Înainte de Înviere, pe la Romană. Liniște, lume puțină. Pe lângă mine trece o tânără fredonând. Deși eram doar noi pe trotuar, m-a atins cu cotul. S-a scuzat. Vântul i-a umflat și părul negru lung și cârlionțat, si balonzaidul roșu aprins. Părea trandafirul deșertului. După câțiva pași, se oprește brusc, se întoarce, scoate telefonul din buzunar și cu o mână îmi face semn să mă opresc.
-Ești Cora. Sigur ești, dar verific.
-Da, eu sunt.
-Ai scris despre mine. În 29 septembrie, 2018.
O priveam surprinsă, nu știam de unde să o iau.
-Ateneu. Nuntă. Tânără cherchelită, că pe trepte erau mirii: prietena ei cea mai bună cu fostul iubit...
-Nu cred...
-Hai să stăm puțin! Vrei? Și m-a prins de braț. Stăm pe bordură, ca boschetarii. Și-a dat capul pe spate și a râs. Era ireal de frumoasă. Și volubilă.
-Vrei să știi dacă mai sufăr? Nu-mi pasă de proștii ăia doi, par fericiți. Știu eu ce-i în casa lor? Dar nici nu mă interesează. Eu sunt frumoasă, sunt deșteaptă, am bani, mă curtează mulți bărbați. Dar știi care e problema? Mi-a prins mâinile și mi le-a dus către inima ei. Aici. Nu pot iubi.
-E, nu a venit cine trebuie, încerc eu o consolare de doi bani.
-De unde știi? Poate că printre cei care mă adoră e alesul. Dar eu nu-l văd. Mintea mea și inima mea mi-au pus un văl pe suflet. Să nu-mi zici să merg la psiholog, alea-s vrăjeli ieftine.
Brusc, s-a uitat la ceas.
-Hristos a Înviat!
M-a surprins. Că nici nu părea genul preocupată de Înviere și nici nu era momentul. La noi.
-În acest moment, la Sfântul Mormânt s-a aprins Lumina Sfântă. Mi-am pus alarmă pe ceas. Pentru că vreau să descopăr în tăcerea inimii chemarea sacră și Lumina. Miracolul. Auzi, mă disperă ăștia cu reticența lor de Paști. Cu Crăciunul, o rezolvă cu Merry Christmas. Îi doare în c...r de Naștere, de Înviere.
S-a uitat iar la mine și a râs.
-Sigur crezi că-s vreo habotnică. Apropo. Știi că-s corporatistă? Încă supraviețuiesc. Și iar a râs.
Am stat pe bordură aproape două ore. A vorbit mult, fără să fie obositoare. Alterna filozofia cu miștocăreala și cu gesturi teatrale, fără să pară teatrală.
M-a condus la metrou și a fredonat Marșul triumfal din Aida.

Postarea din 29 septembrie 2018:
Tocmai am trecut pe lângă Ateneu. Pe scări erau mireasa, mirele și domnișoarele de onoare. Mirii dansau și râdeau fericiți. Am trecut de gard și am mai privit o dată în spate. Când să trec, văd lângă gard o tânără. Frumoasă, îmbrăcată retro cânta de mama focului. I-am zâmbit și când m-am uitat mai atentă am văzut că i se scăldau ochii în lacrimi. Am plecat mai departe, dar o auzeam în spatele meu cântând. Pe la Chocholate m-a ajuns.
-Doamnă!
M-am intors spre ea.
-M-am cam cherchelit.
-Aveți vreo problemă?
-Eu nu am. Proasta aia care se mărită are.
A mai cântat un pic (un fragment dintr-o operă) apoi a scos pachetul de țigări.
-Ăla a fost iubitul meu, a spus ea. Am vrut să mă duc să-l bat, dar am zis să nu le stric nunta. De-aia am băut, să-mi fac curaj. Dar m-am gândit mai bine. Nu le stric nunta.
-Era de treabă?
-El? Era. Dar proasta aia a fost cea mai bună prietenă a mea. De-aia nu le stric nunta.
Am ajuns la Romană, timp în care ea a cântat întruna, a fluierat după in taxi, m-a pupat si a plecat.