Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian
(284-305) și era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea
Amfipoli, care este în părțile Macedoniei, se nevoia, învățând și
propovăduind păgânilor Evanghelia lui Hristos, pe care îi aducea la
adevărata credință, scrie Ziarul Lumina. Dându-se poruncă tuturor locuitorilor din acele
locuri să aducă jertfe zeului Dionisos, mulți dintre creștini fugeau în
ascunzători de frica persecuțiilor. Văzând atât de multă frică de
moarte, Sfântul Mochie s-a hotărât să dea creștinilor un exemplu de
curaj, înfruntând orice primejdie pentru numele lui Hristos.
Astfel, în
ziua hotărâtă pentru aducerea jertfelor, Mochie, mergând în capiștea
idolilor, a ridicat glas puternic și a răsturnat cu puterea lui Dumnezeu
altarul lui Dionisos cu tot ceea ce era pe el. Așa a arătat mucenicul
lui Hristos deșertăciunea idolilor și faptul că aceștia sunt fără nici o
putere. Atunci, păgânii l-au prins și l-au dus la dregătorul cetății,
care, aflând că Mochie este preot creștin, a poruncit să fie chinuit.
După ce i-au strujit tot trupul, l-au aruncat în mijlocul focului, dar
el a rămas nevătămat. Apoi, cu ajutorul Domnului, i-a dărâmat statuia lui Dionisos dregătorului antipat și l-a ars cu flăcările care îi fuseseră destinate lui.
L-au întemnițat apoi pentru foarte multă vreme
până când un alt dregător, Maxim, l-a scos de acolo și l-a îndemnat să
se lepede de Hristos-Domnul. Sfântul Mochie a rămas însă tare în
credință și a propăvăduit ăublic credința creștină. La aducerea unor lei pentru a-l sfârteca aceștia au venit și au început să-i lingă picioarele. Mulțimea cetățenii a cerut într-un glas ca sfântul să fie eliberat că este om al lui Dumnezeu. Antipatul l-a trimis de frică în Bizanț unde i s-a tăiat capul iar sufletul i s-a ridicat la Domnul. Pe locul unde și-a dat
sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a
ridicat o biserică frumoasă în cinstea Sfântului Mucenic Mochie.
Sfinții Metodie și Chiril, Apostolii slavilor
Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827.
Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia.
Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.
Constantin și Mihail și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului.
În anul 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică.
Prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.
De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.
Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați.
După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea care o desfășurau în jurisdicția Romei.
Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea.
El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei.
Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.
Adrian al II-lea a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel.
Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat.
După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de germani, în special din cauza folosirii slavonei.
Încă o dată Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie, dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie.
Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomandat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd.
Cei doi frați sunt prăznuiți în data de 11 mai. Sfinții Metodie și Chiril sunt cei care au conceput alfabetul slavon, numit și chirilic (după numele Sfântului Chiril). Acest alfabet a fost utilizat în România până în anul 1860, când a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în scris.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.