Sfântul Serghie de Radonej s-a născut în satul Varnița, lângă Rostov pe 3 mai 1314, din părinți binecredincioși, Chiril și Maria (prăznuiți pe 28 septembrie), fiind ales de către Dumnezeu, încă din pântecele mamei sale pentru slujba Sa.
S-a arătat a fi sfânt, încă din pântecele mamei sale
În viața Sfântului Serghie este consemnată întâmplarea dinainte de nașterea sa, când mama lui, Sfânta Maria, a mers la Sfânta Liturghie în timpul căreia, atât ea, cât și cei care se rugau acolo au auzit cum pruncul a plâns de trei ori, în pântecele mamei sale: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timp ce se cânta Heruvicul, și atunci când preotul a zis: „Sfintele Sfinților”.
Când Sfânta Maria l-a născut, i-au pus numele Bartolomeu. Încă din primele sale zile de viață, copilul a uimit pe toată lumea cu postul său înnăscut: Miercurea și vinerea nu accepta să sugă lapte și nici altceva nu accepta să mănânce, iar atunci când Sfânta Maria utiliza ulei în prepararea mâncării, copilul refuza de asemenea să mănânce. Observând acest lucru, Maria a încetat să mai gătească cu ulei.
La vârsta de șapte ani, Bartolomeu a fost trimis să studieze împreună cu cei doi frați ai săi: Ștefan, fratele cel mai mare, și Petru, fratele său mai mic. Frații săi au reușit să învețe, dar Bartolomeu nu reușea să asimileze cunoștințele, chiar dacă profesorul îi acorda o atenție mai deosebită. Părinții săi l-au mustrat aspru, profesorul l-a pedepsit, iar colegii săi se amuzau de lipsa lui de înțelegere. Bartolomeu îl ruga stăruitor pe Domnul cu lacrimi să-i dăruiască pricepere pentru a citi.
Odată, tatăl său l-a trimis pe Bartolomeu după cai pe moșia lor. De-a lungul drumului, el a întâlnit un înger trimis de Dumnezeu, având înfățișarea unui călugăr. Bătrânul se ruga sub un stejar. Bartolomeu s-a apropiat de călugăr și a așteptat ca acesta să-și termine rugăciunea, după care i-a făcut o închinăciune. Bătrânul monah l-a binecuvântat, l-a sărutat și l-a întrebat ce dorește.
Copilul a răspuns: „Vreau cu tot sufletul meu să învăț citirea și scrierea. Sfinte Părinte, roagă-te pentru mine, ca Dumnezeu să mă ajute și să mă înțelepțească.” După ce l-a ascultat, călugărul a făcut o rugăciune pentru Bartolomeu și l-a binecuvântat zicându-i: „Copilul meu, de acum înainte Dumnezeu îți va da să înțelegi cele de care ai nevoie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!” (întâmplare reprezentată în celebra pictură a lui Mihail Nesterov, „Vedenia lui Bartolomeu”)
Apoi, Bătrânul a luat un vas din care i-a dat lui Bartolomeu o bucată de prescură zicându-i: „Copile, ia și mănâncă! Aceasta îți este dăruită ca un semn al harului lui Dumnezeu, și pentru înțelegerea Sfintei Scripturi.” Călugărul voi să plece, dar Bartolomeu l-a rugat să viziteze și casa părinților săi. Părinții l-au primit pe oaspete cu bucurie, oferindu-i ospitalitatea lor.
Bătrânul a spus că este potrivit ca în primul rând să se împărtășească de hrană spirituală, și l-a îndemnat pe fiul lor să citească Psaltirea. Bartolomeu a început să citească, părinții săi rămânând uimiți de minunea ce se petrecuse cu copilul. La despărțire, Bătrânul a făcut o profeție despre Sfântul Serghie: „Fiul tău va fi mare înaintea lui Dumnezeu și al oamenilor. El va deveni sălaș al Sfântului Duh.”
După această întâmplare, copilul sfânt a citit fără dificultate, înțelegând înțelepciunea cărților fără osteneală. Sfântul se ruga cu ardoare, și nu lipsea de la nicio slujbă săvârșită în biserică. Încă din copilărie, el își impusese un post strict, nemâncând nimic în zilele de miercuri și vineri, iar în celelalte zile consuma doar pâine și apă.
Călugăria
În anul 1328, părinții Sfântului Serghie s-au mutat de la Rostov la Radonej. După ce fiul lor cel mare s-a căsătorit, Chiril și Maria s-au călugărit, primind schima monahală la Mănăstirea Khotkov (nu departe de Radonej), cu puțin înainte de moartea lor.
Pe 7 octombrie 1337, Bartolomeu a fost tuns în monahism de către egumenul Mitrofan, luându-și numele Sfântului Mucenic Serghie (7 octombrie). Suferind ispitele și aparițiile demonilor, Sfântul Serghie a crescut duhovnicește. Treptat, a devenit cunoscut de călugări, care au început să vină ca să-i ceară sfat. Sfântul Serghie i-a acceptat pe toți cu dragoste, ajungând să formeze o mică mănăstire cu doisprezece călugări.
Sfântul Serghie, s-a distins printr-o dragoste extraordinară de muncă. A construit cu propriile mâini mai multe chilii, a cărat apă, a spart lemne, a copt pâine, a cusut haine și a preparat mâncare pentru pentru frați, și a luat pentru sine, cu umilință și alte sarcini. Sfântul Serghie a îmbinat munca grea cu rugăciunea, privegherea și postul.
Frații au fost uimiți să constate că efortul sever la care se supunea sfântul nu-i deteriora deloc sănătatea, ci mai degrabă îl întărea. Cu greu a acceptat sfântul propunerea, din partea fraților, de a primi funcția de egumen al mănăstirii.
În anul 1354, Episcopul Atanasie de Volân l-a hirotonit pe sfânt, ieromonah și l-a ridicat la rangul de egumen. La fel ca înainte, ascultările monahale au fost stricte la mănăstire. Odată cu extinderea mănăstirii, nevoile au crescut de asemenea. De multe ori călugării rămâneau cu alimente insuficiente, dar prin rugăciunile Sfântului Serghie, persoane necunoscute aduceau cele necesare.
Sfântul Serghie devenise cunoscut chiar și la Constantinopol, de unde Patriarhul Filoti i-a trimis daruri: o cruce, un paraman (o pânză în patru colțuri cu însemnele patimirilor Mântuitorului, pe care o poartă monahii pe sub rasă), un veșmânt și o gramată de binecuvântare pentru a organiza o mănăstire cu viață de obște.
Retragerea în pustie. Prietenia cu ursul
Sfântul Serghie a mers cu acea scrisoare la Sfântul Alexie, care l-a sfătuit să organizeze mănăstirea pe reguli stricte. După aceea, sfântul s-a retras în pustie. De multe ori, sfântul hrănea și fiarele pădurii. Prietenia cu un urs sălășluit în pustia Radonejului, pe care cuviosul îl hrănea cu pâine din mâna lui, aduce aminte de marii pustnici din Egipt, unde leii slujeau monahilor cu supunere.
După o vreme, aflând frații locul în care se nevoia sfântul au mers la el și-l rugau să se întoarcă în mănăstire pentru că erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără păstor. Dar el nu voia, căci iubea liniștea și singurătatea. Din această cauză mulți dintre ucenicii lui au părăsit lavra, așezându-se cu dânsul în pustia aceea, formând Mănăstirea Bunei Vestiri. Văzând acestea, frații rămași în lavră au mers la Sfântul Alexie rugându-l să-i poruncească cuviosului să revină în mănăstirea inițială. Mitropolitul Alexie l-a rugat pe Cuviosul Serghie să asculte și să mângâie pe frați prin întoarcerea sa la dânșii. Sfântul Serghie l-a ascultat necondiționat pe Mitropolit și s-a întors în lavră.
Făcător de minuni, încă din timpul vieții sale pământești
Încă din timpul vieții sale, Sfântul Serghie s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Vești despre minunile săvârșite de Sfântul Serghie au început să se răspândească rapid, iar bolnavii au început să vină la el din satele din jur, dar și din locuri îndepărtate. Nimeni nu pleca de la cuvios fără să primească vindecare trupească și sufletească. Toți dădeau slavă și mulțumeau Domnului pentru Sfântul Serghie, pe care îl cinsteau ca pe Sfinții Părinți. Ascet fiind, nu i-a păsat de slava omenească și a rămas un exemplu de smerenie pentru monahi.
Dintre acestea, amintim doar câteva:
Odată cu creșterea numărului fraților în obște s-au înmulțit și nevoile, astfel micuța așezare s-a transformat, cu timpul, în lavră. Împrejurimile erau neprielnice, condițiile de viață erau aspre și întâmplându-se odată să rămână fără apă, cuviosul a luat cu sine un călugăr și, coborând într-o râpă numai de el știută, găsind puțină apă, a îngenuncheat și a rostit o rugăciune. Dar n-a sfârșit bine de rostit, că din locul însemnat deja cu semnul Sfintei Cruci a țâșnit apă.
Altă dată, aducând la el pe un bolnav, care de trei săptămâni nu dormise și nu mâncase, cuviosul l-a stropit cu Agheazmă și a început a se ruga. În acel moment, bolnavul a simțit o ușurare și a adormit. Trezindu-se, el a cerut de mâncare și însuși cuviosul l-a hrănit. Apoi, bolnavul s-a întors la casa lui, mergând pe picioarele sale.
Treptat, călugării au început să vadă, la rândul lor, minunile săvârșite de cuvios. Odată, în timpul Sfintei Liturghii, un înger al Domnului a săvârșit slujba împreună cu sfântul, dar din smerenie, cuviosul le-a interzis celor de față să vorbească despre acest lucru până după moartea sa.
Sfântul Serghie a avut legături strânse de prietenie spirituală și frățească cu Sfântul Alexie, Mitropolitul Moscovei. Acesta, slăbit de bătrânețe i-a propus Sfântului Serghie să devină mitropolit, dar cuviosul din smerenie a refuzat.
Vizita Maicii Domnului
Maica Domnului, Însăși s-a arătat Sfântului Serghie. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Trecerea la Domnul și descoperirea Sfintelor Moaște
Ajuns la bătrânețe, Sfântul a prevăzut mutarea sa la Domnul cu șapte luni înainte. Sfântul Serghie a chemat pe frați și l-a desemnat pe Sfântul Nicon (17 noiembrie) să fie egumen. Deși era tânăr, acesta era mai experimentat în viața spirituală și în ascultare.
Sfântul Serghie a adormit în Domnul la 25 septembrie 1392. În noaptea dinainte, marele sfânt al lui Dumnezeu a chemat pe frați, pentru a le da sfaturile finale:
„Fraților, să fiți atenți la voi înșivă! Să aveți mai întâi frică de Dumnezeu, puritate sufletească și dragoste nemărginită.”
Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, la data de 5 iulie 1422, iar la scurt timp, o icoană a Arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului, pentru a marca evenimentul minunat trăit de acesta, anume vizita și arătarea Maicii Domnului.
S-a arătat a fi sfânt, încă din pântecele mamei sale
În viața Sfântului Serghie este consemnată întâmplarea dinainte de nașterea sa, când mama lui, Sfânta Maria, a mers la Sfânta Liturghie în timpul căreia, atât ea, cât și cei care se rugau acolo au auzit cum pruncul a plâns de trei ori, în pântecele mamei sale: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timp ce se cânta Heruvicul, și atunci când preotul a zis: „Sfintele Sfinților”.
Când Sfânta Maria l-a născut, i-au pus numele Bartolomeu. Încă din primele sale zile de viață, copilul a uimit pe toată lumea cu postul său înnăscut: Miercurea și vinerea nu accepta să sugă lapte și nici altceva nu accepta să mănânce, iar atunci când Sfânta Maria utiliza ulei în prepararea mâncării, copilul refuza de asemenea să mănânce. Observând acest lucru, Maria a încetat să mai gătească cu ulei.
La vârsta de șapte ani, Bartolomeu a fost trimis să studieze împreună cu cei doi frați ai săi: Ștefan, fratele cel mai mare, și Petru, fratele său mai mic. Frații săi au reușit să învețe, dar Bartolomeu nu reușea să asimileze cunoștințele, chiar dacă profesorul îi acorda o atenție mai deosebită. Părinții săi l-au mustrat aspru, profesorul l-a pedepsit, iar colegii săi se amuzau de lipsa lui de înțelegere. Bartolomeu îl ruga stăruitor pe Domnul cu lacrimi să-i dăruiască pricepere pentru a citi.
Odată, tatăl său l-a trimis pe Bartolomeu după cai pe moșia lor. De-a lungul drumului, el a întâlnit un înger trimis de Dumnezeu, având înfățișarea unui călugăr. Bătrânul se ruga sub un stejar. Bartolomeu s-a apropiat de călugăr și a așteptat ca acesta să-și termine rugăciunea, după care i-a făcut o închinăciune. Bătrânul monah l-a binecuvântat, l-a sărutat și l-a întrebat ce dorește.
