10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


10 mai are pentru istorici o semnificație triplă, care vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român care s-au întâmplat în această zi.

La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României, apoi 11 ani mai târziu, în 1877, statul român își oficializa independența, iar la 10 Mai 1881 România devenea regat.

Acestea sunt și motivele pentru care pe data de 10 mai românii au sărbătorit ziua națională a României din 1867 până în 1947, când a fost înlăturată monarhia, iar regimul comunist a venit la putere.

Imediat ce „Monstruoasa Coaliție" îl obligă pe Alexandru Ioan Cuza să semneze actul de abdicare, în februarie 1866, iar negocierile Locotenenței Domnești cu Prințul Filip al Belgiei dau greș, ca urmare a refuzului acestuia din urmă, un principe străin a fost propus și ales, în urma unui plebiscit. Este vorba despre Karl (Carol) Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern - Sigmaringen. Tânărul Carol acceptă și, în aprilie 1866, vine în România, notează istoricul Paul Lindenberg, în lucrarea sa "Regele Carol I al României", traducere a operei omonime, F. D. Verlagbuchhandlung, Berlin 1906.

După o călătorie incognito, cu trenul, pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Viena - Budapesta, Carol ajunge la Drobeta Turnu Severin. Urmează un drum de câteva zile (cunoscut drept „Drumul lui Carol"), în care viitorul domn și, mai apoi, rege, a trecut prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, pentru ca, pe 10 mai 1866, să intre în București, scrie istoricul menționat mai sus.

Proclamat "domnitor al tuturor românilor", Principele Carol I și-a rostit jurământul în fața Parlamentului, în limba franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile și integritatea teritorială", scrie Boris Crăciun, în cartea "Regii și Reginele României", Editura Porțile Orientului, Iași.

În acest context data de 10 mai intră în istorie. Timp de opt decenii, până 1947, 10 Mai a fost Ziua Națională a României.


Odată cu proclamarea Regatului, în 1881, 10 mai a devenit Ziua Regelui sau Ziua Regalității, prilej de sărbătoare, chiar și în zilele noastre, pentru Casa Regală și pentru toți susținătorii monarhiei.

Scriitorul Horia Furtună descria sărbătoarea din data de 10 mai, din Bucureștiul Vechiului Regat, la conferința radiofonică din 1941.

"În dimineața zilei de 10 Mai, bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile și bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele și prăvăliile erau împodobite cu drapele. La ferestre erau flori. Pe stâlpii înconjurați de verdeață fâlfâia tricolorul, iar portretele Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta erau afișate pe la vitrinele prăvăliilor (...) Pe înserat, se aruncau cele din urmă flori, iar șoselele rămâneau ninse de petale" - Horia Furtună, Conferința Radiofonică 1941 - "10 Mai de altădată". (text preluat după România Actualități).

Festivitățile continuau cu un alt eveniment care a devenit un simbol al Bucureștilor: "Bătaia cu flori de la șosea".

La acest eveniment lumea se strângea pe Calea Victoriei pentru a admira trăsurile împodobite cu flori care treceau spre Șoseaua Kiseleff. Toate birjele închiriate erau împodobite de flori, de la spițele roților până la hamurile cailor, de la bici, la capul și coada cailor, cu aceleași flori, care cu liliac, albăstrele, trandafiri, crini, iar coșurile mari din trăsură erau pline de buchetele mici, care urmau să fie folosite în "bătălie", reiese din documentele istorice ale vremii, reproduse după transmisiile radio de la 1941.

La 15 ani de la urcarea pe tron a Principelui Carol I, ziua de 10 mai a fost aleasă pentru sărbătorirea, în mod simbolic, a proclamării Regatului.

Legea care a consființit încoronarea lui Carol I ca Rege al României fusese promulgată cu două luni înainte. Pe data de 14 martie 1881, România a intrat în randul monarhiilor bătrânului continent.

