La data de 2 iunie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Străvechea cetate voievodală Suceava îl găzduiește pe Sfântul Ioan, supranumit cel Nou, din sec. al XV-lea.

Ioan era un negustor care fusese educat în spirit creștin, care își lucra mântuirea, fără ascunzișuri. Astfel, tânărul care fusese născut pe la sfârșitul sec. al XIII-lea, avea „febra” propovăduirii credinței creștine, asemenea sfinților pe care îi „cunoscuse”, vizitându-le sfintele moaște din bisericile pe care le vizita în călătoriile sale negustorești, ajungând chiar și prin zona Munteniei și a Moldovei.

Era bun, blând, milostiv și însetat de adevăr, iar oamenii îl iubeau și îl respectau, atrăgând, astfel, invidia altor negustori.

În acea vreme, după Schisma din 1054 și căderea Constantinopolului, care fusese cucerit și jefuit în mod barbar de către latinii cruciați în 1204, pe la 1330 sau 1332, Sfântul Ioan, călătorea din Trapezunt în Cetatea Albă, din Basarabia (astăzi ocupată de Ucraina în urma raptul URSS), pe corabia unui negustor nume Reiz, catolic din Veneția sau Genova. Pe drum, cei doi au avut discuțiii privitoare la credință, nefiind exclusă chiar posibilitatea existenței unei discuții „isihaste”, adică dintre un ortodox și un catolic, pe baza diferențelor din urma reformării bisericii catolice. Deoarece Ioan apăra valorile în care credea cu mult curaj, când au ajuns în Cetatea Albă, Reiz a mers la conducătorul cetății, în acea vreme stăpânită de tătarii nogai și, pentru a se răzbuna, i-a zis că un tânăr de pe corabia sa vrea să se convertească la credința tătarilor.

Ioan a fost chemat să se închine soarelui și luceafărului și să se lepede de credința creștină, spre exemplu pentru toți creștinii. Ioan a refuzat cu desăvârșire, explicând că el se închină creatorului soarelui, de care nu se va lepăda, pentru a se închina întunericului. Mărturisindu-și credința cu glas mare spre cer, cu mâinile ridicate și fața veselă și hulind, în același timp, păgânătatea, a fost el dezbrăcat de haine și amenințat cu bătaia cu multe toiege, pentru a renunța la Hristos, moarte pe care sfântul a primit-o cu bucurie.

Sfântul a fost bătut fără milă, timp în care se ruga cu glas tare Domnului, mulțumindu-i pentru „botezul sângelui” ce avea să-l curețe de orice păcat și să-i dea cununa muceniciei.

A doua zi, nemilosul tiran a încercat din nou să îl convingă, de data asta bizuindu-se pe faptul că durerile bătăii îl vor fi înmuiat pe Ioan, care va accepta să fie tratat de pricepuții medici indieni și persani, la cererea tiranului, dacă își va lepăda credința, dar Ioan, cu fața veselă și luminoasă, l-a asigurat că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Astfel, sfântul a ajuns să fie târâit de un cal sălbatic pe toate ulițele Cetății Albe și ajungând în cartierul evreiesc, aceștia au aruncat în el cu pietre iar unui dintre evrei i-a tăiat capul cu o sabie. Călărețul l-a dezlegat și l-a lăsat în acel loc, unde niciun creștin nu îndrăznea să îl atingă, de frica păgânilor, însă din acea noapte au început să se arate și primele minuni.

S-au arătat multe făclii arzând și trei îngeri, care tămâiau trupul neînsuflețit al noului mucenic, văzându-se un stâlp de foc care urca până la cer, chiar deasupra trupului lui Ioan. Un evreu care credea că preoții creștini au venit să ia rămășițele, a încercat să tragă cu arcul în ei, însă acesta i s-a lipit de mână, la fel și săgeata, rămânând înțepenit în acel loc, până a doua zi, iar după ce a mărturisit tuturor minunile ce văzuse și pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui, i s-a dezlegat trupul din acel loc. Aflând conducătorul de minunea aceasta și temându-se, a poruncit creștinilor să îl îngroape pe Ioan.

Moaștele Sfântului Ioan și salvarea Sucevei

În mod surprinzător, catolicul care l-a vândut pe Ioan a vrut să-i fure trupul și să-l ducă înapoi în țara sa, însă Ioan s-a arătat în vis preotului care slujea la biserica unde era îngropat și l-a trimis să-l oprească. Astfel, Sfântul Ioan cel Nou a ajuns să fie așezat în altar, aproape de Sfânta Masă, începând a se petrece multe minuni cu sfintele sale moaște, care răspândeau, uneori, bună mireasmă sau se arăta asupra lor lumină minunată.

Făcând și multe vindecări, i s-a dus vestea, sfântului, până la domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432), care a făcut toate demersurile pentru ca Sfântul Ioan cel Nou să fie mutat la cetatea Albă din Suceava, unde se află și astăzi și unde au făcut alte minunate fapte, dintre care este binecunoscută salvarea Sucevei de năvălitorii cazaci, în urma căreia a rămas, ca mărturie, scrisoarea mitropolitului Kievului, Sfântul Petru Movilă:

"În anul 1629 luna august 3 zile, venind în mănăstirea Pecersca Varlaam ieromonachul, din pământul Moldovei, și fiind trimis la mine ca să mă vadă de cătră Miron Barnovschi Voievodul, mi-a spus, că în anul 1622 când necuratul împărat al agarenilor, Sultanul Osman, a venit sub Hotin, ca să se bată cu regatul Poloniei...
Cazacii zaporojeni, care mergeau în contra necuraților, nu s-au dus numai la Hotin, unde era și oastea poloneza, ci s-au îndreptat spre orașul Suceava, ca să-l prade pe el... În timp ce năvălitorii se îndreptau spre oraș, localnicii Sucevei se retrăgeau cum se obișnuia în cetate.
Fiind atunci mitropolit Anastasie Crimca cu preoții au voit, după obiceiu, să ducă din mitropolie în cetatea de sus și moaștele Sfântului Ioan cel Nou, și când au venit, ca să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor (căci acestea totdeauna cu darul lui Dumnezeu, când la nevoie orașul trebuia să fie mântuit de inamicii, ce cădeau asupra lui). Cu aceasta au făcut cunoscut mântuirea lui (orașului), că nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, dar la rugăciune și ajunare au alergat toată mulțimea, ce fugise în cetate, rugând pe Dumnezeu și pe Sfântul Ioan, plăcutul lui, pentru mântuire.
Iar când au venit cazacii la râu și cum voiaua intra și în oraș, o minune! râul, pre care oamenii îl treceau în sus și în jos, deodată așa s-a umplut cu apă, că nici odată mai nainte n-a fost așa de inundat. Iar ei văzând aceasta s-au spăimântat și au început a se retrage; și așa orașul s-a mântuit cu rugăcinile Sfântului Ioan martiriul cel Nou.
Și de la acel timp mitopolitul cu tot clerul și cu episcopii au stabilit, ca acea zi să se serbeze... fac în mitropolie în acea zi litie, înconjurând biserica cu moaștele Sfântului Ioan, și mulțumind lui Dumnezeu, cel ce cu cinste i-a mântuit pe dânșii de așa nenorocire cu rugăciunile Sfântului marelui martir Ioan cel Nou." (sursa: sfantulioancelnou.ro)

După alte strămutări ale Sfintelor Moaște, în Polonia și Austria, acestea au revenit pe plaiurile bucovinene, Sfântul Ioan redevenind „ocrotitorul a toată Țara Moldovei”. Ziua prăznuirii sale a rămas 2 iunie, ziua salvării Sucevei de pârjolul cazacilor zaporojeni în 1622.