18 februarie: 73 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR

De Andreea Ilie  /  

Foto: mesageruldecovasna.ro

Foto: mesageruldecovasna.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Târgu-Ocna, 18 februarie, ne-am strâns și în acest an alături de Frăția Ortodoxă și de sfințiții părinți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la Slujba Parastasului pentru Sfântul Închisorilor Valeriu Gafencu.

Sfinții, martirii si eroii nu pot fi demolați nici de institute străine de români și România, nici de tribunale sau buldozere. Cum oare își imaginează unii că vor putea dărâma Cerul și sfărâma sângele nostru de român?

Generații și Generații întregi au adăugat în Istorie și Cer și Sânge făurind un Neam indestructibil, căci toată plămada pământească este ținută de Duh. De cade un braț, o piatră, un munte de ar cădea, din Cerul Strămoșilor, nu se clinteste nicio fărâmă. Acolo nimeni nu poate ajunge și întotdeauna, de acolo de sus, va cădea o apă vie din care la loc se va face și braț și piatră și munte.

Priviți spre acești sfinți, martiri și eroi și imaginați-vă atitudinea lor în fața vremurilor și prigoanelor de astăzi.
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”
- Mihai Tîrnoveanu

Pe 18 februarie se împlinesc 73 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul Închisorilor”. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii poeți care au murit în închisorile regimului comunist din România.

Tatăl lui Valeriu, Vasile Gafencu, votase unire Basarabiei cu România din Sfatul Țării, la 27 martie 1918, fapt pentru care a fost deportat în toamna anului 1940. Valeriu însă s-a refugiat cu ceilalți membri ai familiei în România, însă a avut o soartă la fel de zbuciumată. Fiind condamnat ilegal de administrația dictatorială Antonescu la temniță grea, a rămas să zacă în pușcăriile comuniste până când a deced în temnița de la Târgu Ocna. Datorită jertfei sale, îl salvase de la moarte pe evreul Richard Wurmbrandt, donându-i streptomicina primită de la rude, evreul Nicolae Steingartd l-a numit Sfântul Închisorilor.”, scriau într-un mesaj recent frați basarabeni, la o dezvelire de bust.


La 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit vreodată să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud, fiind întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944, cât și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului de bestialitate din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”.

Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseții: - Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăției plin de parfum tainic. - Moral, nu i se putea reproșa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. - Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ți dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbește prin el. Viața lui era zbor spre înălțimi, pe care cu greu îl puteai urmări.”, a povestit Virgil Maxim, mărturisitor și coleg de închisoare cu Valeriu Gafencu.

Seninătatea cu care își aștepta Valeriu moartea i-a înmuiat, atât pe colegii săi de suferință, cât și pe „gardienii-călăi”. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup și cu hemoptizie (tușea scuipând sânge), chipul lui Valeriu emana, totuși, lumină, deși această boală aduce, de regulă, deprimare și schimonosire a chipului.

Și-a cunoscut ziua morții

Pe 2 februarie 1952, Valeriu Gafencu și-a rugat colegii de temniță să-i aducă o lumânare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. Deasemenea, sfântul închisorii a mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune fierbinte, Valeriu a rostit ultimele sale cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul".

Gardianul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a le permite tuturor deținuților să meargă să-și ia rămas bun de la prietenul lor și să se închine la targa unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Valeriu Gafencu. Urma să fie dus într-o groapă comună, a tuberculoșilor.

„Între cei mai cunoscuți martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualității creștine, stâlp al rezistenței spirituale românești din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU". - (IPS Bartolomeu Anania)

Printre sfaturile date prin scrisorile trimise către familia sa, Sfântul Închisorilor îndeamnă pe toți oamenii, pe care îi considera „toți cei dragi ai lui”: „Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o căutați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge". Valeriu Gafencu le-a arătat tuturor celor care l-au cunoscut, prins în mijlocul suferinței, că fericirea adevărată nu depinde de circumstanțele exterioare. Acesta a fost mesajul său, pe care l-a împărtășit atât prin cuvinte, cât și prin gânduri, dar și prin fapte.

