

Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales. El a primit învățătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. De aceea, în anul 610, a fost chemat de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al împărăției, dar Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât, ivindu-se o rătăcire nouă și împăratul căzând și el în această învățătură greșită, Sfântul Maxim a lepădat dregătoria sa și lumea, mergând la o mănăstire din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), s-a făcut călugăr, alegând a fi mai bine ,,lepădat în casa lui Dumnezeu, decât a locui în locașurile păcătoșilor” (Psalm 83, 11), precum zice psalmistul.
Rătăcirea nouă, numită a monoteliților, adică a celor care mărturisesc o singură voință și o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinței celei drepte, care învață că Hristos Domnul, deși este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuși are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască și cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voințe și două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voințe și lucrări, a putut El săvârși mântuirea noastră, cum arată Scriptura.
Iar rătăcirea aceasta, a monoteliților, era susținută de doi patriarhi: Chir din Alexandria și Serghie din Constantinopol, care se lăudau în fața împăraților că această nouă învățătură va câștiga de partea împărăției popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învață că în Hristos este numai o singură fire) de la granița dinspre perși și arabi, și va întări, astfel, hotarele Imperiului. Iar în anul 633 a avut loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între bizantini și monofiziți. De aceea împărații au dat o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voințe și lucrări în Hristos.
Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea numită Ecthesis, în anul 638, iar mai apoi împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită Typos, în anul 648. Și astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care și-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul Ierusalimului, iar, după moartea lui apărarea Ortodoxiei a fost condusă de Sfântul Maxim.
Aflând, așadar, că în Apus rătăcirea aceasta nu se întinsese, Sfântul Maxim s-a aprins de râvnă dumnezeiască și, mergând din Răsărit în Apus, mai întâi în Africa, la Cartagina (641), și apoi la Roma (646), i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credință și, dând anatemei dogmele rătăcirii monotelite, să osândească și cele două porunci împărătești care opreau mărturisirea adevărului.
Sfântul Maxim spunea: „A tăinui cuvântul Adevărului înseamnă a te lepăda de el”. Și a scris Cuviosul Maxim cuvinte și cărți, pline de înțelepte dovediri care adevereau temeiul dreptei credințe, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume.
Acestea aflându-le, împăratul Constans al II-lea (641-668) a trimis pe oamenii săi, cu putere ostășească, în Apus, în anul 653, și a prins mai întâi pe Sfântul Martin, papa Romei (649-655, pomenit ca Sfânt la 14 aprilie), pe care, judecându-l, l-a surghiunit la Herson, în Crimeea, unde a și murit, iar peste câteva zile, prinzându-l și pe Sfântul Maxim împreună cu doi ucenici ai săi, l-a dus la Constantinopol, apoi l-a surghiunit la Vizia, în Tracia (655).
După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar la cea din urmă înfățișare, neprimind a tăinui dreapta credință, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul, nici prin scris, și a fost surghiunit pentru toată viața în Lazica, din Caucaz (în Georgia de astăzi). Și așa, aruncat în surghiun la vreme de bătrânețe, cu limba și cu mâna tăiate, ca preț de sânge pentru credință, și rămânând simplu monah până la sfârșitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul în 13 august, anul 662, având 82 de ani.
Cuviosul Maxim a fost un mărturisitor și în războiul cel nevăzut al înnoirii duhovnicești a omului, prin lupta împotriva patimilor, cu ajutorul harului dumnezeiesc, precum arată scrierile sale din Filocalie.
Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie și 13 august. Mâna sa dreaptă, tăiată pentru apărarea prin scris a dreptei credințe, se păstrează până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, iar celelalte moaște ale sale au fost descoperite în anul 2010 în Georgia, acolo unde a murit exilat.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
"Dacă nu ne vom stăpâni gândurile, vom ajunge să nu ne putem stăpâni nici faptele".
“Nu ni se va deschide poarta Împărăției cerurilor dacă n-am bătut la poarta virtuților”.
„Prin linia verticală, Crucea Îl arată pe Dumnezeu, iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în legătură desăvârșită cu Dumnezeu, neavând alt suport al existenței afară de Dumnezeu”.
“Cel care crede se teme; cel care se teme se smerește; cel ce se smerește se îmblânzește; cel blând păzește poruncile; cel care păzește poruncile se luminează; cel luminat se împărtășește de tainele Cuvântului dumnezeiesc.”
“Vrei să te asemeni cu Dumnezeu? Să iubim pe cei drepți pentru că sunt drepți, dar și de cei păcătoși să-ți fie milă, cum I-a fost Mântuitorului, Care a venit să cheme nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință”.
“Dragostea către Dumnezeu înduplecă pe cel ce se împărtășește de ea să disprețuiască toată plăcerea trecătoare și toată osteneala și întristarea. De acest lucru ne conving toți sfinții, care au pătimit atâtea pentru Hristos.“
Sfântul Maxim Mărturisitorul