Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la data de 20 aprilie 1839 și a decedat la data de 10 octombrie 1914, în Sinaia.
Născut Prințul Carol de Hohenzollern - Sigmaringen, regele Carol I, întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească francmasonă, dintre principii Europei, și adus pe tronul țării, pentru a consolida unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, "pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a calma luptele interminabile pentru putere între facțiunile interne și pentru a reprezenta un factor de stabilitate, într-un moment crucial al dezvoltării României", susține siteul familiaregala.ro.
El a condus țara spre independență, aflându-se personal în fruntea trupelor româno-ruse, în timpul Războiului Ruso-Româno-Turc din 1877/1878 (Războiul de Independență), încheiat prin Tratatul de la Berlin, din 1878.
Regele Carol I a decedat în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, lăsându-l moștenitor al tronului pe nepotul său, Ferdinand, asupra căruia va cădea sarcina împlinirii Marii Uniri.
Cuvântul modernizare este cel care se folosește în conjuncție cu schimările pe care le-a făcut Capitalei României și este corespondentul cuvântului sistematizare folosit de Ceaușescu. În spatele lor se ascund, din păcate, și multe demolări de lăcașuri sfinte, biserici și mânăstiri. Dacă Ceaușescu a putut, totuși, unele dintre ele în procesul sistematizării centrului civic, modernizarea lui Carol I nu a putut avea această inovație a inginerului Iordăchescu în plan. 18 biserici au fost mutate la ordinele lui Ceaușescu la costuri uriașe pentru vremea aceea, ca și pentru acum.
În perioada lui Carol, scrie Anamaria Kozma,
foarte multe lăcașuri de cult au fost dărâmate pentru a face loc noilor
clădiri ale statului. Clădiri celebre ale Bucureștiului au fost
construite în acest fel, printre care Ateneul Român, pe locul unei
bisericuțe închinate Episcopiei de Râmnic, Palatul CEC pe locul
bisericii Sfântul Ioan cel Mare, sau clădirea Băncii Naționale,
construită, la fel, pe locul unei biserici dărâmate.
Astfel, amintește Mugur Vasiliu, numai pe Calea Victoriei au fost demolate Biserica Magureanu in fata liceului
Sf Sava, Manastirea "Sf Ioan cel Mare" pe locul careia se afla azi
palatul CEC, Manastirea Sarindar (foto sus si mai jos, inainte de demolare), inainte de o vizita a lui Franz Josef la Bucuresti, doar pentru ca nu era intretinuta. In locul ei s-a facut din butaforie o fantana cu cateva statui si apoi, mai tarziu, actuala Casa Centrala a Armatei, supranumita Cercul Militar. In vecinatate a fost demolata Biserica Caimatei, pentru a face
loc bulevardului....CAROL I. Pe locul unde se afla astazi palatul BNR a
fost demolata Manastirea Hanul Grecilor! Biserica Sfântul Nicolae din
Țigănie demolată tot in timpul domniei lui Carol 1, iar astăzi locul
este marcat cu o cruce de piatră aflată în curtea unei case de pe B-dul
Regina Maria. Biserica Sfântul Nicolae din Prund se afla în zona
cuprinsă astăzi între Palatul de Justiție și Biserica Domnița Bălașa.
Mănăstirea Domnița Bălașa, aflată pe Podul Calicilor (Calea Rahovei)
fusese reparată în 1842, insa marele Carol s-a gandit mai bine si a
demolat-o în 1871... Numărul acestora este și mai mare. Pentru edificare puteți citi Constantin Bacalbasa - "Bucurestii de alta data" in 3
volume. Mai multe despre Manastirea Sarindar la Matricea.ro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
"În 1750, Domnița Bălașa a înălțat alături de prima ctitorie, pe locul bisericii actuale, o a doua biserică, cu hramul Înălțarea Domnului, lângă care a înființat o școală și un azil de bătrâni. Clădirea bisericii, șubrezită de cutermurul 1838, a fost demolată.[3]
Între 1838-1842, pe același loc, s-a construit o a treia biserică cu același hram. Ctitor a fost Safta Brâncoveanu, fiica lui Teodor Balș și a Profirei Rosetti, văduva marelui ban Grigore Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc. Deoarece terenul pe care a fost clădită era expus inundațiilor Dâmboviței, această biserică s-a degradat repede, astfel că, după numai 40 de ani, a trebuit sa fie demolată în 1881. S-a păstrat doar pisania acestui lăcaș, prinsă în zidul actualei biserici.[3]
Biserica existentă în prezent a fost zidită în perioada 1881-1885, în timpul domniei Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta, fiind a patra pe aceste locuri. Efor a fost Mitropolitul Calinic Miclescu, epitropi fiind N. Bibescu și T. Văcărescu.[3]"
Cauze demolări: 1838-șubrezire în urma cutremurului și intre 1842-1881, degradare majoră datorită inundațiilor Dâmboviței.
Nu contest restul expunerii din articol, căci nu am studiat în amănunțime problema, dar istoria demolării Bisericii Domnița Bălașa nu este malefica, se pare. Aceasta a suferit repetate demolări, ba chiar înainte ca regele Carol I să fi visat că va ajunge în Țările Române.