16 noiembrie: Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. VIDEO

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este pomenit în calendarul creștin-ortodox la data de 16 noiembrie.

Este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și unul din cei patru evangheliști, alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca și Sfântul Evanghelist Marcu, care au scris despre viața și activitatea Mântuitorului.

Sfântul Apostol Matei era fiul lui Alfeu, locuia în Capernaum, pe vremea când Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii și era vameș. Martor al minunilor săvârșite de Iisus, a urmat chemării: "Vino după mine" pe care i-o adresează Mântuitorul.

A fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalți trei evangheliști, pentru a-i fi acoperită viața de vameș, așa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele.

Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri. Iar Sfântul Evanghelist Matei spune despre sine: "Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El" (Matei cap. 9,9).

Fiind învățat, a scris una dintre cele patru Evanghelii ce alcătuiesc Noul Testament, în limba aramaică, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (ani 43-44). 

A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos

Eusebiu și Sfântul Epifanie ne mărturisesc că Matei a scris Evanghelia în limba aramaică și in limba greacă. Din Martirologiul roman aflăm că a murit ca martir în Etiopia, fiind ars pe rug de păgâni. Din textele apocrife care vorbesc despre trecerea sa la cele veșnice, aflăm că a suferit moarte de martir în Pont.
 
Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Matei, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul 1

Pe ucenicul Domnului și luminătorul a toată lumea, pe Matei Apostolul, să-l lăudăm credincioșii, ca pe cel ce pe păgâni din închinarea idolilor la adevăratul Dumnezeu prin Evanghelie i-a întors. Pentru aceasta cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Icosul 1

Având sufletele întinate de gânduri și de cuvinte rele, cu dumnezeiescul dar pe care l-ai primit de la Hristos, curățește-le, propovăduitorule al Domnului Matei, ca fiind curate să-ți aducă ție cântare vrednică așa:
Bucură-te, cel ce din vameș, apostol ai devenit;
Bucură-te, că de la vamă ai fost chemat la ucenicie;
Bucură-te, că de la Iisus ai auzit chemarea: „Urmează-Mi”;
Bucură-te, că îndată, toate lăsându-le, pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, că pe Hristos în casa ta L-ai primit;
Bucură-te, că de El ai fost luminat;
Bucură-te, că prin tine mulți păcătoși au fost miluiți;
Bucură-te, că împreună cu toți apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că de lume te-ai despărțit și pe Hristos în inima ta L-ai primit;
Bucură-te, că lumină neamurilor te-ai făcut;
Bucură-te, că Evanghelia ta pe mulți din întuneric i-a scos;
Bucură-te, că pe Hristos până la marginile lumii L-ai propovăduit;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 2-lea

Cu cuvântul Evangheliei, Matei prealăudate, din întunericul înșelăciunii ai scos popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învățat a vâna pe oameni la credința Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu limbă de foc te-ai arătat arzând înșelăciunea, preaînțelepte Matei, pururea fericite, primind înfățișarea Mângâietorului, care în ființă a venit la tine. De aceea ai făcut să se teamă toată mintea celor ce ascultau al tău cuvânt, când slava celui Atotputernic ai propovăduit. Pentru acestea lăudăm darul luat și ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe țări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că pe păgânii parți, prin Evanghelie, i-ai luminat;
Bucură-te, că pentru Evanghelie cu foc ai fost ars;
Bucură-te, că după mulți ani de propovăduire sângele pentru Hristos ți-ai vărsat;
Bucură-te, trâmbița Duhului cea luminată;
Bucură-te, preafericite al Cuvântului slujitor;
Bucură-te, dumnezeiesc vistiernic al adevărurilor celor mai presus de înțelegere;
Bucură-te, fântână a dumnezeieștilor predanii;
Bucură-te, râu care izvorăști apele cunoștinței de Dumnezeu;
Bucură-te, că în tot pământul a ieșit vestirea ta cea dumnezeiască;
Bucură-te, luminător al Bisericii, de Dumnezeu așezat;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 3-lea

