlocuit cu o Locotenență Domnească, iar Bălcescu a fost propus în deputăția care urma să plece la Constantinopol pentru a obține recunoașterea unor reforme. Atât misiunea cât și întreaga mișcare revoluționară a eșuat. Apelurile sale pentru o mobilizare armată au rămas zadarnice. La 13 septembrie s-a întors în țară, însă a fost arestat de turci și îmbarcat pe o corabie mică, pe Dunăre, împreună cu ceilalți conducători ai revoluției, în vederea expulzării din țară. A ajuns în Transilvania, urmărind acțiunile revoluționarilor maghiari și români, care se aflau în conflict.

A ajuns la Constantinopol în februarie 1849. A fost secretar al emigrației române și a participat la unele acțiuni politice care urmăreau pe cale diplomatică, o încercare de a salva revoluția din Muntenia.

După înfrângerea revoluției din Muntenia, a depus demersuri pentru împăcarea dintre revoluționarii români conduși de Avram Iancu și cei maghiari ai lui Lajos Kossuth, semnând, în iulie 1849, ''Proiectul de pacificație''. Propunerile lui privind recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania, depuse în numele revoluționarilor români, au fost acceptate doar când armata revoluționară ungară a fost înfrântă. Aflat mereu în primejdie de a fi arestat, Nicolae Bălcescu s-a refugiat în tabăra lui Avram Iancu de la Câmpeni. În octombrie 1849, se afla din nou la Paris, unde a făcut eforturi mari de a organiza emigrația pentru pregătirea unei noi revoluții, conform ''Dicționarului general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2004). La începutul anului 1850, a călătorit la Londra, pentru o întrevedere cu lordul Palmerston. Aici, a încercat printr-o susținută activitate diplomatică să câștige sprijinul guvernului englez în favoarea Principatelor.

S-a întors la Paris, unde în noiembrie 1850, a scos revista ''România viitoare'' (număr unic).

A renunțat în mare măsură la activitatea politică, fiind bolnav, dar și dezamăgit și mâhnit de conflictele permanente dintre exilații români, și s-a consacrat redactării monografiei istorice ''Românii supt Mihai-Voievod Viteazul'', publicată postum, în 1878, de Al.I. Odobescu.

Slăbit de boală, s-a stabilit la Paris, la Ville d'Avray, în primăvara anului 1851. S-a mutat la Hyeres, spre sfârșitului anului, fiind însoțit de Sevastița, sora lui, și de Maria Cantacuzino. La sfârșitul lunii aprilie 1852, a pornit spre Constantinopol, cu gândul de se stabili în Moldova. La 8 septembrie a trecut Dunărea pe malul românesc și la pichetul din Turnu-Măgurele s-a întâlnit cu mama lui, pentru câteva ore. În octombrie s-a îndreptat singur spre Italia, a trecut prin Neapole și s-a oprit la Palermo, unde a murit la 29 noiembrie 1852. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor.

Opera lui Nicolae Bălcescu nu este foarte întinsă, dar este foarte densă și bogată în idei. El a exprimat o poziție democrat-revoluționară, în cadrul curentelor ideologice care s-au confruntat în perioada Revoluției. În timpul vieții sale a mai scris lucrările ''Drepturile românilor către Înalta Poartă'' (București, 1848), ''Mersul revoluției în istoria românilor'' (1850), ''Despre împroprietărirea țăranilor'' (1850), ''Reforma socială a românilor'' (1850), ''Mișcarea românilor din Ardeal la 1848'' (1851). (Agerpres)
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Leonesse 29.06.2021 10:54
    Bălcescu a fost mason. Putem căuta și ce grad a avut . Toți din asa numita "Frația" erau masoni . Aveau case conspirative în București. ( filmul numit Misterele Bucureștilor și alte filme cu Mărgelatu arată despre această Frăție masonică ,numai ca nu o numește.) Protocoalele înțelepților Sionului ( masonilor) au fost emise la sfârșitul anilor 1780 parcă . Dar studiind un pic protocoalele ne dam seama ca Revoluția de la 1848 se încadra în agenda masonică. Pentru lămuriri istorice vizionați pe bitchute Falling the Cabal.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare