Moise era un tâlhar vestit de prin părțile Egiptului, de neam etiopian. Având el o revelație, s-a întors cu toată puterea spre o viață dreaptă și bineplăcută Lui Dumnezeu. Sf. Moise este dintre sfinții care s-au întors la 180 de grade, arătând că orice om poate să devină sfânt, dacă hotărăște să-și schimbe stilul de viață, dintr-unul păcătos și vicios, în unul curat.

Așadar, Moise, împreună cu banda de tâlhari a cărui conducător era, a comis multe jafuri, tâlhării, crime, vărsări de sânge, astfel că s-a dus vestea răutății lui. Printre numeroasele sale fapte tâlhărești, a rămas una, mai cunoscută: el avea gând rău asupra unui cioban de oi, pentru că, mergând el la o faptă rea, a fost împiedicat de câinii lui. Înștiințându-se de acel păstor că paște oile de partea cealaltă a râului Nil, a voit să-l ucidă; dar râul era atunci revărsat. Deci, legându-și hainele și punându-le pe cap, și-a luat sabia în dinți și s-a dus înotând pe râul cel mare. Văzându-l păstorul de departe cum înota prin râu, și-a lăsat oile și s-a ascuns. Moise, înotând cu repeziciune, a ajuns și, negăsind pe păstor, a tăiat patru berbeci mai aleși, pe care, legându-i cu o funie, a înotat iarăși înapoi pe râul Nilului, trăgând berbecii după sine. Deci, jupuindu-i, a mâncat carnea cea bună, iar din piele a făcut foale pentru vin.

Ducând el o viață ca această, într-o bună zi, după o întâmplare oarecare, „și-a venit în simțire” și, simțind o chemare de la Dumnezeu, s-a umilit cu inima și, căindu-se de faptele sale cele rele, a lăsat tâlhăritul și pe tovarășii săi și s-a dus în pustie la o mânăstire. El s-a dat în supunere la slujba egumenului și a fraților; dar mai ales la slujba lui Dumnezeu și vărsa multe lacrimi ziua și noaptea, căindu-se de păcatele sale făcute mai înainte.

Petrecând el în îndreptarea aceasta, au năvălit asupra lui în chilie patru tâlhari, neștiind că el este Moise. Fiind el singur, i-a biruit și i-a legat și, luându-i în spate ca pe niște saci umpluți cu paie, i-a dus în mânăstire la biserică, zicând fraților: "Deoarece mie nu mi se cade a face strâmbătate nimănui, iar aceștia venind asupra mea, eu i-am prins; deci, ce porunciți pentru ei?" Părinții au poruncit să-i dezlege și să-i lase liberi, zicând: "Nouă nu ni se cade să ucidem pe nimeni". Cunoscând tâlharii că este Moise, care mai înainte a fost vătaf de tâlhari, s-au mirat de această schimbare a vieții lui, au preamărit pe Dumnezeu și au rămas împreună cu frații la mănăstire.

După primirea rânduielii preoțești, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani și împlinind de la naștere șaptezeci și cinci de ani, a adunat șaptezeci și cinci de ucenici și s-a sfârșit mucenicește într-acest chip: într-una din zile, șezând cu frații, a zis: "Sculați-vă și fugiți de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi". Frații i-au zis: "Părinte, tu pentru ce nu fugi?" El a zis către dânșii: "Eu am atâția ani și aștept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri!” Frații au zis: "Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine".

Sfântul le-a zis: "Eu n-am nevoie de aceasta, însă fiecare să se păzească pe sine cum petrece". Frații, sculându-se, au fugit, rămânând dintre ei lângă dânsul numai șapte. După un ceas le-a zis: "Se apropie barbarii". Unul din cei șapte frați, temându-se, a fugit din chilie într-un loc oarecare. Barbarii, intrând, au tăiat pe părintele și pe cei șase frați care erau cu dânsul. Fratele care fugise, șezând în locul lui unde se ascunsese, a văzut cerul deschis și șapte cununi luminoase pogorându-se din cer. După ducerea barbarilor, întorcându-se el în chilie, a găsit pe părintele și pe frați tăiați, iar trupurile lor zăcând în sânge. După aceasta, venind și ceilalți frați, le-au îngropat trupurile plângând.

Astfel a fost sfârșitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah și care, prin adevărată pocăință, a plăcut lui Dumnezeu.