Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din seminția lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie.

Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertura și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: "Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceți pâine seceratorilor". Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis: "Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei".

Și apucându-l îngerul Domnului de creștet l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: "Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu". Și Daniil a zis: "Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine". Și sculându-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.

Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului și a Templului și a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit și trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiți în Ierusalim și în Egipt, s-a întors și el în pământul său.

Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puțină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie și a fost îngropat în țarina lui.

Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu și așa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit și de sfârșitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăți mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperișurile celor doi stâlpi ai Templului și nimeni n-are să știe unde sunt; că acoperișurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei și că în ele are să fie cunoscut în sfârșit Domnul și că ele au să lumineze pe cei prigoniți dintru început de șarpe.

Cuvioșii pustnici Ioan, Iraclemon, Andrei și Teofil

Acești cuvioși părinți erau de loc din cetatea Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Părinții lor au fost creștini. Îndeletnicindu-se îndelungată vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de căință. De aceea au părăsit lumea și, povățuiți de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt, tare bătrân și au stat pe lângă el un an. După moartea bătrânului, au rămas în locul acela șaizeci de ani, trăind în post și aspră viețuire. Se hrăneau numai cu poame și beau numai apă; și asta numai de două ori pe săptămână. Trăiau despărțiți unul de altul, umblau prin munți, locuiau în fel de fel de peșteri și se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta și duminica se întâlneau, săvârșeau Sfânta Euharistie și erau împărtășiți de îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele pustnic Pafnutie, care i-a văzut și a scris viața lor.

Pomenirea Sfintei Mucenițe Miropa

Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, și primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belșug tuturora. De aici a primit și numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărățea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva creștinilor (către anul 250), mama și-a luat copila și s-a dus în insula Hios, unde avea o moștenire părintească. Și stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.

Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemnițat pe un ostaș din oștirea de sub comanda lui, pentru că era creștin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credința în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat și să fie păzit de ostași, ca să nu fie furat de creștini.

Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei și au luat sfintele moaște. Le-a uns cu mir și le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moaștelor, a legat pe paznici cu lanțuri de fier și le-a poruncit să umble prin tot orașul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostașii sufăr tare și din pricina lanțurilor de pe ei și din pricina rănilor făcute de lanțuri și din pricina gândului că-i așteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească și și-a zis întru sine: "Dacă ostașii aceștia mor de pe urma furtului săvârșit de mine, îmi umplu sufletul de păcat și vai de mine în ziua judecății". Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei și a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită și apoi să fie închisă în temniță, unde sfânta și-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moaștele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat creștinii și le-au îngropat într-un loc deosebit

Tot în această zi, Sf. Ier. Solomon, Arhiepiscopul Efesului. (Calendar-Ortodox.ro)