13 iulie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul Domnului care a vestit Nașterea Mântuitorului și Învierea Sa

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acest înger al Domnului s-a arătat femeilor mironosițe șezând pe piatra mormântului și spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos.

Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuiește a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie, iar acum, iarăși același sobor al lui se înnoiește întru Sfânta Biserică și iarăși se pomenesc și se preamăresc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.

Acesta l-a învățat pe Moise în pustie scrierea cărților, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintâi -, viața aceluia și a celor ce au fost după dânsul. L-a învățat a scrie despre toți anii și neamurile cele de mai înainte, despre potop și despre despărțirea limbilor. L-a mai povățuit pe el să înțeleagă rânduiala corpurilor cerești, stihiile, aritmetica, geometria și toată înțelepciunea. Acesta a tâlcuit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împărați și împărății, și care se închipuiau prin felurite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului și despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.

Acesta s-a arătat Sfintei și dreptei Ana, care se tânguia între pomii cei din grădină pentru nerodirea sa, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu; și a zis către dânsa: „Ano, Ano, rugăciunea ta s-a auzit și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată, întru care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Numele ei va fi Maria și prin ea se va da mântuirea lumii". Asemenea s-a arătat și Sfântului și dreptului Ioachim, care postea în pustie. Și i-a spus același cuvânt ca și Sfintei Ana, că vor naște pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia, Care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.

Acest mare arhanghel, când s-a născut dumnezeiasca pruncă din părinții cei neroditori, i-a fost păzitor pus de Dumnezeu, iar când a fost dusă în biserică, el o hrănea, aducându-i hrana cea de toate zilele. Acesta s-a arătat Sfântului Zaharia arhiereul, stând de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, și i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrânită de zile multe, și nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului, și a legat cu amuțire limba celui ce nu credea, până la vremea împlinirii cuvintelor sale.

Acest înaintestătător al Domnului, trimis fiind de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrânul Iosif, și i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh. Acesta i s-a arătat și lui Iosif în vis, încredințându-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care străjuiau împrejurul turmelor, și le-a zis: Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii! Apoi îndată a cântat cu mulțimea oștilor cerești:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Despre acest înger se mai povestește că s-a arătat din cer Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină, de vreme ce numele acesta de Gavriil se tâlcuiește puterea lui Dumnezeu; de aceea și Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale și aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoințe. Iar Domnul nostru, fiind atunci în nevoințe și rugându-se mai fierbinte, avea trebuință de întărire.

Acest înger s-a arătat femeilor mironosițe șezând pe piatra mormântului și spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii și al Nașterii Domnului, acela s-a arătat vestitor și al Învierii Lui. Acesta s-a arătat și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i despre apropierea cinstitei ei adormiri și de mutarea ei de la cele pământești la cele cerești; și i-a dat ei o stâlpare purtătoare de lumină din rai.

Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea cea veche cât și din cea nouă, pomenindu-le Sfânta noastră Biserică și știind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuiește acum prăznuire sobornicească, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se deștepte spre osârdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea și ajutorul mijlocitorului celui atât de mare și de binefăcător al neamului omenesc, și ca să ia, cu rugăciu­nile lui, iertare de păcate de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.

Sursa: Viețile Sfinților

Notă - Despre Sfântul Arhanghel Gavriil, vezi cuvântul mai pe larg în 26 ale lunii martie, în care zi se săvârșește întâiul lui sobor. Iar pentru care pricină s-a așezat acest al doilea sobor, de aceasta nu avem înștiințare, negăsindu-se nimic în scripturile vechi bisericești. Se pare însă că atunci când în Constantinopol și în celelalte tari grecești s-au zidit cinstite biserici prin felurite locuri în numele acestui Sfânt Arhanghel, atunci și prăznuirea soborului său cel pus în Postul Mare după Buna Vestire, s-a mutat la această zi a lunii, deoarece atunci vremea Marelui Post oprește prăznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate săvârși aceasta mai cu libertate. Precum și pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, care s-a pristăvit în 14 zile ale lunii septembrie, în ziua înălțării Cinstitei Cruci, pentru praznicul și postul ce se ține în acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.

Tot pe 13 iulie, odată cu Soborul Arhanghelului Gavriil, Biserica Ortodoxă mai prăznuiește următorii sfinți: Cuviosul Ștefan Savaitul; Cuvioasa Sara din Egipt; Sfânta Muceniță Sira; Sfânta Golinduhia (Maria) Mărturisitoarea.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr în Piața Universității 1990 cu Răzvan Ionescu:

Generalul Radu Theodoru: Sunt ceea ce sunt datorită lui Eminescu

Eminescu este Biblia Românismului

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Cronicar Ortodox 13.07.2024 22:55
    https://www.facebook.com/100014326395458/posts/
    pfbid0ynd1iZGvxgUGe9tPUSpREexSRCX6Ryj4Xh8oFF
    HXruj8BWKYEJFXNVP3x1RxZ4aVl/
  1. ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

  2. PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea

  3. Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vax - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”

  4. NICUȘOR DAN NU MERGE LA DAVOS! Vin 65 de șefi de stat și de guvern, începînd cu Trump. Nu și din România!

  5. SALVAT DE SPP! După Iași, Bolojan huiduit masiv și la Botoșani. Ilie-Sărăcie a fost scos de SPP-iști prin spatele Primăriei pentru a scăpa de protestatari iar apoi a plecat la Barajul Costești – VIDEO. BTI: Să-i vedem în stradă la Hora Unirii!

  6. Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

  7. CERUL ROMÂNESC, plin de Nemuritori. ÎNCĂ UN NEMURITOR A PLECAT LA CER: Vasile Jacques Iamandi, Deținut Politic și Legionar de Legendă: ”Niciodată nu mi-a fost frică de moarte!”

  8. ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO

  9. Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO

  10. Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război

Ultima oră

17:45

Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

17:31

Luminița Arhire: PRECIZIE PREZIDENȚIALĂ

15:36

Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

14:30

18 ianuarie: Nașterea lui Ioan Slavici, clasicul literaturii române și ziaristul militant pentru cauza românească în Transilvania, închis de unguri pentru „propagandă românească”

14:10

18 ianuarie: Începutul Revoluției de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. VIDEO: Filmul artistic istoric TUDOR

13:55

ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

13:32

ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO

13:05

Recunoștința – începutul bun al îndumnezeirii. Gând de duminică – Pilda celor zece leproși

12:10

18 ianuarie: Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

23:10

Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vax - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”

21:40

CERUL ROMÂNESC, plin de Nemuritori. ÎNCĂ UN NEMURITOR A PLECAT LA CER: Vasile Jacques Iamandi, Deținut Politic și Legionar de Legendă: ”Niciodată nu mi-a fost frică de moarte!”

20:35

PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea

19:30

In Memoriam Răzvan Ionescu (1955-2026) - un apologet al artei creștine. Condoleanțele Patriarhiei Române și o emisiunea extraordinară din 1990: Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr și Fenomenul anticomunist Piața Universității - AUDIO/VIDEO

18:30

NICUȘOR DAN NU MERGE LA DAVOS! Vin 65 de șefi de stat și de guvern, începînd cu Trump. Nu și din România!

17:32

SALVAT DE SPP! După Iași, Bolojan huiduit masiv și la Botoșani. Ilie-Sărăcie a fost scos de SPP-iști prin spatele Primăriei pentru a scăpa de protestatari iar apoi a plecat la Barajul Costești – VIDEO. BTI: Să-i vedem în stradă la Hora Unirii!