Astăzi, 11 februarie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Vlasie, Episcop al Sevastiei,o localitate din Armenia. Sfântul Mucenic Vlasie a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea , ducând o viață curată pentru care Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni, vindecând astfel mulți bolnavi. Cetățenii din Sevastia Capadociei, au luptat mult pentru a-l pune episcop și pentru a primi învățătură și binecuvântare de la el.

A fost prigonit atât în timpul lui Dioclețian (284-305), cât și în vremea lui Liciniu (307-323). În cetate erau puțini creștini iar cei mai mulți fugeau în pustie, în munți și în peșteri de frica chinurilor. Sfântul Vlasie, la rândul său, s-a refugiat într-un munte pustiu ce se numea Argheos, având în acel loc o peșteră pentru nevoința sa. Acolo,a dus o viață liniștită și pustnicească, înălțând neîncetate rugăciuni către Dumnezeu. Fiarele sălbatice veneau la gura peșterii și așteptau să fie binecuvântate sau vindecate de el atunci când era nevoie.

Sfântul a fost prins aici de către oamenii împăratului și a fost adus în fața dregătorului Agricolau. Pe drum, Sfântul a săvârșit multe minuni, mulți neputincioși ce erau aduși înaintea sa, fiind vindecați prin rugăciunile și atingerea Mucenicului Vlasie.

O femeie avea un fiu căruia, mâncând pește, i-a rămas un os în gât și acela nu mai putea să grăiască nicidecum și acum era aproape de moarte. Luîndu-l maică-sa, l-a dus la picioarele sfântului și, plângînd, strigă: "Miluiește pe fiul meu, robule al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, că îmi este singur născut". Apoi a spus sfântului ce s-a întîmplat fiului ei. Arhiereul lui Dumnezeu Vlasie, punându-și mâna în gâtul copilașului s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Cel ce ajuți tuturor celor ce Te cheamă cu adevărat, o! Mântuitorule, ascultă rugăciunea mea și ia osul cel înfipt în gâtul copilului acestuia, cu nevăzută puterea Ta. Și de acum, chiar între oameni și dobitoace de s-ar întâmpla ceva de acest fel și va pomeni cineva numele meu, zicând: Dumnezeule, pentru rugăciunile robului tău Vlasie, ajută-mi, aceluia, Tu, Doamne, grăbește spre ajutor și dă-i tămăduire întru slava și cinstea sfântului Tău nume". Acestea grăindu-le, îndată a făcut sănătos pe copil și l-a dat maicii sale, care lăuda pe Dumnezeu, și s-a preamărit numele Sfîntului Vlasie, nu numai în Sevastia ci și în Nicopole.

Ajuns în cetate Sevastia, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniță. Aici i-au fost alături șapte femei care au murit în chinurile groaznice pentru episcopul lor și pentru credința nemărginită în Dumnezeu. Sfântul însuși a fost chinuit cumplit, închis în temniță, apoi eliberat și ucis, împreună cu doi copii pentru că nu a renunțat la credința.

Povestea celor șapte femei este una înduioșătoare, o lecție de credință adevărată și nesfârșită dragoste pentru Dumnezeu

Astfel, fiind dus Sfântul Vlasie la închisoare, șapte  femei credincioase îl urmăreau, adunând de pe pământ sângele ce pica din trupul lui pentru a  se unge cu el. Ele au fost prinse, duse la ighemon de unde femeile au reușit să scape, păcălindu-l pe conducător să le dea saci cu idoli pentru a se curăța și apoi închina la ei. Însă femeile au luat sacii și au aruncat zeii în apă adâncă , zicând "Dumnezeul cel adevărat nu pătimește de înșelăciunea omenească, iar zeii tăi, fiind pietre nesimțitoare și lemne, aur și argint, cu înșelăciune luați de noi și înecați, nu s-au izbăvit pe ei din mâinile noastre, nici au scăpat de înecare, apoi cum pot pe alții să izbăvească de primejdii, să-i mîntuiască?".

Mâniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă un cuptor, să topească plumb și să aducă piepteni de fier și șapte scânduri de aramă, făcute în chip de haine, arse în foc. Toate acestea erau puse într-o parte, iar în cealaltă, au pus  haine noi, luminate și felurite podoabe femeiești.  Cele șapte credincioase au fost puse apoi să aleagă între frumoasele podoabe sau chinuri neimaginabile.

O sfântă femeie din acelea, având doi copii, a apucat o haină luminoasă și a aruncat-o în cuptor și a ars. Iar copiii au zis către maica lor: "Maica noastră, să nu ne lași pe pămîntul acesta să pierim ci, precum ne-ai hrănit cu dulcele tău lapte, așa și cu împărăția cerească să ne hrănești pe noi". După aceasta, ighemonul a poruncit să le spânzure și să strujească cu piepteni de fier trupurile lor, iar ostașii au văzut curgând din rănile lor lapte, în loc de sînge, căci erau și trupurile lor albe ca zăpada. Îngerii Domnului, pogorîndu-se din cer, le întăreau și le mângâiau în chinurile lor, zicîndu-le: "Nu vă temeți, ci vă nevoiți ca niște buni lucrători, care, făcînd secerișul și isprăvind lucrul, se binecuvîntează de stăpîn. Apoi, luând plată, se duc bucurîndu-se la casa lor. Tot astfel, nevoiți-vă și voi, ca de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să luați viața veșnică și neîncetată".

Ighemonul a poruncit apoi să înceteze torturile și să le arunce în cuptorul cel înfocat; dar, cînd le-au aruncat, focul s-a stins îndată și au ieșit nevătămate din cuptor. Atunci a zis către dînsele ighemonul: "Lepădați de la voi farmecele voastre, apropiați-vă de zei și jertfiți-le lor". Sfintele femei i-au răspuns într-un glas: "O! fiule al diavolului, nu vom lăsa pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ne vom închina pietrei și lemnului, idolilor celor asemenea ție, surzi și nesimțitori; de acum fă ceea ce voiești, că noi sîntem chemate în împărăția cerurilor".

Atunci ighemonul a poruncit să le taie capetele cu sabia și, fiind duse sfintele femei la locul sfîrșirii lor, au rugat pe ostași, zicînd: "Așteptați puțin pînă ce ne vom ruga lui Dumnezeu". Și, plecându-și genunchii lor la pămînt, au zis: "Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Cel mare și proslăvit! Slavă Ție, Hristoase, Cel ce împărățești în veci, că ne-ai chemat la calea bunătății Tale, căci cine este mai mare ca Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai făcut a ne depărta de întuneric și a veni la adevărata și dulcea Ta lumină. Ne rugăm Ție, Doamne, să ne numeri cu sfînta și întîia muceniță a Ta, Tecla, primind pentru noi rugăciunea prea sfințitului părintelui și păstorului nostru Vlasie, care ne-a povățuit pe noi la calea cea adevărată".

Astfel rugîndu-se și de la pămînt sculîndu-se, și-au ridicat mâinile și ochii spre cer înălțându-și, cu inimă și cu suflet curat, au zis către Dumnezeu: "Slavă Ție, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit pe noi a sta în locul acesta, ca oile la înjunghiere, pentru numele Tău cel sfînt, căci voim ca îndată să ne jertfim Ție. Primește și sufletele noastre în jertfelnicul Tău cel ceresc". Iar cei doi copii, apropiindu-se de maica lor, au zis către dînsa: "Maică, cununile voastre sînt gata în cer la Domnul, iar pe noi lasă-ne viteazului și răbdătorului de chinuri, prea sfințitul episcop Vlasie". Apoi călăul a venit și le-a tăiat capetele

După această faptă de mare credință a femeilor, ighemonul s-a dus la Sfântul Vlasie și i-a poruncit să aducă jertfă zeilor, lucru pe care Mucenicul Vlasie nu l-a acceptat. Atunci el a fost scos din temniță și împreună cu doi copii a fost dus la locul tăierii unde s-a rugat pentru sine și pentru toată lumea, Atunci s-a pogorît de sus, la dânsul, un nor luminos, care l-a umbrit și glasul lui Hristos se auzea, grăind din cer către dînsul: "Toate cererile tale le voi împlini, iubitul meu nevoitor".

Apoi, capul Sfântului Vlasie și a celor doi copii au fost tăiate în afara cetății Sevastia, într-o zi de 11 februarie. O femeie binecuvântată, anume Elisa, a luat sfintele trupuri mucenicești și le-a îngropat în acel loc cu cinste și se dădeau de la mormînt tămăduiri bolnavilor.