21 noiembrie: 17 ani de la nașterea la Ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu, un Sfânt al Închisorilor. Cuvântul Părintelui Hariton Negrea la o pomenire de la Petru Vodă, laolaltă cu mărturisitorii Tache Rodaș, Marin Răducă și Marcel Petrișor

De Redacția  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cuvânt al Părintelui Arhimandrit Hariton Negrea la o pomenire de la Petru Vodă:

Pe 21 noiembrie 2023 se împlinesc 17 ani de la nașterea la Ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, preot ortodox român și aprig luptător împotriva regimului comunist, după cum amintește și Basilica. Părintele Gheorghe Calciu a fost închis în total 21 de ani de ani (perioadele 1948-1964, 1979-1984).

Gheorghe Calciu s-a născut pe 23 noiembrie 1925 în Mahmudia, o localitate din județul Tulcea. Studiile primare le-a efectuat în satul său natal, a urmat apoi cursurile Liceului "Principele Carol" din Tulcea, iar în 1945 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București.

Instaurarea noului regim comunist a aruncat în închisori parte importantă din studențimea României, iar Gheorghe Calciu este încarcerat la Pitești unde a luat parte la așa-numitul „Experimentul Pitești”. În procesul ce a urmat „Experimentului Pitești”, Gheorghe Calciu a fost cel care i-a acuzat pe cei din Securitate și Ministerul de Interne pentru ororile trăite în închisoare.

„Atunci s-a trezit în mine spiritul de dreptate și Îngerul meu m-a făcut să iau, cu riscul vieții, atitudine, punând stop acestei înscenări îngrozitoare”, declarat Gheorghe Calciu într-un interviu pentru Lumea Credinței.

A fost încarcerat apoi la Gherla, Jilava și Aiud, iar în 1963 a fost eliberat fiindu-i stabilit domiciliu forțat în Bărăgan.


În 1964 a fost unul dintre beneficiarii legii amnistiei generale. A urmat Filologia și Teologia și a devenit profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. În 1978 ține un șir de șapte prelegeri, chiar în Postul Paștilor, iar în toată această perioadă primește telefoane de amenințare la adresa sa și la adresa familiei. În 1979 este arestat din nou și condamnat la 10 ani de închisoare. A fost trimis mai întâi la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi transferat la penitenciarul din Aiud. În urma presiunilor internaționale venite din partea unor lideri ai lumii cum ar fi Papa Ioan Paul al II-lea, Ronald Reagan sau Margaret Thatcher, părintele Gheorghe Calciu este eliberat după 5 ani și jumătate de detenție. I se impune însă să părăsească țara alături de familia sa, fapt care se întâmplă în 1985.

Părintele Gheorghe Calciu se stabilește în Statele Unite ale Americii unde lucrează pentru o perioadă ca muncitor necalificat pe șantier pentru a-și întreține familia. În 1989 se mută cu familia din Cleveland în Washington DC și preia parohia românească "Sfânta Cruce". Inițiează Romfest, eveniment bienal, cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni, și este primit la Casa Albă de Ronald Reagan și George W. Bush.

Vedeți Preotul sfintei tinereți – Părintele Gheorghe Calciu. Confesiunea unui fiu duhovnicesc, cuvântul Părintelui Justin și 70 de FOTO

Perioada petrecută în Statele Unite ale Americii nu a fost lipsită de riscuri. FBI l-a informat pe Părintele Gheorghe Calciu că Securitatea sau ale organizații secrete îl țin sub strictă observație și au trimis pe urmele sale asasini plătiți. Potrivit Washington Post, au fost două încercări de a-l asasina pe Părintele Calciu, ambele eșuate.

Bolnav de cancer al pancreasului, Părintele Gheorghe Calciu moare pe 21 noiembrie 2006 în Statele Unite ale Americii. Familia i-a respectat ultima dorință și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț, după ce vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist i-a susținut personal slujba de parastas la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde a fost privegherea sa, cu participare a sute de români fiind cinstit ca un adevărat Sfânt al închisorilor.