Copilul a răspuns: „Vreau cu tot sufletul meu să învăț citirea și scrierea. Sfinte Părinte, roagă-te pentru mine, ca Dumnezeu să mă ajute și să mă înțelepțească.” După ce l-a ascultat, călugărul a făcut o rugăciune pentru Bartolomeu și l-a binecuvântat zicându-i: „Copilul meu, de acum înainte Dumnezeu îți va da să înțelegi cele de care ai nevoie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!” (întâmplare reprezentată în celebra pictură a lui Mihail Nesterov, „Vedenia lui Bartolomeu”)
Apoi, Bătrânul a luat un vas din care i-a dat lui Bartolomeu o bucată de prescură zicându-i: „Copile, ia și mănâncă! Aceasta îți este dăruită ca un semn al harului lui Dumnezeu, și pentru înțelegerea Sfintei Scripturi.” Călugărul voi să plece, dar Bartolomeu l-a rugat să viziteze și casa părinților săi. Părinții l-au primit pe oaspete cu bucurie, oferindu-i ospitalitatea lor.
Bătrânul a spus că este potrivit ca în primul rând să se împărtășească de hrană spirituală, și l-a îndemnat pe fiul lor să citească Psaltirea. Bartolomeu a început să citească, părinții săi rămânând uimiți de minunea ce se petrecuse cu copilul. La despărțire, Bătrânul a făcut o profeție despre Sfântul Serghie: „Fiul tău va fi mare înaintea lui Dumnezeu și al oamenilor. El va deveni sălaș al Sfântului Duh.”
După această întâmplare, copilul sfânt a citit fără dificultate, înțelegând înțelepciunea cărților fără osteneală. Sfântul se ruga cu ardoare, și nu lipsea de la nicio slujbă săvârșită în biserică. Încă din copilărie, el își impusese un post strict, nemâncând nimic în zilele de miercuri și vineri, iar în celelalte zile consuma doar pâine și apă.
Călugăria
În anul 1328, părinții Sfântului Serghie s-au mutat de la Rostov la Radonej. După ce fiul lor cel mare s-a căsătorit, Chiril și Maria s-au călugărit, primind schima monahală la Mănăstirea Khotkov (nu departe de Radonej), cu puțin înainte de moartea lor.
Pe 7 octombrie 1337, Bartolomeu a fost tuns în monahism de către egumenul Mitrofan, luându-și numele Sfântului Mucenic Serghie (7 octombrie). Suferind ispitele și aparițiile demonilor, Sfântul Serghie a crescut duhovnicește. Treptat, a devenit cunoscut de călugări, care au început să vină ca să-i ceară sfat. Sfântul Serghie i-a acceptat pe toți cu dragoste, ajungând să formeze o mică mănăstire cu doisprezece călugări.
Sfântul Serghie, s-a distins printr-o dragoste extraordinară de muncă. A construit cu propriile mâini mai multe chilii, a cărat apă, a spart lemne, a copt pâine, a cusut haine și a preparat mâncare pentru pentru frați, și a luat pentru sine, cu umilință și alte sarcini. Sfântul Serghie a îmbinat munca grea cu rugăciunea, privegherea și postul.
Frații au fost uimiți să constate că efortul sever la care se supunea sfântul nu-i deteriora deloc sănătatea, ci mai degrabă îl întărea. Cu greu a acceptat sfântul propunerea, din partea fraților, de a primi funcția de egumen al mănăstirii.
În anul 1354, Episcopul Atanasie de Volân l-a hirotonit pe sfânt, ieromonah și l-a ridicat la rangul de egumen. La fel ca înainte, ascultările monahale au fost stricte la mănăstire. Odată cu extinderea mănăstirii, nevoile au crescut de asemenea. De multe ori călugării rămâneau cu alimente insuficiente, dar prin rugăciunile Sfântului Serghie, persoane necunoscute aduceau cele necesare.
Sfântul Serghie devenise cunoscut chiar și la Constantinopol, de unde Patriarhul Filoti i-a trimis daruri: o cruce, un paraman (o pânză în patru colțuri cu însemnele patimirilor Mântuitorului, pe care o poartă monahii pe sub rasă), un veșmânt și o gramată de binecuvântare pentru a organiza o mănăstire cu viață de obște.
Retragerea în pustie. Prietenia cu ursul
Sfântul Serghie a mers cu acea scrisoare la Sfântul Alexie, care l-a sfătuit să organizeze mănăstirea pe reguli stricte. După aceea, sfântul s-a retras în pustie. De multe ori, sfântul hrănea și fiarele pădurii. Prietenia cu un urs sălășluit în pustia Radonejului, pe care cuviosul îl hrănea cu pâine din mâna lui, aduce aminte de marii pustnici din Egipt, unde leii slujeau monahilor cu supunere.
