15 septembrie: Sfântul Iosif de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al pompierilor militari, Sfântul Mare Mucenic Nichita din Tracia, Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filotheu)
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita
Sfântul
Mare Mucenic Nichita (victoriosul) era got (trib de origine germană). S-a născut și a trăit pe
malurile Dunării și a suferit pentru Hristos în anul 372. Credința
creștină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ținutul goților.
Sfântul Nichita credea în Hristos și a acceptat Botezul din partea
episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic
(Niceea, 325). Goții păgâni începură să se opună răspândirii
creștinismului, ceea ce a avut drept consecință o dezbinare
dezastruoasă pentru ambele părți.
După victoria lui Fritigern (făcătorul de pace) de la Adrianopol, aflat în fruntea unei armate creștine
și învingător împotriva păgânului Atanaric și a împăratului Valens, credința creștină a început
să se răspândească tot mai mult printre goți, stabiliți pe atunci în Tracia. Episcopul arian Ulfila,
care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got și a tradus
în limba gotă multe cărți preoțești. Sfântul Nichita a avut o lucrare
puternică printre discipolii săi goți la răspândirea creștinismului.
Prin propriul exemplu și prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulți
păgâni la credința creștină.
Totuși, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să
își adune forțele, să se întoarcă în patria sa și să-și recâștige
vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe
creștini și să îi persecute.
Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân
și a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat
de flăcări și a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un
prieten al mucenicului, un creștin pe care îl chema Marian, a recuperat
trupul Sfântului Nichita și l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost
transferat la Constantinopol. O parte din moaștele Marelui Mucenic
Nichita au fost mai târziu mutate la mănăstirea Vysokie Decani în
Serbia. Sfântul Nichita a primit de la Hristos o nepieritoare coroană
de preamărire în anul 372.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filotheu) preotul
Acesta era dintr-un sat ce se chema Mirmicos, din locul ce se cheamă
Opsichiu, și purta nume asemenea cu al maicii sale, pe care o chema
Teofila. Însurându-se și făcându-se tată de copii, s-a învrednicit și a
fost făcut preot. Și nevoindu-se cu postul și cu rugăciunea, a ajuns
făcător de minuni: la vreme de lipsă a dat pâine celor flămânzi, a
prefăcut apa din râu în vin, și a mutat o piatră foarte mare cu cuvântul
său. Iar la un an după adormirea sa, fiind mutat în alt loc, și-a
întins mâinile ca și cum ar fi fost viu, și apucându-se de umerii a doi
preoți ce aveau să-l mute, s-a sculat pe picioare, și pășind de trei ori
s-a mutat, și s-a așezat în locul în care și acum zace. Și izvorăște
necontenit mir, dând minunată dovedire de viața sa îmbunătățită.Mai mulți sfinți la Calendar-Ortodox.ro
Sfântul Iosif de la Partoș este cinstit în Biserica Ortodoxă pe 15 septembrie. Despre viața sa aflăm mai multe de pe siteul Doxologia.ro, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei:
„Sfântul Iosif de la Partoș s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza Dalmației, dintr-o familie de creștini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de mic, mama sa i-a dat o creștere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să învețe carte.
Când avea 15 ani, tânărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoință călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos și intră în obștea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovnicești, îmbracă schima marelui și îngerescului chip sub numele de Iosif.
La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit mulți ani de zile, împreună cu numeroși alți monahi greci, români și macedoneni. Acolo a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, postul desăvârșit, privegherea de toată noaptea, ascultarea și smerenia. Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi și mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvârșirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfințenia vieții sale avea încă și darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru această era chemat în multe mănăstiri atonite și vindecă pe călugări de grele suferințe trupești.
Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinții au chemat în obște pe Cuviosul Iosif Valahul și, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Și era atât de iscusit povățuitor de suflete, încât ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântului Ștefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă înțelepciune șase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuș din Athos, renumită ctitorie a domnilor Țării Românești, unde se nevoiau mulți călugări români și macedoneni.
După ce formează numeroși fii duhovnicești, se retrage în liniște în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposând mitropolitul Timișoarei, românii din Banat, călăuziți de Duhul Sfânt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deși avea 80 de ani, fiind vestit în toate țările balcanice și cinstit ca sfânt încă din viață.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de mitropolit al Timișoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind și povățuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credință, înțelept la cuvânt, blând la inimă și neadormit în rugăciune. A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor unor credincioși, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timișoarei. Căci, ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.
În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoș. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 și se face pomenirea lui la 15 septembrie".
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.