Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război în Siria, s-a întâmplat ca ostile grecești să fie biruite de potrivnici; deci a fost dus în robie cu mulți alți ostași în cetatea Samara din ținutul Arabiei, care era lângă râul Eufratului. Acolo a fost aruncat în temniță cu lanțuri grele de fier. Deci, șezând în lanțuri, Petru își cerceta știința sa, și și-a adus aminte că de multe ori se gândea să se lepede de lume. Și a cunoscut că de aceea a slobozit Dumnezeu asupra lui acea pătimire și robie, deoarece nu s-a sârguit ca scopul său cel bun să-l aducă mai degrabă la îndeplinire. De aceea plângea și se tânguia mult, blestemându-și lenevirea sa și ocărându-se singur că pătimește unele ca acestea după vrednicie.

Deci, șezând mult timp în temniță și neavând nici o nădejde de scăpare din lanțuri, a început a se ruga cu căldură spre Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecățile Sale cele neștiute, să-l scoată pe el din legături, precum a scos pe Adam din iad și pe Apostolul Petru din temnița lui Irod. Și chema întru ajutor și mijlocirea cea mult puternică spre Dumnezeu, a marelui făcător de minuni, a Sfântului Ierarh Nicolae, grabnicul ajutător al celor ce sunt în primejdii. Căci avea de mult spre dânsul mare credință și dragoste, și adeseori se ruga lui cu nădejde, punând în rugăciune tare făgăduință că, de se va izbăvi de legături, nu se va mai întoarce în lume, nici nu va mai merge la casa sa, ci îndată se va duce acolo unde Dumnezeu îl va povățui spre nevoința monahicească. încă mai gândea și aceasta: că de l-ar scăpa pe el Dumnezeu, apoi s-ar duce la Roma și acolo la mormântul Sfântului și marelui Apostol Petru și-ar lepăda perii săi împreună cu lepădarea de lume.

Deci, rugându-se pentru aceasta, Petru cel legat adăuga și mare postire, primind numai la două sau trei zile puțină hrană. Iar odată a petrecut șapte zile flămând și, sfârșindu-se săptămâna postirii lui, i s-a arătat în vedenia visului arhiereul lui Hristos, Nicolae, și i-a zis: „Frate Petru, rugăciunea ta am auzit-o și am luat aminte la suspinul inimii tale și m-am rugat pentru tine milostivului și iubitorului de oameni, Dumnezeu; dar de vreme ce tu singur ai fost zăbavnic spre poruncile Lui, de aceea și El nu voiește ca să te dezlege pe tine din legături degrabă, ci îți rânduiește ție o mântuire mai bună. Iar de vreme ce împăratul și Stăpânul nostru i-a umplut de nădejde pe toți în Sfânta Sa Evanghelie, zicând: Cereți și veți lua; bateți și se va deschide vouă, deci nu înceta, cerând prin rugăciuni și bătând la ușa milostivirii Lui prin suspinuri, până ce, plecându-se spre milă, îți va da libertatea cerută, scăpându-te din legături și deschizându-ți ușile temniței celei încuiate; însă fii răbdător în rugăciune, așteptând mila lui Dumnezeu". Acestea zicându-le Sfântul Nicolae lui Petru cel legat și poruncindu-i să se întărească cu hrană, s-a făcut nevăzut.

Iar Petru, deșteptându-se din somn și primind hrană, s-a întors iarăși la rugăciune și mai cu dinadinsul se ruga ziua și noaptea, cu bună nădejde, și neîncetat chema pe Sfântul Nicolae, ajutătorul său. Iar după o vreme iarăși i s-a arătat în somn Sfântul Nicolae, cu chipul ca și cum ar fi întristat, zicând către dânsul cu glas lin și blând: „Frate Petre, să mă crezi pe mine că neîncetat m-am rugat bunătății lui Dumnezeu, dar nu știu cu ce judecăți și cu ce purtare de grijă zăbovește pentru izbăvirea ta; însă nu te deznădăjdui de milostivirea Lui, pentru că Milostivul Stăpân are obicei a îndelunga împlinirea cererii noastre, spre cel mai bun folos al nostru, ca nu cumva, primind cineva cererea degrabă, să nu bage în seamă darul Lui; și voiește ca și de alți plăcuți ai lui Dumnezeu să fie rugat pentru tine. Iar eu îți vestesc ție pe un rugător către dânsul prea puternic, pe care, de-l vei chema spre mijlocire, nu te vei lipsi de nădejde; pentru că el și eu cu dânsul, când ne vom ruga amândoi împreună pentru tine, cred că ne va auzi Iubitorul de oameni".

Iar Petru a zis Sfântului Nicolae: „Care este, sfinte stăpâne, acela care mai bine decât tine poate să se roage lui Dumnezeu? Pentru că toată lumea se mântuiește cu ale tale rugăciuni și folosiri și toate popoarele creștine, la tine scăpând, primesc prin tine izbăvire din primejdiile lor”. Atunci Sfântul Nicolae i-a zis lui: „Îl știi, Petre, pe dreptul Simeon, care a primit în biserică pe brațele sale pe Hristos Domnul, la patruzeci de zile de la nașterea Sa, pentru care s-a numit și „primitor de Dumnezeu”? Apoi Petru a răspuns: „Știu, sfinte al lui Dumnezeu, pe acel drept bărbat despre care scrie în Sfânta Evanghelie”. Atunci Sfântul Nicolae i-a grăit lui: „Pe acela, amândoi, tu și eu, să-l pornim cu totul spre rugăciune și el va scoate la bun sfârșit rugăciunile noastre neîmplinite; pentru că este prea puternic la Dumnezeu și are mare îndrăzneală către El, stând înainte aproape de Scaunul Lui, împreună cu Preacurata Stăpână Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul”.

