Copiii nu reușesc să discute cu tata dincolo de obișnuitele întrebări „Ce avem de mâncare?” sau „Cum a fost la școală?”. Cuvintele lui sună fără emoție, fără interes, adeseori este plictisit sau obosit. Tații indisponibili afectiv se plictisesc lângă copiii lor; nu au chef și timp de ei. Iese în parc cu copilul și cu bicicleta lui, dar vorbește la telefon, absent la încercările copilului de a-l uimi cu manevrele sale.

Tații indisponibil afectiv nu se gândesc la nevoile emoționale ale copiilor lor. Nu mai vorbim că sunt mulți tați pe care nu îi interesează nici măcar dacă copilul a mâncat ceva în ziua respectivă, e mai important că ei și-au luat cafeaua și țigările, poate chiar și berea de care aveau nevoie, din ultimii bani de pâine ai familiei.

Tații indisponibili afectiv caută uneori să compenseze cu bani și cadouri lipsa lor de implicare emoțională. Cu alte cuvinte își „cumpără” copiii și îi și pot manipula mai ușor împotriva mamelor, mai ales atunci când mamele nu dispun de resurse financiare comparabile sau, chiar dacă au, nu vor să își răsfețe copiii satisfăcându-le toate mofturile.

Este mai prietenos și mai cumsecade cu vecinii și prietenii decât cu familia și copiii lui. Poate chiar să prefere compania acestora în locul familiei și copiilor săi sau îi aduce mereu pe la evenimentele din familie ca să aibă cu cine sta și el de vorbă.

Prioritizează munca în locul familiei și copiilor și îi place acest lucru, pe care îl face intenționat, chiar și când nu este absolută nevoie, scurtând la un minimum posibil timpul petrecut în familie.

Cheltuiește bani pe lucruri care sunt importante doar pentru sine mai înainte de a se gândi la nevoile copiilor. Își cumpără, de pildă, încă o pereche de pantofi de firmă, deși copiii au nevoie de bani pentru excursia cu școala și motivează că „Erau la ofertă, de ce să nu îi iau?”.

Nu se implică în discuții de suflet cu copiii și le minimizează stările („Ei, hai, că nu esti chiar așa de trist!” sau „Lasă, că se poate și mai rău, ce tot plângi atât?” sau „Și ce să-ți fac eu acum, dacă ai fost fraieră și te-ai îndrăgostit de un prost?”). Adeseori este zeflemitor la adresa copiilor.

Nu acceptă că are vreo responsabilitate legată de creșterea și educația copiilor care este „treabă de femeie”. Dă vina pe copiii lui și pe mama acestora sau pe oricine altcineva în loc să își asume răspunderea. Chiar și atunci când copilul are un accident în joacă, tatăl inaccesibil emoțional nu îl alină, ci îl ceartă: „Așa-ți trebuie dacă alergi. Te-am pus eu să alergi?”.

Ignoră cererile copiilor săi pentru validare și apreciere („Tata, nu-i așa că am făcut bine?”, „Hai, mai lasă-mă cu prostiile tale!”), pentru conectare („Tata, vii să ne jucăm cu mingea? Sau mergem cu bicicletele, te rog?”, „N-am timp, mai lasă-mă, abia am fost cu bicicleta duminica trecută”).

Consumă alcool, droguri, sau este dependent de jocuri de noroc, jocuri video, pornografie ori are alte preocupări care îi consumă tot timpul – sala de forță, prietenele, prietenii, aventurile amoroase, ieșirile cu colegii. Uneori, tații nu au nici una din preocupările acestea, ci se afundă în munca lor, în cercetare sau își dedică tot timpul liber activităților de studiu, de scriere, artistice etc. Chiar dacă temeiul unei asemenea dedicări față de muncă este răsplata materială și confortul pe care îl asigură familiei, totuși a fi tată înseamnă mult mai mult decât doar a pune pâinea pe masă.

Tatăl indisponibil afectiv preferă să stea cu soția/iubita și nu cu copilul. Va cere mereu să iasă singur cu soția la evenimente și să lase copilul acasă cu bona/bunica sau la alte familii. În cazul unui divorț, nu va avea timp de vizită, pentru că întotdeauna sunt lucruri de făcut cu noua sa parteneră, sau copilul vine în vizită la tată și tata îl lasă la bunici.

Tatăl indisponibil afectiv nu se joacă cu copilul, nu merge cu el la teatru, la joacă, la parcul de aventură ori unde își mai dorește copilul. Dacă face vreun sport, tata nu vine la antrenamente si nici măcar la competiții. Orice ar face copilul, la școală sau în afara școlii, tatăl nu arată nici un semn de apreciere față de realizările copilului.

Criticismul și discuțiile neplăcute sunt o constantă în dialogul cu un tată indisponibil afectiv, chiar dacă sunt sub formă de glumă: „De ce ți-ai pus rochia asta de sirenă? Nu vezi că-ți face burta și mai mare? Mai bine îți alegeai o rochie de prințesă cu o centură mare prinsă în talie, să te mai subțieze și pe tine. Sau ai putea să mai lași gogoșile și covrigii aia pe care îi ronțăi zilnic!”.

Efectele taților indisponibili asupra copiilor cumulează o serie de sentimente și convingeri foarte nefavorabile despre ei înșiși: complexe de inferioritate și de vinovăție. Copiii se simt lipsiți de valoare, neiubiți și nevrednici de a fi iubiți, respinși, abandonați, neimportanți, nedoriți.

Fetele au mari probleme în ceea ce privește identitatea lor, încrederea și intimitatea. Ele au cea mai mare nevoie de tații lor la pubertate, adică la doisprezece-treisprezece ani. Culmea, tocmai atunci majoritatea taților face un pas în spate, considerând că e timpul ca mamele să se ocupe mai mult de fete. Persoanele care suferă de „sindromul fetei fără tată” prezintă riscuri mari de a dezvolta depresie și anxietate, de a fi ambivalente, de a lua greu decizii, de a fi ezitante, confuze, de a pierde mari oportunități de studiu, de lucru, de dezvoltare. Sunt debusolate, nevrotice, au probleme în relațiile cu bărbați, chiar și în cazul în care au reușit financiar și/sau în cariera profesională. Pot fi abuzate și intimidate cu ușurință de bărbați. Vor tânji mereu după iubirea paternă și după atenția de care au fost lipsite în copilărie. Din acest motiv, caută mereu validare în exterior, în mod deosebit din partea bărbaților: șefi, colegi, iubiți ori soți. 

Multe astfel de fete ajung co-dependente față de partenerii lor, altele își aleg bărbați narcisiști, care le tratează cu același egoism și indiferență ca proprii lor tați, însă ele se îndârjesc să îi schimbe și, în acest scop, sunt în stare să facă orice efort, să uite și să ierte, să muncească peste măsură, să îi răsfețe peste măsură, doar-doar vor auzi din gura lor ceea ce nu au auzit niciodată de la tații lor: „Ce fată bună și deșteaptă ești tu, draga mea! Și cât de mult te iubesc și te admir!”.

Numai că ele plătesc un preț uriaș pentru aceste cuvinte și, tocmai de aceea, au nevoie de terapie pentru a accepta că valoarea, siguranța și puterea lor depinde cu adevărat doar de ele însele, pentru a înțelege că nevoia pe care o resimt și pentru care se sacrifică este un dor rămas în sufletele lor încă din copilăria mică – dorul de tată.

Băieții au altfel de probleme: prietenii trecătoare, relații pasagere, instabilitate emoțională, ei sunt mereu bărbații care au nevoie de atenție, iubire, gâdilarea orgoliului prin aprecieri constante. În preajma lor, este nevoie să umbli în vârful picioarelor, pentru că până și cea mai obiectivă remarcă care nu este în favoarea lor poate să îi lovească mortal în amorul propriu. Cu greu își controlează emoțiile, sunt impulsivi, dificil de suportat, critici, mofturoși, confuzi, ezitanți, evitanți, neasumați. Nu își recunosc greșeala sub nici o formă și sunt extrem de irascibili și chiar mânioși față de orice li se pare că sună a critică. Iau totul extrem de personal, pentru că au un ego foarte fragil și probleme serioase cu autocontrolul. Sunt agresivi fizic, verbal, emoțional în familie, la muncă, în cercul de prieteni.

 

Adeseori au probleme cu dependența de alcool, droguri, femei, jocuri de noroc, nu își termină școala, ajung la închisoare și au probleme cu legea cam toată viața. Nu puțini dintre ei au copii pe care îi fac cu partenere ocazionale, copii de care nu se mai interesează. Ca tați, vor repeta adesea tiparul comportamental al propriilor tați.

 

Începând cu vârsta de șase ani, băieții au nevoie tot mai multă de tații lor până în jurul vârstei de paisprezece ani. Este „epoca Tatălui.” În jurul vârstei de 6 ani băiatul descoperă că e mascul și vrea să aparțină lumii masculilor. Tatăl devine principalul mascul din universul său și băiatul se bazează pe tatăl său pentru ghidare, ajutor, admirație, validare, îndrumare, afecțiune. Vrea să știe de la acest mascul că este și el un mascul și încă unul bun! Dacă în această lungă perioadă tații au o relație bună, afectuoasă și bazată pe încredere și respect cu băieții lor, dacă în această perioadă vor avea împreună o seamă de experiențe și de aventuri plăcute, băieții vor crește frumos ca bărbați. Riscul de anxietate, depresie, agresivitate, scade considerabil și acești băieți au toate șansele să devină calzi, tandri, afectuoși, cu o bună încredere în sine.

Tații indisponibili afectiv provin, la rândul lor, din familii unde generații întregi de bărbați au fost indisponibili afectiv. Tații indisponibil afectiv au avut: tați alcoolici, tați care au fost bătuți și molestați de tații lor, tați abandonați de tații lor, tați care au fost veterani de război cu probleme psihice considerabile, sau care au avut tați bolnavi psihic și netratați, tați care au suferit de pe urma diverselor regimuri politice și au fost persecutați, deportați, închiși etc. sau au fost părăsiți de tații lor, ori aceștia au murit de timpuriu, sau nu au fost recunoscuți în mod legitim de tații lor și ținuți la distanță, negați sau ținuți în secret.

Traume peste traume, suflete zdrobite care au supraviețuit acestor traume transgeneraționale, dar care, la rândul lor, au zdrobit în durerea lor alte suflete pentru că nu s-au vindecat la timp. Nevindecarea nu este o scuză pentru nimeni, după cum nu este o scuză să tot dai vina pe tata, pe mama sau pe alții pentru tot ceea ce ți se întâmplă ca adult. Oricui i se poate întâmpla să fie victima unei traume transgeneraționale, important este să o descoperi și să rupi ciclul suferinței. Important este să decizi că suferința aceasta se va opri la tine, că nu o vei transmite mai departe, că, înțelegând, acceptând, iertând și vindecându-te, îi vei izbăvi de această suferință pe toți cei care vin după tine. 

Cum putem rupe acest ciclu repetitiv al suferinței? Este suficient să ne dorim și să căutăm sfaturi de la duhovnic, să înțelegem mai bine Scriptura, să apelăm la servicii de psihoterapie, să ne remodelăm comportamentele după alți tați, după acei tați cărora le-am dus dorul, după care am tânjit sau după tați pe care îi vedem în jurul nostru și pe care îi admirăm. Modelul nostru de tată implicat afectiv poate fi din viața reală sau dintr-un film sau o carte. Modelarea comportamentală va duce astfel în timp și la o ajustare emoțională.