Sophia București – librărie&editură ne aduce aminte și de următoarea scrisoare din corespondența Sfântului Închisorilor:

 „Maica Domnului îmi împlinește rugăciunile. Trăiesc pe revărsarea unor adevărate valuri de dragoste, care îmi copleșesc toată ființa pătrunsă de conștiința nimicniciei mele ca om pe pământ. Stau căzut în fața icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor și dragoste pentru mine și pentru toți ai mei, părinți, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmași. (…)

Sunt cum mă știți. Tac mâlc și meditez ore și zile în șir. Îmi trimit gândurile departe și când mă trezesc la realitate zâmbesc. Cânt și mă rog. Sunt vesel sufletește. Viața cotidiană are un aspect uniform. Viața interioară mi-e simplă, vie, plină și mare, cu doruri și vise pe care eu le trăiesc și le simt vii în sufletul meu. Mă lupt cu păcatele. Și cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă și mă mulțumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt neprețuite.

Vă mărturisesc iarăși același lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi și durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conștiința omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieții.(…) Sunt foarte mulțumit acum că am trăit o viață morală și curată. În relațiile mele cu fetele am fost cinstit, corect și curat, mai exact n-am căzut în păcat. Și am iubit atât de mult! (…) Vă spun drept, sunt fericit. Înțeleg și iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal îl iert.”

 

(Valeriu Gafencu, fragment de scrisoare, 20 Februarie 1945)

DOCUMENTAR CU ALȚI MĂRTURISITORI DESPRE VALERIU GAFENCU - SFÂNTUL ÎNCHISORILOR. NOAPTEA PĂTIMIRILOR:

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • Zevedei 18.02.2017 12:20
    Baietii cu #rezist, pe faza? Pont: daca va simtiti ca si cand nu ati priceput nimic, stati in casa, mai cititi, mai reflectati...de obicei doare, dar e sanatos si eliberator.
  • Nicolae Z 20.02.2017 09:40
    Frumos material! Dumnezeu să-l odihnească în pace și veșnică să-i fie pomenirea lui Valeriu Gafencu! Singura problemă rămâne incultura jurnaliștilor, chiar dacă talentați, altfel nu se explică cum Târgu Ocna a ajuns, mai nou, „Târgul Ocna”?!
  • madmax74 18.02.2018 15:18
    Cei din guvern cunosc aceste realiati? Vor lua ei decizia de a desfiinta capusha numita institutul elie wiesel pentru ca a intinat memoria acestui Sfant?
  • mihaipopescu 18.02.2023 10:28
    Nu inteleg... Fasistii sunt CATOLICI...asa sunt Catolicii de 1700 de ani.
    - ei nu invata nimic.
    - nu fac scoli.
    - sunt tarani needucati care nu au descoperit nimic.
    - catolicii au lipsa profunda si cronica de logica...nu au facu matematica in scoala deloc.

    Acuma de ce fugim in urma unor fascisti...can poporul cel mai mare al europei...poporul crestin ortodox este azi exterminat cu rapiditate...1000 de tati de familie crestini ortodocsi sunt ucisi in fiecare zi de razboiul catolicilor impotricva ortodocsilor in Ucraina?

    Catolicii au devenit in REuropa o minoritatre...mai putin de 150 de milioane de oameni se mai declara catolici...
    In schimb poporul crestin ortodox este majoritar in Europa cu 220 de milioane de suflete....
  • IC XC NI KA 18.02.2023 21:00
    https://www.chilieathonita.ro/2023/02/18/sinteza-saptamanii-si-moartea-sf-valeriu-gafencu-marturia-domnului-nicolae-itul/
  • Vasile Pdure 18.02.2024 13:14
    SFÂNTUL ÎNCHİSORILOR! İnterzis ai cinsti memoria! În țara mea! În țara lui, pe care a iubit-o atât de mult! Pentru care s-a jertfit ca noi să fim liberi.
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  5. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  6. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  7. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  8. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  9. Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

  10. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”