La 13 martie 1881, în Adunarea Deputaților, condusă de C.A. Rosetti, au avut loc dezbateri aprinse. Titu Maiorescu a acuzat guvernul liberal și pe partizanii săi că "nutresc în fundul inimii idealuri republicane și că niciodată nu vor putea fi un partid de ordine și de sprijin al dinastiei". Pentru a dovedi că acuzația este cât se poate de falsă, liberalii au propus proclamarea imediată a Regatului, iar Carol I a acceptat, nota Vlad Georgescu, în "Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre".

"România ia titlul de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine și moștenitorii săi titlul de Rege al României", se stipula în articolul I al Legii nr. 710, act normativ adoptat în unanimitate de ambele Camere și promulgat a doua zi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palat.

Conform însemnărilor lui Carol I, el i-a propus lui I.C. Brătianu ca serbarea încoronării să aibă loc pe 10 mai, în cadrul marii festivități anuale prin care se celebra urcarea sa pe tron.

Familiile domnitoare europene se aflau în doliu ca urmare a asasinării lui Alexandru al II-lea, la începutul lunii martie 1881.

După 30 decembrie 1947, când s-a proclamat R.P. Română, din punct de vedere oficial, 10 mai nu a mai reprezentat nimic. Cu toate astea însă, 10 mai a rămas în conștiința multor români ca o zi plină de semnificații, care a determinat ca Romania să intre în rândul țărilor civilizate ale Europei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul despre Mamă și Neam

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Mircea Dragan 10.05.2025 18:22
    Regalitatea cu Mihai si Carol II....
    ''După urcarea lui Carol al II-lea pe tron, la 8 iunie 1930, și mai ales după ieșirea din criza economică din 1929-1933, statul (guvernul) s-a implicat masiv în sprijinirea marilor întreprinderi prin comenzi, credite și achiziționarea produselor fabricate. Între cei care au profitat cel mai mult de această politică s-au aflat Nicolae Malaxa și Max Auschnitt (cu variantele Auschnit, Aușnit, Aușnitt), membri de bază ai camarilei regale. Uzinele Malaxadin București, Uzinele șiDomeniile Reșița, Trustul Titan-Nădrag-Călanobțineau profituri uriașe, din care se înfruptau din belșug regele Carol al II-lea, Elena Lupescu, Ernest Urdăreanu și alți apropiați ai Casei Regale. La această situație s-a ajuns în timp, după manevre mai mult sau mai puțin subtile.''
  1. Victor Roncea: Ceasul înfloririi cireșilor a sosit? Știrea care nu s-a văzut: ȘEFA CCR A ANULAT ANULAREA ALEGERILOR, versiunea Securității care l-a pus pe Nicușor Dan în locul câștigat de Călin Georgescu

  2. Cine este avocatul Bogdan Ionescu, cel care a obținut eliminarea lui Octavian Goga din Iași cu concursul Primăriei. E membru PNL

  3. Miron Manega: Legile Vexler încalcă 17 articole din Constituție. Eu sunt autorul proiectului intitulat ”Lege privind legitimitatea apărării intereselor naționale ale României” - DECLARAȚIE POLITICĂ

  4. Ziarist rezist dat afară după interviul cu Nicușor Dan de la Europa FM. Presa întoarsă pe vremea lui Iliescu: Ești bun până superi Cotrocenii, recte Sistemul

  5. George Simion și Călin Georgescu, întâlnire secretă în plină tensiune politică înaintea posibilei rupturi din coaliție

  6. Cristela Georgescu, mesaj emoționant de Izvorul Tămăduirii: Nu există mamă, nici suflet care să-și pună nădejdea în Maica Domnului, și acel ajutor cerut să nu vină. Chiar dacă nu vine de fiecare dată repede, știm că vine… Tainic. Tămăduitor!

  7. Au înnebunit lupii și hienele: ȘANTAJ LA PREȘEDINTE! Reziștii și soroșiștii se dezic în masă de Nicușor Dan dacă nu intră la loc pe linia trasată de sarmaliști înainte de alegeri. E pus la zid de Corupția Ucide, Miliția Spirituală și... Dexonline!

  8. ”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

  9. Viața jertfitoare a frumoasei ”teroriste” Justina Constantinescu, soția preotului-martir Ioan executat la Jilava, susținătoarea Haiducilor Muscelului, mama ”teroristei” Iuliana Preduț și bunica Justinei Libertatea, născută în închisoare (+17 Aprilie 1983)

  10. Cristian Negrea: Pe 16 aprilie începe ofensiva generală a trupelor române peste Carpații Occidentali. Războiul româno-ungar de la 1919. Din Apuseni pe Tisa și la Budapesta!

  1. O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european

  2. ÎNVIEREA cu Eminescu, sufletul Neamului Românesc: Hristos a Înviat!

  3. 14 Aprilie 1989: Clipa 0 a României - Prima țară din lume fără datorii!

  4. Părintele Justin: Creștinul ortodox este împăratul cerului și al pământului. Singura grijă aceasta este: să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta! HRISTOS A ÎNVIAT!

  5. Protestezi în Iran, ajungi în ștreang: Bita Hemmati, prima femeie condamnată la moarte pentru că a înfruntat regimul de la Teheran. Se vede pe fața ei că e "teroristă"

  6. 12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze

  7. Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE

  8. Av. Gheorghe Piperea: Țineți-vă bine! Europa mai are kerosen doar pentru 6 săptămâni

  9. EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

  10. ÎN VINEREA PATIMILOR - un text emoționant scris de Emil Gârleanu cu un secol în urmă

Ultima oră

00:30

Miron Manega: Legile Vexler încalcă 17 articole din Constituție. Eu sunt autorul proiectului intitulat ”Lege privind legitimitatea apărării intereselor naționale ale României” - DECLARAȚIE POLITICĂ

23:35

Cristela Georgescu, mesaj emoționant de Izvorul Tămăduirii: Nu există mamă, nici suflet care să-și pună nădejdea în Maica Domnului, și acel ajutor cerut să nu vină. Chiar dacă nu vine de fiecare dată repede, știm că vine… Tainic. Tămăduitor!

23:30

Cine este avocatul Bogdan Ionescu, cel care a obținut eliminarea lui Octavian Goga din Iași cu concursul Primăriei. E membru PNL

23:10

Cristian Negrea: Pe 16 aprilie începe ofensiva generală a trupelor române peste Carpații Occidentali. Războiul româno-ungar de la 1919. Din Apuseni pe Tisa și la Budapesta!

23:00

16 aprilie 1879: Nașterea lui Gala Galaction, preotul prozator, traducător al Sfintei Scripturi (PDF AICI)

22:30

Viața jertfitoare a frumoasei ”teroriste” Justina Constantinescu, soția preotului-martir Ioan executat la Jilava, susținătoarea Haiducilor Muscelului, mama ”teroristei” Iuliana Preduț și bunica Justinei Libertatea, născută în închisoare (+17 Aprilie 1983)

21:45

17 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei. "Spionul" creștin a fost decapitat

21:00

IZVORUL CARE NU SE VEDE

20:00

Victor Roncea: Ceasul înfloririi cireșilor a sosit? Știrea care nu s-a văzut: ȘEFA CCR A ANULAT ANULAREA ALEGERILOR, versiunea Securității care l-a pus pe Nicușor Dan în locul câștigat de Călin Georgescu

19:47

George Simion și Călin Georgescu, întâlnire secretă în plină tensiune politică înaintea posibilei rupturi din coaliție

19:19

Silvian Emanuel Man: Fascinantă mobilizarea de resurse împotriva unor români care vor să-și cinstească eroii. Cine finanțează această mobilizare care reprezintă cel mai dur exercițiu de limitare a libertății de exprimare și de conștiință din ultimii 35 de

18:55

Au înnebunit lupii și hienele: ȘANTAJ LA PREȘEDINTE! Reziștii și soroșiștii se dezic în masă de Nicușor Dan dacă nu intră la loc pe linia trasată de sarmaliști înainte de alegeri. E pus la zid de Corupția Ucide, Miliția Spirituală și... Dexonline!

17:55

Valerian Stan: Nu trageți în pițigoi!

17:15

Razvan Ioan Boanchis: Miliardul, Vlad Voiculescu, miliardul!

16:22

Iranul a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este deschisă COMPLET tuturor navelor comerciale ”pentru perioada de armistițiu” dintre Israel și Liban