După o vreme, aflând frații locul în care se nevoia sfântul au mers la el și-l rugau să se întoarcă în mănăstire pentru că erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără păstor. Dar el nu voia, căci iubea liniștea și singurătatea. Din această cauză mulți dintre ucenicii lui au părăsit lavra, așezându-se cu dânsul în pustia aceea, formând Mănăstirea Bunei Vestiri. Văzând acestea, frații rămași în lavră au mers la Sfântul Alexie rugându-l să-i poruncească cuviosului să revină în mănăstirea inițială. Mitropolitul Alexie l-a rugat pe Cuviosul Serghie să asculte și să mângâie pe frați prin întoarcerea sa la dânșii. Sfântul Serghie l-a ascultat necondiționat pe Mitropolit și s-a întors în lavră.
Făcător de minuni, încă din timpul vieții sale pământești
Încă din timpul vieții sale, Sfântul Serghie s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Vești despre minunile săvârșite de Sfântul Serghie au început să se răspândească rapid, iar bolnavii au început să vină la el din satele din jur, dar și din locuri îndepărtate. Nimeni nu pleca de la cuvios fără să primească vindecare trupească și sufletească. Toți dădeau slavă și mulțumeau Domnului pentru Sfântul Serghie, pe care îl cinsteau ca pe Sfinții Părinți. Ascet fiind, nu i-a păsat de slava omenească și a rămas un exemplu de smerenie pentru monahi.
Dintre acestea, amintim doar câteva:
Odată cu creșterea numărului fraților în obște s-au înmulțit și nevoile, astfel micuța așezare s-a transformat, cu timpul, în lavră. Împrejurimile erau neprielnice, condițiile de viață erau aspre și întâmplându-se odată să rămână fără apă, cuviosul a luat cu sine un călugăr și, coborând într-o râpă numai de el știută, găsind puțină apă, a îngenuncheat și a rostit o rugăciune. Dar n-a sfârșit bine de rostit, că din locul însemnat deja cu semnul Sfintei Cruci a țâșnit apă.
Altă dată, aducând la el pe un bolnav, care de trei săptămâni nu dormise și nu mâncase, cuviosul l-a stropit cu Agheazmă și a început a se ruga. În acel moment, bolnavul a simțit o ușurare și a adormit. Trezindu-se, el a cerut de mâncare și însuși cuviosul l-a hrănit. Apoi, bolnavul s-a întors la casa lui, mergând pe picioarele sale.
Treptat, călugării au început să vadă, la rândul lor, minunile săvârșite de cuvios. Odată, în timpul Sfintei Liturghii, un înger al Domnului a săvârșit slujba împreună cu sfântul, dar din smerenie, cuviosul le-a interzis celor de față să vorbească despre acest lucru până după moartea sa.
Sfântul Serghie a avut legături strânse de prietenie spirituală și frățească cu Sfântul Alexie, Mitropolitul Moscovei. Acesta, slăbit de bătrânețe i-a propus Sfântului Serghie să devină mitropolit, dar cuviosul din smerenie a refuzat.
Vizita Maicii Domnului
Maica Domnului, Însăși s-a arătat Sfântului Serghie. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Trecerea la Domnul și descoperirea Sfintelor Moaște
Ajuns la bătrânețe, Sfântul a prevăzut mutarea sa la Domnul cu șapte luni înainte. Sfântul Serghie a chemat pe frați și l-a desemnat pe Sfântul Nicon (17 noiembrie) să fie egumen. Deși era tânăr, acesta era mai experimentat în viața spirituală și în ascultare.
Sfântul Serghie a adormit în Domnul la 25 septembrie 1392. În noaptea dinainte, marele sfânt al lui Dumnezeu a chemat pe frați, pentru a le da sfaturile finale:
„Fraților, să fiți atenți la voi înșivă! Să aveți mai întâi frică de Dumnezeu, puritate sufletească și dragoste nemărginită.”
Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, la data de 5 iulie 1422, iar la scurt timp, o icoană a Arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului, pentru a marca evenimentul minunat trăit de acesta, anume vizita și arătarea Maicii Domnului.
(FOTO: Aspect din viața Sfântului Serghie de Radonej, hrănirea ursului, de Pavel Rhyzenko)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.