William Shakespeare s-a născut în orășelul provincial Stratford-upon-Avon, în familia unui orășean înstărit, informează Agerpres.
Nu există însă documente cu privire la data exactă a nașterii, dar se știe că a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Pornind de la această informație, cea mai probabilă dată a nașterii este atribuită zilei de 23 aprilie 1564. A fost al treilea din cei opt copii ai familiei. Deși nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, majoritatea biografilor sunt de acord că Shakespeare ar fi urmat școala King's New School din Stratford, unde a studiat îndeosebi limbile clasice și gramatica latină.
La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, în vârstă de 26 de ani, cu care a avut 3 copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani. După nașterea gemenilor, Shakespeare nu mai apare în documentele vremii timp de 7 ani, perioada cuprinsă între 1585 și 1592 fiind numită de istorici — ''anii pierduți'' (the lost years) ai lui Shakespeare. Este menționat, din nou, în 1592, ca făcând parte din "lumea teatrală" a Londrei, unde a început o carieră de succes ca actor, scriitor și, mai târziu, co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele ''The Lord Chamberlain's Men'' (Oamenii Lordului Șambelan). După moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh a adoptat trupa, care a devenit cunoscută sub numele ''The King's Men'' (Oamenii Regelui). Diverse documente ale vremii dovedesc că Shakespeare devenise o persoană destul de importantă în această perioadă, descurcându-se suficient de bine pentru a putea cumpăra o proprietate în Londra și o a doua casă în Stratford.
În 1599, ''Oamenii Lordului Șambelan'' și-a construit propriul teatru, ''The Globe'', unul dintre cele mai mari de la acea vreme. Veniturile realizate din reprezentațiile teatrului au constituit principala sursă de venit a dramaturgului. Majoritatea pieselor lui Shakespeare au fost montate pe scena Teatrului Globe, a cărui deviză era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa "Cum vă place": "Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii".
William Shakespeare și-a început activitatea dramatică din primii ani de muncă în teatru. Pentru început, a prelucrat piesele altor autori, dându-le o structură nouă și o profunzime de gândire. Apoi, a trecut la creația originală. Activitatea sa de dramaturg s-a desfășurat de-a lungul a 22 de ani, totalizând 37 de piese, 154 de sonete, două poeme narative și multe poezii. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși nu există date exacte privind cronologia pieselor de teatru. Unele dintre acestea sunt considerate cele mai strălucite opere scrise vreodată în literatura universală, Shakespeare surprinzând, în lucrările sale, cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. O caracteristică a stilului lui Shakespeare constă în inventarea a mii de cuvinte, deseori combinând cuvinte de origine latină, franceză și engleză.
În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat primele două poeme narative pe teme erotice, ''Venus și Adonis'' și ''Violul Lucreției''.
Piesele lui de început au fost în majoritate comedii: ''Visul unei nopți de vară'' (A Midsummer Night's Dream), ''Neguțătorul din Veneția'' (Merchant of Venice), ''Mult zgomot pentru nimic'' (Much Ado About Nothing), ''Cum vă place'' (As You Like It), ''A douăsprezecea noapte'' (Twelfth Night) și drame istorice: ''Richard al II-lea'', primele trei părți din ''Henry al VI-lea'' și ''Henry al V-lea'', care prezintă consecințele destructive ale unor conducători slabi sau corupți. Alte piese scrise probabil înainte de 1600 includ: ''Titus Andronicus'', ''Comedia erorilor'' (The Comedy of Errors), ''Îmblânzirea scorpiei'' (The Taming of the Shrew), ''Doi tineri din Verona'' (The Two Gentlemen of Verona) și tragedia ''Romeo și Julieta''. Piesele din prima perioadă de creație au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.
După 1600, a scris în special tragedii: ''Hamlet'', ''Regele Lear'', ''Othello'' și ''Macbeth'', considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. Personajele sale reprezintă tipologii umane universale. Din cauza asemănării numelui fiului său, Hamnet, care a murit în 1596, cu cel al personajului Hamlet, unii critici literari bănuiesc că moartea acestuia a reprezentat imboldul pentru crearea tragicei povești a prințului Danemarcei, Hamlet, piesă în care Shakespeare prezintă trădarea, incestul și decăderea morală.
