De ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, stabilită prin lege pentru data de 14 mai, vă prezentăm trei istorii despre trei persoane care au ales să renunțe la propria libertate, decât la credința lor sau la principiile și valorile care le călăuzeau viața. 

Mărturisitorii Rugului Aprins.

 

Mișcarea spirituală Rugul Aprins a luat naștere în anul 1946, în cadrul Mănăstirii Antim din București, la inițiativa lui Sandu Tudor, împreună cu mai mulți clerici și oameni de cultură din elita interbelică bucureșteană, scrie Arhim. Policarp Chițulescu în volumul „Mărturisitori ai lumii isihaste”.

„Întrucât regimul comunist ateu a devenit extrem de represiv, mișcarea duhovnicească Rugul Aprins a fost desființată în anul 1948, membrii ei continuând să se întrunească și după această dată, dar în mod clandestin. Acuzați pe nedrept de ostilitate și complot împotriva regimului comunist, cei mai reprezentativi 16 membri ai Rugului Aprins au fost arestați în anul 1958, ulterior, urmându-i în închisoare mulți alții. Deși erau supuși la numeroase torturi fizice și psihice, totuși membrii Rugului Aprins au rămas statornici în credința ortodoxă și i-au sprijinit prin rugăciune și consolare pe toți care pătimeau împreună cu ei în temniță”, amintește Arhim. Policarp Chițulescu în volumul închinat mărturisitorilor de la Mănăstirea Antim.

În acest volum, autorul ne prezintă viețile a 35 dintre membrii mișcării Rugul Aprins, începând cu Sandu Tudor (tuns în monahism cu numele Daniil) și continuând cu Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Vasile Vasilache, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloaie, Antonie Plămădeală și mulți alții.

Astfel, aflăm că Daniil Sandu Tudor, inițiatorul mișcării Rugul Aprins, s-a născut în 24 decembrie 1896 în București și a urmat liceul la Ploiești. Între 1916-1921 este chemat pe front, iar din 1922 pleacă la Constanța, în Serviciul Maritim Român, unde va lucra până în 1924.

După al Doilea Război Mondial se retrage la Mănăstrirea Antim, unde se călugărește în 1945, sub numele de Agaton, notează Arhim. Policarp Chițulescu.

„După interzicerea activității acesteia, în 1949, pleacă la Craiova, apoi la Mănăstirea Crasna, din Gorj, unde slujește din 1950 ca ieromonah. Între 1950-1952, este întemnițat la Jilava, iar după eliberare se duce la Sihăstria Neamțului (unde primește marea schimă cu numele Daniil), apoi la Schitul Rarău. În 1958 va fi din nou arestat, acuzat, împreună cu alți 15 membri ai Rugului Aprins, de uneltire contra ordinii sociale și întemnițat la Aiud , loc din care va trece la Domnul, în 16. 11. 1962”, scrie Arhim. Policarp Chițulescu.

Potrivit sursei menționate anterior, Daniil Sandu Tudor este îngropat într-o groapă comună.

„De acum toate puterile le voi închina numai chemării celei mai puternice și mai adânci ale vieții mele. M-am hotărât să slujesc lui Hristos și adevărurilor Lui veșnice. Sunt sătul de vremelnicie. În 1945 am intrat ca frate în Mănăstirea Antim (...) intrarea mea în monahism n-a fost pentru mine decât cea mai firească și dreaptă împlinire a vieții. Prin urmare, dacă sinceritatea și consecvența mi-au fost întotdeauna un principiu, nu puteam tocmai acum să mă tăgăduiesc (...) transformându-mă fără niciun motiv într-un reacționar, susținător al unor mișcări falimentare, în care niciodată nu am crezut și împotriva cărora am luptat”.

 

(Ierom. Agaton Tudor, "Scurt itinerar autobiografic”, în Ieroaschim. Daniil Sandu Tudor, Taina Rugului Aprins, editura Gh. Vasilescu, București, 1999, pag. 27)

Bibliografie: Mărturisitori ai lumii isihaste, Rugul Aprins, volum îngrijit de Arhimandrit Policarp Chițulescu, editura Basilica, București, 2017.