Acestea zicându-le Sfântul Nicolae, s-a dus. Iar Petru, deșteptându-se din somn, iarăși s-a plecat la rugăciuni multe și la postire fără de măsură, chemând și pe Sfântul Simeon, primitorul de Dumne­zeu, ca și pe Sfântul Nicolae în ajutor. Iar Preabunul Dumnezeu, fiind rugat de plăcuții Săi cei mari, de Simion și de Nicolae, a voit să dăruiască libertate celui ce pătimea în legături; deci Sfântul Nicolae s-a arătat noaptea lui Petru a treia oară, dar acum nu în vis, ci aievea. Și nu s-a arătat singur, ci cu Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, și i-au zis: „Îndrăznește, frate Petre, și lepădând mâhnirea, pune făgăduințele tale de față mijlocitorului celui de obște și al meu împreună rugător; și dă-i mulțumire aceluia, după Dumnezeu”.

Iar Petru, ridicându-și ochii, a văzut pe marele Simeon, minunat la vedere, cinstit la chip și îmbrăcat în veșmântul preoției Legii vechi, având în mâini toiag de aur. Pe acesta văzându-l Petru, s-a înspăi­mântat, iar Sfântul Simeon a zis către el: „Tu ești cel care superi pe fratele Nicolae să te elibereze din legături și din această temniță?”. Iar el, abia putând să-și deschidă gura de spaimă, a răspuns: „Eu sunt, o, plăcutule al lui Dumnezeu, care te-am câștigat și pe sfinția ta ca mijlocitor către Dumnezeu”. Sfântul Simeon i-a zis: „Dar vei împlini făgăduința ta, ca să te faci monah și să viețuiești în fapte bune?”.

Petru a răspuns: „Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”. Iar sfântul i-a zis: „De te făgăduiești că vei face așa, să ieși acum de aici și să mergi unde vei voi; pentru că acum nimic din împiedicările cele părute ție nu pot să te oprească”. Iar Petru a arătat sfântului picioarele sale cele ferecate cu fiare, iar Sfântul Simeon s-a atins cu toiagul cel de aur ce-l purta în mâini de fiarele de la picioarele lui Petru și îndată s-au topit ca ceara de fața focului. Și s-a sculat Petru în picioare și, văzând temnița deschisă, s-a dus din temniță după Sfântul Simeon, urmându-i aceluia cu Sfântul Nicolae, și astfel s-au aflat mergând afară din cetate. Iar Petru, gândind în sine, zicea: „Oare nu este vis acesta ce se vede?”.

Și îndată întorcându-se Sfântul Simeon spre el, i-a zis: „De ce gândești așa, socotind că este vis mila lui Dumnezeu cea făcută ție aievea? Dar nu vezi cu încredințare unde ești și cui urmezi?”. Apoi Sfântul Simeon, încredințând spre pază Sfântului Nicolae pe Petru, s-a dus; iar Petru urma după Sfântul Nicolae. Și făcându-se ziuă, Sfântul Nicolae a întrebat pe Petru: „Oare ai luat ceva de mâncare pentru cale?”. Iar Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că nimic n-am avut să iau!”. Iar Sfântul Nicolae i-a poruncit să se apropie de o grădină ce se întâmplase acolo, zicându-i: „Vei găsi pe un om care-ți va da poame; deci ia câte vei avea de trebuință și urmează-mă”. Iar Petru, mergând la grădină și luând poame de la un om, a plecat înainte pe cale după Sfântul Nicolae și în puțină vreme a sosit pe pământul grecesc. Și a zis Sfântul Nicolae lui Petru: „Iată, frate, acum ești în țara ta și ai vreme liberă spre împlinirea făgăduințelor tale; deci fă degrabă cele ce ai făgăduit, ca să nu te întorci iarăși în Samara în legături”. Aceasta zicând arhiereul lui Hristos, Nicolae, s-a făcut nevăzut de lângă el.

Iar Petru, dând mare mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Săi, Simion și Nicolae, îndată a început a-și împlini făgăduința; pentru că nu s-a dus la casa sa, nici s-a arătat la cunoscuții săi, ci s-a dus la Roma cea veche ca să-și dea Celui Preaînalt făgăduințele sale și să săvârșească cele ce a hotărât gura lui în vremea necazului. Iar arhiereul lui Hristos, Nicolae, care a primit pentru el purtare de grijă, nu-l părăsea niciodată; căci, precum mai întâi călătorea nevăzut cu el, aducându-l din Arabia la greci, tot așa călătorea împreună nevăzut și prin pământul grecesc, pe când mergea la Roma, pretutindeni ocrotindu-l și îngrijindu-l ca un tată iubitor de fii sau ca un om de încredere milostiv și păzitor treaz și nedepărtat.

Sursa: Doxologia

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viața de obște, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Și auzind de viața pustnicească a lui Ilie și a lui Ioan înaintemergătorul, a ieșit din obște și a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinții bărbați. Căci umblând Pafnutie 17 zile, și sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie și mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele și toată petrecerea vieții sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăși gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci și de alți cuvioși pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care și-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaște ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaște în locul acela, și îndată a căzut coliba sfântului și s-a uscat finicul ce era acolo sădit, și a secat și apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.