În ultima perioadă, William Shakespeare a scris o serie de tragicomedii, printre care: ''Cymbeline'', ''Poveste de iarnă'' (The Winter's Tale) și ''Furtuna'' (The Tempest). Deși sunt prezentate pe un ton mult mai grav decât cel al comediilor, acestea nu au un final tragic, încheindu-se prin reconciliere și iertare.
În 1609, și-a publicat sonetele, majoritatea fiind poezii de dragoste, prezentate în două serii contrastante: unele sunt închinate unui tânăr, iar celelalte unei doamne. Criticii le consideră o meditație profundă la natura iubirii, la pasiune, procreare, moarte și timp. Nu se știe sigur când au fost scrise sonetele, dar se pare că Shakespeare le-a scris de-a lungul carierei sale, pentru un public privat.
Se pare că, în jurul anului 1613, s-a retras la Stratford, unde a murit 3 ani mai târziu, la 23 aprilie 1616.
Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate încă din timpul vieții. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat ediția princeps a pieselor lui Shakespeare, ''The First Folio'', care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru, acestea fiind abia ulterior recunoscute ca aparținând dramaturgului.
Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui a ajuns la prestigiul de care se bucură astăzi abia în secolul al XIX-lea. A început să fie apreciat în perioada Romantismului, respectiv la sfârșitul secolului al XVIII-Iea și începutul secolului al XIX-lea și, mai mult, în perioada victoriană (1837-1901). Piesele sale sunt permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume. Este deseori considerat poetul național al Angliei și numit ''Poetul din Avon'' (''Bard of Avon'') sau "Lebăda de pe Avon" ("The Swan of Avon"). Shakespeare este o figură emblematică a dramaturgiei universale, piesele sale de teatru fiind jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg.
La aproximativ 150 de ani la moartea sa, au început să apară îndoieli cu privire la calitatea de autor a lui Shakespeare, operele sale fiind atribuite unor alți scriitori ai vremii, cum ar fi Francis Bacon, Christopher Marlowe sau Edward de Vere. Aceste păreri se datorează faptului că nu există prea multe dovezi scrise despre evoluția sa. Există doar înregistrarea de la biserica din orașul natal, prin care se atestă faptul că acolo a fost botezat copilul William Shakespeare, dar în aceste documente nu apare nicio mențiune referitoare la evoluția sa ulterioară ca actor sau dramaturg. Alți sceptici pun la îndoială faptul că o persoană cu o pregătire destul de modestă ar fi putut crea o astfel de operă literară, cu personaje atât de complexe. Cu toate acestea, majoritatea criticilor care au studiat opera lui Shakespeare au adus argumente solide în favoarea dramaturgului, demontând toate aceste suspiciuni. Ei susțin că școala pe care a urmat-o oferea o pregătire solidă în domeniul literaturii. De asemenea, există documente prin care criticii literari de la acea vreme menționau numele lui Shakespeare ca autor al pieselor ''Doi tineri din Verona'' (The Two Gentlemen of Verona), ''Comedia erorilor'' (The Comedy of Errors) și ''Regele Ioan'' (King John). De asemenea, există înregistrări scrise de la Curtea Regală, care atestă faptul că Shakespeare era membru al trupei de teatru Oamenii Lordului Șambelan și că unele dintre piesele sale au fost jucate la Palat.
Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor români. De asemenea, dramele sale au fost montate de mari regizori români, printre care Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau Beatrice Rancea.
Opera lui Shakespeare a apărut în repertoriul teatrului românesc la mijlocul secolului al XVIII-lea și a reprezentat, pentru fruntașii mișcării pașoptiste, o culme a creației romantice în forma ei cea mai reprezentativă. Receptarea operei marelui dramaturg a adăugat un plus de prestigiu culturii noastre la nivel european. A fost un act de participare, mai târzie, la acea ''bătălie pentru Shakespeare''. ''Hamlet'', tradus în 1855, de P. Economu, în proză ('Hamlet, Principele Danemarcei', dramă în cinci acte și opt părți), a fost interpretat pentru prima oară pe scena Teatrului cel Mare din București, în stagiunea 1860-1861. Prima reprezentație a avut loc la 21 iulie 1861, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet. Pentru acest rol, actorul a făcut studii de dicție, de disciplinare a glasului și a încercat marele exercițiu de temperare a patosului în care era învățat să se dezlănțuie, el fiind prin excelență un actor de melodramă. Reprezentația a fost socotită un eveniment cultural și piesa — o culme a creației dramatice universale.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.