Părintele Cleopa:
Predică la Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)
Ioan 4, 5-42:
„În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis:
Eu sunt,
Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii."
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită, a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob.
În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Lui negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și, printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în DUH și în ADEVĂR, zicându-i: „Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în DUH și în ADEVĂR“ (Ioan 4, 23).
Să vedem ce înseamnă a ne ruga „în duh“?
Rugăciunea cu fapta
A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu MINTEA din ADÂNCUL INIMII se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh.
Ce înseamnă a ne ruga în adevăr?
Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este ÎNDOIT, fiind alcătuit din SUFLET și din TRUP.
Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută, se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr.
Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice:
„Toate poruncile Tale sunt adevăr“ (Psalm 118, 86).
„Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici“
Să vedem cine era această femeie și cum a fost câștigată de Mântuitorul pentru împărăția cerurilor. Samarineanca și toți locuitorii din provincia Samaria făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de Templul din Ierusalim și respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni era o veche dușmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat, Care i-a zis: „Dă-Mi să beau!“. Pe lângă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați în desfrânare și acum avea pe al șaselea. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrânată în fapte, ea aștepta venirea Mîntuitorului în lume, era însetată de „apa vie“ a credinței în Hristos și se INTERESA cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.
Să vedem acum în ce fel a vânat Mântuitorul la credință pe samarineanca aceasta păgână și păcătoasă.
Mai întâi, Domnul i-a făgăduit femeii „apa cea vie“, adică învățătura Sfintei Evanghelii.
Și după ce femeia a CREZUT în puterea mântuitoare a Evangheliei, îi zice Mântuitorului cu glas smerit și rugător: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez“ (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingându-se ca o săgeată de inima samarinencei, i-au deșteptat credința în suflet.
Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună,
căci credința, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17).
Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința păcatelor?
Prin MĂRTURISIRE.
Prin câteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească, Mântuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci, după ce i-a zis femeii: „Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici“, samarineanca a mărturisit: „Nu am bărbat“, adică sunt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrânare cu cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!
„Nu cumva acesta este Hristosul?“
Vedeți cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeți cât de mare este puterea Spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât DOUĂ virtuți principale:
credință tare în Dumnezeu și pocăință,
adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință și înnoirea vieții prin fapte bune.
Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, și-a recunoscut păcatele și a cerut „apa cea vie“, adică Botezul creștin, harul Duhului Sfânt și învățarea Evangheliei.
Dar NU s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, O B L I G A T O T I E pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică MĂRTURISIREA Evangheliei lui Hristos.
Căci, fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în auzul tuturor:
„Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut.
Nu cumva acesta este Hristosul?
Și au ieșit din cetate și veneau către El“ (Ioan 4, 29-30).
Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce M Ă C A R pe copiii și soții lor în sărbători la biserică sau la Spovedanie în sfintele posturi?
Dar cât de puțin își împlinesc credincioșii noștri această datorie!
Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților, pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotini. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei, Iosif și Fotinos, și surorile ei, Fotis și Fotos. Apoi, râvnind pentru Hristos, au plecat toți la Cartagina și de acolo la Roma, predicând cu bărbăție cuvântul Evangheliei și convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos.
Auzind de aceasta, împăratul roman Nero i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi, văzând că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26 februarie.
Apa vie a dreptei credințe
Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toți. În această Evanghelie, preoții învață cu câtă înțelepciune trebuie să câștige sufletele oamenilor pentru viața veșnică, știind că nu este meșteșug mai mare și mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoși la pocăință.
În Evanghelia de astăzi, creștinii buni învață că „apa cea vie“, dătătoare de viață a credinței ortodoxe și toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieții, care este Biserica. Aici ne așteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm și să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele și să-I cerem iertare și mântuire.”
Hristos a Înviat!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Predică la Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)
Ioan 4, 5-42:
„În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis:
Eu sunt,
Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii."
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită, a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob.
În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Lui negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și, printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în DUH și în ADEVĂR, zicându-i: „Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în DUH și în ADEVĂR“ (Ioan 4, 23).
Să vedem ce înseamnă a ne ruga „în duh“?
Rugăciunea cu fapta
A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu MINTEA din ADÂNCUL INIMII se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh.
Ce înseamnă a ne ruga în adevăr?
Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este ÎNDOIT, fiind alcătuit din SUFLET și din TRUP.
Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută, se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr.
Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice:
„Toate poruncile Tale sunt adevăr“ (Psalm 118, 86).
„Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici“
Să vedem cine era această femeie și cum a fost câștigată de Mântuitorul pentru împărăția cerurilor. Samarineanca și toți locuitorii din provincia Samaria făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de Templul din Ierusalim și respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni era o veche dușmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat, Care i-a zis: „Dă-Mi să beau!“. Pe lângă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați în desfrânare și acum avea pe al șaselea. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrânată în fapte, ea aștepta venirea Mîntuitorului în lume, era însetată de „apa vie“ a credinței în Hristos și se INTERESA cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.
Să vedem acum în ce fel a vânat Mântuitorul la credință pe samarineanca aceasta păgână și păcătoasă.
Mai întâi, Domnul i-a făgăduit femeii „apa cea vie“, adică învățătura Sfintei Evanghelii.
Și după ce femeia a CREZUT în puterea mântuitoare a Evangheliei, îi zice Mântuitorului cu glas smerit și rugător: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez“ (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingându-se ca o săgeată de inima samarinencei, i-au deșteptat credința în suflet.
Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună,
căci credința, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17).
Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința păcatelor?
Prin MĂRTURISIRE.
Prin câteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească, Mântuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci, după ce i-a zis femeii: „Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici“, samarineanca a mărturisit: „Nu am bărbat“, adică sunt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrânare cu cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!
„Nu cumva acesta este Hristosul?“
Vedeți cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeți cât de mare este puterea Spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât DOUĂ virtuți principale:
credință tare în Dumnezeu și pocăință,
adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință și înnoirea vieții prin fapte bune.
Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, și-a recunoscut păcatele și a cerut „apa cea vie“, adică Botezul creștin, harul Duhului Sfânt și învățarea Evangheliei.
Dar NU s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, O B L I G A T O T I E pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică MĂRTURISIREA Evangheliei lui Hristos.
Căci, fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în auzul tuturor:
„Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut.
Nu cumva acesta este Hristosul?
Și au ieșit din cetate și veneau către El“ (Ioan 4, 29-30).
Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce M Ă C A R pe copiii și soții lor în sărbători la biserică sau la Spovedanie în sfintele posturi?
Dar cât de puțin își împlinesc credincioșii noștri această datorie!
Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților, pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotini. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei, Iosif și Fotinos, și surorile ei, Fotis și Fotos. Apoi, râvnind pentru Hristos, au plecat toți la Cartagina și de acolo la Roma, predicând cu bărbăție cuvântul Evangheliei și convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos.
Auzind de aceasta, împăratul roman Nero i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi, văzând că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26 februarie.
Apa vie a dreptei credințe
Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toți. În această Evanghelie, preoții învață cu câtă înțelepciune trebuie să câștige sufletele oamenilor pentru viața veșnică, știind că nu este meșteșug mai mare și mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoși la pocăință.
În Evanghelia de astăzi, creștinii buni învață că „apa cea vie“, dătătoare de viață a credinței ortodoxe și toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieții, care este Biserica. Aici ne așteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm și să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele și să-I cerem iertare și mântuire.”
Hristos a Înviat!
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%2Fpfbid0k8GWfPVxUWxESy5krV4xHi3YGWrmrsFZ5Qp76AtejDtj8rMtuQxkzDUXFud7zD5bl