Sfânta Eugenia era originară din Roma. Părinții ei, Filip și Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia și-a părăsit pe ascuns părinții. S-a îmbrăcat bărbătește, a luat cu ea două slujnice și într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop și a primit de la el sfântul botez. Și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și foarte de dimineață s-a dus în grabă la o mânăstire.

Acolo a trăit în osteneli, în nevoințe, în trude, în privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminator, așa că frații l-au rugat să le fie stareț. Nu voia, dar silit de cuvintele și de dragostea lor a primit. Și așa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare și prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toți. Cum atrage magnetul fierul, așa atrăgea pe toți, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mânăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al lui Eugeniu. Și s-a făcut că e bolnavă de o boala îndelungată și l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spuna boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca.

Melantia îi graia cu lacrimi și cu cuvintele ei înșelătoare i-a mișcat inima lui Eugeniu. Curat la inimă fiind, a primit-o, fără să-și dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu starețul, tăciunele desfrânării a aprins și mai mult inima Melantiei spre dragoste. Și ca un orb, care-și pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu și-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orașului, tatăl Eugeniei, și a făcut plângere, că în cutare mânăstire starețul înșeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite și că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar și pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie și a trimis în grabă la mânăstire să aducă pe Eugeniu, starețul mânăstirii, și pe monahi. Să-i aducă legați ca pe niște oameni vinovați, închinători mincinoși și făcători de rele, să se înfățișeze înaintea scaunului său de judecată și să dea socoteală de faptele lor. Și s-au înfățișat părțile la judecată.

A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareț; l-a batjocorit și l-a defăimat cât a vrut. Striga, și arăta cu degetul pe stareț prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricați. Cu glas mare a strigat și a zis: "Ascultați-mă toți, că vă spun adevărul!" Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia și-a rupt hainele de pe ea și a arătat celor de față priveliște înfricoșătoare și nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: "Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulțumire, ocările, batjocura și chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina calugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine mi-s frați, nu-i numesc robi".

Toți au rămas încremeniți de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecată foc a căzut din cer peste casa ei și a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. A ajuns pastor credincioșilor din Alexandria, și-a sfârșit viața mucenicește, omorât de săbiile necredincioșilor, și a zburat cu bucurie la cereștile locașuri.

După săvârșirea tatălui ei, mama ei împreuna cu ea au părăsit Alexandria, țara cea străină, și mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toți creștinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia și a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, facem pomenirea: