În ziua de 18 februarie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Leon cel Mare sau Papa Leon I al Romei, unul din cei mai importanți papi ai antichității creștine și apărător al Ortodoxiei.

S-a născut în jurul anului 400 într-o familie din nobilimea toscană a Italiei. După ce își face studiile, este hirotonit diacon, ocupând o poziție importantă cu Sf. Chiril al Alexandriei. A devenit apoi arhidiacon sub Papa Sixt al III-lea al Romei, iar în 440, la moartea acestuia din urmă, este ales în unanimitate episcop al Romei, conducând Biserica din Occident timp de 21 de ani.

În calitate de apărător al creștinilor, papa Leon a fost cel care a salvat orașul de la distrugere, atunci când hoardele hunului Attila s-au apropiat de Roma. El a reușit să- înduplece cu Attila, în localitatea Mantova, făcându-l să se retragă. Strămoșul ungurilor de azi a mărturisit că s-a înfricoșat când alături de patriarhul Leon i-a văzut, de-a stânga și de de-a dreapta pe doi îngeri mari bine înarmați - Sfinții Petru și Pavel la care se rugase papa Leon.

De asemenea, în anul 455, când vandalii au asediat cetatea Romei, tot Sfântul Leon cel Mare a fost cel care a negociat salvarea cetățenilor. Astfel, în urma discuțiilor cu căpetenia lor, Genseric, s-a reușit salvarea tuturor celor care au fost găsiți refugiați în biserici, catacombe și alte locașuri de cult din oraș. Multe case au fost jefuite și arse, dar locuitorii au scăpat cu viață.

Sfântul Leon cel Mare s-a afirmat ca un mare apărător al dreptei credințe, împotriva ereziei lui Eutihie și Dioscor. El a fost unul din promotorii convocării Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon în 451, care a condamnat erezia monofizită. La Sinodul de la Calcedon, în fața a 630 de episcopi prezenți, delegatul episcopului Leon citește o scrisoare a acestuia către Sfântul Flavian, patriarh al Constantinopolului (447-449), apărător și mărturisitor al Ortodoxiei la Sinodul tâlhăresc de la Efes din anul 449. În această scrisoare învățătura ortodoxă despre cele două naturi în Iisus Hristos este afirmată cu putere. Episcopii participanți la Sfântul Sinod, în acord cu papa Leon al Romei, condamnă monofizitismul și excomunică din Biserică pe Eutihie și pe Dioscor al Alexandriei. După ținerea Sinodului de la Calcedon, Leon cel Mare acceptă formulările doctrinare sinodale și le comunică totodată episcopilor apuseni.

Sfântul Leon cel Mare a trecut la Domnul în data de 18 februarie 461. În anul 668, mormântul său a fost mutat în biserica mare a cetății, iar mai apoi a fost înălțat, spre o mai mare cinste. El a scris mai multe texte, pe care ni le-a lăsat ca moștenire. "Scrisoarea dogmatică către Flavian" rămâne cea mai importantă, mai ales pentru discuțiile hristologice ale timpului. În aceasta, el îl combate pe Eutihie și monofizismul, definește doctrina hristologică și pune baza discuțiilor și formulei dogmatice de la Calcedon, combate pelagianismul, maniheismul și priscilianismul, dar formulează și susține primatul papal. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetății Sinau, mărturisitorul și făcătorul de minuni

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian și era de fel din Capadocia, fiu de părinți creștini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăți, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, și și-a topit trupul cu postul și cu privegherea și cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit și admirat de toți. El s-a arătat folositor în ascultările fraților mănăstirii, și pe toți monahii îi socotea și îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci și ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat și fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul și acolo aflându-se, nu a părăsit nevoințele sale pustnicești; căci și ostășeștile slujbe fără zăbavă le împlinea și obișnuitele pustnicești osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiți cumplit pentru credința în Hristos, Victorin și Dorotei, Teodul și Agripa, bunii biruitori mucenici și alții mai mulți, fericitul acesta Agapit a voit să fie și el părtaș cu aceia. Dar aceia săvârșindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliță, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, și cârmele ocârmuirii împărăției romanilor le-a luat marele Constantin, Sfântul, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat și chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat și, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oștire și să se ducã la dorita lui liniște, iar împăratul i-a împlinit dorința. Și întorcându-se sfântul la liniștea sa, episcopul cetății Sinau a trimis de l-a chemat la sine și l-a hirotonit preot; și nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viață, sfântul Agapit, din voință dumnezeiască și cu alegerea preoților și a întregului popor, a fost făcut episcop al cetății Sinau. Și îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut și mai mari minuni, învrednicindu-se și de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile și marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine și în chip plăcut lui Dumnezeu viețuind, și plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Leon și Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei

Dintre acești doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârșindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărțirea de mucenicul Parigoriu și fiindcă n-a câștigat și el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina și se tânguia. Ieșind afară la locul unde erau îngropate moaștele sfântului Parigoriu, lăcrima și i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Și văzând acolo candele și făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui și le-a zdrobit; și aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetății, și fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca și când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Și iarăși fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci și prăpăstioase; și îngăduindu-i-se și-a făcut rugăciunea, și și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaște, le-au aruncat de sus în prăpastie, și astfel s-a săvârșit mucenicia lui. (Calendar-Ortodox.ro)

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârșit. 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

VIDEO:

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Leone înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăută duhovnicească: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pe scaunul arhieriei șezând, slăvite, și gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme de Dumnezeu insuflate, lumina cunoașterii de Dumnezeu, a cinstitei Treimi, ai luminat-o turmei tale. Pentru aceasta ai fost preamărit ca un dumnezeiesc tăinuitor al harului lui Dumnezeu.