La 21 iulie s-au împlinit 116 ani de la trecerea la cele veșnice a marelui pictor român Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualității românești.
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, m. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualității românești.
Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în Mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuși.
După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul miniaturistului și pictorului de biserici ceh Anton Chladek (1794-1882), execută icoane pentru biserica din Băicoi (județul Prahova) și Mănăstirea Căldărușani. În 1856, realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă Domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită un ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia. La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu (1804-1870), unde este coleg cu Auguste Renoir (1841-1919). Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția. Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația picturală prin asimilarea experienței unor artiști ca Jean-François Millet (1814-1875), Camille Corot (1796-1875), Gustave Courbet (1819-1877) și Théodore Rousseau (1812-1867). Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități novatoare de expresie artistică, în atmosfera cultului pentru pictura en plein air, ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor.
În cadrul Expoziției Universale de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Țigăncușă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În anii 1873-1874, face călătorii de studii în Italia (Roma, Neapole, Pompei), Grecia și la Viena.
În 1877, este chemat să însoțească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la fața locului, în luptele de la Grivița și Rahova, desene și schițe ce vor sta la baza unor compoziții.
Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român, între anii 1891 și 1904.
Din 1890, se stabilește în țară și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc.
În 1899, este ales membru al Academiei Române, fiind primul artist plastic căruia i se face această onoare.
Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii române moderne, Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic. Cu o formație în care se remarcă filonul tradițiilor picturii murale de care se apropie în anii tinereții și, deopotrivă, experiențele impresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi și după dispariția artistului. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor săi a marcat și evoluția generației ce i-a urmat, creația sa inaugurând astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.
În portrete, în compoziții inspirate de experiența participării la Războiul de Independență (Atacul de la Smârdan, Roșior călare), în seria de Care cu boi, în peisajele realizate în țară sau în timpul călătoriilor în străinătate (La Posada, Bordei în pădure, Potecă cu flori, Pescărița din Granville, Răspântie de oraș la Vitré), se impun aspecte ale unui stil și ale unei viziuni cu totul originale.
Exercițiul lucrului în aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modului de construcție plastică o inedită îmbinare între rigoare și spontaneitate.
Personalitate eminentă a plasticii românești, relevând un talent extraordinar, însoțit de o mare receptivitate și inepuizabile resurse creatoare, Nicolae Grigorescu a determinat o schimbare fundamentală în evoluția picturii și gustului artistic în România. Temperament puternic și complex, liric prin firea sa, înzestrat cu o sensibilitate care i-a permis să adapteze mediului și peisajului românesc idealizarea poetică inspirată de pictorii Școlii de la Barbizon, el rămâne primul pictor român de circulație europeană.
Muzeul Memorial "Nicolae Grigorescu" din Câmpina este o secție a Muzeului Județean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus". Pictorul Nicolae Grigorescu și-a trăit în această casă ultimii ani de viață, 1904-1907, aici găsindu-se și ultimul său atelier. El s-a retras la Câmpina împreună cu toată familia: soția sa, Maria Danciu, și fiul său, Gheorghe Grigorescu.
A ales acest oraș pentru aerul său patriarhal și, mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă frumusețe: malurile Prahovei, înconjurate de dealuri acoperite de o vegetație specifică, albastrul fără sfârșit al cerului, elemente pe care le întâlnim adesea în operele sale din această perioadă.
Casa, construită chiar de artist, a ars în timpul Primului Război Mondial deoarece, din nefericire, aici fusese stabilit Cartierul General German pentru întreaga zonă, astfel încât, spre finalul războiului, un mare incendiu a distrus-o în întregime. O parte din obiecte, în special cele de la parter, au putut fi salvate, ceea ce a făcut posibilă reconstituirea casei artistului (atelierul, sufrageria, biblioteca) în perioada 1954-1955, Muzeul Memorial fiind deschis în 1957.
Tablourile expuse provin din patrimoniul inițial al casei memoriale a artistului sau sunt împrumutate din colecțiile Muzeului de Artă din Ploiești, ca și din acelea ale Muzeului Național de Artă al României.
Reconstrucția s-a desfășurat sub directa îndrumare a fiului artistului, fotografiile din timpul vieții lui Nicolae Grigorescu fiind de mare ajutor.
Planurile de reconstrucție au fost realizate de arhitectul câmpinean Popișteanu, iar Nae Goage, sculptor amator și, vreme de mai mulți ani, ucenic al artistului, a contribuit, alături de Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului, la refacerea cât mai fidelă a clădirii.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.