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Matei, și cu osârdie, de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învățăturii Lui, și tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lui Hristos Celui ce te-a chemat la ucenicia cerească ai urmat cu osârdie, de Dumnezeu primite, toată îndeletnicirea grijii pământești de îndată lepădând-o, că luând cunoștință de Împărăția cea de sus, te-ai îndepărtat de cele de jos și de mărirea deșartă, evanghelist din vameș făcându-te. Pentru aceasta de la toți auzi unele ca acestea:
Bucură-te, preacald rugător pentru toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Matei, al mântuirii păzitor;
Bucură-te, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii și cu toți sfinții cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos păzitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a propovăduirii lui Hristos;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credința cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereștii cunoștințe;
Bucură-te, învățătorul dreptei credințe;
Bucură-te, prin care Domnul Iisus Hristos Se sălășluiește;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 4-lea

Cu trâmbița evanghelicelor tale cuvinte ai adus pe oameni la cunoștința de Dumnezeu, pururea pomenite Matei Apostole, și adunările înșelăciunii de pe pământ le-ai alungat și în unirea gândului pe credincioși i-ai îndreptat. Pentru aceasta cinstim sfântă pomenirea ta, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Prin cuvântul Evangheliei, templele idolești în biserici lui Dumnezeu le-ai prefăcut, Preacinstite Apostole Matei, și în ele ai sfințit pe fiii botezului pe care darul i-a înnoit prin apă și prin Duh. Pentru aceasta cântăm ție laudele acestea:
Bucură-te, că ai răstignit cele lumești și întru tine viețuiește Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul păgânătății s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, unitule cu Dumnezeu;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor lui Dumnezeu i-ai adus;
Bucură-te, degrabă ascultător al celor ce cu credință te cheamă;
Bucură-te, că ai fost întrarmat cu limba de foc a Duhului Sfânt;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos luminat ai scris;
Bucură-te, că din nesfârșita bogăție a Duhului te-ai împărtășit;
Bucură-te, că pe toți să se închine Sfintei Treimi îi înveți;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 5-lea

Din adâncul răutății celei mai de jos, la înălțimea cea preaînaltă a virtuții, ca un vultur ce zboară sus în chip minunat, ai alergat, Matei prealăudate; că ai urmat lui Hristos, Cel ce a acoperit cerurile cu bunătatea și a umplut de cunoștința Sa tot pământul; următor Lui întru toate te-ai arătat, binevestind pacea, viața și mântuirea, celor ce s-au plecat cu dreaptă credință dumnezeieștilor porunci. Întru care îndreptează-ne și pe noi, cei ce împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Celui ce întâi a scris Evanghelia lui Hristos și a luminat toată făptura cea de sub cer, lui Matei preaînțeleptul și tăinuitorul cel preaales al Domnului și vestitorul dumnezeieștilor învățături, toți credincioșii cu dragoste să-i cântăm:
Bucură-te, prin care credința s-a răspândit;
Bucură-te, prin care rătăcirea a fost zădărnicită;
Bucură-te, păzitorul Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, cel dintâi scriitor al dumnezeieștii Evanghelii;
Bucură-te, tăinuitorul cel preaales al tainelor cerești;
Bucură-te, stea strălucitoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, biruitor nebiruit al credințelor păgânești;
Bucură-te, împodobitorul Bisericilor;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, luminat doctor al celor bolnavi;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 6-lea

Auzind glasul Cuvântului ce S-a întrupat, ai părăsit deplin tulburarea celor pământești și iconom al harului te-ai arătat, propovăduitor de Dumnezeu primit, Fericite Apostol Matei. Pentru aceasta, împreună cu toate cetele cele cerești, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Lepădând câștigurile cele cu nelegiuire ale vameșului și luând Crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, Fericite Matei. Pentru aceasta ai primit bogăția cea neîmpuținată a harului, din care cu îndestulare reverși celor ce cu dragoste te laudă:
Bucură-te, al dumnezeieștii Întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minții;
Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereștilor comori;
Bucură-te, cel ce ești învățătură de trebuință celor ce învață;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, al Bisericii lui Dumnezeu stâlp neclintit;
Bucură-te, cel ce pe credincioși cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovnicești;
Bucură-te, al Cuvântului Celui Întrupat strălucit văzător;
Bucură-te, binevestitor al vieții celei veșnice;
Bucură-te, că celor ce erau sub Lege harul le-ai propovăduit;
Bucură-te, trâmbița cea fără de tăcere a Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 7-lea

Aurul părăsindu-l cu adevărat, și pe Hristos iubind, Sfinte Apostole Matei, te-ai arătat luminător până la marginile lumii și din vameș te-ai arătat apostol mărit, ucenic fiind și propovăduitor al credinței, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

De Cuvântul Tău cel ipostatic, Dumnezeule, fiind învățat ucenicul cel văzător de Dumnezeu, a risipit înțelepciunea cea lumească cu dumnezeiasca înțelepciune a Evangheliei Tale, pe toți învățându-ne laude să-Ți aducem. Pentru aceasta, cu bucurie îi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, gură de Dumnezeu grăitoare;
Bucură-te, al tainelor lui Dumnezeu vestitorule;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuiește sufletele noastre;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăiești cele dumnezeiești;
Bucură-te, a Mângâietorului cinstit glas;
Bucură-te, doborârea înțelepciunii celor înțelepți;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuți;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, cel prin care Duhul Sfânt ne luminează;
Bucură-te, că ai fost încredințat a întocmi în scris învățăturile lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 8-lea

Cu darul cel dat ție de la Dumnezeu, Matei de Dumnezeu văzătorule, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile se vindecă, mulțimea patimilor sufletești se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Lepădând jugul cel urât al vămii, Matei Apostole, la jugul dreptății te-ai supus și te-ai arătat iscusit negustor, bogăție adunând înțelepciunea cea din înălțime, și tuturor ai propovăduit Cuvântul adevărului, arătând în scris ceasul Judecății. Pentru aceasta toți creștinii îți cântă:
Bucură-te, lumina celor întunecați cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciți;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător și propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor lui Hristos preaales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, gură care vestești pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, iconomia frumuseții celei întâi închipuite;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 9-lea

Cu arzătoare râvnă, Apostole Sfinte, ai plecat să împlinești porunca propovăduirii Evangheliei și primind înștiințare de la Dumnezeu să vestești Evanghelia în cetatea Mirmina din ținutul parților, îndată ai mers acolo, pe toți învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

În post și rugăciune, pe munte multe zile nevoindu-te, Apostole al lui Hristos Matei, ca un prunc ți S-a arătat Ziditorul a toate și toiag în mâinile tale dând ți-a poruncit să mergi la parți, în cetatea Mirmina, și în fața bisericii de acolo toiagul să-l sădești pentru a arăta minunile Lui. Și tu, întru toate ascultător făcându-te, de la toți auzi unele ca acestea:
Bucură-te, rug aprins ce cuvântul Evangheliei arăți;
Bucură-te, că Evanghelia la parți și mezi ai vestit;
Bucură-te, că în cetatea Mirmina de Dumnezeu ai fost trimis;
Bucură-te, că de vedenii preaînalte te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pe împărăteasa cetății de demonul cel cumplit o ai izbăvit;
Bucură-te, că pe duhurile necurate le-ai certat;
Bucură-te, că și pe copii i-ai izbăvit;
Bucură-te, că, ascultând porunca, toiagul în cetate l-ai sădit;
Bucură-te, că toiagul îndată a prins rădăcini și copac mare s-a făcut;
Bucură-te, că minuni multe cu puterea lui Hristos ai făcut;
Bucură-te, că împăratul cel idolatru la multe patimi te-a supus;
Bucură-te, că viața pentru Hristos prin foc ți-ai dat;
Bucură-te, că prin minunile de la sfintele tale moaște și împăratul nelegiuirea a părăsit și pe Hristos adevărat Dumnezeu L-a mărturisit;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 10-lea

Cine te-a învățat a grăi așa, Sfinte Apostole Matei? Cine ți-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Se înspăimântează toată mintea de propovăduirea ta, pe care ai trâmbițat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos și văzătorule al celor de sus, cel ce ești cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne miluiește pe noi;
Bucură-te, că prin ajutorul tău, tiranul satana se izgonește de la noi;
Bucură-te, că bolile cele sufletești și trupești le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, raza cea luminoasă a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiți;
Bucură-te, sănătatea celor bolnavi;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru, al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 11-lea

