„Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viață!

Rămas fără poziție materială asigurată și purtând lovitura morală ca o rană care nu se poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal. Crede-mă că de azi sunt un om pierdut pentru societate. O singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraților mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am disprețuit și acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi.”

Mihai Eminescu, 8 iunle 1876, într-o scrisoare către Veronlca Micle, după ce noul ministru al învățământului, liberalul Gheorghe Chițu, l-a concediat pe revizorul Eminescu în baza unor acuze false 

„Roșii [liberalii], începînd de la oratorii lor din Senat și de la ministrul Învățăturelor Publice și sfîrșind cu redactorii „Românului” și ai foii bărbierilor franțuji, sînt atît de neștiutori de carte încît adeseori dau ocazia la cel mai mare haz oricărui om cu oarecare cultură temeinică.” - [„ROȘII, ÎNCEPÎND DE LA ORATORII LOR…”] – de Mihai Eminescu [10 iunie 1879], Timpul

„Domnii liberali, cari obicinuiesc a face din fiece atribuție a puterii statului o armă politică pentru serviciul corporației d-lor patriotice, au profitat de ocazia noului recensimînt pentru a ușura de sarcine pe partizanii d-lor, încărcînd, pentru echilibrarea paragrafului respectiv, pe oamenii cunoscuți independenți, cari nu se închină „regimului virtuții”. Adevărate scandaluri, lucruri de necrezut s-au petrecut cu noul recensimînt. (...)

Un alt caz iarăși ni se aduce între altele la cunoștință. Aci e vorba de un contribuabil care nu se închină decît la biserica creștinească și nicidecum la Templul Libertății din Strada Doamnii. D. Ion Vlădoianu, proprietar din capitală, contestă încheiarea asupritoare a comisiei de recensimînt; dar, fiind omul, cum am zis, ortodox, iar nu „liber-cugetător”, i se nesocotește legala reclamație.

Dăm mai la vale o scrisoare în care nemairămînîndu-i chip a se înțelege cu autoritățile competente, d-sa denunță opiniei publice nesocotirea dreptului său.

Din parte-ne nu ne pare deloc rău că domnii liberali s-au amețit atîta de atmosfera puterii încît nesocotesc orice drept, legi și opinie publică, ca și cum ar fi crezînd că „domnia virtuții d-lor” are să se eternizeze.

Ne pare bine că zilnic, picătură cu picătură, cum se umple vasul și dă pe afară, astfel se umple și opinia publică dezamăgită, încît va trebui într-o zi să dea p-afară indignarea ei, și dd. liberali-naționali să devie astfel absolut imposibili.

Sperăm, de oricîtă lipsă de pudoare-i știm capabil[i], că nu vor cuteza a scoate numaidecît în circulație moneda patriotismului, democratismului și virtuților d-lor, pentru că, mulțumită experienței triste a cîtorva ani din urmă, lumea știe că această monedă este fabricată de calpuzani.”

[„DOMNII LIBERALI…”] – de Mihai Eminescu [2 octombrie 1880], Timpul

„Dacă vorbim de adunătura de parveniți lacomi, ignoranți și malonești din care se compune partidul d-lui C.A. Rosetti, „Pseudo–Românul” ne răspunde că: Națiunea ar trebui să fie putredă de corupțiune pentru a suferi o asemenea stare de lucruri.

Negamus consequentiam.

Incult este poporul nostru – e adevărat – și, pentru că e incult, se ridică gunoaiele sociale deasupra lui; corupt nu este încă.

Blestemul semidoctismului, a culturii superficiale consistă în admiterea formelor esterioare ale civilizației fără a fi pătruns fondul și ideile ei.

Un popor își selectează oamenii săi conducători după un principiu oarecare; acel principiu e fundamentum divisionis, e punctul de vedere din care el judecă oamenii și împrejurările. În evul mediu, când țara trăia în războaie, vitejia era principiul în virtutea căruia un om se putea ridica din mijlocul poporului în sus; azi principiul în virtutea căruia oamenii ar fi să se ridice ar trebui să fie munca fizică și cea intelectuală; dar munca, nu aparențele muncii; producerea reală, nu specula, gândirea proprie, nu plagiatul, onestitatea, nu aparențele onestității, virtutea, nu pretextarea virtuții.

Dar pentru ca un popor să prețuiască, exact valoarea muncii fizice și a celei intelectuale se cere un grad de cultură pe care al nostru nu-l are încă. O spunem încă o dată: naiv și indolent ca toate popoarele tinere, se află în epoca cea mai rea, de tranziție între barbaria sănătoasă și cultura sănătoasă; judecata sa veche s-a dezechilibrat fără a fi înlocuită printr-o judecată nouă, deci înclină a lua aparențele drept fond, a crede că d. C.A. Rosetti e român pentru că se numește „Românul” și a-l crede patriot pentru că d-sa singur se proclamă patriot.

Astfel trădătorul numindu-se erou, plagiatorul, geniu, pungașul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii și speculanta de sineși femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce și, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos, principiul genetic, fundamentum divisionis.

Atât de putred și de mincinos e mediul pe care d. C.A. Rosetti l-a creat împrejurul său încât e de-ajuns ca cineva să intre în contract cu roșii, să vrea să voteze pentru un roșu, spre a deveni necinstit.

Iată la ce hal ajunge cine intră-n cârd cu C.A. Rosetti, Giani, Carada, Cariagdis și cum i-o mai fi chemând. La escrocherie politică, la uzurpare de drepturi. Și aceasta s-a ‘ntâmplat în județul în care-a trăit omul cel mai drept, dușmanul a toată necinstea și a toată înșelăciunea, sfânt – adormitul renăscător al poporului românesc, Matei Vodă Basarab.

Iată cum se aleg revizioniștii la noi! Iată cum țara vrea revizuirea! Iată cum, mână mânjind pe mână și amândouă obrazul, Guliță ajunge deputat al colegiului II de Dâmbovița.

Acest deputat are obiceiul de-a cita des Englitera. „La noi, în Englitera, e așa ș-așa și pe dincolo”.

Un țăran din Ghergani găsise niște ouă de cioară. „La noi, în Englitera, un asemenea ou costă 6 pân-la 7 franci.”

La noi, în România, sămânța de ciorovină e mai ieftenă: dovadă mulțimea de pui zburătăciți în Dealul Mitropoliei.

Asta e pozitiv.

Dar oare la voi, în… Englitera, votează cineva în colegiul I pe baza unor acte de donațiune nule și de nul efect? La voi, în… Englitera, fură cineva dreptul unui județ eminamente istoric de-a se reprezenta în Sfatul țării în favorul unor venetici pripășiți ca Tache Giani? La voi, în… Englitera, Cariagdis [î]l cheamă pe lordul – mayor al Londrei, C.A. Rosetti pe șeful partidului liberal? La voi, în… Englitera, plebea Țarigradului domnește în toate și peste toate?

„Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”.

Daca la voi, în Englitera, predominarea îndelungată a onestei rase anglo – saxone și ținerea morțișă la tradițiile trecutului, la legea și limba strămoșilor, au făcut din acea țară cea mai puternică din lume, tot astfel și la noi, în România, predominarea poporului român, a tradițiilor lui de drept și istorice va duce această țară la culmea puterii pe care i-au menit-o Dumnezeu.

Așa e, d-le C.A. Rosetti !

Faceți averi, vă creați gloriole de-o zi, vă credeți mari în închipuirea d-voastră! Dar va veni o zi în care o ușoară suflare a pieptului acestei țări va spulbera toată pleava din Bizanț, în [care] nici prin vis nu va trece generațiilor viitoare ca un

C.A. Rosetti a fost posibil măcar pe pământ românesc.

Precum marii și înțelepții egipteni, gonind pe hyxoși, au nimicit orice urmă ce-o lăsase pe pământul sfânt al râului cu izvoarele necunoscute, tot astfel o generație mai bărbată va zdrobi toate urmele ce le faceți pe acest pământ.”

[„DACĂ VORBIM DE ADUNĂTURA…”] – de Mihai Eminescu [26 mai 1883], Timpul, OPERA POLITICĂ