Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) a fost parte a conflictului otomano-muntean și parte a campaniei otomane din august – octombrie 1595, ce avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) și transformarea Țării Românești și Moldovei în provincii otomane (Enciclopedia României).
Mihai Viteazul atacă în zorii zilei de 13 august 1595 cu grosul oștirii sale (circa 10.000 de oameni), în timp ce Albert Király cu oamenii săi alcătuiau rezerva. (…) În jurul orei 11 dimineața a pornit un atac puternic al ienicerilor, care i-au respins pe oștenii lui Mihai. Ienicerii trec Neajlovul și capturează unsprezece tunuri creștine.
Hasan pașa, cu aproximativ 10.000 de oșteni, încearcă o învăluire largă prin partea de vest, iar Mehmet pașa face același lucru prin est.
Trupele lui Mihai se retrag puțin, în ordine. Armata creștină e dispusă în formă de triunghi, cu vârful spre inamic. După ce reușesc să se regrupeze, aproape de locul unde se afla rezerva lui Király, oștenii lui Mihai resping efectivele lui Mehmed pașa și ale lui Hassan pașa, provocându-le pierderi considerabile și datorită celor două tunuri păstrate cu trupele de rezervă. Otomanii se retrag în dezordine, mulți cad în mlaștină și mor înecați, situație care dă posibilitatea lui Mihai să contraatace. Sunt recuperate tunurile și este creată o stare de degringoladă pe malul sudic al Neajlovului. Au fost ucise patru pașale, șapte sangeaci și 3.000 combatanți turci. S-au recuperat cele unsprezece tunuri pierdute și s-a capturat un steag turcesc verde, al profetului Mahomed, și cinci tunuri.
Episodul este sugestiv prezentat de cronicarul Baltazar Walter:
Era nevoie neapărat în clipa aceea de o acțiune eroică de ispravă măreață care să cutremure inimile păgânilor și să le înalțe pe ale creștinilor. Atunci mărinimosul Ion Mihai, invocând ocrotirea salvatoare a Mântuitorului, a smuls o secure sau suliță ostășească și pătrunzând el însuși în șirurile sălbatice ale dușmanilor străpunge pe un stegar al armatei, taie în bucăți cu sabia o altă căpetenie și luptând bărbătește se întoarce nevătămat. În acest timp, comandantul de oaste Király Albert, adunând pe rând pe ai săi, slobozește două tunuri în mijlocul celei mai dese grupări a dușmanului, deschizând o mare spărtură pe care ienicerii se străduiesc în zadar să o împlinească cu focurile lor de pușcă, pentru că de îndată două sute de unguri și tot atâția pedestrași cazaci, cu comandantul lor Cocea, năvălind cu furie, strică rândurile, aștern la pământ și taie oștile turcilor, pe când din spate și din coastă îi lovește cu bărbăție domnul cu ai săi, făcându-se așa mare învălmășeală, încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri și, în fugă, erau mânați spre tabără ca vitele. În această învălmășeală ce seamănă a fugă, Sinan-Pașa în partea din față a taberei cade de pe podul râului Neajlov, pierde doi dinți și se rostogolește fericit scăpând cu viață”(Enciclopedia României)
În scrisoarea către marele duce al Florenței, Ferdinando de Medici, Mihai Viteazul prezenta faptele astfel: „mă încăierai cu ei într-o bătălie în așa fel că ținu toată ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre rușinea lui Sinan pașa, căci în lupta aceea însuși Sinan pașa se prăvăli de pe cal într-o mlaștină foarte întinsă, de unde cu mare greutate fu scos ... Și după ce Sinan a îndurat o așa batjocură de la noi, se mânie foarte, și așa se hotărî să pornească cu toți ai săi asupra noastră. Deci eu văzând că nu voi putea ține piept, venii la Târgoviște” (Enciclopedia României)
Pierderile otomane au fost mari, trei conducători și-au pierdut viața pe câmpul de luptă: Haydar pașa, Mustafa pașa și Hüseyn bey, iar Satırcı Mehmed pașa, grav rănit, abia a reușit să scape cu fuga. Domnul muntean se retrage spre Valea Prahovei pentru că Bucureștiul și Târgoviște au fost ocupate imediat de către otomani. În tabăra de la Stoenești se așteaptă ajutoarele de la aliați.
În concluzie, putem vorbi de o mare victorie a Domnului Mihai Viteazul la Călugăreni, ținând cont de diferența uriașă dintre numărul creștinilor (10.000-16.000 oșteni munteni, steaguri boierești, unități de țărani, 4.000 oșteni unguri și secui, mercenari cazaci, 12 tunuri) și cel al otomanilor (50.000-60.0000). Mihai Viteazul și-a atins scopul de a-i opri sau cel puțin încetini în orice chip pe turci, pe care nu se aștepta să îi învingă, având în vedere numărul lor imens. Domnul Mihai a obținut, la Călugăreni, o victorie morală, cum spun criticii, care a dus la o victorie totală, mai târziu, la Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie), și în Bătălia de la Giurgiu 15-20 octombrie).
Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazu ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu "Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit "Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană "Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.
Este cunoscut faptul că Mihai Viteazul avea o relație specială cu Sfântul Nicolae, căruia i-a închinat mănăstirea Mihai Vodă din București, cum domnitorul i-a promis sfântului său prieten că va face, dacă îi va salva viața
Citiți aici CUM I-A SALVAT SF. NICOLAE VIAȚA DOMNULUI MIHAI VITEAZUL
VIDEO - MIHAI VITEAZUL - FILMUL:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
OBS: Nu Cristoiu a scris acel articol din Historia
Bozgorii sunt invidiosi cand apare adevarata istorie pe tapet sau ,,sticla"... Trebuie adus aminte celor care vor sa ingroape istoria Romaniei!
TRAIASCA ROAMANIA MARE!