Cu voință neslăbită, Matei Preasfințitul, asemenea Chipului dumnezeiesc făcându-se, lumea cea din întuneric o a tras ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cel de lumină purtător și de bucurie dătător, Fericite Matei, Apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta rază de tămăduire strălucește nouă, celor ce cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic care strălucești cu raze de aur;
Bucură-te, celor întristați în necazuri ajutător;
Bucură-te, cel ce ești izgonitor înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel mare al mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea strălucită a cuvioșilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor sfinților;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule și folositorule al tuturor ortodocșilor;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 12-lea

Ai strălucit, Apostole, luminos ca soarele cu razele Duhului și toată lumea o ai luminat, Fericite, cu cunoștința de Dumnezeu și ai alungat negura mulțimii zeilor, Matei preaînțelepte. Pentru aceasta prealuminata ta prăznuire săvârșind, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Toate neamurile mulțumim ție, mărite Apostole Matei, că prin cuvântul Evangheliei, pe care tu cel dintâi l-ai cuprins în scris, de la pământ la cer ne-ai ridicat, și de la slujirea vrăjmașului depărtându-ne, la cunoștința Adevăratului Dumnezeu ne-ai adus. Pentru aceasta laudă cu mulțumire îți aducem, cântând unele ca acestea:
Bucură-te, Apostole Matei, nume preascump și dulce nouă drept-credincioșilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor ereziilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare al Bisericii;
Bucură-te, cel ce ne adăpi cu apa cea vie a Evangheliei;
Bucură-te, luminătorule al lumii;
Bucură-te, cel ce ne izbăvești pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce ne izbăvești pe noi de vicleșugul vrăjmașului;
Bucură-te, că tu pe toți îi înveți să se închine Sfintei Treimi;
Bucură-te, că toate neamurile prin tine vin în Biserica lui Iisus Hristos;
Bucură-te, cel ce la sfârșitul vieții noastre ne ajuți ca prin pocăință să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Sfinte și mărite Apostol Matei, cu lacrimi alergăm la sprijinul tău, ca prin rugăciunile tale, cele de Dumnezeu primite, să ne izbăvești pe noi de chinurile cele veșnice, prealăudate, și luminii raiului să ne învrednicești, ca împreună cu tine neîncetat să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Având sufletele întinate de gânduri și de cuvinte..., Condacul 1: Pe ucenicul Domnului și luminătorul...,

Icosul 1

Având sufletele întinate de gânduri și de cuvinte rele, cu dumnezeiescul dar pe care l-ai primit de la Hristos, curățește-le, propovăduitorule al Domnului Matei, ca fiind curate să-ți aducă ție cântare vrednică așa:
Bucură-te, cel ce din vameș, apostol ai devenit;
Bucură-te, că de la vamă ai fost chemat la ucenicie;
Bucură-te, că de la Iisus ai auzit chemarea: „Urmează-Mi”;
Bucură-te, că îndată, toate lăsându-le, pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, că pe Hristos în casa ta L-ai primit;
Bucură-te, că de El ai fost luminat;
Bucură-te, că prin tine mulți păcătoși au fost miluiți;
Bucură-te, că împreună cu toți apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că de lume te-ai despărțit și pe Hristos în inima ta L-ai primit;
Bucură-te, că lumină neamurilor te-ai făcut;
Bucură-te, că Evanghelia ta pe mulți din întuneric i-a scos;
Bucură-te, că pe Hristos până la marginile lumii L-ai propovăduit;
Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!

Condacul 1

Pe ucenicul Domnului și luminătorul a toată lumea, pe Matei Apostolul, să-l lăudăm credincioșii, ca pe cel ce pe păgâni din închinarea idolilor la adevăratul Dumnezeu prin Evanghelie i-a întors. Pentru aceasta cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei! și se face otpustul.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Tabără Octavian-Adrian 16.11.2023 07:47
    Dupa principiul KISS (Keep It Simple, Stupid) din programare, sugerez si eu https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%2Fpfbid0PJJYipfxXdqr36kULugpWUEZv78VgaboWhyK2RURH2teKoVRF84sPaysJUkd2VDsl
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?