Citiți și Marin Răducă: „Cine crede cu adevărat în Hristos, acela și moare pentru Hristos”. INTERVIU IN MEMORIAM

Mai multe despre viața și jertfa sa, la Mărturisitorii.ro - Părintele Gheorghe Calciu

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Gheorghe Becali: VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult

Dan Puric despre Identitate la Librăria Sophia - Conferințele Familia Ortodoxă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • mariusmioc 22.11.2021 10:58
    Părintele Calciu în decembrie 1989 (de la minutul 9 al înregistrăriim video): https://mariusmioc.wordpress.com/2019/11/04/tv-britanica-itn-in-22-decembrie-1989-evenimentele-din-romania-sint-o-priveliste-dramatica-dar-neconfortabila-pentru-conducerea-sovietica-doamna-thatcher-a-laudat-oamenii-curajosi/
  • IC XC NI KA 21.11.2023 20:36
    Fraților, să luam și noi exemplul de CURAJUL al Părintelui Calciu în a-L mărturisi pe Hristos Mântuitorul lumii în Biserica Ortodoxă și de a spune NU la tot ce vine și ne d e p ă r t e a z ă de Dumnezeu.
    Așa să ne ajute Dumnezeu pentru rugăciunile Preasfinției Născătoare de Dumnezeu și ale Sfinților Părinților noștri și pentru rugăciunile părintelui. Amin!

    PS Vorbea despre o revoluție spirituală .. asta dacă avem vreun dubiu ref. “revoluție” și ce avem de făcut. Asta așa ca nu cumva să cădem în capcana revoltelor violente..
  • IC XC NI KA 21.11.2023 20:38
    Dumnezeu să-l ierte. Veșnica lui pomenire.

    Hristos a Înviat.
  1. Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. Să nu-i lăsăm! DOCUMENTAR VIDEO TRADUS

  2. Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE

  3. "Revoluția” pro-viață a Părintelui Nicolae Tănase evocată de Ziarul Lumina al BOR. "Salvarea națiunii poate veni numai de la femei, care sunt dătătoare de viață. Însă bărbații au marea responsabilitate de a ocroti mamele"

  4. Au inventat o nouă cauză a morții subite – bolul de mâncare. Cum au fost prinși cu minciuna. O femeie din Sibiu și un bărbat din Brașov au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au “înecat cu mâncare”. Femeia făcuse AVC iar bărbatul a murit

  5. Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă

  6. În Japonia a avut loc o conferință de presă majoră despre procesele în care mai multe victime solicită despăgubiri pentru vătămările grave în urma vaccinării COVID-19 – VIDEO

  7. De ziua lui Gigi Becali: ”VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult, pentru a fi iertați.” VIDEO

  8. Scriitorul Constantin Barbu a fost primit în Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg - Corespondență din Austria

  9. Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI

  10. ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu

Ultima oră

01:00

24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții care au apărat credința ortodoxă în Transilvania cu prețul libertății

23:45

"Revoluția” pro-viață a Părintelui Nicolae Tănase evocată de Ziarul Lumina al BOR. "Salvarea națiunii poate veni numai de la femei, care sunt dătătoare de viață. Însă bărbații au marea responsabilitate de a ocroti mamele"

23:30

Scriitorul Constantin Barbu a fost primit în Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg - Corespondență din Austria

23:00

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. Să nu-i lăsăm! DOCUMENTAR VIDEO TRADUS

22:07

În Japonia a avut loc o conferință de presă majoră despre procesele în care mai multe victime solicită despăgubiri pentru vătămările grave în urma vaccinării COVID-19 – VIDEO

20:54

Pfizer și Moderna au început la Londra bătălia juridică privind brevetele pentru tehnologia din “vaccinurile” Covid - Moderna susține că a brevetat tehnologia ARNm între 2010 și 2016, cu mult înaintea pandemiei COVID-19

20:30

Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon

19:31

Au inventat o nouă cauză a morții subite – bolul de mâncare. Cum au fost prinși cu minciuna. O femeie din Sibiu și un bărbat din Brașov au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au “înecat cu mâncare”. Femeia făcuse AVC iar bărbatul a murit

18:00

De ziua lui Gigi Becali: ”VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult, pentru a fi iertați.” VIDEO

17:00

Raport al guvernului britanic: Rata de decese este mai mare la tinerii vaccinați Covid cu 4 doze – au un risc cu 318% mai mare să moară decât cei care nu au primit vaccinul. Studii

16:10

ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu

16:08

"Găsit mort, fără urme de violență". Moartea subită l-a găsit pe un tânăr de 21 de ani pe o stradă din Orăștie

16:00

Iulian Rusanovschi: Lansarea cărții “Războiul Monumentelor” din Basarabia are loc și la București, miercuri, 24 aprilie, ora 16.00, la Fundația Titulescu. Vă așteptăm!

15:18

Claudia Marcu: Energia verde a leșinat

14:26

Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE