10 iulie: Cuviosul Antonie de la Lavra Pecerska din Kiev

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cuviosul Antonie este întemeietorul și părintele monahismului în Rusia. S-a născut în orășelul Liupeți din eparhia Cernigovului în 983. De tânăr, și-a părăsit locurile de baștină și a venit în Sfântul Munte Athos, unde s-a călugărit.
 
Egumenul Teoctist, care l-a tuns monah și care l-a povățuit în viața ascetică, în urma unei descoperiri dumnezeiești, i-a zis: „Este voia lui Dumnezeu, fiule, să pleci în Rusia ca sa transmiți binecuvântarea Muntelui Athos și să aduci lui Dumnezeu mulțime de mântuiți să se înmulțească și acolo sămânța duhovnicească, și degrabă vei ridica în părțile acelea o școală a virtuții”.

Râvnitor în ascultare, a plecat în Rusia și, după o vreme, gonit de răutatea omenească, s-a întors în Muntele Athos. Potrivit tradiției, s-a liniștit într-o peșteră, aproape de mănăstirea Esfigmenou, care se păstrează până azi, unde s-a ridicat o biserică în cinstea lui. Îndrumătorul lui spiritual îl trimite din nou în patria lui, zicându-i: „Du-te iarăși în Rusia și acolo va fi asupra ta binecuvântarea Sfântului Munte, fiindcă de la tine vor ieși mulți monahi”. 

Înapoindu-se, nu întâlnește în nicio mănăstire rusească nevoința aspră a aghioriților din Sfântul Munte. A cutreierat o vreme, până ce s-a stabilit într-o peșteră lângă Kiev. Rugăciunea lui a fost ascultată: „Doamne, întărește-mă pe mine în locul acesta, ca să rămână asupra lui binecuvântarea Sfântului Munte și a egumenului care m-a tuns pe mine monah”.

În curând, au început să se apropie de el mulțimile celor ce însetau după harul Duhului Sfânt. Printre aceștia, unii au dorit viață monahală și au rămas alături de el, alegându-se egumen monahul Varlaam, în timp ce el însuși s-a retras în ascuns. Mai târziu, monahii lui s-au înmulțit destul de mult sub Teodosie și au căutat binecuvântarea lui, ca să întemeieze mănăstire. Hotărârea lor a ascultat-o cu bucurie și i-a binecuvântat astfel: „Binecuvântat este Dumnezeu în toate, fie dar cu voi rugăciunea Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților din Sfântul Munte!”. Cu binecuvântare dumnezeiască, mănăstirea închinată Maicii Domnului s-a mărit și a devenit vatra monahismului rus după tipic atonit.

Cuviosul Antonie avea darul înainte-vederii și al vindecării bolnavilor. Și-a biruit definitiv trupul, lumea și pe demoni, vechii dușmani ai monahilor. Și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul, adormind la o vârstă înaintată în peștera nevoințelor lui ascetice. Sămânța duhovnicească pe care a semănat-o încă din Lavra athonită, cu lacrimi și postiri, s-a împrăștiat în nesfârșita țară a Rusiei, aducând multe și depline roade ale harului la poporul ortodox. 

Viața Cuviosului Antonie a fost scrisă de ucenicul lui, Nestor. Un canon de mângâiere a fost compus de ieromonahul Nikon. Pomenirea sfântului Antonie de la Lavra Kievului se face pe 10 iulie.
 
Tot pe 10 iulie mai sunt pomeniți: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sfinții Mucenici Vianor, Siluan și Apolonie.

Traducere și adaptare: Maria Botez

Sursa: Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008. VIDEO: Doxologia
 
Tot în această zi: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sfântul Mucenic Apolonie; Sfântul Mucenic Vianor; Sfântul Mucenic Siluan; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Koneviț;  Sfântul Ierarh Gheorghe, episcopul Tesalonicului;  Sfântul Cuvios Sava Vatopedinul:
 
Sfântul Cuvios Sava a trăit în Mănăstirea Vatoped. Era ierodiacon și a avut ascultare la altar. În vremea atacurilor barbare, evlaviosul și minunatul slujitor a luat icoana Născătoarei de Dumnezeu, numită Vimatarissa (adică cea din altar) și Cinstita Cruce și le-a ascuns în puțul din sfântul altar. El însuși a fost luat rob și a fost dus în Creta.
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”