Sfântul Mina s-a născut în apropiere de Memphis, vechea capitală a faraonilor Egiptului. Sfântul Mina a viețuit în vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian (284-305). Mama sa, ajungând în fața icoanei Maicii Domnului, și continuându-și cu umilință rugăciunea pentru nașterea de fii, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: „Amin”. Într-adevăr, Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea și așa au avut un fiu care s-a născut în anul 285, primind numele de Mina. Ziua nașterii Sfântului Mucenic Mina a fost o zi de mare bucurie. Atunci, tatăl său a poruncit eliberarea unora dintre cei robiți și a sporit milostenia față de orfani și de văduve.

Tatal, Eudoxie, era fiul guvernatorului Pludianes și a murit pe când Sfântul Mina avea doar 11 ani, iar mama sa, Eufimia, a murit la trei ani dupa acesta, în anul 299.

După câțiva ani, a ajuns în armata imperială.  În scurtă vreme tribunul Firmilian îl numește adjunctul său, aflându-se cu armata în ținutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică. La data de 23 februarie 303 a părăsit armata deoarece împăratul Dioclețian emitea primul edict de persecutare a creștinilor. Retrăgându-se în deșert, s-a dedicat vieții ascetice.

Aici, a viețuit în post și în rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu și puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii și se apropia de șerpii veninoși fără teamă de moarte.

Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire și la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze și să-l ocrotească. De atunci, s-a întărit cu gândul că Dumnezeu îl dorește ca mărturisitor și Mucenic. Odată, în rugăciune, a auzit un glas ceresc zicându-i: „Binecuvântat ești Mina, că ai fost chemat din tinerețe la dreapta credință. Vei primi în numele Sfintei Treimi pentru Care te lupți, trei cununi veșnice: una pentru feciorie, una pentru pustnicie și a treia pentru mucenicie. Oameni din toate popoarele te vor cinsti, iar tu vei primi mărirea veșnică în Împărăția Mea”.

La auzul acestor cuvinte, Sfântul Mina a fost însuflețit de Duhul Sfânt și o mare bucurie l-a cuprins. Dragostea de Dumnezeu l-a făcut să părăsească pustiul și să meargă în lume, propovăduind legea lui Hristos din loc în loc, și curățindu-și sufletul cu postul și rugăciunea. Așa a revenit și în cetatea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea și rangul de ofițer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetății era un anume Pir.

Ivindu-se prilejul unui mare praznic în cetate, la care era adunat mult popor, pentru jocurile care se desfășurau în cinstea zeilor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvnă pentru Hristos, a stat la loc înalt, de unde putea fi văzut, și de acolo propovăduia cu multă îndrăzneală pe Hristos, singurul, adevăratul Dumnezeu. Chiar a grăit către cei adunați: „Aflatu-m-am celor care nu mă caută, arătatu-m-am celor care nu întreabă de mine”.

Toți priveau către el, deoarece fața îi strălucea și curajul lui era nemăsurat. Câțiva ostași l-au recunoscut pe fostul ofițer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.

Conducătorul cetății l-a chemat și l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, și mai ales, pentru ce mărturisea credința în Hristos, știind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.

Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul al lui Iisus Hristos, ostaș al Dumnezeului Celui adevărat, Care împărățește în cer și pe pământ.

Auzind acestea, mai-marele cetății a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanțuri și închis în temniță. A fost apoi îndemnat să se lepede de Hristos, dar Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinței, deși l-au supus la chinuri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou și strujit cu unghii de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru; a fost apoi ars cu torțe până când i s-au ivit oasele.

Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: „Acești creștini se bucură să fie chinuiți, că moartea pentru ei este mai de preț decât viața”. Atunci, cei care l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator. Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită.

Și aici, Sfântul Mina a simțit mâna ocrotitoare a Mântuitorului Hristos, Care i Se arătase în temniță și Care l-a întărit și i-a tămăduit rănile. În cele din urmă, guvernatorul și căpeteniile au hotărât să i se taie capul. Așa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împărați persecutori, Dioclețian și Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.

Soldații au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântului, dar acesta a rămas neatins de foc. Câțiva credincioși au reușit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfășurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt și l-au îngropat cu multă grijă și evlavie.

Așa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaștele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din București, unde se află și o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului.

Sfântul Mina - protectorul celor păgubiți

Deși nu este un sfânt marcat cu cruce roșie în Calendarul Ortodox este un sfânt mult iubit de către români. Ca atare, în ziua praznicului său, la 11 noiembrie, mii de oameni vin să se închine sfântului Mina, la biserica cu același nume, din București, din evlavie sau pentru a „recupera” ceva: un obiect pierdut, o sumă de bani sau alte bunuri materiale. Această tradiție s-a născut în urma unei minuni pe care, conform consemnărilor din Viețile Sfinților, Sfântul Mina a înfăptuit-o.

Se spune că, mergând un creștin spre Biserica Sfântului Mina spre a se închina, a fost găzduit într-o casă oarecare. Din păcate, în timpul nopții, stăpânul acelei case l-a ucis pe creștin, pentru a îi lua banii pe care acesta voia să-i doneze Bisericii Sfântului Mina. Tăindu-l în bucăți, l-a ascuns într-un cufăr.

A doua zi, pe când se gândea ce să facă cu acel cufăr, Sfântul Mina, călare pe un cal, i-a apărut acelui om, în chip de ostaș, cercetând ce s-a întâmplat cu cel ce se cazase acolo, cu o noapte înainte.

Prefăcându-se că nu știe nimic, criminalul a căzut la picioare sfântului, atunci când acesta s-a dus la locul în care creștinul era ascuns și l-a înviat trimițându-l pe drumul său spre Biserică.

Atunci, Sf. Mina i-a înapoiat acestuia banii, pe gazdă a pedepsit-o, a iertat-o, a înălțat rugăciune pentru ea și a dispărut.

Plecând de la această istorioară, oamenii îl cunosc pe Sf. Mina ca pe un cel care ajută la găsirea celor pierdute sau furate, un mare făcător de dreptate. Multe alte minuni a săvârșit și făptuiește Sfântul Mina de atunci până azi și va mai înfăptui până la sfârșitul veacurilor.

Minunile săvârșite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei (380-385) și, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiți.

Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul, Glas 4:
Ca pe cel ce ești împreună vorbitor cu cei fără de trup și cu purtătorii de nevoință împreună petrecător, adunându-ne cu credință, te lăudăm pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina, cerând pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Și-a gpăsit sfârșitul vieții pământești când, fiind prezent în Cotyaeum, la o sărbătoare păgână, a mărturisit că este creștin. Refuzând să se lepede de credința în Hristos, i-a fost tăiat capul.

Tropar - VIDEO:

Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mucenic Mina în București, Iași și Suceava

Începând din anul 1874, în biserica "Sfântul Mucenic Mina" din București sunt păstrate fragmente din moaștele Sfântului Mina, aduse de la Sf. Munte Athos și de la Mănăstirea "Sfântul Mina" din Egipt.

Biserica „Sfântul Mina-Vergu" din București adăpostește o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. În 1874 au fost aduse moaștele Sfântului Mina și icoana sa făcătoare de minuni. Cu adevărat, Sfântul Mina s-a arătat milostiv și ajutător celor oropsiți. Așa au simțit și boierii Vergulești, cea de-a doua generație de ctitori ai Bisericii „Sfântul Mina-Vergu" din București, când s-au hotărât să trimită un emisar la Mănăstirea „Prodromu", în muntele Athos, acum 150 de ani, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele Sfântului Mina, pe care le-au așezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei, informează Doxologia. Avva Dorotei, starețul mănăstirii la acea vreme, a scris în „Patericul Athonit" câteva cuvinte tulburătoare: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaște nimeni, dar l-am văzut toți, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer și pe apă, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor".

De un veac și jumatate încoace, toți creștinii ce se roagă fierbinte în această biserică au primit răspuns bun, fiecare după sufletul său. Dovada că moaștele Sfântului săvârșesc minuni stau verighetele, inelele, colierele și brățările prețioase înșirate pe lanțuri de aur, sub sticla icoanei Sfântului Mina, dăruite drept danii, în semn de recunoștință, de creștinii ce și-au binemeritat milostivirea Marelui Mucenic.

De asemenea, locuri de închinăciune la moaștele Sfântului Mina, în România sunt și Catedrala mitropolitană din Iași și Biserica "Sfântul Mina" din cartierul Obcin, din orașul Suceava.

Tot astăzi îi sărbătorim pe Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefaniada și pe Sf. Cuv. Teodor Studitul

În vremea împărăției lui Antonin împăratul Romei, era un ostaș de fel din Italia, ostășind sub stăpânirea voievodului Sebastian, cu numele Victor, care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui cel Preasfânt îl mărturisea înaintea tuturor.

Pornindu-se prigoană asupra creștinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor și i-a zis: „Au venit la noi cărți de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi, creștinii, la jertfele zeilor noștri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu grele munci să-i chinuim. Deci tu, Victore, să aduci jertfă zeilor, ca să nu cazi sub munci, căci îți vei pierde viața și sufletul tău”.

Iar Sfântul Victor a răspuns: „Eu nu mă voi pleca poruncii împăratului celui muritor și nu voi face voia lui, pentru că am pe Împăratul Cel fără de moarte, Dumnezeul și Mântuitorul meu Iisus Hristos, a Căruia împărăție este fără de sfârșit și cei ce fac voia Lui vor avea viață veșnică; iar cei ce fac voia împăratului vostru cel muritor, a căruia împărăție este vremelnică, vor pieri în veci”.

Voievodul a zis către dânsul: „Tu ești ostaș al împăratului nostru, supune-te dar poruncii lui și adă jertfă”. Sfântul a răspuns: „De acum nu mai sunt ostaș al împăratului vostru cel pământesc, ci al Celui ceresc, pentru că deși am ostășit o vreme sub stăpânirea împăratului vostru, însă n-am încetat a sluji Împăratului meu. Și acum nu-L voi lăsa pe El și idolilor voștri nu voi jertfi. Deci, fă ceea ce voiești. Iată trupul meu este în mâinile tale, iar peste suflet are stăpânire numai Dumnezeul meu”.

Iar voievodul a zis: „Omule, singur pe tine te dai în primejdie, neascultînd porunca; jertfește zeilor ca să te izbăvești de muncile care îndată te vor ajunge pe tine”. Sfântul a răspuns: „Eu chiar această voiesc, a răbda munci pentru Domnul meu și mult mă voi bucura, învrednicindu-mă a pătimi pentru numele Lui”.

Integral la Basilica